Stateam rezemat de peretele rece si o strangeam cat puteam de tare in brate. Ma uitam la chipul ei atat de dulce si viu altadata dar atat de livid si pustiit de viata acum. Ii mangaiam parul cazut pe spate, asprit de suflarea mortii, iar ochii … ochii aceia albastru-marin de care m-am indragostit stateau acum inchisi. Parca dormea! Da, asta trebuie sa fie de fapt, un somn adanc dupa o calatorie lunga si obositoare. Nu a suferit. A tremurat un timp si pe urma s-a stins incet, ca o lumanare ramasa fara fitil. Ah, si cat am iubit-o, cat o iubesc! Imi amintesc absolut fiecare clipa petrecuta impreuna, fiecare vorba, fiecare sarut.

Am vazut-o prima data coborand scarile de piatra ce faceau legatura dintre faleza si plaja. Era la apus si ei ii placea la nebunie partea aceasta a zilei, atat de colorata, in care oamenii plecau iar pescarusii le luau locul. Mergea cu picioarele prin apa uitandu-se la soarele care cobora in ocean. Am mers pe urmele ei, am calcat acolo unde pasea, am observat fiecare miscare pe care o facea, fiecare gest. Totul mi se parea perfect, sublim … si am stiut ca sunt indragostit. As fi mers dupa ea, sarutand urmele pasilor pe care le lasa in urma special pentru mine, pana la capatul pamantului.

“Atat de plina de viata!” mi-am spus si m-am uitat la trupul inert ce zacea in bratele mele.

Era o seara senina, cu stele sclipitoare si luna plina. 15 Decembrie, ziua ei.
“Pune-ti o dorinta.” I-am spus cand am ajuns in curtea bisericutei de pe strada noastra. Am tinut-o de maini si am privit-o cum inchide ochii.
“Sa ninga, sa ninga, sa ninga!” mi-a spus cu voce tare.
Arata ca o zana. Frumoasa, buna, sclipitoare. A continuat sa tina ochii inchisi. Tenul ii era mai fin ca matasea, parea palid din cauza lunii. Buzele perfecte, ochii mari superb arcuiti, usor migdalati, acoperiti de niste gene lungi de un negru aproape stralucitor. M-am apropiat si am sarutat-o.
Dintr-o data vantul a inceput sa sufle cu putere iar noi pluteam. Eram ca doua frunze proaspat desprinse din copac. Am luat-o de mijloc si am dansat atunci in timp ce din norii care acopereau cerul se coborau fulgi de nea si se topeau pe fata ei. Zapada s-a depus repede, acoperind copacii, casele, pamantul, iar noi ne invarteam ca doi copii.

Am pornit la drum tinandu-ne de mana. Strada era larga iar de o parte si de alta erau magazine in casute de chirpici, fiecare avand cate o singura camera. Nu mi-a trecut nici o clipa prin cap sa ma uit in zare. Aveam ochi doar pentru ea.
Am simtit-o la un moment dat ridicandu-se de la pamant, usoara ca un fulg. M-ar fi luat si pe mine dar eu nu eram in stare asa ca am tras-o inapoi spre mine si am strans-o mai tare de mana. Pentru prima oara teama de a o pierde mi s-a strecurat in suflet ca un hot si a pus stapanire pe sufletul meu. Am sarutat-o si am mers mai departe ca doi indragostiti intrand in cat mai multe magazine. Unul era o camera plina cu struguri negrii ca noaptea. S-a apucat si i-a strivit pe coltul mesei iar eu o priveam nelinistit.
“Esti nefericita?” am intrebat-o. Dar ea s-a multumit doar sa-mi zambeasca.

-Iarta-ma draga mea, iarta-ma ca nu mi-am dat seama. Imi pare rau ca nu am stiut sa citesc in sufletul tau. Imi pare rau ca nu am fost in stare sa deslusesc toate indiciile pe care mi le-ai dat si care acum imi par atat de clare. Eram prea ocupat sa te iubesc, nu mai aveam puterea sa te inteleg.

Nu stiu cand ai disparut de langa mine sau de ce. Am mers pe urmele tale, cautandu-te. Simteam prin magazine si pe strada parfumul tau. Ai mers mai departe fara mine si ai ajuns la cabanuta din capatul strazii, singura, intr-o zi de toamna. Strada era plina cu frunze moarte ce se scurgeau din copacii de pe margini, depunandu-se pe jos, formand un covor rosu.
Ai intrat in cabana fara sa apuci sa vezi prima zapada. Camera e mica si neincapatoare. Te-ai asezat in capul patului… Stiu ca ai venit in fuga, erai obosita si rasuflai greu. Trebuia sa ma fi asteptat. Daca am fi foat impreuna, nu ti-ar mai fi fost teama. Am fi venit agale, tinandu-ne de mana, dansand printre frunze. Am fi prins si ultima ninsoare
Te-ai uitat la televizorul ce se afla in fata ta si ai vazut totul de la inceput. Poate ai ras sau ai plans amintindu-ti de noi, de ziua aceea din curtea bisericutei, de strugurii negrii pe care-i striveai cu atata ura pe coltul mesei, de clipa in care te-am tras inapoi si te-am tinut langa mine cand tu vroiai sa zburam. Si la sfarsit erai in fruntea cast-ului iar eu in urma ta.
“Acum s-a terminat si cast-ul meu, iar tu erai in fruntea lui!"

Atat a ramas de noi, o amintire.

Pentru noi.