Planul meu este să îi angajez pe toți la o firmă care să mai desfaca un target, acela al vieților oamenilor. Mai clar, povești.
- S-a mai făcut…
- Altfel de povești...nu! Mă vor măcina ce-i drept! Câți incapabili sau capabili nu își doresc să aibă un roman al lor? Câți nu vor sa fie personaje principale?
(Câțțți…Dispari, purecosule! N-ai ce căuta la mine-n brațe!)
- Câți nu vor să înfrângă moartea și să iasă din anonimat? Câți nu sunt care nu știu să facă o introducere? Firma mea le va scrie viețile la comanda!
(Stai că trag!)
- Pentru o sumă mai măricică pe care o voi stabili, voi păstra confidențialitatea lipsei de autoriat real. Adică, îi voi lăsa pe ei sa își treaca numele. Măcar pe ăsta pot să-l scrie! Ce naiba!? Le voi da drepturi de autor pe viața! După moartea lor voi revendica de pe poziție editorială și voi câștiga, voi hărțui toate rudele falsului autor, voi deconspira sub pretextul că au fost mituiți angajații editurii. Voi fi dictatorul principal în negoțul cu scrisul! Vrei să fii miliardar?

(Cel mai mare Centaur a fost descoperit de John Updike în satul Cuvin în anul 1946. Se spune ca era mustit.
Corect! Ai milionul!Pentru prima parte! Pentru a doua, dai o cadarcă de Miniș!)

- E simplu! Tu, Dan Þăranu, să zicem, proaspăt scriitor de story-uri, vei fi angajatul meu! Eu, Eduțu, renumitul zițar și totodată editorialist, îți voi trimite cazuri, oameni care vor sa lase ceva în urma lor și vor să fie puși în pagină de la cap la coadă. Tu nu trebuie decat să îi asculți și să scrii în locul lor. Fiindca e clar: ei nu pot să o facă. Știi tu… Gen anunțul ala … Oferim servicii de tipul „Alcătuiesc, compun și corectez scrisori de dragoste. Cuvintele adevărate nu se nasc numai din emoții. Nu uitați asta! Sunt tranchilizantul inimii și elixirul înghițirii cuvintelor. Sunați scurt la Eusebia Camillar și descărcați-vă sufletul! Sau veniți la adresa Câmpul Liniștii nr. 9, vis a vis de Cimitirul Lutheran.” (…) Noi vom lucra performant, la un nivel mult mai înalt, un fel de scrisori stufoase…Ce mai? Romane care depășesc tonul gazetăresc. Din când în când, ii mai chemi pe tinerii autori la cate o proba de microfon! Vezi daca le vine bine cand tu vorbesti in scris de parca ai fi ei si va intelegeti... voi. Vezi cum vrea respectivul sau respectiva sa se termine, ce explicatii are de dat. Si mai ales cui? Marșezi evident pe punctele forte! Gen inceste, perversiuni, crime ascunse, imaginate, drame, triunghiuri conjugale fara varf, mitomanii, prostie si nu in ultimul rand, pe happy-end-urile perfecte, puse in rama. As opta pentru lipsa de S.F. Sau, ma rog, as apela la asa ceva in cazuri de extrema urgenta: gen schizofrenie, paranoia sau, la polul opus, atunci cand omul nu are nimic de povestit, viata lui a fost plata, cretina, are doar, poate, o problema cu el insusi, sau nici pe aia, dar are bani si vrea neaparat sa aiba romanul lui, sa fie cineva, sa nu moara ca un prost! Eu o sa iti dau primul client bomba. E un asa-zis pictor gastronomic – unu Grig. Sigur are ceva de spus sau sigur nu are. Obsesia cu carnea nu e intamplatoare. Trebuie sapat.
- Ia-o mai usor! Si unde crezi ca o sa ajungem? O sa ii duc pe rand la psihiatru, inainte de a-i povesti si de a semna in locul lor? Nu m-am dus nici pe mine…d’apai pe altii. Si…la cum o sa scriu eu ca o femeie, te-ai gandit?
