agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 6118 .



către ruinele cetății troia
screenplay [ Theater ]
sau afară din românia

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [_mefisto_ ]

2010-04-06  | [This text should be read in romana]    | 



Tabloul I

(Un parc de la marginea unui oraș mare, lângă un aeroport. Zgomot. Avioane, tunete, vânt, o muzică spațială, sinistră. În ultimul plan al scenei – imaginea unei cerșetoare de 30-40 de ani, culcată pe o bancă. Ziarele cu care era învelită încep să zboare haotic, ca într-un vârtej. În momentul apariției lui Astyanax din pământ – zgomot infernal, halucinant. Astyanax e slab, i se văd coastele, e gol și poartă un scut mare, pătat de sânge. Spaima cerșetoarei crește treptat, iar la ciudata apariție geme greoi, emite sunete țipate, ce se topesc în zgomotul motoarelor de avioane. Putem auzi niște vocale urlate strident, în ritmul bătailor inimii. Cât timp vorbește, Astyanax se zbate spasmodic.)

Astyanax: (obosit) Era firesc! Iata-mă ajuns pe umerii subsolului! (o vede pe cerșetoare) Vai, Hecuba! Hecuba, scumpă Hecuba, ce dor mi-a fost de tine! O, dac-ai ști prin câte-am trecut. Și cât am crescut, uite! Am plete, barbă, pot vorbi! Și nu mai plâng! Te-am regăsit! (se întoarce) Era firesc! Doamne, am avut un singur vis în tot acest timp – sânii mamei care mă îneacă în lapte! Hai, Hecuba, binecuvântează-mă!... Era firesc să mă trezesc, foarte firesc. Firesc, da firesc. Am văzut atâtea... Știi cum am trecut zidul? Zidul neființei! (râde) Ușor! Am mușcat din el Da. Am mușcat o oră, două, o zi, un an, o viață, două, o noapte... Da! Apoi, când mi se tociseră dinții, mi-am înfipt unghiile în betonul mucegăit. La început am desenat. Am colorat. Da! Un soare, o cetate. Apoi m-am maturizat. Trecuse noaptea. Am început să-l sfâșii. Horcăia ca un bezmetic. Apoi am dat de lumină. Și lumina mi-a arătat alt zid. Mai măreț! Eram înconjutat de un zid-cetate. În care mi-am ascuțit dinții, unghiile, apoi coastele. Toate oasele mi le-am înfipt în destin. Apoi, o lumină imensă. Și...alt zid, și altul, altul, altul...după ce am trecut de ultimul zid, mi-am amintit de scut. M-am întors! Dar pe alt drum. Mai ocolit. A trebuit să străpung din nou zidul...să fac loc și scutului... ce dracu... puteam să-l las? Și alt zid, alt zid, alt zid! Sunt obosit! Da, obosit! Acum am răzbit! Am trecu de toate, nu? (nerăbdător) Dar hai, hai să re-zidim! Da, să re-zidim!

