Dragă Tamara, in noaptea asta ti-am cautat imaginea sub pleoape si nu ti-am mai găsit-o. Sunt sigur ca am pus-o acolo ultima data, dar nu mai e. Mă intreb dacă ai existat cu adevărat, sau esti si tu doar un personaj din romanul pe care intentionez să-l scriu. "Incepe si tu, bă, cu o nuvela, o schită, ceva mai scurt acolo. Ce te faci daca personajele tale nu comunică?" Al dracu G.(nu-i mai scriu numele intreg lui Giculanu, ca asa am vazut ca fac marii scriitori) cu filosofia si cu gandacii lui pe care chiar a inceput să-i vadă peste tot. L-a citit saptamana trcută pe Saint-Exupery in original (ce mandra ar fi profesoara lui de limba franceza să stie asta, dar n-are cum că si ea e la o inchisoare de femei, undeva pe langa Edmonton) si de atunci imi spune că tu erai atat de frumoasă incat nu-ti mai rămanea altceva de făcut decat să te asezi pe o lespede in mijlocul unui rau de munte si să mori. S-au să te transformi in lespede. La inceput am vrut să-l pocnesc, dar pe urmă mi-am adus aminte ca mă rugase să-i aduc un spray de gandaci (mă costase un pachet de tigări de foi la bursa neagră a inchisorii) si i l-am dat. A improscat cu el pe toată lumea, inclusiv pe colegii de salon care au făcut si ei rost de pistoale cu apă ( găsesti orice la bursa neagră) si s-a incins o bătalie in toata regula. Doctorului care i-a cerut spray-ul i-a răspuns că nu intelege ce zice pentru ca el nu vorbeste limba insectelor.
Asa nebun cum e trebuie să recunosc că mi-a băgat un cui de 14 in inima. Numai de n-ar fi ruginit, că am oroare de injectii in burtă. Si dacă, orice si oricum as scrie eu, personajele mele nu vor comunica intre ele? Romanul meu ar trebui să oglindească viata, realitatea, imi fac eu insumi curaj, si in viata de toate zilele personajele se intalnesc intotdeauna. Ca in seara aceea specială din barul cu biliard si lumină laptoasă cand, cocotati pe scaunele inalte si cu un pahar de "sex on the beach" in fată G. (pentru cei care nu s-au obisnuit incă, G. vine de la Giculanu) si cu mine am zărit-o pe femeia aceea superbă, coborată parcă din reclama la blugii Levis de pe blocul turn de vis-avis (si acum mă intreb cum de stiu cand e noapte si cand e zi oamenii aia din bloc, peste geamurile carora a fost pusă reclama). Bruneta, cu un păr lung impletit intr-o coadă de cal, cu o bluză mulată avand un decolteu indraznet si cu niste blugi stretch, mai era cu cineva, o tipă "corectă" cum spun montrealezii. Atat de corectă ca nici nu-mi mai aduc aminte cum arăta. Să-ti zic insă pe scurt cum ajunsesem in barul ăsta, Tamara. In aceeasi noapte pe la unu a.m. mă sunase G. (pentru cine a uitat deja cine-i G. să citească in randurile de mai sus ) din gară. Se intorcea in Bucuresti dupa ce fusese detasat trei luni intr-unul din orăselele din "fruntea tării". Părea foarte excitat la telefon si a tinut neapărat să ne vedem in cel mai scurt timp posibil in barul in care ne intalneam pe cand eram studenti, pentru a-mi impartasi un mare secret. Era să ies pe usă asa cum eram imbrăcat, dar mi-am amintit la timp că nu era vorba de o "pijama party" si m-am intors să mă schimb. Asa că acum ne degustam amundoi cocteilurile cu ochii la bruneta. "Mă duc eu primul", a zis G. "Nu, de astă dată e randul meu", am rostit hotărat in timp ce mă ridicasem deja de pe scaun. Nu era prima