Chiar dacă, de curând, după ani de zile de dominație, numărul paginilor web în limba engleză a coborât sub 50%, limba Internet este în continuare considerată a fi engleza, o adevărată lingua franca a lumii moderne, așa cum, în antichitate, lingua franca a fost latina. Astfel că, pe bună dreptate, cel care dorește să pătrundă în tainele Internetului și nu știe deloc ori prea bine limba engleză trebuie să aibă neapărat în preajmă un dicționar englez-român. Și întrucât vorbim în cartea de față despre hackeri, iată și definiția de rigoare, așa cum a fost ea concepută de către anglistul Andrei Bantaș: hacker – târnăcop, topor de tăiat piatră; tăietor de piatră; salahor; muncitor care lucrează cu târnăcopul/toporul. Iar hack înseamnă cal de povară, rob, dar și a ciopârți, a tăia. Adică ceva identic sau aproape identic cu verbul românesc a hăcui, provenit din cuvântul german hacken și care înseamnă a tăia în bucăți (mici), a toca mărunt, a sfârteca, a ciopârți. Pe de altă parte, specialiștii din domeniul IT susțin faptul că hack este un cuvânt derivat din limbajul studenților de la Masachussets Institute of Technology, utilizat pentru a defini glumele făcute de studenți și în același timp impunea respect. O legătură electrică se definea „hack simplu”, un „hack” trebuind să fie inovator, să denote stil și pricepere tehnică.
Dar cine sunt hackerii? Se spune despre ei că detestă orice individ, instrument sau lege care încearcă să împiedice cunoașterea. În lumea lor, oricine poate să demonteze un lucru pentru a-l îmbunătăți este binevenit. Însă dacă accesul la acel lucru este îngrădit, dacă între hacker și informații există bariere, atunci hackerul afirmă că este vorba de birocrație, de o birocrație de-a dreptul periculoasă. De asemenea, se mai spune că, din punct de vedere al hackerilor, de pe urma libertății informației orice sistem poate trage beneficii.
Hackerii au avut un rol esențial în dezvoltarea softului, la crearea și dezvoltarea Internetului. Numai că, în timp, cele două percepte fundamentale ale eticii lor, respectiv datoria morală de a răspândi cunoștințe scriind „software” pentru a facilita accesul la informație și la mijloacele de calcul și condamnarea vandalismului și a atentatelor la confidențialitate au început să fie în mod repetat și grosolan încălcate. Acest lucru nu a scăpat de ochiul vigilent al mass-media, care a văzut balanța înclinându-se în devafoarea hackerilor cu respect față de etică. Drept urmare, hackerii nu mai sunt considerați a fi cei care, în epoca de pionierat, erau eroii pozitivi, ci au devenit in corpore eroi negativi.
Referindu-se la hackeri în numărul din aprilie 2002 al „PC Magazine”, Mihaela Cârstea, redactorul șef al publicației, scria în editorialul său: „Hackerii au construit Internetul. Hackerii au făcut din sistemul de operare Unix ceea ce este astăzi. Hackerii au creat Usenet-ul. Hackerii fac World Wide Web-ul să funcționeze. Dacă faci parte din această cultură, dacă te solidarizezi cu ea și dacă alte persoane care îi aparțin știu cine ești și te numesc hacker, înseamnă că ești hacker. Legendă? Adevăr? Dar chiar dacă hackerii au avut inițial un rol pozitiv la dezvoltarea Internetului, intruziunile lor forțate nu au nici o justificare.”
Dar, vă veți întreba, cine sunt de fapt acești hackeri? Răspunsul e simplu: majoritatea sunt elevi sau studenți care vor să iasă în evidență prin modificarea site-urilor, ținta lor predilectă fiind site-urile guvernamentale, militare sau ale marilor companii, așadar unele dintre cele mai des accesate și cu un mare impact la public. Cum altfel, nu-i așa, ar afla atâta lume despre faptele lor?
Demn de reținut este însă că există crackeri (acum vorbim de crackeri) care beneficiază de statut legal. L. Ivaner, autorul cărții „Lexiconul hackerului” (Editura „ProMedia Plus”, Cluj-Napoca, 1996) spune că așa-numitele ,,tiger teams” ,,...sunt echipe de crackeri profesioniști care testează sistemele de securitate ale instalațiilor de computere militare prin atacarea lor de la distanță, folosind rețele și canale comm considerate «impenetrabile». Dacă nu ar fi ținute în mare secret, am putea cu siguranță admira în programele acestor «echipe de tigri» cele mai ingenioase artificii care s-au imaginat vreodată. Ce ne împiedică să presupunem că acești crackeri profesioniști provin din rândul hackerilor care și-au înfrânat dorința de a comite infracțiuni spărgând sisteme, dorință pe care, în noua ipostază, și-o pot satisface pe cale legală.”
