M-am trezit de dimineață, mult mai devreme decât de obicei și cu mișcări precipitate mi-am ales hainele – o ținută sobră – m-am machiat discret și am trimis rujul în exil, într-un colț al genții, undeva între briceag și lanternă. Apoi am recitit anunțul din ziar, cu aceeași uimire cu care îl descoperisem în seara precedentă: “S-a deschis Târgul locurilor de veci”.

Am găsit târgul relativ ușor, pe un tapșan de la marginea orașului.
- Ia termopanu’, ia centrala, ia PC-u’ neamule …….
- Ãsta-i ultimul model de Toyota? Aud cum țâșnește întrebarea de undeva, de lângă mine. Explicația a venit parcă de nicăieri: “Nu pronunța nume. Aici sunt lucruri de veci, nu mărci”
- Cum... "lucruri de veci"? Nu e târgul locurilor de veci?
- Ãla va fi abia săptamâna viitoare, uite, în colțul de colo au început să se amenajeze standurile. Aici sunt lucruri de veci.

Am înțeles. Transformate de oameni în lucruri de veci, electrocasnice, alături de pulovere de lână și iubiri deja disprețuite stăteau maldăre pe tarabe, într-un fel de bazar colorat.
- E drept, unele lucruri de aici nu ar merita să fie expuse. Au fost transformate în lucruri de veci de cei care nu au știut să le aprecieze cu adevarat valoarea, am auzit din nou explicația binevoitorului din spatele meu, transformat ad-hoc în ghid prin tîrgul veșniciei – uite, de exemplu, cuplul de acolo expune dragoste de veci. Îi vezi cât de transparenți par? Nu se privesc și se ating doar pentru că și-au jurat demult dragoste pe veci. Acum dragostea asta e a lor și, după cum vezi, nimeni nu vrea să cumpere o iubire prăfuită și uzată. Dacă te interesează târgul locurilor de veci, vezi că sunt vreo doi oameni acolo, în dreapta, la standuri. Se laudă că aduc contracte cu Dumnezeu.

Contract cu Raiul

- Îmi pare rău domnișoară, sunteți prea bătrâna pentru un contract. Documentele pot fi semnate numai de minori. Se pare că dumneavoastră ați ales deja să vă decideți singură soarta.

Privesc buimacă spre tânarul acela spilcuit și înțeleg că mi se adresează. Păi nu m-a întrebat nimeni, niciodată, dacă vreau să închei contract cu Dumnezeu și nici nu stiu ce stipulează.

- E mai mult un contract prin care accepți să fii impresariat din Rai. În felul acesta știi că la 25 de ani ai să ai o masina de teren ultimul tip, că ai să conduci propria afacere sau mai știu eu ce. Eiii, dar mai sunt și unii din ăia care se cred grozavi și susțin că pot să își asume responsabilitatea și consecințele oricăror decizii.

Explicația mă face să mă simt neputincioasă. Și puternică în același timp. Sunt pe cont propriu deci?! Dar îmi aduce aminte și de o familie dintr-un sat de la marginea Iașului. Eram în mașina și priveam de pe șosea satul acela, cu case adunate, îngrămadite unele în altele. Era o zi înnorată dar plăcută și deasupra unei singure case covorul acela de nori cenușii era întrerupt și casa era inundată într-o lumină portocalie. Oamenii din sat spuneau mereu despre familia respectivă că e una cu noroc – orice ar fi făcut se transforma într-un triumf. Iar lumina aceea era parcă un reflector care îi lumina. Mă întreb dacă undeva, într-un dulap, pe un raft din acea casă exista un contract cu Dumnezeu. Sau nu ?