Rasfoiesc iar desenele . Ma fascineaza si ma ingrozesc in acelasi timp.
Colile sunt vechi, rupte dintr-un bloc de desen scolar. Nu ar fi putut minti, erau intr-adevar facute cu multi ani in urma cand Angela avea probabil 12-13 ani. Lucrarile sunt aparent neterminate.

Din mijlocul foii, desenata cu creionul ma privea o printesa. Liniile erau fine dar sigure. Ochii rotunzi, gene ondulate, privirea angelica dar ascunzand ceva rau in ea, parul buclat in interior, fin. Parca si vedeam miscarile delicate si minutioase ale mainii si personajul prinzand viata . Rochia era lunga si cu foarte multe detalii . Doar mainile si picioarele se terminau nedefinit. In loc de degete erau sugerate copite.

In jurul printesei folosise vopsea in ulei, o pensula mare , miscari bruste si sigure de parca o alta mana de o alta varsta terminase desenul. Rosu si negru.


Al doilea desen l-am intitulat "Casele". Tu stateai pe o parte a unei strazi gri iar in fata ta se insirau un rand de case inghesuite. Stii, cum le desenaza copiii aparent simple, trei patru linii si un acoperis triunghiular deasupra unui dreptunghi. Si nelipsitele usi si ferestre. Nici una din casute nu era dreapta, erau inclinate cand spre stanga , cand spre dreapta, aparent dezordonat, dar intregul era extrem de interesant. Sugerand noaptea casele erau pictate in negru doar ferestrele in galben.

-Vezi, ii spuneam eu, asa te simteai tu atunci, singura, de parca toti ceilalti se inchisesera in casele lor. Ferestrele sunt dorinta de apropiere si curiozitatea. Ai vrea sa vezi ce e in casa/sufletul fiecaruia dar tu esti de partea cealalata a drumului. Tu te tii departe? Sau ei te alunga?

Ea fuma si ma privea cu ochii aceia atat de negri incat nu se distingea pupila.
-Esti bun, doctore, zambi ironic. Dar asta a fost demult. Eram doar un copil.

Al treilea desen nu e decat un amestec de culori. Aceeasi pensula groasa. Negru, rosu si galben amestecandu-se cu greu. E facut cu furie, cu mana inclestata. Un cerc in care culorile aluneca intr-o spirala.

-Asta e doar un vis care mi se tot repeta.

Acum, dupa ce Angela a plecat, incerc sa ma desprind. As vrea sa ii spun ca nu mai putem face sedintele de terapie. E un abis in care ma trage incet. Am incercat totul, dar obsesiile ei sunt prea puternice. As vrea sa pot spune Dumnezeu sa o aiba in paza, dar stiu ca nici macar in asta nu mai crede. Si momentul in care si-a asezat palma deasupra mainii mele si ... dupa un minut am simtit cum un cutit rece imi trece prin podul palmei. "Nu iti fie teama, nu iti fac nimic" zambise detasat.

Cateodata o visam, stateam spate in spate si simteam cum spinarile noastre se unesc printr-un cordon care parca ma lasa fara viata. Ma trezeam urland ca un posedat.

As vrea sa am aceasta putere. Mi-e teama ca nu am sa reusesc sa o conving sa renunte. Mi-e teama de privirea de dincolo de fereastra mea.