Regasire


Cazu... Dar nu stia de unde. Se simtea zdrobita... Obosise sa o tot doara. Ar fi vrut sa-si rupa picioarele. O sfasia... Mii de cutite treceau prin carne si o intepau ace inrosite... Si pe deasupra mai era si sangele...
Vru sa tipe... Tipa... Nimic. Mai tipa o data. Tot nimic. Nici un sunet nu iesi de pe buzele acum vinete...
Nu mai stia nimic... Ultima imagine fusese strada... Incepu sa-si aduca aminte... O chema... dar nu avea importanta cum o chema. Nu trebuia accum sa se chinuie cu amanunte. Mai bine ar afla ce se intamplase...
Strada... O vedea de sus. Apoi simti cosmarul prabusirii. Acum tipa cu adevarat. Ar fi vroit sa fie cineva sa o ajute... Dar nu, nu putea fi nimeni, era noapte. Doar singura spusese ca cel mai bine ar fi s-o faca noaptea... Sa faca ce?
-Domnisoara... sunteti in regula?
Nu vazu fata. Vocea era a unui barbat. Vru sa-i spuna sa plece, dar deodata nu-l mai vazu... "A plecat" auzi in ea o voce... Imi pare bine c-a plecat. Poate am sa scap de durere... Isi aduse aminte ca o dureau rau picioarele... Cand vru sa-si duca mana sa si le pipaie si-o simti usoara ca un fulg... Isi mangaie ranile... Acum nu o mai dureau... Era linistita, din ce in ce mai linistita. O relaxare moale si dulce punea stapanire pe simturile ei. Mainile si picioarele ii deveneau mai grele, din ce in ce mai grele... Astepta catva timp si se uita in intuneric. Nu vazu nimic. Apoi isi aduse aminte de trupul ei. Muschii bratelor... ii asculta cum traiau. Ii simtea cum se relaxeaza si cum sunt din ce in ce mai destinsi. Bratele i se facura grele, tot mai grele. La un moment dat nu mai putu sa-si miste mainile...
Oare ce s-o fi intamplat cu mine? Incerca sa miste picioarele. Erau de plumb. Molesala pusese stapanire pe tot corpul ei. Era linistita, din ce in ce mai linistita si relaxata... Nu mai stia nimic. Totul pentru ea era liniste... Durerea disparuse de mult. Simti cum i se inchid ochii. Pleoapele erau grele, mereu mai grele, pana cand nu le mai putu stapani. Intunericul de afara il gasi si inauntrul ei... Se privi. Se cufunda in minunea fiintei ei si, brusc, la un moment dat, se simti rupta de trup... Nu mai avea trup, era parca o coloana inalta de o culoare nedefinita si stralucitore. Cand argintie, cand galbena, cand albastra, cand toate la un loc. Uneori apareau pe ici pe colo si nuante de rosu care se estompau rapid intr-un joc nebunesc... Obosita de privelistea mereu miscatoare, adormi.

************

Se trezi cu un miros ciudat in nari... Era goala. Incerca sa-si miste mana. O durere groaznica o izbi. Intunericul i se aseza o clipa peste ochi. Incerca sa priveasca afara. Pleoapele se deschisera scartaind... Era uimita. Niciodata pana acum nu mai simtise atat de clar ca ii scartaie pleoapele... Ciudat! Dar oare de ce imi scartaie? Deschise si inchise de cateva ori ochii. Tot mai scartaiau. In fine, dupa ce se satura de joaca de-a v-ati ascunselea cu pleoapele, se hotari sa priveasca in jur.
Se astepta sa zareasca decorul obisnuit al camerei ei, cu ferestre mari, acoperite de perdele grele... Cand se trezea dimineata ochii i se opreau intotdeauna pe masa pe care se afla televizorul. Acolo avea ea o iconita... Se obisnuise atat de mult sa o stie acolo incat se mira ca nu o gasi la locul ei.
Apoi vazu ca nu mai e nici masuta. Nici televizorul, nici ferestrele...
Cine mi-a luat iconita?
Cine mi-a luat masuta?
Cine mi-a luat televizorul?
Cine mi-a luat fereastra?
Intrebarile ramasera fara raspuns...
