deschide in fiecare dimineata usa bucatariei reci spre o cafea ce asteapta.
se catara cu forma ochilor stinsi pe pedestarul farfuriei si soarbe urmele calde de somn
ramas inca nedormit.ceva usor inteapa varful limbii incurcate si o face sa se trezeasca.
incepe sa caute zaharul ,sa cerseasca lingurita si sa arunce cu o ultima suflare servetul imbibat cu
pata mare si maronie a laptelui dres cu cafea amara.se pregateste cu smerenia unei
pietre cazute in apa sa amestece zatul de ieri printre firimiturile de zahar si
combinatia strajnica de cafea obosita si sictirita de petrecerea de -aseara.mana i se propaga ca o umbra pe
suprafata vazuta invers prin podul palmei si amesteca pana la finisare.nici zat,nici,
cafea,nici zahar..fara lapte.intr-o secunda trecuta de fix deschide ochii mari si se
intreaba unde sunt toate:si cafea si zahar si zat..se uita pe fundul din spate al linguritei ramase martore
si se intreaba cat de dobitoaca poate fi o ceasca..
cu o miscare laponica rastoarna ceasca cu forma normala in normalitatea inversa si se face seara.nici timp pentru o alta ,nici loc
pentru un alt somn..e prea frig intre aceste doua timpuri in care nu-si putea da seama
cand dimineta devenise seara si cand inversul se propagase valabil..parca ceasca intoarsa
ca un ghioc de tiganca ieftina facuse ca ziua si noaptea sa apartina unui singur numar
multiinfinit pe care cu oricat la-i scadea nu ar avea alt rezultat decat pe el insusi.
se uita apoi mai bine in jur,pe mainile sale ude si negre,pe degetele ce pareau stalpii
unor case vechi plini de mucegai pana la plusul papucilor de casa care devenisera printr-o
minune orasenesca negrii din cap pana-n picioare..isi duse mainile una cate una spre gura,
in adunarea descrescanda a batailor de ceas.isi cara apoi cu greutatea pietrelor
noi de vale degetele spre dealul cel de sus,dincolo de povarnisuri si copai de lemn
sapate de urmele ridurilor in fata ei de marmura.fiecare deget,printr-o analiza precara
a simturilor sale,era murdar de cafea,de zahar si de zat..pe unul era o pata mare alba,
cristalina,fragmentata in particule microscopice de sfecla tranfigurata...zahar.
pe altul era o dunare neagra de cafea amara iar pe ultimul ramasesera urmele
tinere ale copilului de ieri..zatul adormit.
se prinsese in ceasca rasturnata de somn abia cand deschisese usa bucatariei pt a intra
in camera alaturata.uitase de cafea,uitase de somn,uitase de ieri si de azi.se intreba
ce naiba cauta in gauacea aceea putrezita si veche in care o uitasera pana si vecinii de dedesubt
pt ca nu ii mai deranjase cu petreceri mondenesi galagioase.de mult ,parca
prea de mult barbati nu mai calcasera pragul casei sale,telefonul nu mai sunase,
portabilul se blocase pe singura retea netaxabila(s.o.s)iar usa liftului refuza sa se mai deschida
la etajul cinci al aceluiasi bloc provincial...
mirosul de cafea de pe degete ii amintea de noptile nedormite..vru sa-si intinda
pt o clipa piciorul amortit dar se lovi de ceva tare..prea tare pt picioarele
ei facute sa mearga doar in papuci de puf si pantofi cu toc extavagant.
isi intinse apoi si bratele si se lovi de inca o suprafata dura a intunericului..
incerca sa depuna efortul de a se ridica si se lovi cu capul de forma de sus a unui obiect
care crescuse in jos..
apartamentul de la etajul cinci nu era decat o fosta cafenea in care o femeie isi invita
amicii la discutii tarzii cu miros de tabac ,lichior si edith piaf.
asa se intampla in fiecare seara in care ultimul client uita sa mai fie ultimul..
asa se intampla atunci ,cand ea isi incalta tocurile extavagante pt a cobora pana in fata
imobilului sau doar pt a traversa sufrageria si bucataria..
apoi se trezea in papuci de casa,cu cizmele elegante aruncate intr-un colt al camerei,
cu haine alunecate din sertarul sifonierului si o lumina chioara uitata din cauza ametelii
aprinsa..
dimineata insa se grabea sa gaseasca nenorocita de cafea,neabsorbita inca de zat,care
sa o trezeasca din starea cumplita in care se adusese pt simplul motiv ca incepea,
din nou, o noua zi..de chiar de dimineata.

si acum apartamentul ei este la fel..ca o ceasca de cafea in care zatul si zaharul raman
bucata cu bucata pe trupul femeii ce traverseaza bucataria de la o dimineata la alta,
fara a stii ca lingurita din ceasca asteapta inca pe podea oprirea inevitabila a liftului uzat la
paraoxala cifra cinci..