Dar să vedem cine sunt principalele personaje ale cărții de față. Potrivit opiniei generale, hackerii posedă un profil psihologic special. Cu cât sunt mai tineri, cu atât se laudă mai mult. Motto-ul care-i unește este „Mâncare, adăpost și un cod autentic”. O dată cu trecerea anilor, ei nu mai sunt însă atât de interesați de ceea ce spun cei din jurul lor, ci preferă să-și păstreze un anonimat deplin. Aceasta inclusiv din rațiuni de securitate.

Iată ce anume scrie despre motivarea unui atac autorul site-ului din Republica Moldova cu adresa www.ournet.md/~xguard/xsecurity/dos.html: „Motivările unui atac DoS sunt extrem de diverse. Depind multe și de maturitatea atacatorului, majoritatea începătorilor au ca motiv principal dorința de răzbunare pe un anumit utilizator, admin(istrator) sau dorința de a arăta întregii lumi ce prezintă. După aia va veni numaidecât dorința de a obține acces acolo unde nu au toți muritorii. Iar maturitatea unui atacator ar fi acționarea din motive mai serioase: motive politice, economice etc.” Așadar, dacă în timp de război hackerii tineri nu prea conștientizează ceea ce se întâmplă sau le este indiferent prin ce anume trece națiunea din care fac parte, hackerii (sau chiar foștii hackeri în tinerețe) maturi vor înțelege necesitatea implicării lor în cyberwar și vor acționa ca atare.

Pentru propria securitate vizavi de legislația în vigoare în țara lor, cei care realizează și administrează site-uri destinate hackingului au grijă să scrie că tot ceea ce fac nu este decât o prezentare a activității de hacking destinată pur și simplu… cunoașterii. Este și cazul site-ului în limba română cu adresa http://dev-null.go.ro/cracklinks.htm, al cărui autor, care se semnează GiaRdiA, scrie: „Informația prezentată pe acest site, programele-exemplu și alte materiale sunt DOAR în scopuri educaționale. Autorul va fi considerat în afara oricărei responsabilități dacă utilizarea acestor informații va fi în scopuri ilegale, menite să aducă pagube sau câștiguri materiale, fizice sau morale. Acest site nu încurajează deprotejarea programelor pentru folosirea lor ilegală. Metodele de protecție prezentate au ca scop îmbunătățirea modului de lucru al programatorilor dând informații asupra metodelor și variantelor de «spargere» a unui program. Acest site nu încurajează folosirea copiilor ilegale a uneltelor prezentate aici. Cu alte cuvinte: dacă vreți să le folosiți, cumpărați-le!”. Dar iată și descrierea aceluiași GiaRdiA pentru diverse link-uri: „Sudden Discharge Un site foarte bun de cracking. Programmers Tool’s După cum spune și numele un site cu multe unelte folositoare. EternalBliss - Multe tutoriale variind de la W32dasm la VB cracking. Azrael Tutoriale de SoftIce, ASM, WInCrack, BeOS Crack si W32DASM. Romanian Cracking Force Un site românesc de crack foarte bun! Încercați-l ! Le massif central Site dedicat reverse engineering-ului. Tools, docs, links, info. Last Fravia’s mirror of Reverse code engineering Cel mai tare site de reverse code engineer care a mai rămas ... Old Style Cracking.” Am încercat să accesăm unele dintre adresele de mai sus, însă nu pe toate le-am și găsit, dată fiind existența lor efemeră ori chiar teama de autorități.
Dar scum se văd a fi hackerii înșiși? O descriere foarte plastică a conceptului de hacker am găsit-o la adresa: http://www.best.pub.ro/~traznet/nr4/hacker4.htm: „Dacă ați mai citit ceva despre hacker, cracker, creatori de viruși și alte specimene de acest fel, probabil că sunteți deja familiarizați cu profilul psihologic atribuit acestora: «adolescenți sau tineri izolați, impotenți, incapabili să întrețină o relație socială normală...bla bla bla». Nu este deloc așa. Hackerii sunt niște băieți (sau fete) foarte de treabă - foarte inteligenți chiar dacă nu iau ei toate examenele și mai pică câte un an...”