Cerșetoarea: (încremenită) Iertați-mă, domnule, vă rog nu vă supărați, dar nu pot fi Hecuba! Sunt o fostă profesoară, Adela (își face curaj – îi întinde mâna) Adela Iacob mă numesc.
Astyanax: (mirat) Nu, nu, tu ești Hecuba. Așa zice destinul. Da, destinul!
Cerșetoarea: domnule, aici destinul are o funcție ciudat definită. Ba chiar n-are nicio funcție! Omul e mai puternic decât destinul!
Astyanax: O, zei, dar ce aud? Cum? Cum? Ai tu puterea să te opui zeilor, să lupți cu Zeus, cu Dionysos, cu Poseidon, Hera, Atena, Afrodita? O, nelegiuire! Cum? Doar ei știu de noi! Ei decid, ei, parcele... de la naștere e scris...
Cerșetoarea: (îl întrerupe) Dar și aici e scris totul, stai liniștit! Dar nu zeii scriu. Sunt mai mult – oameni...registre, ordine, penitențe, totu-i scris în dosare.
Astyanax: (grăbit) Bine, bine. Hai, avem treabă! Ia spune, unde-i sfânta mamă și fiică, Andromaca?
Cerșetoarea: (matern) Nu știu, eu nu-s Hecuba!
Astyanax: (plânge) Cum nu știi? Atunci du-mă la Hector, viteazul tată!
Cerșetoarea: Nu pot. Eu nu-s Hecuba!
Astyanax: (plânge, o imploră, o strânge în brațe. E cu spatele la public. I se poate vedea trupul schilod, plin de zgârieturi) Nu mai știu nimic. Te rog, ajută-mă! E firesc să mă ajuți! Am străbătut atâta! E firesc! M-am maturizat! (pauză)
(plânge, cade la picioarele cerșetoarei, o imploră)
Cerșetoarea: Bine, bine, bine, bine, bine...ce trebuie să fac?
Astyanax: Trebuie să mă duci la ruinele arsei cetăți Troia!
Cerșetoarea: Oho! N-or să-ți dea viză. Mie nu mi-au dat nici când predam. Nu ne lasă să plecăm. Și până la Troia e mult. Ai bani? Bilete? Avion? Tren? Mâncare?
Astyanax: (se ridică, tremură; naiv) Mergem pe jos!
Cerșetoarea: Cum? Pe jos? (râde) Oi avea tu sânge albastru, da matur...maturitatea e lucru greu de căpătat. De cele mai multe ori aștepți prea multe morți ca să te naști matur!
Astyanax: (țipând) Trebuie, trebuie, trebuie! Pe jos e cel mai bine. Mai văd și eu un muzeu, două.
Cerșetoarea: (râde, îl privește îngăduitor, îl mângâie ușor pe părul uleios) Odihnește-te acum, trebuie să te odihnești! Trebuie că ai văzut deja multe! Zidul, marele zid...o să mai vezi. Trebuie să te odihnești să le poți împinge din nou!
(Astyanax adoarme la picioarele cerșetoarei. E învelit de ziare, multe ziare. Cerșetoarea îl îmbrățișează matern)
Cerșetoarea: Am să-l ajut. E mai nebun decât mine! De asta am să-l ajut. Ce dracu, noi vedem mai limpede, mai profund decât ceilalți care sunt tot nebuni. Da...e firesc să-l ajut. Îl duc la Troia. Cunosc eu un vameș care ia mită...ceva mai puțin decât alții. Îl trec dincolo. Apoi dincolo și iar dincolo...dincolo... Cine-o fi? (lasă capul pe pieptul lui Astyanax) Studenții ăștia! Ce-o fi cu ei?

