Cineva mergea pe o strada. Era un omulet mic si indesat, posac, mergea cu barbia in piept si ochii in pamant. Se grabea. Era ingandurat. Avea mai multe probleme decat ar fi avut neaparata nevoie.
Strada era pustie. Normal, era dimineata devreme, cine sa se plimbe pe strada la ora asta? De-abia peste cateva minute omuletul se incrucisa cu cineva. Nu ridica ochii din pamant decat cand necunoscutul (adica necunoscuta, rectifica el) era la cativa pasi. Si ii vazu zambetul larg si fericit. Fata (nu putea sa aiba mai mult de optsprezece ani) trecu pe langa el, si de-abia dupa aceea se intreba el ce era cu zambetul acela. Isi radea cumva de el? Avea oare slitul deschis? Sau camasa iesita din pantaloni? sau freza aiurea? Nu, nu era nimic din toate astea. Inseamna ca fata era pur si simplu fericita. Normal ca era fericita, la varsta ei probabil ca nu avea nici cea mai mica grija pe lume... Mda...
Si reveni la gandurile lui. Dar zambetul acela nu-i dadea pace. Pur si simplu. De ce o fi zambit fata tocmai cand trecea pe langa el? Acum ii ramasese zambetul infierat in amintire si nu-l putea sterge nicicum. Dar daca... daca zambetul acela ii ramasese in minte pentru ca asa trebuia? Adica... uhh, gandurile ii erau cam tulburi, nu dormise decat vreo doua ore in noaptea aceea... Ce vroia sa zica? A, da! Zambetul acela... parca fata zambise in mod special ca s-o vada el, dar nu fortat sau prefacut... Asta era! Zambetul acela era foarte sincer! De aia ii ramasese in minte! .....
Se forta sa gandeasca ca zambetul nu conteaza, vroia sa se concentreze pe zecile de treburi pe care trebuia sa le faca astazi, dar nu putea.
Si atunci se intampla.
Ii fulgera prin minte ca un sarpe de foc gandul ca zambetul acela era foarte important - era un zambet unic, care trecea de la om la om, o fiinta vie ce-si alegea gazda, si trecea de la una la alta asa cum trecuse de la fata la el, oh, ce gand TAMPIT, de unde dracu' mai venise si asta? BA NU! E adevarat! (striga o voce in adancul constiintei lui) si atunci omuletzul pana atunci posac si ingandurat se uita in jur parca pentru prima data... si vazu... lumea... cu tot ce inseamna ea... SI ZAMBI.
Zambi chiar cand in fata lui, de dupa coltul strazii, aparu cineva - un om, o silueta la care nici macar nu se mai uita. Apoi zambetul se stinse si celalalt om pleca nedumerit. Dar, cateva minute mai tarziu, si el zambea, proptit bine pe picioare in mijlocul trotuarului, catre un grup de oameni in varsta care tocmai treceau strada.
E greu de ghicit continuarea?


Daca iti zambeste cineva pe strada, fara motiv, nu-i cauta nod in papura. Zambeste si tu...