Pentru un hacker este destul dacă nu chiar foarte greu să-și țină gura atunci când reușește să spargă un sistem protejat. Mai ales dacă se află la vârsta de cristalizare a personalității. Dar, încet-încet, grozăvia cedează locul stăpânirii de sine. Viața hackerului este lungă dacă știe să-și pună lacăt la gură. La adresa amintită mai sus se spune: „Dacă oricum ai făcut o prostie mai mare decât o poți acoperi, ai două posibilități: să apelezi la prieteni de încredere sau, dacă ești prins, să te comporți ca un adult, adică: neagă tot!”
Pe www.occident.ro a fost publicat un interviu luat de Paula Bulzan informaticianului Radu D.:
„- Spuneți-ne care ar fi portretul unui haker?
- În istoriile despre hackeri am observat câteva trăsături comune, câteva caracteristici psihologice. De exemplu, nu se poate pune la îndoială faptul că majoritatea hackerilor au un nivel ridicat al inteligenței. O altă trăsătura comună este insistența, perseverența în obținerea scopului propus. Hackerii trebuie să aibă o voință puternică, deoarece de multe ori în activitatea lor este nevoie de un efort mare, este nevoie de o muncă continuă fără rezultate de încurajare pe parcurs și luarea unor decizii pe baza propriilor criterii.
Majoritatea hacker-ilor preferă lucrul individual, chiar dacă au experiența lucrului în echipă. Distanța și răceala în comunicare, predispoziția la conflict, lipsa unor emoții exprimate în exterior acestea constituie în linii mari posibilul portret al unui hacker”.
Într-un interviu publicat pe www.active-security.org, un faimos hacker canadian (din Vancouver), cunoscut în undergound sub numele de K2 (numele real: A.M. Shane), a fost întrebat care sunt, după părerea lui, deosebirile dintre un cracker și un hacker. El a dat următorul răspuns: „Păi, este efectiv un lucru subiectiv; o persoană normală (ne-tehnică) s-ar putea gândi că hacker este oricine care poate apăsa un buton și poate astfel să-și pornească unitatea de calcul. De fapt, eu efectiv nu mă gândesc atât de mult la așa ceva, acești termeni nu înseamnă nimic pentru mine. Dacă vă numiți „hacker” sau indiferent cum altcumva, unii oameni vor crede taman pe dos decât ați crezut dumneavoastră că înseamnă.”
Desigur, există deja și istorii ale hacking-ului, dar și hackeri care au intrat în istorie. Potrivit www.AimPortal.com, primii zece sunt: Richard Stallman, Dennis Ritchie, Ken Thompson, John Draper, Mark Abene, Robert Morris, Kevin Mitnick, Kevin Poulsen, Johan Helsingius și Vladimir Levin. Cărora li se adaugă Douglas Engelbart, Steve Wozniak, Clifford Stoll, Linus Torvalds și Tsutomu Shimomura. Să vedem însă cine au fost primii zece.
Richard Stallman e primul hacker fără pseudonim și care are un dosar ireproșabil. Primul contact cu computerul l-a avut la 16 ani, în Centrul științific din New York al I.B.M. În anii ‘70 a lucrat într-un laborator pentru inteligență artificială din cadrul Universității MIT. Este laureat al premiului „McArthur” (fond pentru persoanele geniale) care, la vremea aceea, era de 240 000 de dolari.
A fost împotriva ideii ca programele de calculator să fie considerate proprietate privată, drept pentru care a înființat în ianuarie 1986 fundația „Free Software”. Este cunoscut și ca întemeietor al grupului GNIU, care dezvoltă o susținere gratuită pentru sistemul de operare „Linux”. Stallman este primul luptător împotriva programelor comerciale.
Dennis Ritchie și Ken Thompson sunt cu siguranță unicii hackeri mai cunoscuți sub numele adevărate decât prin pseudonime. (dmr și Ken). Ritchie și Thompson au creat în 1969 „Unix”, un sistem operațional deschis care a schimbat radical istoria computerelor. Ritchie este cunoscut și în calitate de autor al limbajului de programare „C”. Interesant e faptul că Thompson, ca pilot amator, a avut prilejul de a pilota la Moscova un „MIG-29”.
John Draper, mai cunoscut sub numele de Cap’n Crunch, este cunoscut drept primul spărgător de sisteme telefonice. Folosind un fluier pus drept cadou în cutiile cu fulgi, a reușit să determine centrala telefonică să-i permită să telefoneze gratuit de la telefoane publice. Isprava sa a fost motiv de inspirație pentru generații întregi de hackeri pentru a se lansa în fapte asemănătoare.