TABLOUL 2

Scena e goală. Nu e decât fum, foarte mult fum. Totul trebuie să pară ireal. E visul lui Astyanax. Totul e vis. Muzica e înspăimântătoare. Din partea stângă intră Astyanax înfășurat într-un prosop alb. Ies aburi din el ca și când ar fi făcut o baie fierbinte. Scutul îl târăște după el, legat de brâu. Astyanax intră, nu se uită la public, pe partea stângă, iese pe dreapta, apoi se aude vocea lui și iar intră pe partea stângă. Se poate așeza o perdea paralel cu scena, după care Astyanax se întoarce pentru a intra pe aceeași parte. E foarte important să se accentueze mereu pe drumul mereu drept al eroului. Nicio abatere. Din când în când se oprește să accentueze anumite replici.
Astyanax: (țipă) Mai e mult? (un gest de neputință) Rahat! Toți îmi spun că mai e puțin, mai e un pic, un pic foarte mic, un pic de pic! Rahat! Mai e mult, mai mult decât mult! Și unde mai pui și zidurile, și noroiul care-ți intră în tălpi dându-ți sărutul Sybilei. Dar nu! (gest de neputință) toți îmi zic că o să ajung, o să ajung, o să ajung. Și scutul ăsta, o, Zeus ce greu mai e! Și nici nu trebuia să-l port eu! Era scutul lui Hector. Eu sunt fiul, mai mic, mai slab, mai... Rahat! Greu mai e scutul ăsta! (țipă) Mai e mult?
(iese)
Vocea lui Astyanax: (în spatele perdelei) Unde mai pui că aș avea și eu nevoie de o femeie, un adăpost, fie el și jos... Da, Zeus, o femeie, o fecioară curată, asta vreau, una cu sânii tari, cu buze roșii ca sângele de pe scutul ăsta, picioare lungi, ceva în plus pe șolduri, glezne fine... Rahat! Și un adăpost...da, da, un adăpost, un pat moale, eee, merge și unul mai tare, ... două-trei pături, un cearșaf alb. Da, Zeus, îmi place mult albul. Albul pătat de sângele iubitei. (țipă) Mai e mult?
(intră)
Astyanax: niciun răspuns. Da. Nimic. Aș mai vrea și un pix, o foaie... Un pix roșu. Da. Îmi place roșul. Roșul pe foaie albă. Am strâns în mine zeci de versuri, ceva imnuri, ditirambi, un peon, niște pitice, ode, arte corale. A mai trecut ceva timp. Și iar m-am umplut de poezie: ceva elegii erotice, poeme didactice, poezii gnomice, și iar a trecut timpul – cât timp am ucis – și iar imi umblă prin sânge poezii proză, teatru, niște sonete, un rondel, haiku, ar merge și o comedie, o tragedie. Orice, dar nu o farsă, nu, nu ceva vechi. (țipă) Mai e mult?
(iese)
Vocea lui Astyanax: totul trebuie să fie nou, da, nou. Un teatru absurd. Da, un teatru absurd. Ceva nou. Chiar dacă suntem mai absurzi decât teatrul nostru absurd. Nu Eschil, Sofocle, Euripide, nu. Nu Shakespeare. Nu! Ãștia-s vechi eu am creat, am gândit de toate. Am și un act martiric. Al meu! (țipă) Da să-mi dea ăștia odată hârtie! Da! Și un pix! Roșu ca sângele de pe scutul ăsta! (țipă) Mai e mult?
(intră)
Astyanax: Și ce-o să fac când am să ajung? A! O să re-construiesc! Să reconstruiesc ce-au stricat alții! Ai dracu barbari! (tremură) Mi-e frig! Mi-e tare frig! Dar eu m-am obișnuit cu meseria asta de ghid. Eu sunt ghidul meu într-un tunel pe care mai am un pic și-l străbat. Ajung eu la infinit! (râde) Ce greu e scutul ăata! Ajung la infinit! La Nimic! Cică infinitu-i nimic. Nu, domnule... Acolo-i o cetate- acolo-i o cetate cu zidurile roșii...ah, iar ziduri, nu, fără ziduri... Acolo curge mierea, iar laptele țâșnește din sfârcurile pământului. Da, da, știu! Troia! O să construiesc eu infinitul! (țipă) Mai e mult?
(iese)
Vocea lui Astyanax: Mi-e frig! Mamă, ce frig e! (strigă) Andromaca! Unde ești, mamă? Cică te-a luat! Achile. Al dracu și Achile ăsta cu călcâiul lui cu tot. (strigă) Hector! A, tu ești mort! Uitasem! Nu-i așa că mama trăiește, nu-i așa, tată? N-a trecut mult! Lumea asta evoluează repede de tot evoluează spre regres. Toți evoluăm spre regres. Nu-i așa că n-a mai avut lapte? mama...da...n-a mai avut lapte și m-a dat alteia...s-o sug. Îmi amintesc eu de mama, ce dracu... Ce sâni! (țipă) Mai e mult?
(intră)
Astyanax: (tremură) Mi-e frig! Ce greu e scutul ăsta! (în partea dreaptă apare un câine, câinele din infern, pe care nu-l vede imediat, dă peste el și cade) Hectore, fi-ți-ar sămânța să-ți fie! Uite ce-am ajuns să fac! Să-ți car eu scutul... Și mai și cad cu el...Nu puteai să-ți iei și tu unul mai ușor, de aluminiu, poate, sau de iarbă, sau pânză, mătase albă chinezească! Prost ai fost! Adică prost sunt eu că-l car! (vede câinele)
Câinele: (autoritar, plictisit) Cine ești, cine te-a trimis aici? Aici nu intră nimeni fără ghid!
Astyanax: eu sunt ghid! Ghidul meu.
Câinele: Lasă vrăjeala. Cine ești?
Astyanax: Sunt Astyanax, fiul vestitului Hector și al frumoasei Andromaca, nepotul Hecubei, bunicii mele și al lui Priam...
Câinele: (îl întrerupe) Ho, ho, ho, ajunge! N-ai cum să intri! Ești deja aici!
Astyanax: Ești nebun? Uite ce față de lup fioros și pocit ai! (tare) dă-te din calea mea!
Câinele: (se opune) Stai, nenorocitule, că pun câinii pe tine!
Astyanax: (râde) pui câinii pe mine? (râde în hohote)
Câinele: (rușinat) Ei...așa se zice!
Astyanax: Hai, gata cu gluma, trebuie să trec, trebuie!
Câinele: dar ești deja aici!
Astyanax: Bă, tu ești nebun?
Câinele: Dacă vrei, ocolește!
Astyanax: Nu pot! N-am timp! Am calculat eu. Aș întârzia mult.
Câinele: A viză, abonament?
Astyanax: Cine dracu ești tu?
Câinele: Portarul din ceruri!
Astyanax: (râde) Și eu sunt Nostradamus!
Câinele: Parcă erai Astyanax.
Astyanax: Așa se zice! Ia fi atent! (numără) Unu, doi, trei, cinci.
Câinele: A! Numeri! Dar ai greșit! Nu se numără așa!
Astyanax: Fii atent! Unu e minutul spart în secunde, doi e fericirea, trei sunt eu, cinci e drumul pe care merg.
Câinele: Și patru ce e?
Astyanax: Taci! N-am voie să-l rostesc. Nici tu! Între trei și cinci e tăcerea! (încearcă să treacă, câinele se pune în fața lui)
Câinele: nu e voie! Nu vezi că e sârmă ghimpată aici? Curent electric. Căldură, lumină din partea ailaltă. Citește avertismentul!
Astyanax: Bă, tu chiar ești prost! de ce-am numărat eu?
Câinele: Ca să zici ceva de tăcere!
Astyanax: Păi vezi că știi! Eu trec ușor, tu deschizi poarta și te faci că nu mă vezi! Taci! Tăcerea e lucru mare! Iei mită? (dă să intre, același joc) Hai că acum chiar sunt nervos.
Câinele: Trebuie viză. Noi n-avem treabă cu străinii. Avem de toate aici.
Astyanax: (enervat, se face că pleacă, ridică scutul și-l lovește puternic pe câine, acesta schelălăie spasmodic, își revine și urmează o luptă violentă. Bat tobele! Astyanax îl căsăpește, îl lovește cu scutul de multe ori, ca și cum ar înjunghia pe cineva) Câine prost, nu ști cu cine te pui!
Câinele: (printre loviturile de scut) Să fiu (pauză, plin de sânge) omorât (pauză) cu o armă (pauză) defensivă! (pauză) Băi să fiu al dracu, ăsta era destinul meu?
(moare)
Astyanax: (lovește în continuare, isteric, bătăi de tobe) Te pui tu în fața destinului meu? Al meu e mai puternic! Le schimb eu destinul tuturor!
(se trage cortina)

