Se însera. Bubulius zăcea pe caldarâmul bătut toată ziua de ploaie. Poate că murise ori mai trăia încă. Nu interesa pe nimeni în jur, numai o frunză se legăna în bătaia vântului la trei metri de asfaltul trotuarului, într-un copac veștejit. O doamnă bine trecea în grabă trasă de un cățel canish pe care tocmai îl ținea în lesă. Era zâmbitoare și apetisantă. Câțiva bărbați întoarseră capul după ea și dacă nu stabiliră ore de întâlnire, aceasta se întâmplă din cauza cățelului care era foarte obraznic. Bărbații se lamentară apoi câteștrei povestindu-și reciproc proastele lor aventuri de mai înainte. Enervați, din când în când înjurau, alteori loveau trupul culcat la pământ al lui Bubulius, invidiindu-l pentru puterea lui de a rămâne indiferent la tot ce se întâmplă în jurul lui. În cele din urmă se despărțiră buni prieteni, hotărând să treacă și a doua zi, la aceeași oră, ca să o revadă pe doamna cu canish.
Bubulius rămase singur în stradă și trecătorii se răreau din ce în ce mai mult. Abia un sfert de oră mai târziu fu călcat în picioare de un marș de protest inițiat de o asociație apolitică, care cerea desființarea (în mod cacofonic). Trecând peste Bubulius , unii mai grijulii îl evitau, nu din milă, ci ca să nu se împiedice și să cadă. Câțiva kilometri de picioare peste Bubulius și totuși rămăsese nemișcat, fără să se vaite,poate că era mort ori ma traia încă.
Când ultimul manifestant călcă peste corpul zăcând al lui Bubulius, se înnoptase de-a binelea. Se aprinseseră neoanele și abia acum începea adevărata viață nocturnă a orașului. Era o noapte rece de toamnă sau de iarnă. Putea fi și o noapte de vară mai răcoroasă căci se întâmplă și vara să fie frig după o zi ploioasă.
Doi tineri îndrăgostiți se apropiară de Bubulius, ținându-se naiv de mână și se sărutară. El îi spuse că o iubește. Ba chiar îi propuse să o ia de nevastă și ea acceptă în culmea virginității ei nepătate. Stabiliră data nunții și își făceau planuri de viitor. Câți copii vor avea? Trei, ca să contribuim la sporul populației, dar va fi greu să-i creștem. Nici o problemă, îi crește mama, îi scăpă ei și băiatul, un imberb imbecil (adică firav), răsuflă ușurat. Dintr-un tufiș apărură însă trei malaci în geci de piele și rași în cap. Se apropiară de perechea fericită și, fără să scoată o vorbă, îl loviră pe băietan cu pumnii, iar pe fată, o doborîră lângă Bubuliusul nemișcat. Îi rupseră fusta și chiloțeii imaculați și o penetrară cu lăcomia specifică a violatorilor. La început încercă să se apere, să țipe, dar apoi totul se transformă în gemete gingașe colaboraționiste. Inocenta era umezită de apa de ploaie de pe caldarâm, iar imberbul nu se mai trezea. Aproape că nu mai putea fi deosebit de Bubulius. Poate că murise ori mai trăia încă. Se sculă abia la sfârșit, năucit, clătinându-se. Inocenta plecă cu chelioșii, el se duse acasă să se sinucidă.
Apoi liniște. O liniște mormântală pe care Bubulius o iubea atât de mult în nepăsarea lui. Sau poate că n-o iubea, nu putem ști asta niciodată, pentru că nu știm dacă era mort ori mai trăia încă. Un cerșetor fu călcat de o mașină și se instală vacarmul general. Veni poliția, presa. Câteva babe, ieșite la repezeală din așternut, făceau figurație. Urlau pițigăiat și se loveau cu pumnii în cap. Cerșetorul ieșise inopinat în fața mașinii și șoferul, care acum era palid și tremura, nu mai avusese cum să-l evite. Putea face pușcărie pe chestia asta. Trăgea totuși o nădejde. Undeva, la ceva distanță de locul accidentului, unde se afla de altfel și trupul lungit al lui Bubulius, un polițist cu grad mare, reflecta. Reflecta cu atenție și imparțialitate și din când în când expunea rezultatul reflecțiilor lui pietonilor și spectatorilor entuziasmați întru-câtva de evenimente. Trebuie să ai mare noroc să vezi așa ceva în direct, pe viu, fără trucaje și cascadori. Cerșetorul fu transportat la spital, iar cu șoferul nu se știe ce se va întâmpla. Noaptea mergea înainte, iar Bubulius continua să rămână întins pe caldarâm, martor imparțial la tot ce se întâmplă, poate că era mort ori mai trăia încă.
Câinii vagabonzi căutau șobolani prin găurile de canalizare. Erau atât de mulțumiți și se amuzau. Și unii și alții. Șobolanii chițăiau la fiecare tertip pe care îl reușeau pentru ai păcălii pe câini, iar aceștia, cu sângele urcat în obraji, înjurau de mama focului. La un moment dat, un dulău jerpelit și cu ochii bulbucați de furie, ridică piciorul și se ușură pe trupul lui Bubulius. Descongestionat, începu să râdă. Ce e drept, furia și enervarea erau o plăcere pentru câini. Din asta trăiau și, după fiecare partidă de hârjoneală, amical își băteau joc de exuberanța ieșită din comun a șobolanilor.
Iată însă că de-odată , o ceată de chelioși veni să tulbure urmărirea cu totul nevinovată a animalelor. Dădură cu pietre în câini și îi puseră pe fugă. În 35% din cazuri se întâmpla astfel. Bubulius era în centrul tabloului, impasibil, aproape mort, dacă nu cumva traia încă. Un chelios scoase un cuțit care luci în lumina neoanelor și-l înfipse într-un câine. Deși luptau cumva alături de ei, șobolanii nu-i iubeau pe chelioși și fugeau o dată cu câinii cu care redeveneau în acele clipe tovarăși și aproape că se ajutau reciproc. “Bestial, bestial”,urla un chelios cu gura strâmbată de un rânjet sadic, satisfăcut. Pe mâini îi curgea sângele și din când în când își sugea degetele cu voluptate. Alții profitau de bietele cadavre să-și potolească poftele trupești. O babă rămasă pe-acolo de la accidentul de circulație redactă la repezeală un memoriu de protest, dar cum poșta era închisă, nu-l trimise nicăieri. Fu zărită și sodomizată. Ar fi vrut să regrete clipa, dar nu știa ce să creadă. Până la urmă rupse memoriul și merse să privească știrile de noapte. Erau atât de interesante și uneori chiar șocante.
Din nou se lăsă o liniște mormântală peste oraș și burnița iar. Aceeași ploaie rece de toamnă, iarnă sau poate chiar de vară dacă luăm în considerare argumentele enunțate mai sus.
Primul tramvai trecu pe stradă. Lumina soarelui apăru de după clădiri, dezvelind cerul și norii plumburii ce se deschideau totuși la culoare. Picăturile de ploaie se prelingeau pe fața lui Bubulius care era mort ori mai trăia încă.