copil fiind esti invatat sa iti fie frica. esti inspaimantat cu muma padurii, cu tiganul care te fura si te duce departe, cu cainele vecinului care te musca daca nu esti cuminte. viata-ti este impartita intre spaime si
curiozitati, dintre care unele pedepsite, din nou frica. cu timpul descoperi ca muma padurii nu exista decat in basme, ca tiganul care te fura vinde de fapt cazanele, iar cainele cel rau te poate trage cu sania.
ti se explica ce e bine si ce e rau desi tu stiai asta dinainte in functie de bomboanele sau curelele primite. incepi sa il admiri pe bunicul care a luptat pe frontul din urali si sa-l privesti stramb pe cel care s-a ascuns in munti pe timp de razboi:inca nu ai cum sa pricepi ca lupta pentru propria-ti viata nu inseamna lasitate. eo vreme cand te simti una cu gavroche,cu dick sand,sau telefonista din nuc.te lupti cu sabii din lemn, iti doresti sa fii politist si din pieptul tau navalesc pac-pac-uri ucigatoare pentru inamici. e timpul cand nu ai cum sa fii cu adevarat las
pentru ca nu stii cu adevarat nimic.
trec lunile si anii si (re)inveti frica, poltroneria, lipsa de curaj. nu recunosti ca iti place respectiva desi ai vrea sa isi dezbrace trupul peste tine, razi si tu odata cu colegii de doamna mai prost imbracata care de fapt e maica-ta, te lauzi cu tipa in care ai crescut noaptea trecuta desi tu nu cunosti decat "amorul de sine", ti se zbate inima-n tampla cand vreo matahala se ia de fata ce o tii de mana si taci chitic spunandu-i( dupa ce a trecut pericolul) ca cel mai destept cedeaza, nu te duci la examen pentru ca nu vrei sa iti darami increderea in sine... si tot asa pana ce realizezi ca viata ta trece prin aceleasi statii: frica, ipocrizie, cabotinism. si-ti doresti intr-un gest de lasitate- sau curaj? - sa-ti consumi restul drumului intr-o supradoza. daca ai noroc te trezesti legat de viata prin perfuzii si atunci recunosti ca esti las: deja esti mai curajos.