agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 8550 .



Expresul de ora 25
screenplay [ Theater ]
Compilation: Texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Florinel ]

2014-11-13  | [This text should be read in romana]    | 



Personaje:

DOCTORUL GÂNDESCU
FANE
MARICICA
ISTRATE
ȘTEFAN
ILIE
INCULPATUL
REPORTERUL
MIMOZA
O VOCE FEMININÃ (Funcționara de la protecția consumatorului)
MIORIÞA
SOÞUL MIORIÞEI
GHIÞÃ


Acțiunea se petrece în cabinetul unui psihiatru care practică terapia prin scrisori.

Scena I

În cabinet, personajele stau adunate în jurul doctorului care le explică modul în care vor aplica terapia.

DOCTORUL GÂNDESCU: Așadar, stimați pacienți, iată calea de rezolvare a tuturor problemelor dumneavoastră. Numai aici și numai împreună cu mine veți reuși să vă depășiți angoasele aducătoare de neliniști. Notați tema pentru data viitoare: fiecare dintre voi va avea de scris o scrisoare. Dar nu o scrisoare obișnuită, că nici voi nu sunteți normali, pardon! am vrut să zic obișnuiți… Adresantul va fi chiar acea persoană care vă face zile fripte, care vă mânie, care nu vă lasă să respirați, pe care ați bate-o ca pe covoare, dar deh! Trăim într-o societate aparent civilizată, ceea ce nu ne permite așa ceva…
FANE: Dom’ doctor, mai încet! Adică mai rar. Că n-am reuÈ™it să scriu decât stigmaÈ›i pacienÈ›i.
DOCTORUL GÂNDESCU: (Îl îngână): N-am reușit să scriu decât stigmați pacienți… (Revenire la tonul normal): Cine te-a pus să scrii „stigmați pacienți�
FANE (indignat): Păi… dumneavoastră.
DOCTORUL GÂNDESCU: (strâmbându-se) Păi… dumneavoastră. Eu am zis să vă notați tema. Tema! Așadar scrisoarea.
FANE: Dar eu nu vreau să scriu nicio scrisoare. Eu vreau să fac o reclamație, că…
DOCTORUL GÂNDESCU: Fă ce-oi vrea! N-ai decât să scrii și-un scenariu de film. Cât să vă mai dădăcesc? Ideea e să reușiți să vă eliberați refulările.
MARICICA: Refu…ce?
DOCTORUL GÂNDESCU: Lasă, nu-i de mintea ta! Atenție la mine! Care poate să vină cu împricinatul, va să zică persoana care constituie obiectul defulării sale…
MARICICA: Defu… cum?
DOCTORUL GÂNDESCU: (Azvârle cu-n pix în ea) Nu-ți munci căpșorul! Așa.. ziceam că, dacă puteți veni cu dihania care vă mănâncă zilele, atunci e și mai bine. Nu mai e nevoie să-i scrieți, o aduceți aici și-i spuneți în față tot ce vă nemulțumește. Sub controlul meu atent, fără de care.. eh! (gest din mână, a lehamite). Și-așa nu pricepeți nimic. Deci, să recapitulăm: ce aveți de făcut pentru data viitoare? Auuuud?
ISTRATE: Păi dom’ doctor, eu am priceput… da’ n-am prea priceput. StaÈ›i oleacă, nu vă ‘nervaÈ›i! Să vă spui cam cum crez eu că devine cazu’ în cazu’ meu. Va să zică, dacă pe mine mă refulează – cum aÈ›i zis – vaca lui nea’ Foamete de peste drum, că, de-atâta zbierat, îmi vine să-i defulez una peste bot, eu ce-ar trebui să fac? Să viu aci cu vaca de lanÈ› È™i să-i zic vreo două terapii d-astea să nu se vadă?
DOCTORUL GÂNDESCU: (Se ia cu mâinile de păr și urlă. Apoi, cu un ton forțat calm) Nu! Nu și iar nu! Cum să vii cu vaca în cabinet?
ISTRATE: Păi dumneavoastră așa ați zis, că să venim cu dihania…
DOCTORUL GÂNDESCU: În cazul în care dihania e om! Am pomenit eu ceva de animaleee?
ISTRATE: Păi și-atunci ce fac?
DOCTORUL GÂNDESCU: Ce faci?! Îi scrii o scrisoare, n-am zis?
ISTRATE: La vacă?
DOCTORUL GÂNDESCU: Dacă preferi să i-o scrii lui nevastă-ta…
ISTRATE: Nu, dom’ doctor, că nevastă-mea nu È™tie să citească.
DOCTORUL GÂNDESCU: Și vaca știe?
ISTRATE: Păi asta mă întrebam și eu…
DOCTORUL GÂNDESCU: Istrate, n-ai priceput nimic! Tu nu vei scrie scrisoarea aia ca s-o citească cineva. Ideea e să îți descarci, prin scris, sentimentele negative, să scapi de ele, să nu le mai cari în spate ca pe cocoașă. Înțelegi?
ISTRATE: Ei, dom’ doctor, chiar aÈ™a? Mă faceÈ›i È™i cocoÈ™at acuma!
DOCTORUL GÂNDESCU: Nu te fac în nici un fel, măi omule – nu că n-ai merita! – era o metaforă.
MARICICA: Meta…ce?
DOCTORUL GÂNDESCU: (Aruncă cu agenda) Tacă-ți fleanca! Hai, ce atâta vorbă? Mergeți la asistentă să vă facă programarea fiecăruia dintre voi. (Ironic, exasperat) V-aștept cu draaag, n-aș avea parte de meseria mea! Hai, roiu!