Apoi il zari. Era asezat pe scaun, langa ea. Daca s-ar fi intins putin l-ar fi putut atinge. Vazu ca el avea bratul intins lateral, spre ea. Urmaridu-i linia halatului alb... Brusc isi dadu seama de ce totul i se paruse pana acum atat de ciudat... Stiu si de unde era mirosul acela. Totul era alb, iar mirosul era parfumul de alb... Bratul lui se termina undeva... nu putea sa-i vada mana... Incerca sa-si ridice capul, dar nu putu. Il striga:
"Hei, ma auzi? Hei, tu!", dar strainul nici nu se clinti. "Hei, domnule, ma scuzati ca va deranjez, imi puteti spune si mie unde ma aflu?" Tot nimic... simti ca se enerveaza. "Bai adormitule, tu n-auzi?" striga ea si isi dadu seama ca nici ea nu se auzea... "Ce s-o fi intamplat cu vocea mea?"
Apoi incerca orice metoda spre a-i atrage atentia. Isi dadea seama ca numai faptul ca ea misca pleoapele nu-l putea trezi. Uita pana la urma de el si, obosita, adormi iarasi.

**************************
O trezi durerea. Era sfasietoare, era de peste tot... O incoltea din toate partile. Nu mai voia sa o doara... Voia sa goneasca durerea, sau sa fuga de ea... Simti ca nu mai suporta. Vazu undeva, jos, langa ea, niste caramizi. Lua una. O aseza la picioarele ei. Apoi, luand una cate una facu un cerc din caramizi in jurul ei... Cu fiecare caramida pe care o punea, era tot mai obosita, se simtea tot mai bine, mai relaxata, mai linistita... Durerea disparea incetul cu incetul, iar ea era tot mai relaxata si mai linistita... Dupa ce termina zidul, se terminara brusc si caramizile... Uita sa-si mai explice faptul fiindca tocmai auzise voci...
Incerca sa deschida ochii...
Nu mai putea avea control asupra pleoapelor. O impiedica zidul. Decat cu durerea, mai bine cu zidul. Asa ca renunta la a privi... Si totusi, vocile veneau estompate, parca de departe... Se concentra sa le auda mai bine... Dadu din nou de zid... Acum nu le mai auzea deloc... Ce ciudat! Ca si cu privirea, zidul o impiedica sa auda. Si totusi, inainte auzea... Incerca sa scoata o caramida. Ahhhhh! durerea ucigatoare era acolo, afara, parca si mai puternica... Cu ultimele puteri puse caramida la loc... Hotari sa se linisteasca...
Se relaxa.Era o pace frumoasa in jurul ei. Vocile revenira... Se lasa sa o patrunda...
-Nu raspunde la tratament...
-Sunteti sigur ca ati incercat orice?...
-Da, domnule, bineinteles...Numai aparatele o mai mentin in viata...
-Si totusi, cand am atipit adineauri am simtit ca parca m-a strans de mana...
-Imposibil, domnule... Sunteti doctor ca si mine si stiti ca asa ceva este imposibil... Nici un semn de ameliorare... Am incetat administrarea calmantelor mizand pe faptul ca durerea o va trezi... Dar, totusi, nimic...
"Dar sunt aici, dobitocilor...Sunt aici..."
-Domnule, stiu ca va este greu, dar fata e pierduta. Am aflat ca ati gasit-o in strada. Prezinta clar urmele unei caderi de la mare inaltime... Nu se mai poate face nimic... Spuneti ca nu aveti nici o legatura cu ea... Atunci de ce va incapatanati? Dac-ati accepta sa o deconectam de la aparate, totul ar lua sfarsit...
-Pentru ca... pentru ca nu se stie cine este... Nu se stie ce i s-a intamplat. Nimeni nu a auzit de ea... Poate are parinti, rude... Cineva care o iubeste... Pentru ca este un suflet, domnule... Nu vreau s-o pierd...
-Dar sunt sigur ca vi s-a mai intamplat...
-Da, dar atunci am stiut ca am facut tot ce am putut. Nu sunt in stare sa renunt pana ce nu am epuizat totul...
-Domnule, sunteti absolut sigur ca nu o cunoasteti pe fata asta?...
-Nu, nu sunt sigur. Sunt sigur numai ca ieri am vazut-o pentru prima oara in viata mea... Si ca este atat de frumoasa...
-Va compatimesc, colega... Sa te indragostesti de o muribunda...