Mark Abene s-a întâlnit pentru prima dată cu computerele în magazinul unde lucra mama lui. A făcut experimente cu semnale telefonice și prin aceasta și-a incitat mulți „colegi” să studieze găurile din modul de lucru al companiilor telefonice. A fost unul din membrii grupului LOD, mai cunoscut sub numele de Phiber Optic. S-a certat cu „colegul” al cărui pseudonim a fost Erich Bladex. Drept pentru care Phiber a fost înlăturat din grup. Însă el a creat rapid un grup rival și anume „Masters of deception” (MOD).
În 1990, aceste două grupuri au început o acțiune care, în istoria Internetului, este cunoscută ca fiind „Marele război al hackerilor”, un conflict de doi ani care a însemnat deranjarea și ascultarea liniilor telefonice precum și pătrunderea în calculatoare străine. Acesta a fost unul dintre motivele pentru operațiunea „Diavolul însorit” (SunDevil), cea mai mare acțiune de arestare de hackeri de până atunci.
Þinta principală au fost cei din grupul LOD, însă aceștia nu au fost prinși. Totuși, operațiunea nu a fost zadarnică - patru membri ai grupei MOD, incluzându-l aici și pe Phiber Optic, au fost băgați la închisoare, prin aceasta încheindu-se „Marele război”. După un an de închisoare, ei au ieșit ca adevărați eroi și în cinstea lor s-a organizat un chef la un club elitist din Manhattan din New York.
Robert Morris (rtm) este fiul unuia dintre principalii oameni de știință din cadrul Centrului de computere al Agenției Americane pentru Securitate Națională (National Security Agency, N.S.A.). S-a întâlnit pentru prima dată cu un computer atunci când tatăl său a dus acasă una dintre mașinile criptografice pe care le-a folosit armata americană în decursul celui de-al doilea război mondial.
Ca adolescent, a procurat un act care i-a permis accesul în laboratoarele „Bell” și unde, în curând, cu ajutorul unor trucuri de programare, a dobândit statutul de administrator. Lui i se datorează inserarea în dicționarul computerelor a cuvântului „hacker”.
Cea mai importantă operă a sa apărut în perioada studiilor de științe ale computerelor la Universitatea Cornell: a fost primul virus de Internet cunoscut și sub denumirea de vierme. Pe 2 noiembrie 1988, folosindu-se de greșelile din versiunea de atunci a programului de trimitere a poștei electronice (sendmail) și de primire a datelor despre utilizatori (finger), a scris un program care s-a multiplicat singur și s-a extins în rețea și pe care l-a denumit „vierme”. Intenția lui nu a fost să provoace perturbări ale traficului de pe Internet, ci doar să încerce unele dintre ideile sale.
Din cauza unei greșeli de programare, viermele a scăpat repede de sub control, iar urmarea a însemnat un mare număr de sisteme blocate sau scoase din trafic chiar înainte ca programul să înceapă să producă pagube. Când a constatat Morris la repezeală ceea ce a făcut, s-a sfătuit cu prietenii și a expediat indicații anonime administratorilor din rețea despre ceea ce trebuie să facă pentru a opri viermele, însă era deja prea târziu. Rețeaua era într-atât de sufocată încât mesajul a ajuns prea târziu. Sistemele diferitelor universități, baze militare și fundații medicale erau deja infectate. Grupe din cadrul Universităților Berkeley și MIT lucrau de zor la decodarea viermelui pentru a descoperi ce anume face el efectiv. După douăsprezece ore de muncă, echipa de la Berkeley a găsit o soluție temporară pentru limitarea răspândirii viermelui. Între timp, sufocarea rețelei și numărul uriaș de calculatoare scoase din funcție au împiedicat recepționarea acestei informații de către toți cei cărora le era necesară. Situația s-a liniștit abia peste câteva zile. Întrucât cheltuielile cu înlăturarea pagubei ajungeau și la 50 000 de dolari de sistem, a început căutarea vinovatului. Ziariștii de la „New York Times” l-au indicat de vinovat pe Morris, astfel că a urmat arestarea acestuia și trei ani de pedeapsă plus 400 de ore în folosul comunității și 10 000 de dolari drept amendă.
Kevin Mitnick, zis Condor, a început de mic să se ocupe de comunicațiile prin calculatoare. Deoarece nu a avut bani să cumpere un computer, a apelat diverse sisteme cu ajutorul unui modem, dintr-o unitate a lanțului de magazine „Radio Shack”. El și-a câștigat locul în galeria celor mai cunoscuți hackeri datorită faptului că fotografia sa a ajuns pe lista celor mai căutați criminali urmăriți de F.B.I. În timpul celor trei ani de fugă de mâna de fier a legii, a comunicat cu prietenii prin IRC. El a fost arestat în 1995 și acuzat de falsificarea a 20 000 de numere de cărți de credit.