dată cand G. incerca să se insinueze intre mine si o posibilă iubită. Am stabilit că dacă se intamplă să o vedem amandoi odată si să ne placa la amandoi, să dăm cu banul, dar cum o vazusem eu primul... In timp ce mă indreptam către masa cu numarul trei unde cele două femei jucau biliard, pasii incepură să mi se incetinească intocmai ca atunci cand păsesti pe nisip. M-am uitat in jos: nici urma de nisip. Doar un linoleu care imita perfect gresia. Distanta dinte noi se micsora imperceptibil. Mă intrebam ce aveam sa-i spun brunetei, care avea să fie primul cuvant si cum puteam să-l incarc cu cat mai mult "vino-ncoace" in asa fel incat să nu-mi spuna ea: "du-te-n colo". Cred că au fost cei mai lungi sase pasi din viata mea. Si dintr-o dată m-am trezit fată in fată cu frumoasa cu coada de cal. Nu mai vedeam decat ochii ei incredibil de negri care mă absorbeau inauntrul lor ca două găuri negre. Sprancenele i se ridicaseră usor datorită mirarii sau a rimelului folosit. Inainte să dau drumul pe gură unei bălbăieli de genul: "iertati-mă, v-am confundat cu verisoara de gradul doi a unui prieten din copilarie", ceva neasteptat s-a intamplat: s-a schimbat ambianta muzicală. A inceput piesa lui Phil Collins, "One more time". "Dansati?" Tanara m-a măsurat circumspect din cap pana-n picioare, apoi a privit dezorientată in jurul ei in căutarea unui ring de dans. Negăsindu-l a decis că e mai bine să fie prudentă:"Nu dansez cu străinii". "Ma numesc Mardare". Un inceput de zambet i-a fluturat pe buze, ca o părere. "Eu sunt Ioana" "Ioana" am repetat eu in transă si gura mi s-a umplut de un gust dulce, ca atunci cand musti dintr-o bomboană de ciocolată. Am sărit ca un arc si-am aterizat pe masa de biliard sub privirile ingrozite ale barmanului sef pe care l-am linistit frecandu-mi discret degetul mare de cel aratator. I-am intins cavalereste măna Ioanei si hopa sus. A trebuit să repet gestul discret cu degetele, deoarece Ioana purta niste pantofi cu tocul lung, chiar foarte lung. Din clipa in care am prins-o de mană am simtit ceva ca un flux de energie care a trcut brusc prin corpul meu. Mi-am dat seama apoi că ma lovisem cu cotul de marginea mesei de biliard. Am strans din dinti si am inceput să dansez. "Unde ai fost toti anii ăstia, Ioana" "Te-am căutat pe tine" mi-a raspuns ea fluturandu-si din nou zambetul, aproape imperceptibil. "Cu cine vorbesti?" "Cu nimeni", m-am balbait eu. "N-am rostit nici un cuvant". Am simtit-o apoi cum incepe să se topească in bratele mele si cum corpurile noastre devin unul singur, printr-un secret proces de substitutie a atomilor. O mănă grea lăsată pe umărul meu drept m-a smuls din aceasta stare de aproape-imponderabilitate in care mă gaseam de la inceputul melodiei. Am intors capul si-am descoperit că mai era o persoană cu noi pe masa de biliard. In prima clipă nu am recunoscut-o. "Imi dai voie?" După voce părea sa fie prietenul meu de-o viată. "Mardare, imi dai voie să dansez cu sotia mea"? Am simtit că mă gadilă brusc, in talpă, covorul verde de pe masa de biliard si că picioarele mi se lungesc ca in "Alice in tara minunilor ", iar eu devin din ce in ce mai subtire, cu un trup tras ca prin inel. Ca prin inelul de pe degetul lui G., pe care, inainte să mă prabusesc secerat de pe masa de biliard, l-am recunoscut si la măna Ioanei.