Stiu ca e tarziu, tarziu in noapte, ecoul pasilor mei ma prinde din urma si ma simt linistita sunt doar eu, e trei noaptea as putea sa ma pierd de tot dar nu mi-e teama. Un pas, altul, unul dupa altul, ma misc mecanic dar ma misc, traiesc si vreau sa ajung acolo, vreau sa fiu sigura ca exista , ca nu a fost simplu vis, o parere.

Cand ma cuprinde oboseala, cand simt cum aerul se face greu si aluneca pe langa mine, si ma curata si ma alina atunci ma opresc si respir adanc, cat e de bun aerul rece, cum imi umple plamanii, si imi duc aminte cine sunt, o nebuna, umblu noaptea, ar trebui sa ma intorc, femeie nebuna ar putea sa ti se intample atatea imi repet, dar ma misc iar, trebuie sa ajung acolo sa ma asigur ca exista ca nu a fost o simpla bucla in realitate, ca nu m-am trezit dimineata si mi-a fost stearsa memoria ca intr-un film de proasta calitate.

"Tu ai dumnezeul tau", imi spunea cineva, ma simt atinsa de rasuflarea-i, stiu ca ma ocroteste ochiul lui mare si opac.

Aud din nou muzica, amintire halucinanta, imi ameteste sufletul, si as cadea in genunchi daca mi-as permite o slabiciune, ma las dusa de pasi, ei stiu drumul mintea mea nu, aud muzica din nou, retraiesc dansul, suntem atat de aproape incat simt cum ni se ating inimile, respiratia lui imi aprinde pielea, si tacem, si nu suntem decat atingere, dar oare mai suntem noi, poate o alta fiinta, va disparea o data cu sfarsitul dansului, poate...

Deschid ochii, pasii m-au dus chiar la locul cautat, reclamele imi ranesc ochii prea multa lumina, imi lipesc fruntea de geam, cat e de bine, racoarea ma patrunde si simt cum ma linistesc iar, mai stau asa putin, nu am curajul sa privesc inauntru, e trecut de mult de ora de inchidere in dreapta mai este inca afisul cu johnny raducanu...

In jurul meu incepe sa se faca lumina, zorii se apropie si e liniste, iar eu deslusesc inauntru scaunele parasite, peretii nezugraviti si reci, alunec, ma ghemuiesc asa, pana si sufletul mi-l simt cu barbia pe genunchi, si las dimineata sa ma inconjoare...