- Ieși afară! Pisica rămâne!
- Și, știi ceva? Mai du-te-n aia mă-tii! Nu te-am crezut…
Þăranu trânti ușa și se grăbi să tragă o țigară… O grămadă de propoziții nervoase continuau să-i înjunghie creierul și fraza îndoită între balamalele izbite. Avea nevoie de o discuție fără viitor. Plecă să o caute pe fata care se mutase de curând în cămin. Prefera să audă altceva. Un pur și simplu care să-i spele creierii de…dispariția unei prietenii. Se gândi că dacă nu va reuși să intre în vorbă cu ea, se va duce acasă și se va uita la reclame TV. Urcă la etajul I.
Fata asta era constant bursieră și universitatea îi oferise o cameră de lux pentru două persoane. Avea frigider, pat nou cu saltea Relaxa, masă și scaun ergonomic. Părinții îi făcuseră cadou un computer de ultimă generație. Maică-sa era rusoaică la origine iar, Hanna, fata hienă, transmitea constant o energie ciudată. Avea o privire de un albastru straniu și un zâmbet arcuit, alunecos. Făcea doar o gropiță în obrazul drept și purta la gât un talisman kremlinian, din argint, o lucrătură ușor bisericească, extrem de veche. Îmbraca haine comode, cămăși uzate, intenționat rupte în zonele neutre ale trupului. Foarte rar o vedeai în fustă.
Cand s-a intamplat introducerea lui in lumea ei, uscată de normalitate și studiu, fusese o zi cenusie. El era obsedat sa fotografieze un cos de gunoi din parcul central al orasului pe care cineva lipise in diagonala un decupaj discret dintr-un autocolant pe care fusese imprimat cu litere groase si negre cererea: CAUT OM! Fusese o zi frustranta. El nu mai avea nici un film in aparat si se temea ca nu cumva cineva sa scrijeleasca pana la indescifrabil lipitura. Hanna era in parc cu cele doua prietene ale ei si, ca o minune, se fotografiau reciproc. A aflat mai tarziu ca arsenalul de poze urma sa fie trimis la o agentie straina de publicitate care intentiona sa promoveze studiul de la distanta. Cautau chipuri biografice, reale. Ele trei, toate tocilare si bursiere, usor dizgratioase pentru neavizati, purtand parca pe frunte litera stacojie a unui noli me tangere, fusesera informate de un functionar al unei Academii de Studii Universitare, cu care se imprietenise Hanna, de existenta intentiei publicitare. Invitatia venise de la sine. Radeau si se aranjau una pe alta. Isi schimbau ochelarii intre ele, si se schimonoseau cat mai decent cu putinta. Ridicau mainile, fluturand a generic. Strigau avantat ca ar trebui totusi sa prinda o pozitie cu toate trei, stand baieteste pe meterezele din beton ale parcului, in pozitia Ganditorului, a Scribului si a Atenei. Se imbracasera civilizat si cadrau cu intentia de a promova ceva serios. De la distanta iti doreai sa le vezi goale, macar ca pe cele Trei gratii, nicidecum cu mime academice si gesturi de bravuri livresti. Curajul de a fi primul trecator in orizontul lor de asteptare iti impulsiona pasii. S-au bucurat evident cand m-au vazut interesat si m-au rugat sa le trag in chip pe toate trei. Am facut totul la schimb. Fac poza pentru o poza! Asa am aflat de Hanna si de cum as fi putut scoate din Cannon-ul ei, mai tarziu, fotografia cu lada de gunoi.
Acum ea nu era in camera. Sidonia, colega de facultate si de apartament, imi explica cum nu s-a intalnit cu ea inca de dimineata, de la cursul de Semiologie.
- E clar ca azi am auzit doar lucruri pe care nu as fi vrut sa le aud…
Saluta instinctiv si se grabi sa paraseasca cladirea cea nou construita si depersonalizata.