Pacienții ies rând pe rând, oarecum nedumeriți, mai uitându-se înapoi, mai dând să întrebe ceva, neîndrăznind. MARICICA face fițe pe lângă doctor, flutură din gene, își mișcă șoldurile provocator. Doctorul îi mai trage o agendă în cap.

Scena II

În cabinet, doctorul stă relaxat într-un fotoliu, Istrate pe un scaun, mai pieziș. Þine în mână o foaie de hârtie, scrisoarea.

DOCTORUL GÂNDESCU: Să te-auzim, Istrate! Arată-ți mușchii! Să vedem, la cine ți-i arăți?
ISTRATE: La o cucoană.
DOCTORUL GÂNDESCU: (Cu subînțeles) Normal! Știam eu c-ai să renunți la vacă.
ISTRATE: N-am renunțat. Dar, între timp, cucoana asta a reușit să mă nerveze mai tare decât vaca. Așa că…
DOCTORUL GÂNDESCU: Hai, nu mai trage de timp! Cine-i nefericita?
ISTRATE: N-o cunosc, da’ m-am trezit cu ea în cutia poÈ™tală. ȘtiÈ›i cum e, din patru-n patru ani, la alegeri, se umple cutia de scrisori, ca brazda de È™tir. Deci, mai întâi mi-a scris ea mie È™i după aia i-am răspuns. (ÃŽntinde către doctor un carton pe care sunt scrise sloganurile electorale ale unei doamne candidat la primăria comunei S).
DOCTORUL GÂNDESCU: Bine, Istrate. Uite um facem: Eu citesc o frază din această „scrisoareâ€, tu citeÈ™ti răspunsul la ea. Ce spui? E bine aÈ™a?
ISTRATE: D-apăi… nu eu sunt doctorul.
DOCTORUL GÂNDESCU: (ÃŽncepe să citească cu emfază, schimonosindu-È™i vocea, mimând-o pe cea a unei femei) „Dragi locuitori ai comunei S., â€
ISTRATE: Þi-s la fel de drag eu È›ie, cum mi-e mie vaca lu` nea Foamete de peste drum, care când să porneÈ™te-a zbiera, nu mai poate omu` să se odihnească-n ograda lui sau să citească o scrisoare de la muieri d-astea care să bagă-n nădragi È™i colindă satele zbierând cât le È›ine gura „VotaÈ›i-mă pe mine!â€. Da`, pesemne cum nu mă poci io lipsi de vaca-asta (că doar îmi mai scapă È™i mie stăpână-su câte-o sticlă cu lapte, că tot n-are ce face cu el È™i i se acreÈ™te), tot aÈ™a nici tu nu te poÈ›i lipsi de mine, cucoană!
DOCTORUL GÂNDESCU: Bravo, Istrate! I-ai zis-o. „M-aÈ›i votat în noiembrie, pentru a vă reprezenta la Bruxelles È™i vă mulÈ›umesc!â€
ISTRATE: Iaca scârț! Și de unde știi mata că te-am votat? Că nu mai știu nici io pă care l-am pocnit cu ștampila, de beat ce eram. Da`, dacă crezi că te-am votat, nu-i rău. Dac-oi ajunge primăreasă, o să păstrez scrisoarea-asta să ți-o arăt; că cine știe ce nevoie-oi avea? Și, dac-ai zis, nu mai poți să dai înapoi. Ai zis-ai zis!
DOCTORUL GÂNDESCU: (Gesticulează în acord cu cele declarate de Istrate, pe tot parcursul „dialoguluiâ€) „Eforturile mele pot servi României, dar nu pot schimba viaÈ›a noastră de zi cu zi.â€
ISTRATE: Asta s-o crezi matale, cucoană! Dă-mi voie aci să te contrez! Ba io cre` că, dacă te-ai servi de eforturile tale să te opintești în sapă-n locul meu, viața mea de zi cu zi s-ar schimba, și-ncă cum! Care va să zică, tu ai munci, iar io mi-aș pune palma-n vorba ceea și m-aș vântura pân lume pă banii proștilor care sapă. Da` mă rog…
DOCTORUL GÂNDESCU: (Râde pe înfundate, apoi se străduieÈ™te să reia tonul serios) „Nu putem miÈ™ca lucrurile din loc cât timp administraÈ›ia locală – aceeaÈ™i de ani – nu are proiecte È™i se complace în mediocritate.â€
ISTRATE: În ce? Așa să zice pă la voi pă la Bruxel la „căcat� Așa s-o fi zicând. Și cum îmi spui tu mie că nu pot mișca lucrurile din loc? Adică, dacă io vreau să mut grebla-asta mai încolo, nu pot? Iaca pot! Da` tu n-oi fi putând, ce să zic? Și-atunci ce vii la poarta mea?