TABLOUL 3

Același ca tabloul 1. Astyanax se zbate spasmodic. Se trezește ca după un coșmar, transpirat, ud.
Astyanax: (o zdruncină pe cerșetoare să o trezească, foarte agitat) Hecuba, Hecuba...știi...un vis!?! Dar am mers înainte!
Cerșetoarea: Fiule, nu-s Hecuba. Sunt o fostă profesoară, Adela. Adela Iacob mă numesc. Născută în 70...sau 69...
Astyanax: Lasă, lasă asta, Hecuba! Oricine-și poate pierde din amintiri. (o șterge pe față de noroi, ea se opune) doamne, ce-ai întinerit! Vezi ce face timpul? Rimpul îți alungă din riduri! Timpul te întinerește! (schimbă tonul) Hai, Hecuba, avem treabă!
(Cerșetoarea se ridică, Astyanax vrea să se ridice și el, dar este oprit de cerșetoare)
Cerșetoarea: stai dumnezeului acoperit! Te-am văzut și-așa cu totul! N-ar mai conta! Dar nu e bine. Ia, stai puțin. (Caută într-o valiză peticită găsită probabil la vreun tomberon, scoate o pereche de blugi rupți) uite, pune ăștia pe tine! I-am luat de la un SH. Sunt de rocker! Nu-i nimic. Le zici tu altora că ești rocker (apoi scoate o bluză cu un schelet imprimat pe partea din față) Na, ia și asta! O păstram pentru fiul meu!
Astyanax: (bucuros) Mamă, măi să fie, sunt rocker! Am auzit de ei. (Începe să dea din cap, dansează haotic – muzica adecvată – Tiamat, Sepultura, Metalica, The Doors, Nirvana...)
Cerșetoarea: Ești cool. Stai că vin și eu. (Dansează, totul e violent. Cerșetoarea îl apucă brutal de braț și îl sărută. Astyanax o atinge brutal, o lovește, o împinge, o trage în spatele scenei)

