O boabă albă, două boabe albe...


Cu mulți ani în urmă, nici nu-și amintea prea bine, a scris, cu litere mari, negre, dezordonat, primul capitol depresiv din propria-i viață. Nopțile erau cam toate la fel, adică numai până spre mijlocul lor. După aceea, nu știa să facă deosebire între ploaie și stele... Gândul că s-a trezit într-o rezervă, la spital, cu perfuzii, era singurul care, în toată această perioadă, a rămas nealterat.

O boabă albă, două boabe albe...

O liniște galben-portocalie, așa cum există, poate, doar într-o minte obosită sau într-un coșmar, se prelingea pe pereți. Paradoxal, înainte de a atinge podeaua din lemn maroniu, se infiltra în covorul verde dându-i irizații metalizate. "Cât confort! Ca la mama acasă!"

O boabă albă, două boabe albe...

Dintr-o dată, colțurile ascuțite ale realității devin moi la pipăit și invizibile, dorului. Simte că visul și indiferența îi anesteziază simțurile. Privirea se transformă în zborul de păsări albastre, iar mâna curge ca un izvor de munte. Nu!!! De fapt, vede că prin vene i se prelinge apă limpede și nu înțelege din ce motiv, fiindcă nu-i era sete, absolut deloc.

O boabă albă, două boabe albe...

Flaconul așteaptă cu toate iluziile închise, compact. Inima vrea, cu orice preț, să fie fericită și o imploră să-i ofere biletul de intrare în Rai. Și cum ea este miloasă din fire, nu numai că i-l aduce, dar îi și deschide ușa... Patul e asemeni unui colț de Lună, pe care stă, nemișcată așteptând să vadă cum se sfâșie murmurul nopții. Deodată, ascultând țârâitul greierilor, începe să le deslușească tainele. Un rictus cu gust de cucută îi schimonosește fața.

O boabă albă, două boabe albe...

"De mâine, renunț!" se aude un ecou îndepărtat în sufletul ei. "Cum??? ripostează trupul. Nu!!! N-ai să renunți!" Acesta se opune din răsputeri, urlă, izbește... Niciodată nu renunță... și e insistent..., imposibil de insistent. În plimbările nocturne pe acoperișul lumii, stelele o confundă cu un fior de moarte și se ascund, în mare grabă, dincolo de linia orizontului...

O boabă albă, două boabe albe...

"S-ar putea, ca atunci când va lua decizia să renunțe la somnifere, să nu o mai primească nici o lume înapoi, să nu creadă în promisiunea ei... Ce va face atunci?" Așa a întrebat-o conștiința ei, specialistă în această problemă... Că doar, nu degeaba a trăit câțiva ani sub semnul lor... I se părea că aude: "Oprește-te!!! Până nu e prea târziu! Drumul spre Iad e pavat cu intenții bune!"

O boabă albă, două boabe albe...

Într-o dimineață, a intrat în rezerva ei un înger. "Ce cauți, tu, aici, ziua??? Ar fi trebuit să vii azi-noapte!" Prefăcându-se că nu o aude, făptura diafană i-a șoptit: "Nu a venit vremea să te întorci, la noi, în Cer... Ești condamnată la viață! Trebuie să înveți din greșeli, să guști suferința! Să trăiești până la capăt!"

O boabă albă, două boabe albe...

Cum adică să trăiască până la capăt? Care capăt? Iar, ceea ce simțea ea... se putea numi oricum, numai viață, nu.

O boabă albă, două boabe albe...

A doua zi, când s-a trezit, așa... dintr-o dată, fără să o înțeleagă nimeni, fără nici un argument a avut o poftă nebună să înghită toate pilulele și din această cutie, încă o dată, într-o singură clipă, la fel cum făcuse în urmă cu câteva zile... Însă, ceva mult mai puternic decât ea, a oprit-o. Pur și simplu nu a avut curajul să deschidă flaconul. De ce? Cine știe? Cert este că, începuse o nouă viață... sub semnul îngerului...