Carnea ne duce într-o altă lume, nu mai puțin stresantă, dar alta, unde doar senzațiile contează. Când îți mângâi picioarele mătăsoase, când privesc cu sfială cercurile coapselor tale, acolo unde încadrează perfect lotusul , când îți mângâi sânii mici, de adolescentă, mai puțin sfârcurile tari sub mâna mea, tari și parșiv ațâțătoare, o altă lume se deschide, ciudat, minții mele. Dacă te întinzi pe spate, o faci cu o încetineală maiestoasă, oarecum solemn și lent, iar atunci trupul tău descrie niște curbe care vorbesc ascuțit simțurilor mele, dar ciudat, și minții mele care simte că o ia razna. Cu tine îmi ajung și cinci minute, chiar dacă aceste cinci minute le am foarte rar, prea rar. Câteodată mi-e dor doar de carnea ta, mi-e dor să-ți desfac picioarele și să te încalec pur și simplu pentru eternitate. Este clipa când nu văd în tine decât carnea ta, femela din tine, sângele tău pe care îl vreau. Dar ciudat, și mintea mea te vrea, și nu te vrea doar creier fără trup, te vrea trup cu dorințe și lașități, te vrea spirit cu idei și lașități, te vrea scăldată în sudoare, în salivă și sămânță, te vrea dezmățată și mironosiță, te vrea oricum. Miracolul vieții poate să se afle și între picioarele tale, de acest miracol mi-e un dor care uneori mutilează și ne grevează și clipele pe care le petrecem împreună.