Soarele se ridica incet pe cer luminand cladirea garii ce domina locul. La ora aceea a diminetii, totul parea acoperit cu o pojghita de aur. Fantanile arteziene functionau in permanenta in timpul verii, racorind locul si curatandu-l cat de cat de praf, reflectand in apele lor un curcubeu destul de putin vizibil si numai dintr-un anumit unghi. Ecranele enorme imprastiate in piata garii anuntau ca va fi o zi torida, iar oamenii erau sfatuiti sa nu mai iasa pana dupa ora 5 dupa-amiaza. Oricum putini erau cei ce se incumetau sa iasa la pranz din cauza radiatiilor. Cu toate astea, se putea lesne observa o descrestere a ratei imbolnavirii, dovada a adaptabilitatii oamenilor. Noile generatii erau imune la astfel de pericole, dar nu si J. Ea nu facea parte din aceste generatii iar pielea i se inrosea cumplit daca statea prea mult la soare. Doctorul ii spusese clar ca e in pericol sa orbeasca si trebuie neaparat sa se protejeze, astfel ca ochelarii ii erau indispensabili.
Isi arunca privirea asupra umbrei de pe asfalt. Era din ce in ce mai mica. Amiaza se apropia iar ea trebuia sa se grabeasca. Trecu de-a dreptul prin piata, printre arteziene fara sa-i pese ca e stropita si se indrepta cu pasi repezi spre biblioteca. Asta avea de gand sa faca, sa-si petreaca toata dupa-amiaza acolo, citind despre ceea ce o interesa: spatiu, timp si energie. Pana in prezent, totul fusese practic, iar J se gandea ca ar fi cazul sa faca si ceva teoretic. Ea credea ca reusea sa modifice timpul cu ajutorul energiei. Nu era suficient sa constientizeze o dimensiune ci si sa-si foloseasca energia cerebrala pentru a calatori in timp. Era cu totul absorbita de ganduri cand simti ca o apuca cineva de mana. Instinctul ii spuse sa-si arboreze o expresie intrebatoare si dezgustatoare cu care sa se uite la mana dupa care sa-si ridice privirea la posesorul ei. Apucatul de mana era o forma nu tocmai politicoasa de a atrage atentia cuiva dupa ce incercarea de a-l striga daduse gres. Oare fusese atat de concentrata incat sa nu auda daca cineva ar fi strigat-o? Putin probabil, mai ales ca nu-l cunostea.
Fara sa-si dea seama, se holba la parul lui zburlit in toate partile. Pur si simplu nu-si mai dezlipea ochii de pe el. Nu era singurul barbat cu un astfel de par blond pe care-l vazuse la viata ei, dar acesta avea ceva ce-o atragea, la fel cum becul atrage vara fluturii, musculitele si alte insecte nocturne. Fara sa aiba o forma anume, ii statea bine.
Isi cobora privirea asupra fetei uitandu-se fix in ochii lui si stabilind un contact vizual reciproc. Contrar asteptarilor, acest barbat avea ochii de un gri inchis. Parca nimic nu se potrivea la el. Nasul era mic, dar narile foarte mari, buze subtiri dar superb arcuite, sprancenele erau o combinate intre blondul parului si griul ochilor. Barbia era destul de mica si cam ascutita dupa parerea ei, dar fruntea era foarte inalta si lata ceea ce-i sugera o inteligenta iesita din comun.
Ar fi putut sa-i dea usor 35 de ani, dar nu era posibil. Nu avea nici un fel de rid pe frunte sau in jurul ochilor. Pielea era perfect neteda, dar nu catifelata ca la femei, ci mai degraba aspra din cauza barbieritului prea des.
Cand isi reveni din uimire isi aduse aminte ca nu-l cunostea iar el continua s-o tina de mana. Dadu sa se elibereze dar in zadar. “Treaba ta.” Gandi J si pleca spre biblioteca cu el de mana.
Aproape ajunsi in fata bibliotecii, J incepu sa-si doreasca sa nu mai mearga acolo. Oricum nu va putea citi atata timp cat ii sufla el in ceafa. Si atunci unde sa mearga? Se intoarse si se aseza pe o banca din piata garii uitandu-se in departare fara sa priveasca ceva anume. Trecuse mult de cand nu mai statuse langa un barbat si asta ii dadea un sentiment ciudat de placut pe care-l simtea in stomac. Fusese casatorita prea mult! Isi jurase ca nu se va marita cu primul ei iubit si totusi o facuse. De ce? Din comoditate, plictiseala, teama de singuratate, mila. Nu-l iubea cu adevarat, dar isi impusese sa creada asta. Simtea ca timpul trece peste ea si nu lasa nimic in urma. Isi dorea atat de mult un copil!
Statuse mai intai opt ani cu el si parea suficient pentru a intemeia o familie, dar se inselase. Cum era posibil ca cineva sa se prefaca atata timp si dupa aceea, dintr-o data sa-si dea arama pe fata? Acum stia raspunsul la intrebare. Era dominant si-i placea sa subjuge, sa fie puternic pe pielea ei. Dar atunci nu s-ar fi asteptat in veci ca Tom sa aiba atatea fete ascunse si perverse si nu se putea ierta pentru faptul ca nu si-a dat seama de asta in cei opt ani. E adevarat ca fusesera opt ani fericiti, poate cei mai frumosi din toata viata ei, dar ceea ce urma ii sterse totul din memorie intr-o clipa. Nu de putine ori i-a trecut prin cap sa faca o calatorie in trecut si sa evite ziua blestemata in care l-a cunoscut. O decizie importanta care ar fi influentat urmatorii zece ani poate in bine, dar nu avu nici o tragere de inima sa se intoarca la perioada aceea.