- Pai, vedem noi... Tu nu semnezi nicaieri. Poti sa jonglezi cu masculinizarea literaturi feminine si viceversa. Esti cel mai liber. Important e că, la final, sper, dupa vreo 10 ani, timp in care vreau sa povestim cel putin 3000 de vieti, sa tragem o linie, pana nu ne-o ia Internetul inainte, si sa scoatem o carte de critica literara vis a vis de literatura la minut si la comanda. Uite, sa iti citesc ceva…„Există cinci metode de a ataca prin foc. Prima, este sa dai foc personalului; a doua, sa dai foc depozitelor; a treia sa dai foc materialului; a patra sa dai foc arsenalelor si, a cincea, sa folosesti proiectile incendiare.” Intelegi ceva? O sa deconspiram totul... cum au iesit ca ciupercile dupa ploaie autori din toate colturile lumii. Cum s-a produs revolutia fictiva a puterii scrisului. Cum am ingropat falsi autori care si-au dorit sa lase ceva in urma? Cu ocazia asta te lasi si tu de porcarioare... Oricum scrii prost cu numele tau!
- Nu pot sa cred! Da' stiu ca ai tupeu!
- Normal ca am! Si in plus, gandeste-te ca salvam literatura de la moarte! E o competitie reala! Intre noi si net! Daca se va observa ca nu apar carti noi, in 10 ani ne putem pune placute cu Maurice B. in biblioteci si semne de carte pe care va scrie ca pe panglicile de pe coroane „Disparitia literaturii”.
- Si cum o sa se cheme? Seherezada? (rase ca o bovina sclipitoare, initiata, cu par pe creier). E fumata rau…Da’ rau! Adica voi asculta cacaturile a 1001 de pseudoscriitori? Da ce sunt eu? Psiholog – tovaras de scris?
- Daca nu te bagi in treaba asta o sa mori un anonim! Pe cuvant! Te multumesti doar cu gadilatul unui orgoliu pe cotorul cartii? Nu vezi ca n-ai subiecte in afara de micile obiecte instrumentale, situatii slab conjuncturale si Internet? Nu vezi??? Esti chior? Bineinteles! Asta esti! Un loser! La mine la firma ai ocazia sa lucrezi cu destine! Da! Cu destine! Chiar daca vor fi patetice sau mitomane, vei putea sa le intorci pe toate fetele! Pana la urma vei scrie cum vrei tu...nu cum spune tanti cutare sau cutarica. Poti patrunde cu adevarat masinaria textuala. Nu mai stai dupa revelatii… Esti servit!
- Suferi de realism? Nu vezi ca nu mai intereseaza pe nimeni ce face vecinul de la etaj?
- Te inseli! Dar un articol despre vecinul de la etaj? Ce zici? Imh? Si invers, na! Pai, tocmai asta e! Ca nu recunosc ca ii intereseaza! Ia sa vezi tu cum o tanti Floarea, care nu stie sa lege doua vorbe, scrie o carte? Nu crezi ca cei care o urasc, sau, ma rog, cei din raza ei de actiune, care nu au citit in viata lor o carte nu se vor apuca de citit cartea ... Si ce idee…putem face un intreg concern…cu distributie, un fel de carti ale locatarilor. E bestial! Scapam de barfa de pe casa scarii! Totul se va face in libraria scarii! Provocam si o fictionalizare de imagine. Multi vor sa fie perfecti, sa arate ca le merge bine…sau din contra…Moaica…cate se pot scoate… Nici nu visezi…Meta peste meta, ca sa zic asa… (facu cu ochiul, mustacind) O sa teoretizam concret lipsa de adevar a realitatii ca limbaj.
- Adica? Ce-i aia? Tanti Floarea - Povestea vietii mele? (pronunta teatral, ironic) Si deci, pana la urma il cam grabesti pe Maurice… cu „Disparitia”… fiindca lipsa de adevar provoaca greata… Omul se cam zbate de cand lumea sa afle adevarul…
- Pai, da… Nu se mai chinuie cu marele adevar… Il intereseaza de mult simplificatul, imediatul… adica Tanti Floarea…
- Deci tot la tante Floarea te-ai oprit? Asta o sa fie si titlul firmei? (se stramba chinuitor pentru interlocutor) Si o sa facem libatii in cinstea fiecarui cretin devenit autor cu fiecare lansare?
