Motto: “MARIANE: Contre un père absolu que veux-tu que je fasse?” Molière, Le Tartuffe ou l’imposteur, scena III, actul II.

În Maine, șoselele au două straturi de astfalt trântite unul peste altul. Ca urmare a cercetărilor întreprinse de minți iscoditoare de funcționari măcinați de aciditatea gastrică și hemoroizi. Primul strat reprezintă puntea propriu-zisă a drumului, cândva o cremă caldă smulsă din colții concasoarelor și întinsă peste cimitirele indienilor. Al doilea nu-i o fâșie încăpățânată, ci un șir de zbârcituri. Bătăturile vechilor algonquini trebuie că arătau astfel. Stratul se numește, v-ați dumerit lesne, zaț protector pentru cauciurile sensibile. Așa fac treaba cei din Maine, dacă vine vorba cumva.
În mașină era cald până peste poate. Iar nevesticii mele nu-i tăcea melița o clipă. Semăna în privința asta cu maică-sa precum două picături de apă. Bătrânii, tolăniți pe bancheta din spate, se îndeletniceau cu trebușoarele subtile precum răhățelul păsăroilor ce-și fac cuib în streașinile joase din Maine și care ung motorul căsniciei cu lubrifiantul drăgălaș al rutinei. Pope C., mahărul decăzut, socru al meu prin voirea Sorții concretizată în atracția nemaipomenită pe care o stârniseră desuurile dantelate, gingaș pliate pe pântecul suplu al puștancei de Sabine, asupra minților mele jalnice de adolescent prostănac și încins, frunzărește o gazetă sportivă. Evenimentele nu-l scot niciodată din sărite, iar scopul excursiei noastre trebuie că-i pute neînchipuit de tare. Everbertina C., imposibilă băbuță asemeni numelui, se ciorovăiește întruna cu Sabine, melițe spurcate amândouă. Consoarta barosanului Pope nu-i lipsită de urme palide, identice cu cele lăsate de algonquini pe buca măreață a curvei de Istorie, urmele unei frumuseți clasice, cu nasul potcovit de moștenirea unui cârd de strămoși ovrei. Dar cam atât despre trupă.
Mașina aleargă printre câmpuri posomorâte, unde un porumb jalnic se lasă zgâlțâit de vânturi rele. Nici țipenie de om.
-Anotimpu’ ăsta nu face două parale, mormăie Pope C., prinzându-mi privirea în oglinda retrovizoare.
-Mă așteptam să fie ceva coadă, îi țin eu isonul. Poate că drăguței de America i-a venit mintea la cap. Chiar și fecioarelor trumaniste li se duce vigoarea în cele din urmă.
-“Giganții” iar ne-au tras clapa, cotește Pope C. pe-un drumeag lăturalnic și neprimejdios al conversației. Muierile sunt cu ochii pe noi.
Sabine îi dă cu gura.
-Tată, v-am lăsat asigurările în sertarul de sus al comodei. Și să nu-mi rătăcești cheile că mă fac foc.
O stupizenie treaba cu cheile, după cum vă veți convinge singuri. Aceasta-i Sabine! Everbertina C. însă încuviințează.
-Am eu grijă, iubițico, de motanul ăsta bătrân, stai potolită.
Drăgălașă familie. Însă evenimentele se precipită. Avem cu toții, dincolo de farafaslâcul monocord al caracterelor noastre bătăioase, un ghem fierbinte de neliniște tolănit în stomac. Eu, unul, arăt de parcă aș fi înghițit păr de pisică, iar pe trufașa Sabine o trădează zornăitul incontinent al danturii ei sclipitoare in contact cu șuvoiul neîntrerupt al silabelor. Undeva, departe, în creștetul cerului, căluții anemici ai bunului Ra rătăcesc în căutarea hranei. Se înțelege, până și mitologia este dată peste cap într-astfel de împrejurări.