Si mai auzi apoi o usa trantindu-se...
"Spune-le, spune-le sa imi dea calmante... Te rog, fa sa-mi dispara durerea... Te rog..." sopti ea deznadajduita. Acum stia ca el nu o aude, ca nu o poate auzi... "Ah, de-as avea macar curajul sa iau caramida si sa tip, macar o data... Sau sa deschid ochii... Dar nu, durerea ma va ucide... Mai bine nu... Orice s-ar intampla, decat sa mai suport inca odata durerea aia crunta..."
Nu stia cat timp trecuse, dar auzi din nou aceleasi voci. Era el si cu celalalt.
-Gata, am discutat si cu directorul spitalului. Nu ne mai putem permite. Este in primul rand si prea costisitor, si apoi sunt familii care platesc mult mai mult pentru ceea ce noi facem aici gratis...
-Dar am si eu bani. Va dau bani, daca asta va multumeste... Va cumpar acest suflet pentru bani.
-Intelege, draga prietene, nu-i vorba numai de bani... Fata nu mai rezista. Daca ar fi constienta am avea mari sanse de a i se reface trupul. Dar cum am pierdut-o pe ea, ce mai conteaza trupul???
-Si totusi, nu se mai poate face nimic?
-Nu fii copil, colega... Doar stii si singur...
"Spune-i!!! Spune-i sa alunge durerea! Spune-i! Daca ma iubesti, te rog spune-i, si voi fi a ta pentru vesnicie... Auzi? Auzi cum bate in zidul meu fragil? Acus-acus are sa-l sparga si are sa ma inhate, sa ma sfasie cu ghearele ei ascutite... Te rog... nu o lasa sa faca asta... te rog... e din ce in ce mai aprope... Te rog...", il implora ea.
-Daca tot va muri, atunci te rog...
Nu mai auzi restul frazei... Daca si el o parasise... Simti cum toate caramizile se prabusesc, cum zidul ei spart se naruie peste ea si o innabusa, simti durerea cum o ii sfasie lacoma fiinta...N u spuse nimic... Pana si el... Chiar el...D ar cine era el pentru ea? Acum stia si de ce se aruncase de la etaj... Nemernicul de George o facuse sa ia decizia aceea nebuneasca... O mintise... Nu o iubea deloc... Pentru el conta cealalta... cea mai buna prietena a ei...I l ura acum pe George pentru ca o ucisese si il ura acum pe el fiindca o lasase sa afle acest lucru... Mai bine ramanea acolo, in strada. Ar fi murit sigur si nici macar nu ar fi stiut cand... Dar nu... el trebuise sa o salveze... Si durerea asta... Ahhhhhh!!!
-Ah, straino, de ce te-ai dus? De ce nu ai vrut sa fii a mea?
Glasul lui ii rasuna in urechi si voia sa-i strige: "Du-te dracului de nenorocit!", dar durerea o impiedica.
-Adio, straino! Si sa stii, daca ma auzi acum cumva, ca te iubesc...
Apoi simti o atingere fina si durerea paru sa dispara pentru o clipa. Buzele lui o iubeau. Raspunse sarutului si exact in acelasi moment simti cum durerea incepe sa se estompeze din ce in ce mai mult, pana cand disparu de tot. Ii multumi... Simtea acum clar buzele lui si le stranse usor...
Se smulse de langa ea strigand:
-Hei, doctore, opreste-te!!! E o minune!M-a sarutat...
-Tocmai am inceput sa-i readministrez calmante. Voiai parca sa nu moara in durerile acelea groaznice...
-Doctore, nu auzi??? M-a sarutat!!! Traieste.
-Domnule, acum chiar te intreci cu gluma! Am stabilit doar dinainte ca ii vom da ceva calmante si pe urm vom intrerupe toate aparatele.
-Da, da, da, dar traieste! Iti spun ca m-a sarutat!!!
-Colega, am impresia ca ai innebunit de tot. Poftim: priveste encefalograma! Nici un... Ce??? Uraaa!!! Ai dreptate! Traieste!!! Si daca exista dumnezeu pe lume, acum s-a aratat... Uimitor!!!
Ea ii privea... Ochii ei mari deschisi picurau de lacrimi. Cei doi se imbratisasera si acum sareau ca doi copii... Uitasera de ea...
-sfarsit- 23-02-1998