- Sau cum se va chema… Nu are prea mare importanta! M-am gandit sa se cheme „Forever End”. Destinul pus in lumina eternitatii finale…Ca o sa fie Happy sau Drama End e problema fiecaruia…Si… da. O sa bem pentru fiecare in parte, o sa-i mediatizam…Facem tot tacamul. E interesul nostru pana una alta.
- Si crezi ca tanti Floarea stie ce e aia „forever”? Iar eu, bataia de joc a tuturor? Si tu? Cine? Sa ti se zica ENDutu? Ma rog… Nebunia ta! Dar, dar…Ti-ai zis ca eu sunt ultimul individ, abject si ca ma voi lasa dezabuzat si voi perverti o idee de 2 bani, o afacere camuflata de scris! Ai luat-o ca la piata…unde toata lumea scrie. Un soi de tranchilizant pneumatic in toate antitalentele lumii?
- Cam asa… Fii sigur ca va merge! Asa vom imulti numarul de scriitori! Si in sinea ta, ar trebui sa fi multumit fiindca vei scoate cele mai multe carti.
- Adica, sa am eu cititori de duzina… Aiurea! Daca nu te-as cunoaste as crede ca fabulezi… Dar stiu ca tu nu esti capabil… Desi de data asta vrei sa pornesti o fabrica de literatura de consum… Sa jupuiesti sufletul omului?
- Lasa exagerarile astea! Vreau sa depasim telenovela…Sa nu spui ca o sa o aplicam... ca ma scoti din sarite… Si, in fond, de-aia te-am ales pe tine, ca sa nu fie chiar de consum. Tu stii sa faci sa sune bine orice cacat… Si poate mai si dam peste lucruri cu adevarat schimbatoare la cer…
- E o utopie crasa de o infantilitate care ma lasa tampit. O sa iasa o literatura de doi bani, prefabricata. Ai noroc ca te cunosc si stiu ca nu se poate scrie cu dintii, in ritmuri publicitare …daca vrei sa iasa ceva din tine…
- Deci o facem? E multa treaba, sa stii…„Fiecare creion, e o voce…” zambi complice, luandu-si in deradere propriul bagaj de lecturi. (…) Daca nu, ciocul mic. Eu, cu sau fara tine, o sa dau marea lovitura.
In camera sufocata si mai tare de un mobilier greoi, vechi, era o atmosfera de buncar neaerisit. Contrastul era dat doar de putinele obiecte din jur, venite parca de curand prin posta, singurele capabile sa îți aminteasca de zilele noastre. Era cu atât mai enervant, cu cât o pisica se gudura de piciorul lui, emanand un miros înțepător. Ce raspuns să îi dea prietenului de o viata și de 1 an de apartament comun? Se uita la mainile lui persuasive, aflate în expectativă, gata de atac. Niște legături morbide cu creierul, cu pulsiunile intențiilor imediate. Simțea că trebuie să se gândească de 100 de ori până să răspundă. Era clar ca nu ar fi intrat în afacerea asta. Ar fi vrut sa scape de pisică. Pentru prima data simți că și-ar fi dorit sa fie un pui de loris, îmbracat în saliva toxică, protectoare a mamei. De la cap la limbaj fluxul era aproape inexistent. Era prada sigura. Prada bumerang. Va lovi si isi va pierde cel mai bun prieten. Depasi imaturitatea care ii lega strans acel firesc al comunicarii, raspunzand dur, cum nu o mai facuse vreodata:
- Faptul ca imi esti prieten ma face sa vomit… Intelegi? (instinctiv, dadu un sut pisicii)
- Iesi afara! Pisica ramane!
- Și, știi ceva? Mai du-te-n aia mă-tii! Nu te-am crezut…