agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-19 | [This text should be read in romana] | Armand a ieșit pe poarta liceului sprijinindu-se cu mâna de gardul negru, din fier forjat, împleticindu-se. A stat de dimineață în sala de lectură, citind și învătând. Nici nu a observat cum a trecut timpul, decât atunci, când bibliotecara, o femeie trecută de prima tinerețe și care purta ochelari cu rame prea groase și mult prea mari, l-a anunțat, în șoaptă, că venise ora închiderii. S-a strâmbat, la început, pentru că uitase că e sâmbătă,iar funcționara avea program scurt... După-amiaza de toamnă târzie, cu soare cald și obosit, aerul cu aromă de frunze uscate și galbene, îl înviorară pe tânăr. În minte, i-a rămas un gând pe care nu l-a înțeles prea bine, dar nici nu-l putea uita. Îl găsise într-una din cărțile lui preferate. "În câteva clipe, cei doi ajung să aibă un trecut comun. Nimic nu va mai fi la fel ca înainte." La ce s-o fi gândit autorul?... Sau era vorba despre soartă? Sau magia ineditului a dispărut? Sau iubirea se păstrează cu sfințenie? Sau... Nu voia să meargă direct acasă. Ar fi băut o bere la terasă... Și-a dat seama că nu avea telefonul mobil în buzunar. Fir-ar să fie! Iar a rămas, pe masă, în bucătărie... Cum să invite un amic la o bere, cu el? Cum?... Așa... Hotărât lucru! Va merge singur. Va putea să-și facă ordine în gânduri și va putea să zacă, acolo, să nu se gândească la nimic. Acum îi părea bine că a uitat telefonul acasă... Terasa Costa del Sol era destul de aproape de liceu, pe malul marii, lângă Căpitănia Portului Constanța. Obișnuia să frecventeze des acel local pentru că era curat, se găseau, mereu, produse variate și nici nu erau foarte scumpe. S-a gândit un moment că nu va fi servit fiindcă nu împlinise optsprezece ani. Aiurea! Mai avea doar două săptămâni până va trece acest prag, și apoi, nu era prima dată când bea o bere aici... și nimeni nu observase că el, ori amicii care-l însoțeau, nu erau majori... Armand era un tânăr înalt, cu o constituție atletică. Avea pielea fină, cu reflexe de soare în asfințit, iar degetele erau prelungi, drepte și subțiri. Părul des, negru încadra o față ovală cu ochi mari, întunecați și buze cărnoase, senzuale. Era elev în clasa a-XII-a. S-a așezat la masa obișnuită, într-un colț al terasei. Nu era prea multă lume... și nici ora nu era tocmai potrivită... În surdină, se auzea o muzică orchestrală de caffe concert. Briza i-a înfiorat nările. A închis ochii vrăjit, păstrând în suflet acea senzație unică, de calm interior, pe care o avea numai atunci când era pe malul mării. A privit apoi paharul cilindric și berea proaspătă, acidulată, cu guler alb, de spumă. De obicei, era o întreagă filosofie cu această bere turnată în pahar, dar acum era prea obosit ca să caute metafore... Din întâmplare, a zărit la o masă, în apropiere, o femeie. Doamne! Ce femeie! La început a măsurat-o calm, calculat. Apoi, și-a dat seama că s-ar fi uitat la ea din ce în ce mai mult, mereu. Parcă nu se sătura privind-o și o redescoperea, tot timpul, alta... Ce senzație! Și-a amintit că luni va veni noua profesoară de franceză. Cea veche a plecat din țară... fără să se uite în urmă, fără să-i pese că elevii ei au pierdut, dintr-o dată o dirigintă și o profesoară pe care o admirau... Dar, așa e viața uneori... I-ar fi plăcut ca femeia de la masa alăturată să fie noua profesoară de franceză... Of! Ce gânduri îi treceau prin cap! Dacă înainte o privise aproape în treacăt, acum și-a potrivit scaunul mai bine, întorcându-se mai mult spre ea, să o poată analiza. Era tânără, puțin trecută de douăzeci de ani... Până aici, nimic spectaculos. Era frumoasă, îngrijită... Nici acesta nu era un lucru ieșit din comun. Era singură... Nu. Poate aștepta pe cineva. Purta o rochie vaporoasă, albastră, cu motive marine. Stătea picior