- Hei, il vei ucide incet, ai inteles? Nu te platesc degeaba! Vreau spectacol! Clientii mei trebuie sa fie multumiti, trebuie sa simta ca traiesc, sa vada sangele tasnind, sa auda urletul lui de durere si horcaitul dinaintea mortii. Vei face ceea ce-ti spun sau … M-am facut suficient de inteles? Uita-te-n ochii mei cand iti vorbesc!
Barbatul isi ridica privirea dura din pamant, studiindu-l pe omul din fata lui de jos in sus. Pantofi Gucci, costum Armani, burdihan cat sapte, cap cu ochi buhaiti infundati in grasime, mici si rautaciosi, fara o culoare anume. O mustacioara sub nas ce parea infestata cu tot felul de bacterii, respiratie urat mirositoare dar dinti curati. Omul avea probleme cu stomacul. Nu l-ar fi mirat daca era din cauza nervilor pe care si-i facea; probabil avea ulcer. Privise chipul grotesc cu mare atentie de multe ori, dar niciodata nu indraznise sa-l infrunte, nici macar acum. Trebuia sa se gandeasca la familia lui, la sotia si baietelul care-l asteptau acasa cu sufletul la gura, sperand la o viata mai buna. Cum de a ajuns el aici? Isi punea intrebarea asta zi si noapte, cand se spala dimineata pe fata, cand pregatea impreuna cu sotia lui micul-dejun, cand isi ducea copilul la scoala, cand facea dragoste, cand isi invelea baietelul inainte de culcare dandu-i sfaturi cum sa reuseasca in viata, cand pleca la munca noaptea. Viata e nedreapta isi spuse el.
- Am inteles domnule, le voi da ceva ce n-au mai vazut pana acum.
- Asa sa faci! In seara asta vei lupta cu doua cutite. Nu cred ca e cazul sa-ti mai spun ca am pariat o gramada de bani pe tine. Vreau sa fie un spectacol extraordinar. Vor fi aici unii dintre cei mai bogati oameni din lume. Vreau macel, sange si urlete. A venit timpul. Luati-l de aici.
Doi barbati solizi l-au condus afara din birou, spre ringul imprejmuit de un gard de sarma pana-n tavan. Celalalt luptator era deja acolo, astepta intr-un colt posomorat ca si cum ar fi stiut ca in noaptea aceea urma sa moara. Intra in ring iar usa fu inchisa. Gata, nu mai era cale sa scape. Unul dintre ei trebuia sa moara atunci, in seara aia. Si nu putea sa fie el acela. Trebuia sa se gandeasca la sotie si copil. Fara el ar fi murit de foame. Nimeni nu vroia s-o angajeze, copilul trebuia tinut in scoala, iar scoala era scumpa in zilele alea. Nu putea sa cada el. Inima ii batea nebuneste in piept. In seara asta va fi un animal, il va face mandru pe seful lui, poate cine stie, chiar va primi un bonus pentru spectacol. Un animal! Ce-ar zice fiul lui daca l-ar vedea schingiuind un om pentru placerea unor bogatasi? “Animalele sunt mai bune ca oamenii!” Dar si ele ucid! Ucid ca sa se apere, ca sa supravietuiasca. Eu ce fac aici? Asta mi-e soarta, sa iau viata unor oameni nevinovati? Ce sunt eu? Nu exista cuvant pentru ceea ce sunt! Nici om, nici animal. Voi arde in focurile iadului, sunt un nenorocit. Da, dar unul cu o familie ce trebuie aparata. Mai bine nu o aveam, nu o merit, o pacoste. Puteam sa mor linistit. Nimeni nu moare linistit. Puteam sa fac ceva fara ei. Deja ai facut ceva, i-ai facut pe ei. Multumeste-te cu ce ai, supravietuieste si castiga.
- Domnilor, se auzi vocea comentatorului, puteti incepe. Nu exista reguli, luptati pana la moarte.