O zi veninoasa de-a dreptul, care nu il lasa sa se tina de cuvant fata de vizionarea reclamelor TV. Chiar nu se pupa cu starea lui de spirit. Il nelinistea gandul ca o sa moara si el intr-o buna zi, asa cum a inceput sa se omoare prietenul lui cel mai bun. O sinucidere prin imprudenta afacerii cu scrisul inaintea oricarei degradari bioenergetice. Si daca tot moare de ce sa nu o faca si pe asta? Clara lui se duse pe apa Sambetei cu tot cu scamismul din ea, complicele gurmand Grig astepta cu matul la gura sa isi lase cateva memorii desarte in spatele carierei sale de pictor bufetar, povestea cu bunica-su fusese neterminata, micii prieteni ai lui asteptau poate sa isi etaleze marile afaceri de balta din care sugeau zilnic ca niste lipitori reciclabile.
De ce nu ar pune-o, asa cum i se cere, si pe Eusebia Camillar la treaba? Este o sursa de clientela. Poate ar mai face-o si colaborator permanent putand sa imagineze cot la cot cu ea si cat mai practic cu putinta o metaracolare de personaje care sa scoata ulterior numai flacari pe nas si superautografe cu inflorituri la final. Simti ideea lui Edutu ca pe un virus dubios, pervers, tentant. Daca asta e pretul pentru a-si recastiga prietenul, de ce sa nu treaca cu vederea starea lui inmuiata toata in ultimul parfum ieftin intalnit, cel al cocotei silitoare pe nume Sidonia.
Sa renunte sa mai scrie despre orasul care seamana cu un satuc parfumat, despre oamenii de aici, transformati toti in biciclisti de cursa lunga, imbracati elegant și pedaland muschiulos. Femeile tinere si batrane in fuste potrivite incalecand saua. Depasind modelul medieval al statului cu spatele drept, tinand fraul si coloana vertebrala perpendiculare pe orizontul de asteptare al calului si ambele picioare lipite pudic doar de o parte a burtii animalului ca unic mijloc de deplasare. Sa treaca cu vederea cracanaturile fustelor de stofa peste rotile cu frane Shimano, de tinutele elegante plimbate La Strada mare, de parca viata ar fi zilnic o nunta continua, cerbul ingradit in curtea unei fabrici pe care vrei sa il alimentezi din palme cu jir, produs pagan pe care oricum ar trebui sa il cauti la mama naibii, ca sa respecti traditia din povestile copilariei, senzoriala placere a unei lumi solare, transpirate de viata, zilele in care esti pedepsit de cineva anume si trecand in vizita prin trei orase simti ca nu te asteapta nimeni, iar tu, dintr-un obositor bun simt, faci curat in fiecare apartament in care esti gazduit asa ca si cand ar fi ultima venire si ultima plecare intr-un singur sens, sa treci cu vederea felul cum doar in singuratate iti dispar ticurile verbale, coincidentele previzibile ale automatismelor comune legate de cumpararea unui anumit tip de hartie igienica, sa uiti de calugarul Ambrozie si de exilarea lui la Secu, de monta programata a cainelui tau Ovrachka, de fizionomiile dureroase ale reumaticilor de la Castelul Nefericirii, de groful ungur si de amanta acestuia, de sarpele casei sau de fetita care, in curtea manastirii danseaza in ritmul prohodurilor facand balonase din scuipat, de gastele ca niste lebede, de portretul vechi al sotului propietarei decedate, de insectele rapide cu picioare lungi, de instinctul de haita, de carnea furata din congelator, de mp3-urile cu Requiem For A Dream, de ameteala unei zile fara prea mult oxigen, de ciorile din nuc, de gradina cu smochini, de viata ta. Era clar ca nu se putea opri. Microbul era în el. Mai era totusi si jocul de-a afacerea care nu s-a construit. Poate ar fi mai bine sa se care pentru o vreme. Departe de inocularea afacerista.