DOCTORUL GÂNDESCU: „Vă anunÈ› candidatura mea la Primăria comunei S.â€
ISTRATE: Gândesc că puteam să rămâi și neanunțat.
DOCTORUL GÂNDESCU: „Schimb fără regrete postul de la Bruxelles cu cel de primar la S., fiindcă îmi pasă de această comună.â€
ISTRATE: Cum îmi pasă mie de soacră-mea! Și ce te dai fără regrete? Cred și io că n-ai ce regreta! Că pă la ăia nu se găsește mare lucru, înafară de varză d-aia...
DOCTORUL GÂNDESCU: „Nu mai avem timp de pierdut!â€
ISTRATE: Asta să i-o spui lu` Mutu! E timp, cucoană, e destul! Timpu` și sărăcia nu să termină niciodată, asta s-o știi de la mine.
DOCTORUL GÂNDESCU: „Aduc cu mine o echipă puternică de candidaÈ›i la primării, consilii locale È™i consiliul judeÈ›ean. Domnul M.C. a intrat în lupta pentru È™efia Consiliului JudeÈ›ean.â€
ISTRATE: Apăi, dacă-i așa zmeu, de ce nu intră-n lupta corp la corp cu mine? Și-am mai vorbi noi atuncea de șefie!
DOCTORUL GÂNDESCU: „Oamenii sfinÈ›esc locurile!â€
ISTRATE: Și popii bisericile. Zi-mi ceva ce nu știu!
DOCTORUL GÂNDESCU: „Vin la primărie să vă dau, să muncesc, nu să iau.â€
ISTRATE: Apăi ce sărăcia să mai iei! N-ați luat destul? Ori vă gândiți să ne luați și pieile, să le faceți săpun, să le vindeți la igzport?
DOCTORUL GÂNDESCU: „Am fost toată viaÈ›a un om modest, care are alte valori decât banii.â€
ISTRATE: Hă, hă! Și io am fost Regele Carol I, da` n-am spus la nimeni. Hă, hă!
DOCTORUL GÂNDESCU: (Serios, ieÈ™ind din rol) Mie poÈ›i să mi-o spui! (Continuă citirea scisorii) „Este pariul meu cu dumneavoastră, locuitorii comunei S., a cărei fiică sunt È™i căreia am datoria să-i întorc È™ansa pe care mi-a dat-o, de a deveni un om cunoscut È™i respectat, în È›ară È™i în afara ei.â€
ISTRATE: Pui pariu cu mine că, până s-apuci să-i întorci șansa, ai să-i întorci dosu`, cum a mai făcut și alții-naintea ta?
DOCTORUL GÂNDESCU: „Ne întâlnim la vot.â€
ISTRATE: E dreptul tău să crezi asta! Da`, spre binele tău, cucoană, ar fi mai bine să nu-mi tai calea!
DOCTORUL GÂNDESCU: „Cu respect È™i sinceritate, N.C.â€
ISTRATE: Asemenea. Și vorba-ceea: „Astă bucurie È™i la voi să fie!â€. Hai mai bine să ne-ntâlnim pă brazdă, cucoană, că È›ara-asta nu să hărăneÈ™te cu voturi! Am zis!
DOCTORUL GÂNDESCU: Bravo, Istrate! Foarte bine și la obiect. Acum să-mi spui, cum te simți?
ISTRATE: (Face o față lungă de parcă n-ar fi înțeles întrebarea. Doctorul așteaptă, gesticulând interogativ. Până la urmă, Istrate vorbește) Cum să mă simț? Mă cam dor șalele, că de la atâta muncă…
DOCTORUL GÂNDESCU: Fiți-ar șalele de rahat! Mi se rupe de șalele tale! Eu pentru asta mă străduiesc, să-ți repar ție șalele? Lighioană nerecunoscătoare!
ISTRATE: Stai, bre, că n-am dat cu paru’. Nu m-ai întrebat mata cum mă simÈ›? M-ai întrebat, È›i-am răspuns.
DOCTORUL GÂNDESCU: Eu mă refeream la caaap! (Îl ciocănește). Ãsta (apăsat) , ăsta dacă nu-i în regulă, nu merge nimic în rest. Ai priceput?
ISTRATE: Îhmn…
DOCTORUL GÂNDESCU: Ce-ai priceput?
ISTRATE: Că și eu, ca și peștele, când oi începe să mă-mput, o să încep de la cap.
DOCTORUL GÂNDESCU: Bravo, Istrate! Vezi c-ai început deja!
ISTRATE: Cine, eu? Lasă, bre, că nu-i de la mine mirosu’ ăsta. E de la grajd, că azi dimineață am fost să rânesc…
DOCTORUL GÂNDESCU: IeÈ™i afară! Tu n-ai nimic, numa’ te faci. O să mă-mbolnăviÈ›i voi pe mine.
ISTRATE ezită.
DOCTORUL GÂNDESCU: Afarăăăăăă!!!!!!!!!!!!!