Zgomote tumultoase ii acoperira urechile. Nu mai vedea nimic altceva decat adversarul. Se incovoie ca un tigru tinand strans cele doua cutite in pumni, calcand apasat, si avand grija sa-si pastreze echilibrul. Astepta sa atace intai celalalt. Nu vroia sa fie el primul. Dar nici partenerul lui nu vroia asta. Se pare ca nu avea de ales. Am nevoie de o minune, te implor, fa ca moartea mea sa nu fie zadarnica. Incepu sa urle ca un animal ce se repede sa atace o prada usoara, urla ca sa intimideze, sa sperie, sa-si dea curaj. Incepu sa fuga spre barbatul care pur si simplu nu reactiona. Il zgarie cu varful cutitului pe fata. In sala se auzeau urlete parca mai infioratoare apoi o liniste completa. Dar el nu se uita in jur si nici nu asculta atent. Era concentrat. Se uita in ochii barbatului din fata lui. Niste ochi limpezi precum cristalul. Apara-te spoti cu juma’ de gura. Oare si el avea o familie de intretinut, oare si el trebuia sa ajunga acasa, sa-si duca copilul la scoala, sa-si incurajeze sotia si s-o asigure ca totul va fi bine? De ce nu se apara? O fi o tactica sa-i distraga atentia sau vrea sa moara fara lupta. Mai urla o data si-i trase o zgarietura pe abdomen. Sangele incepu sa se scurga spre buric si de acolo pe pantolonii negrii care se imbibau incet. Nici o reactie. Oamenii din sala incepura din nou sa se agite mai mult decat ar fi fost normal. Gata, nu mai vroia sa astepte. Ii va da lovitura de gratie, la gat. Urla mai puternic decat o facuse pana atunci si ridica cutitul. Simti o lovitura puternica, ascutita. Se uita in jos si vazu cutitul partenerului penetrandu-i abdomenul pana in stomac. Se lasa in genunchi, la fel ca toti oamenii din sala. Dar el nu se uita la ei, ci in ochii celui din fata sa, infruntandu-l asa cum nu avusese curajul s-o faca cu seful sau. Deci si tu esti ca mine, gandi el. Chiar mai rau, ataci pe nepregatite. Dar ai facut o greseala enorma, caci vezi tu, ai ramas fara un cutit. Stia foarte bine, Regula de Aur, nu implanta cutitul in celalalt, caci nu-l vei mai putea recupera decat chirurgical. Se ridica de jos gemand de durere. Lovitura ii era fatala, dar mai avea cateva minute. Inca mai putea castiga, iar banii ar ajunge la familie. Ridica pumnii inclestati pe cutite si incepu sa loveasca la nimereala unde apuca, macelarindu-l pe cel din fata sa. Intr-adevar, sangele tasni, improscandu-l, murdarindu-l. oamenii din sala urlau ca niste bezmetici, disperati, implorau sa inceteze macelul, dar el era imun la toate astea. Barbatul cazu in genunchi si-l privi cu ochii lui limpezi, rugandu-l parca sa-i curme suferinta. Ridica cele doua pumnale. Isi incrucisa mainile in aer si le cobori repede, repede cu viteza fulgerului, sectionandu-i gatul in doua locuri. Nu murise, dar nici mult nu mai avea, cateva minute, trei poate patru. De altfel si el era pe moarte. Simti cum viata se scurge incet, incet din el, si din ceilalti transformand locul intr-o necropola. Se gandi la familia lui, fara sa se uite la oaspeti. Cazu jos, ridicandu-si usor genunchii spre piept. Nu-l mai durea nimic, dar nici nu putea respira bine. Incepu sa horcaie si se uita pentru ultima oara in jur. Da, intr-adevar fusese un spectacol pe cinste, oamenii avusesera parte de sange si urlete. Toti se zvarcoleau pe jos de durere, ca niste viermi uriasi. Multi dintre ei murisera din cauza ca pierdusera prea mult sange, dar altii inca se mai agatau cu disperare de viata. Il vazu pe omul care-l angajase, seful lui, tinandu-se cu mainile de abdomen, in locul unde cutitul ii strapunsese lui stomacul. Era fericit ca macar va avea parte de o moarte fara suferinte, caci toata durerea lui incarca sufletul celui care aranjase macelul. Da, isi mai spuse el o data, au avut parte din plin de sange, durere si moarte.