Intră în scenă un soldat rănit cu soția și se așează în partea dreaptă a scenei de unde aud tot ce are aă se discute. Scena se populează apoi cu tot felul de cupluri. Sunt în pauza unui film care rulează în cinematograful aeroportului. Majoritatea fumează și vorbesc între ei, doi câte doi, cuminți. Un muncitor cu soția, un domn și o doamnă în vârstă, un frate și o soră.
Fratele: Vezi, surioară, ăsta-i film, nu la ce mă duci tu! Ai văzut cum înaintau trupele inamice? și cât sânge! Dar n-au intrat! Nu aveau cum. Câtă cruzime din partea lor să se avânte asupra unor suflete pașnice! Și ce pretext tâmpit!
Sora: Păi niciun pretext nu le-ar da dreptate. Dă vină ei peste noi! Căcăcioșii! Dar i-am prins! De-abia aștept sentințele!
Fratele: o să-i spânzure pe toți, iar leșurile o să le arunce câinilor și se vor transforma în viermi, fluturi...și tot așa. Apoi va răzbi iarba peste umbrele lor.
Sora: Iarbă și flori pentru noi!
Fratele: Da, doar în țărișoara noastră viermele se transformă în fluturi, iarbă, flori... Până și noaptea coboară și îmbrățișează spicul de grâu românesc...
(vorbesc din ce în ce mai încet)
Domnul în vârstă: Cuceritorii ăștia sunt proști ca noaptea. N-ai văzut câte păreri, câte antagonisme... Păi e normal să-i căsăpim dacă noi suntem toți unul...o singură părere – niciun conflict.
Doamna în vârstă: O să fie Marele Proces! Da, o să-i spânzure! (râde) O să-i spânzure!
Domnul în vârstă: Și soldații ăștia! Până și ăia aveau păreri. Părerea n-ar trebui să aibă plural. Toți – la fel... Părerile nasc monștri, doamnă, monștri ai părerilor...
Doamna în vârstă: Personalitatea, atitudinea naște păreri... Părerile nasc monștri. (râde) Da, da, da!
Domnul în vârstă: Și opinii, și opinii...
Doamna în vârstă: ...Și opinii, și, și...cum să nu...
(nu-i mai auzim decât vag)
Muncitorul: Nu vor ăștia să pună mâna la muncă, neam. Mai bine fug la război...
Soția: Și noi care muncim atât! Dar ne place! Doamne, ce-mi mai place să urc pe schele, să văd cât de mic e omnul, de acolo, de sus. Și ăștia...s-au cățărat pe idei...să vadă cât de căcăcios e omul, cred ei...
Muncitorul: Păi ăia erau șomeri, sunt sigur! N-au vrut să pună osul la bătaie. Și luptau agonic. Fiecare încerca ceva. N-aveau o schemă, o politică, o strategie anume. Ai văzut ce uniți eram noi? Mâncăm toți odată, dormim toți, facem sex toți... Ai văzut când au prins trădătoarea? A luat-o și comandantul și apoi, pe rând, până la ultimul soldat. După care au judecat-o! Noi nu condamnăm un om fără o judecată dreaptă! Și toți au votat să fie împușcată! Oricum nu mai era mare lucru de ea...Vezi cât suntem de uniți?
Soția soldatului rănit: Hai, spune-mi că te-ai târât cu trădătoarea aia împuțită prin noroi, spune-mi că ai făcut-o să țipe!
Soldatul rănit: Ești geloasă? Adevărul e că nu am avut-o. Nici eu nici ceilalți. Doar comandantul a avut-o. O bătea zilnic, o punea să înghită șobolani vii, îi tăia pielea cu lama lui de ras, i-a scos unghiile cu un clește, i-a smuls limba. După ce-a chinuit-o șase zile, a șaptea ne-a dat-o și nouă. Dar nu mai era nimic de ea – doar un trup spasmodic în mijlocul nostru care ne implora ceva. M-am dus noaptea și am omorât-o. Nu a aflat comandantul de asta. El cică nu voia s-o omoare, ci s-o re-educe.
Soția: (îngrozită) Și de ce-au mințit? Nu se poate! Ei nu mint!
Soldatul rănit: Să-ți mai spun ceva! (țipă) Nici măcar nu am învins! Am fost învinși!
(toți privesc uluiți la soldat)
Fratele: Ai fost acolo?
Soldatul: Da! Am fost învinși!
Fratele: Ticălosule! Mincinosule!
Domnul: Ticălosule!
Doamna: Cum îți permiți?
Sora: Să mânjești...
Soția: (violent) Frumusețea
Muncitorul: Cu afirmații
Soția muncitorului: De genul ăsta?
Fratele: Ai să plătești, porcule!
Soldatul: (râde) N-ați fost acolo!
Soția (violent) Taci!
Domnul: O să dai socoteală!
Doamna: O să dai socoteală!
Sora: O să dai socoteală!
Muncitorul: O să dai socoteală!
Soția muncitorului: O să dai socoteală!
Soția soldatului: (cel mai violent) O să dai socoteală!
(Se apleacă, adună pietre, toți fac același lucru. Se năpustesc și aruncă cu pietre asupra soldatului. Scena devine violentă. Bătăi de tobă! Soldatul moare. Soția ia un bolovan și-l izbește de fața mortului)
Soția soldatului mort: Îl judecăm pe urmă! (cu scârbă) Dobitocul cu idei...
Domnul: S-a terminat pauza!
(ies)
Scena e pustie câteva secunde. Astyanax și cerșetoarea scot capul după o perdea, apoi intră încheinde-se la haine.