După mai mult de un an de judecată, a recunoscut doar folosirea unor numere de telefoane mobile furate. Închiderea sa a pus capăt unei ere în care hackerii erau considerați drept o versiune modernă de Robin Hood și tuturor le-au devenit clare pericolele pe care le reprezintă asemenea indivizi. Se lucrează tot mai serios la securitatea sistemelor de rețele, iar hackerii profesioniști se retrag în ilegalitate.
Kevin Poulsen, mai cunoscut sub numele de Dark Dante, a fost primul hacker căruia hobby-ul i-a adus foloase materiale. În 1990, el a preluat toate liniile telefonice ce duceau la stația de radio KISS-FM din Los Angeles pentru a se asigura astfel că va cel de-al 102-lea ascultător care se anunță telefonic pentru a participa la o emisiune-concurs. Aceasta i-a adus un automobil Porsche-944 S2. A fost prins când au apărut fotografii în care se vedea cum forțează punctul companiei telefonice. De altfel, fotografiile au fost făcute de un prieten de-al său, pentru a a imortaliza evenimentul. La proces a recunoscut și faptul că a pătruns în computerele F.B.I.-ului, de unde a luat o listă cu agenți aflați în misiuni speciale.
Johan Helsingius, zis și Julf, a pus în noiembrie 1992 bazele celui mai popular sistem pentru trimiterea anonimă de mesaje, Anon.Penet.Fi. Când, în 1995, Biserica scientologică a deschis proces pentru faptul că, folosindu-se de sistemul lui Julf, un anonim îi făcea publice tainele pe Internet, poliția a pătruns în spațiul de lucru al lui Helsingius.
În august 1996, tribunalul i-a ordonat să deconspire adresa adevărată a utilizatorului care era vinovat, iar el a decis să închidă sistemul. De altfel, Penet.Fi, unul dintre cele mai utilizate în Finlanda în acea perioadă, funcționa pe un calculator cu un procesor de 486 și un harddisk de 200 Mb.
Vladimir Levin este ultimul din galeria hackerilor celebri și primul hoț Internet cunoscut. Cu ajutorul computerului firmei „AO Saturn” din Petrograd, unde lucra, și a laptopului său personal, în perioada din iunie și până în august 1994, în optsprezece pătrunderi, a scos mai mult de zece milioane de dolari din sistemul „Citibank”. Interpol l-a arestat pe aeroportul londonez Heatrow în martie 1995. La începutul lui 1997, a fost în sfârșit predat americanilor, iar în august a fost condamnat la 36 de luni de închisoare și la o amendă de 250 000 de dolari.
După spectaculoasa arestare a lui Vladimir Levin din anul 1995, la opinia publică ajung doar informații nesemnificative despre atacuri temporare asupra unor prezentații Web. Faptul că sistemul de computere al ministerului american al apărării nu a rezistat atacului unui israelian de nouăsprezece ani și a celor doi complici din S.U.A. ai acestuia a tulburat opinia publică, însă nu prea mult. Criminalitatea pe Internet a devenit o realitate, însă nimeni nu dorește să dea publicității prea multe secrete de la locul de muncă.



_______________________________
NOTÃ:

Dat fiind faptul că lipsa de bani nu a permis editarea cărții mele „Război pe Internet“ (Editura „Waldpress“ Timișoara, 2004) decât într-un tiraj mic, m-am hotărât să vă ofer varianta digitală integrală prin intermediul site-ului www.agonia.ro. În fiecare zi voi insera pe site câte unul dintre cele unsprezece capitole (mai puțin în zilele de 6 și 7 noiembrie 2004, când voi fi plecat din Timișoara). Acestea au titluri distincte.


Cuprinsul este următorul:

- Automanipulare sau, pur și simplu, manipulare
- e-razboi, un altfel de război
- Portret
- Hackerii deschid cyberfrontul
- Între pagubele virtuale și cele reale
- Metode de luptă pe Internet
- Hackingul, între patriotism și terorism
- Internetul, ca mijloc de propagandă
- Astăzi – e-politie, mâine – cyberwarior
- In cyberspațiu totul e posibil
- Mass-media și agresiunea asupra Iugoslaviei
- Umor de război
- România și pirateria