Te privesc si ma vad gonind prin paduri plangarete.
Aud fosnetul frunzelor moarte si spargerea lor fina sub talpi incordate.
Tip si-aud croncanitul ciorilor si nori grei imi incetoseaza privirea.
Imi imbalsamez fata cu lacrimi si urlu ca sa rup norii.
Lumina fulgerului, imi surprinde trupul prelingandu-se pe coaja uda, lucioasa a unui mesteacan batran.
Ii cuprind trunchiul cu palmele, iar buzele-mi crispate, mi-o striga stins printre picaturi de apa.
...Pacat agonic si nepasare batrana, iubire divina si moarte lumeasca, ratacind prin crengi razvratite si plete gemande, imi vad urletul aruncand sange si nu-i nimeni sa vada suspensia si pulberea rosie din albastrul ochilor mei miscatori.
Plang intr-un funerar balans, coborand usor dar sigur, ca gura pruncului pe trupul gol al mortii.
Tipa o stea ,de sus, cu mari si-oceane de lumina si mana Marelui de sus imi arata pieirea.
Inaltator cantau orchestre si dulce ca uitarea, roua picura, iar susurul lor fin imi povestea plangand prezentul.
...Si stropi de ploaie, m-or ineca-n a lor tristete, stingandu-mi visele; m-or legana agonic prin ceata si vant, prin dureri si dorinte, prin neant si etern, destinul sa-l umple.
Mi-or croncani si ciori deasupra capului; le-oi auzi prin vis si-am sa le las in pace; sa-mi ciuguleasca carnea si sa-mi culeaga ochii....Nevinovatii ochi.