Prefață

SCRISOARE CÃTRE UN INTELECTUAL DIN OCCIDENT

„Mai putem fi salvați?“ („Sind wir noch zu retten?“), vă întrebați voi, scrieți cărți voi și se lamentează unii deținători de premii Nobel din rîndul vostru.
Nu vă înțelegem. Întrebarea aceasta pe care și o punea un Franz Alt ne sună ca venind dintr o Europă bolnavă, aproape isterică. Salvați de ce anume? De fatalismul trezit, nu numai de penibilul determinism cultural al lui Spengler (cel care cu „fausticul“ lui a desfigurat, aproape, miracolul goethean), dar și de cîte o vorbă ca a lui Paul Valéry: „Nous autres, civilisations, nous savons maintenant que nous sommes mortelles“? Salvați de resemnare? de inacțiune? Salvați de cine știe ce catastrofă? Dar Einstein a acționat, în loc să declame, ca voi. S a adresat unui președinte paralitic, cerîndu i să apere lumea de pericolul atomic. Că, mai tîrziu, alt președinte, în loc să ia simple măsuri de apărare, a folosit în neștire arma cea nouă, ba a vroit să sperie și pe alții cu ea, este rătăcirea sa, laolaltă cu a politicienilor din jurul său. Dar atunci acționați și voi: cereți și faceți ca paraliticii voștri de acolo, agresivi, să fie puși sub interdicție. Ceea ce au făcut oamenii pot ei și să desfacă. Nu veniți să speriați lumea — tocmai voi, luminații — cu amenințarea că cine știe ce cometă Halley se pregătește să măture inevitabil viața pe Terra.
Sau poate vreți să insinuați că fizicienii sînt de vină sau că știința (pretins „faustică“) este de vină? Atunci recitiți Faust II și vedeți acolo cum știa Goethe, mai bine decît voi, cine se află îndărătul lucrurilor. Iar dacă credeți în diavol, faceți ca medievalii cu vrăjitoarele, în cazul că aveți curaj: oriunde găsiți un fizician, chemați l în fața Inchiziției și, eventual, puneți l pe rug.
Dar nu știți nici voi pe cine să învinovățiți. Între timp urîțiți lumea și degradați această reușită de neasemuit care este cultura europeană. De două generații, tineretul vostru, din care s ar fi putut recruta, eventual, cîteva genii, este aruncat de voi pe străzi și isterizat. Voi nu ați știut să scoateți la lumină contrapartea de glorie a culturii noastre. În Analele Terrei — ce se vor păstra, poate, pentru o umanitate viitoare ceva mai înțeleaptă — vor figura două veacuri trecute, drept unice, nu doar prin geniile lor răzlețe, dar și prin comunitatea creată de aceste genii care și vorbeau de la pisc la pisc, cum spunea Nietzsche: veacul presocraticilor — și cel al fizicienilor, începînd pe la 1850, cu Faraday, și ținînd pînă după școala de la Copenhaga.
Voi nu spuneți aceasta umanității. Și nu spuneți că s a ivit, de vreo 1500 de ani, o cultură europeană care a împînzit, a exploatat, e drept, dar a și educat cu valorile ei restul umanității; că așadar aproape tot ce se întîmplă astăzi pe glob, și se va întîmpla mîine chiar în cosmos, poartă pecetea Europei, oricît ar pretinde altfel etnografii și istoricii, care descoperă alte lumi, în fond spre a le scoate din letargie și a le jefui de comorile lor spirituale. Sîntem pirați, conchistadori și corsari în continuare, dar acum sîntem corsari ai spiritului — și asta schimbă totul.
De vreme ce n o spuneți voi, s o spunem oare noi, marginalii? Dar dacă nu vorbiți voi, trebuie să vorbească pietrele. Și ele vă spun mai mult: că și fără acest fel al vostru de a urîți veacul, l ați și urîțit, prelungindu i — pînă la absurdul, nonsensul și cinismul ce vă sînt atît de dragi — puținătatea de a întîrzia în ceea ce ne îngăduim a numi „era conjuncției“. Nu știți să arătați (cum a știut întotdeauna să arate inteligența lumii) că oamenii au între ei și alt liant decît cel exterior, adus astăzi de sumarele noastre „conective“. Voi lăsați pe oameni să trăiască unul lîngă altul ca și cum ar fi unul fără altul; și, ajutați fiind de o tehnică prin care am reușit nu atît să ajungem undeva, cît să plecăm mai repede de oriunde, o tehnică a bunelor despărțiri și decolări, voi favorizați o societate în care surîsul fad, politețea și salutul amabil prin agitația mîinii dau singura măsură a societății noastre civilizate — societatea lui bye bye (the Bye bye Society).
Am scris aceste pagini cu sentimentul fratelui neluat în seamă (cum sîntem toți aici), care cerșește pentru el și lume o îmbrățișare. Dacă nu credeți că e posibilă, în spirit european, o nouă îmbrățișare, atunci sau cărțile voastre sînt un simplu bye bye spus lumii și culturii, sau lumea de mîine le va arunca în foc, așa cum cerea părintele vostru într ale scepticismului, Hume, pentru cărțile proaste.