Îl zărim cu toții, de la prima încercare. Un panou din tablă, scorojit de suflul lipicios al vânturilor rebele, țeapăn în buza lanurilor costelive. “TRUMBULL VÃ AȘTEAPTÃ, DRAGI COMPATRIOÞI! PENTRU … UN PREÞ ADECVAT, DESIGUR.” Tipii ăștia au un umor de groază. Mi se zbârcește pielea de pe frunte. Nu mă înțelegeți greșit, nu-s defel un cufuros de funcționăraș cu mânecuțe din D.C., pus pe scărmăneală cu Maica Biserică și gata, la primul hop, să retracteze rebeliunea trântind o flegmă în mijlocul cozonacului, însă omul care se numește Trumbull a avut afurisita de grijă să-și consolideze pe spinarea noastră, bărbații din Regnul Mijlociu al Americii, reputația-i de flecușteț păcătos și fundamental pentru bunul mers al Istoriei. Normal lucru, nu credeți?, să nu mă simt prea în largul meu vizitându-l pe nepusă masă, chit că el ne așteaptă, hoțomanul, așteaptă întreaga Americă de Nord prostuță să-i pice în gheare. Și încă ceva pe deasupra, deh.
Totul a pornit de la neputința mea, după cum mă asigură Sabine, de-a croi drum cu mădularul meu cuviincios la niscaiva urmași. Băgați de seamă, așa ne încolțește Primejdia pe noi, bărbații! Eu am dorit țânci pe la douășopt de ani, însă consoarta mea a căscat ochii de broască afgană ai maică-sii și m-a potcovit cu-o detunătură din gâtlej:
-Dar cu cariera mea cum rămâne, deșteptule? Mă vezi spălându-i la puțică o-ntreagă tinerețe?!
-Cum mi-aș permite, dragostea mea.
Apoi, într-un târziu, Sabine se răsgândise. Degeaba. Înțepenite de-o mânie lesne de împărtășit, testiculele mele refuzau să-i borască lacrimi de binețe doamnei mele nevricoase. Ea a fost convinsă, pe moment, cum că mintea mea diavolească a pus la cale această Revoltă de pe Bounty, apoi, dând nas în nas cu realitatea tragică, s-a înclinat, scrâșnind din măsele, în fața evidenței.
Casa lui Trumbull pare descinsă dintr-un roman de Faulkner. Un pătrățoi de fațadă din bârne, geamuri strâmte, închegate de mâini stânjenitor de nepricepute, un acoperiș cenușiu, parcă trântit cu furca din înălțimile cerului și slujind drept acoperământ circumstanțial Camerelor Minunii și un coș stingher, din cărămidă roșiatică. Trumbull trăia ca un sărăntoc, lucru de mirare pentru Fenomenul Magic American. Parchez drept în fața hambarului coșcovit, lângă un Ford nou-nouț, cu plăcuțe de N.Y.: oaspeți din depărtare, veniți să se ia la trântă cu Coana Biserică. Sabine nu-și poate stăpâni un frison zăpăcit, rătăcit aiurea pe trupușorul ei.
Mă înduioșez.
-Iubito, … îi dăm ’nainte?
Mă privește crunt. Prinsă pe picior greșit.
-Suntem aici, nu?
Un ins măsliniu, cu păr lânos și mâini roșii, îmbrăcat în dangarezi și sfidând spăimosul decor rustic printr-un tricou decolorat, postmodern datorită jocului îndrăzneț de pete de acid și ulei de motor care-l marcau în dreptul buricului, se apropie de automobil.
-Poftiți înăuntru, ni se adresează individul, cercetându-ne pe îndelete. Are o voce neașteptat de plăcută pentru mutra aia de buldog deranjat din sălașurile molcome ale Siestei.
Trec ore bune. Citisem undeva că Drăcia lui Trumbull ar funcționa pe bază de ceaiuri indiene, misterioase și eficiente, însă nu-mi amintesc defel contextul. E în natura lucrurilor să te prostești vizibil taman pe prispă la Trumbull.
La întoarcere, conform conveniențelor, băbuța Everbertina C. se înfige cu-n oftat de ușurare, scos parcă din rărunchi, în arcurile răbdătoare și triste ale fotoliului îmbrăcat în polistiren de pe “locul mortului”. Cât despre Pope C., barosanul și-a băgat în tărtăcuță ideea năstrușnică să șofeze neîntrerupt până acasă. Vizita făcută insului Trumbull l-a învigorat pe babalâc ceva de speriat. Nevastă-sa îi face cu ochiul.
-Cum te simți, moșneagule?
-Ca la început, bătrânica mea.
Pe bancheta din spate, nemulțumiți de îmbrățișarea strâmtă a scutecelor, eu și nevastă-mea orăcăim fără oprire.