Astyanax: Ce dracu s-a-ntâmplat aici? Ce erau țipetele alea? Uite un mort!
Cerșetoarea: Lasă, îți explic eu. (fug)
Astyanax: Știi... nu-i bine ce-am făcut noi. Ești bunica mea. (realizează, se vaită) Incest!?! Vai, pe toți zeii, ce-am făcut? Îndurare! Oedip măcar s-a-ncurcat cu mă-sa! Vai, zei!
Cerșetoarea: Liniștește-te! Nu-s bunica ta, nu-s Hecuba! N-auzi? Am 30 de ani. Daca nu mă-nșel. Uite buletinul, carnetul de membru...(pauză)
Astyanax: Bine, bine. (Iar bocește) Dar n-a fost cununie, n-a fost preot...
Cerșetoarea: Nu mai e ca pe vremuri! Azi ți-o pui cu cine vrei! Nu trebuie să te însori. Spune, ți-a plăcut? (serios, grav) Să știi c-ai fost primul... jur
Astyanax: Stiu...ești curată, pură (își amintește) dar, hai, hai să mergem. Nu mai e timp! Pe drum o să ne luăm, da, pe drum, vrei, nu?
Cerșetoarea: (serios, grav) Da!
Astyanax: Eu vreau (pauză, parcă s-ar gândi, se uită la ea, râde) Da! (se uită la mort) Hei, tu, ne ești martor! Nu-i mare diferență între morți și vii. Ba...nu-i nici una. (către mort) Spune, vrei? (pauză) Gata! Vrea!
Cerșetoarea: Dacă e cineva împotrivă, să vorbească acum sau să tacă pe veci! (râde)
(ies)
Se trage cortina

(poate că va urma)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!