peste picior, ușor aplecată într-o parte. Sandaua albă, din curelușe împletite, cu toc înalt, subțire era legănată ușor de mișcarea piciorului, care trăda nerăbdarea femeii. Pulpa era, atât cât se vedea, prelungă, delicată. Armand o privea intuind... Cum stătea așa, așezată, părea să aibă șolduri rotunde și talie mică, subțire. Privirea i-a alunecat spre decolteu. Sânii rotunzi erau încorsetați într-un sutien alb, din dantelă fină. Întrezărea toate acestea prin materialul subtire. Rochia albastră îi stătea nemaipomenit de bine, dar acum și-o imagina în lenjerie intimă. Se trezi cu buzele țuguiate. A sărut. Hai, Armand, ce-i cu tine? Doar nu-i prima femeie pe care o vezi! Femeia a roșit sub privirile lui insistente. Avea fața rotundă, îmbujorată. Fardul era natural, folosit în cantități foarte mici. Buzele erau frumos arcuite și ochii, luminoși, verzi. Părul lung, buclat, mătăsos era pieptănat cu cărare într-o parte. Avea reflexe roșcate, iar nuanța de blond închis, îi plăcu lui Armand. Se gândea cum să facă, să intre în vorbă cu ea. Să-i ofere un pahar? Nu. Să-i ducă chelnerul unul? Nu. Să-i ofere o floare? Nu. Adica, da. Dar de unde? Sau, mai bine, o crenguță verde. Un simbol... Da. Ești deștept, Armand! Se felicită în gând. Dar de unde să ia crenguța verde în plină toamnă? Aha. Uite! Chiar lângă el! O durere ascuțită îi străbătu trupul și nu-și duse mișcarea decât până la jumătate. A înnebunit???? Cum să-i ofere o crenguța verde? Din gardulețul viu ornamental???? Lui Armand i s-a părut că femeia i-a răspuns la salut. Chelnerul așezase, pe masă, în fața ei, un pahar cu nectar de piersici. Sau de caise. Sau de portocale. Nu-și prea dădea seama. Fără să vrea, îi căută cu privirea degetul... să vadă dacă poartă sau nu verighetă. Ce ușurare! Nu. Purta doar un inel simplu, cu piatră ovală, albastră, mare. Safir sau aqua marină... Ceva de acest gen, se gândi Armand. La un moment dat, femeia și-a întors capul într-o parte, privind marea. Tânarul i-a admirat profilul frumos și gâtul lung, de lebădă. Îi plăcea jocul de priviri pe care-l schimbase cu tânăra de la masa de alături, și mai ales, adora să o vadă cum își lasă privirea în pământ, timidă, dar nu îndrăznea să se apropie foarte mult, de teama unui refuz. Cu siguranță, aici pe terasă ar fi avut parte de un refuz. Nu era genul de femeie pe care să o cunoști așa... A închis ochii. Oare ce parfum folosea? - Salut! Cuvântul a răsunat dur, aspru și-l smulse din fantezii și contemplare. Era unchiul lui. - Ce faci? Unde ti-e gândul?! Armand s-a bucurat că l-a întâlnit, și din vorbă în vorbă, a uitat de femeia de la masa alaturată... Luni, de dimineață, la ora de franceză a intrat în sala de clasă, femeia frumoasă pe care Armand o întâlnise la terasă. Tânărul a simțit că se prăbușește clasa și lumea întreagă peste el. A fost cea mai lungă oră din viața lui... După aceea, brusc, a simțit nevoia să-și ceară scuze. Pe coridor, însă, i s-a făcut rușine, s-a fâstâcit. Profesoara i-a zâmbit, înțelegătoare, spunându-i că nu-și amintea nimic. Evident, era prea fină ca să spună altceva... S-a îndepărtat, asigurându-l pe Armand că nu are de ce sa-și facă probleme. Tânărul a răsuflat ușurat, zâmbind, în sinea lui. A întors capul după profesoară, urmărindu-i mersul elegant și mișcarea unduitoare a șoldurilor. Un alt gând, mai intim, de aceasta dată, îi străbătu sufletul. Profesoara de franceză avea să-i devină soție după patru ani, iar după alți cinci, avea să o părăsească. La urma urmei, nu era decât o oarecare... profesoară de franceză... Așa a fost soarta lui Armand? Sau magia ineditului a dispărut? Sau nu a știut că iubirea se păstrează cu sfințenie? "În câteva clipe, cei doi ajung să aibă un trecut comun. Nimic nu va mai fi la fel ca înainte." Ingmar Bergman |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy