Oare sa te mai zbati, nu-i mai usor sa te lasi in voia ei, a noptii care coboara grea in falduri negre, iti acopera ochii, gura, si te sufoci si te zbati si doar printr-o zvacnire a constiintei iti recapeti controlul. Si atunci totul se linisteste, timpul la randul lui a incremenit si deasupra ta se formeaza acea retea irizata. Te protejeaza. Si tu incerci sa respiri cat mai usor in asa fel incat sa nu o misti, o urmaresti doar cum si ea te respira la randul ei.
Atunci stiu ca sunt pe pragul visului, stau cu genunchii la gura si imi numar degetele a cata oara, a mia oara, e doar ritualul de inceput, doar asa ma regasesc in corpul acela de copil etern. Azi in jurul meu voi creea o padure. Ieri a fost un oras, cu case mici pe niste strazi inguste. Oameni nu am visat.

Padurea creste, o simt in spatele meu, amenintatoare, radacinile impletindu-si drumurile subterane,un labirint inchis si fara sfarsit . Simt fiecare copac cum se inalta, cum se naste fiecare frunza, in scorbura misuna vietati nenumite inca. Cararile serpuiesc, formeaza la randul lor labirintul din lumea de sus, musuroaie, furnici, fosnete, vantul suierand, ochi galbeni imobili.

Nu ma intorc, desi il simt cum se apropie, ii simt groaza, urletul neputincios imi zgarie auzul. Doar cativa pasi il mai despart de mine. Ma va gasi, imi va pune mana pe umar si va fi al meu. Prizonier intr-un vis care nu e al lui.
***

A doua zi doctorul nu a venit la cabinet. Si nici in urmatoarele zile nu a aparut. Nimeni nu stia nimic si pana la urma au fost nevoiti sa sparga usa apartamentului. Ipotezele asupra disparitiei sale au fost multe si au tinut saptamani intregi titlurile ziarelor. Poate ca intr-o zi se va intoarce...

End.

[oftand usurata, autoarea salva schimbarile in documentul word. Si uite asa s-a mai dus un demon]