Mergeam pe stradă scurgându-mi ochii pe toate clădirile și toate chipurile de nimfe, eram un pic distrat, însă puneam asta pe seama caldurii. Þineam mâinile adânc împlântate în buzunare, și-mi plăcea să simt aerul dogoritor, adiind și fluturându-mi cămașa, bătându-mi părul, morfolindu-l în mii de figuri, gravitându-l spre nori; de obicei nu-mi placea vara însa ziua asta mi se părea de-a dreptul îmbietoare la dragoste nebună și fugară, la mirosuri dulci de fuste mulate pe picioare mătăsoase de femei, fâțâirea profesionista a feselor, la ochi lucitori și mânzoși de femele, la mii de sentimente care se strecurau pe sub piele, se fecundau în agenți paliativi, toate acestea ca să-mi alunge o ușoară briză de frustrare sexuală care mă bântuia de ceva timp. Îmi făcea o plăcere atât de sălbatica și greu de descris mersul alene, atent la mirosurile din jur emanate de toate aceste nimfe strălucitoare. Luam mirosul fiecărei femei în parte până la cel al fetițelor pubere și-l descântam, îl fermecam, ajungând parfumurile cele mai ieftine și proaste să mi se pară adevărate descărcări de priapism, de imagini plutitoare vibrându-mi tot corpul.
Da! eram vesel, eram extatic, nu eram pur și simplu un muritor, ci o entitate binecuvântată care își înnobila sinele cu tot ce însemna frumos și inutil. Pesemne, puteți lesne spune că e o alta forma de solipsism, însă erau atât de vii, de ademenitoare și paradisiace, încât cu greu mă abțineam să nu leșin de plăcere.
Știu, sunt doar un om cu vise năstrușnice și imposibile, însa sunt Om, chinuit de pasiuni, mistuit de gânduri, amant al câtorva femei până acum o saptămană -ce-i drept doar doua, însă nu ma condamnați așa repede-, Om în deplinătatea cărnii, a sângelui fierbinte care-mi clocotește în vene, care mă scaldă val dupa val... și când o voce de îndrăgostit din peștera sufletului meu îmi spune "Arunca-te!", atunci plonjez spre pocalul cu păcate dulci, cu mii de oameni încolăciți pe sexele lor, cu îngeri levitând și dragostea risipindu-se în vălul eterului.

Îmi simțeam picioarele înmuiate ca pâinea în apă, istovite de puterea căldurii, lucru care m-a determinat să ma așez la o terasă în aer liber, fără prea multi oameni, singur, și am cerut grăbit un pahar de cidru sub o falsă pretenție că aș fi un om important de afaceri. Mi-am lăsat gândurile să zburde în voie, să se hrănească singure fără voia mea, și am început să-mi frec ochii obosiți de atata carne parfumată și căldură leșioasa. Simțeam soarele frigându-mi ochii pe dinăuntru în timp ce stăteam aproape tolănit pe scaun și cu capul în sus, simțeam mii de ace împungându-mi corpul din care se vărsau mii de tangere cu culori într-o veșnică metamorfoză.

Atunci, într-un moment suspendat, un deget rece, pesemne ținut rece și ticluit cu scopul hotărât de a-mi zdrobi buzele, mi-a atins gura alunecând pe carnea moale și roză înfrigurată, zgribulită de aceasta atingere cu desăvârșire malefică. Timpul se mâzgălea undeva aruncat într-o teminiță...
Dar ce să fac? Să deschid ochii și să distrug această plăcere pluriversală înfăptuită de o zână nudă și sălbatic de senzuala sau să țin ochii închiși, să mă bucur de umbra nălucii din fața mea pe care nevederea ei estompata mă făcea să tremur din tot corpul? Îi simțeam degetul încălzindu-se treptat, unghia ce se temea să-mi despice violent buzele, gustul acestei cărni dulci, putrede, un gust mai presus decât acela a mii de fructe exotice, o atingere ce-mi domolea mădularele și făcea să trozneasca în mine pasiuni infinite.
Puterea juisatorie a atingerii era desăvârșită. Urma momentul hotărâtor, colapsul total al funcțiilor mele de relație sau ochii mei încleștați de chipul unei ... da, unei umbre luminoase.
Atunci i-am auzit vocea.
- Þine ochii închiși și nu vorbi, te rog, viața ta depinde de asta, e spre binele tău.
Atunci nu m-am gândit că sunase a replică dintr-un film de acțiune însă, Oh! ce voce, ce glas mai puternic și suav decât toate păsările cu trilurile lor divine, mai blând și demoniac decât orice sunet înveninat. Îi simțeam mirosul trupului, simțeam lumina ei contopindu-se cu a mea, urechile mele nătânge cedând brusc de atâta vibrație înșelătoare... apoi ca unduirea vântului de vară ce izbucneșste pe neașteptate și îți mângâie trupul ostoit i-am simțit răsuflarea bătându-mi în față, calmă și agitată, apoi corpul meu murind cu fiecare celulă, spărgându-se în miliarde de ejaculări, i-am simțit (dar ce cuvânt slab în acest caz -a simți), i-am Trăit buzele, i le-am petrecut, i-am plâns o lacrimă pe obraz... carnea ei trandafirie închipuită nu înceta să-mi despartă buzele, limba ei atât de zbuciumată se zvârcolea nebunește în gura mea atrofiată, parcă s-ar fi strecurat în întregime cu sâni și sex în gura mea păcătoasă! Momentul acesta violent pentru simțurile mele s-a desprins de axa imbecilă a timpului și părea că durează ore, zile, ani întregi de orgasme senzoriale, de incapacitate motorie... nu era un sărut, era moartea în cea mai divină înfățișare gustativă, în cel mai pur mod escatologic, varietatea eurilor ce-mi aparțineau s-au volatilizat până la distrugere.

Atunci m-am trezit ca un sloi de gheața, ca un morman de carne aruncată de-a valma, pe scaun, cu o muscă beată gravitând pe marginea paharului de cidru nebăut, cu ochii clipindu-mi de miliarde de ori într-o temporalitate nictalopă... mă înăbuș ca un criminal și respir docil ca un cadavru.

Timpul se mâzgălea undeva aruncat într-o teminiță...