Scena III

Doctorul stă în cabinet, citește ceva. Ciocănit în ușă, intră FANE. Doctorul îi face semn să se-așeze, acesta ia loc, cu mișcări ezitante, pe scaunul pacientului.

DOCTORUL GÂNDESCU: Bun! Dumneata te numești…
FANE: Fane. Zis și Fane portarul (Înjură printre dinți și arată cu pumnul spre cineva imaginar). Că dacă m-am pricopsit!
DOCTORUL GÂNDESCU: Ia zi, măi pricopsitule, tu pe cine ai boală?
FANE: Pe Moș Crăciun.
DOCTORUL GÂNDESCU: Ceee?
Fane nu schițează nici un gest. Răspunsul lui i se pare firesc.
DOCTORUL GÂNDESCU: Te mai întreb o dată: pe cine ai oftică, cine te enervează, din cauza cui nu poți dormi, cine te calcă cel mai tare pe nervi… d-astea.
FANE (imperturbabil): Moș Crăciun.
Doctorul schițează niște gesturi de sufocare, trage aer în piept, apoi, ca un doctor psihiatru care se respectă, intră în jocul pacientului.
DOCTORUL GÂNDESCU: Ce ți-a făcut Moș Crăciun?
FANE: Nimic.
DOCTORUL GÂNDESCU: Atunci?
FANE: Păi tocmai asta e, că nu mi-a făcut nimic.
DOCTORUL GÂNDESCU: Și trebuia să-ți facă?
FANE: Se-nțelege. Nu d-aia-i Moș Crăciun, să ducă daruri la oameni, să le facă bucurii?
DOCTORUL GÂNDESCU: Îhm… Așa, și cum ți-ai propus să… rezolvi problema?
FANE: Păi… dacă era după mine, îi rupeam picioarele. Da’ dumneavoastră aÈ›i zis să-i scriu. I-am scris. După ce vă citesc scrisoarea, mă duc să i-o pun la PoÈ™tă.
Doctorul dă ochii peste cap, gesticulează în fel și chip, apoi continuă interogatoriul.
DOCTORUL GÂNDESCU: Așa… ce i-ai scris?
FANE: I-am bătut obrazul.
DOCTORUL GÂNDESCU: Bun! Bate-i-l cu voce tare! S-auzim și noi.
FANE despăturește scrisoarea pe care a scos-o de la piept, apoi citește cu voce tare și cu emfază.
FANE: Dragă Moș Crăciun,
Ai trecut, bezmeticule, pe la toÈ›i pe-acasă, da’ la mine nu te-ai îndurat să laÈ™i măcar o măslină, o dudă ceva...
Care va să zică, de sărbători, la toată lumea a venit „MoÈ™ul†cu prima de Crăciun, numai pe mine m-a pocnit c-o avansare. Am avansat, adică, de la depozit – unde eram È™ef – taman la poartă, pe post de paznic, batjocura tuturor. Că parcă ce vină am eu că ăla de mi-a făcut inventarul ultima dată nici nu vedea bine, nici nu prea È™tia să numere! C-a numărat de nu È™tiu câte ori, dar tot nu-i ieÈ™ea socoteala, ieÈ™i-i-ar ochii să-i iasă! Ba electrozii de sudură, ba piesele de schimb pentru pompe, ba nuÈ™’ ce fleacuri de uleiuri K80. C-am furat, auzi! N-am furat, păcatele mele, da’ de luat, am luat, nu zic nu. Că dacă nu luam eu, tot se găsea vr’unu’ mai deÈ™tept... È™i decât să plătesc după altul, mai bine după mine. Nu? Și uite-aÈ™a, conform principiului „HoÈ›ul, paznic la pepeni să-l puiâ€, m-am trezit cu mine-n poartă. Și treaz am rămas. C-aicea nu mai merge ca-nainte, să mai tragi o duÈ™că printre rafturi. Acuma tre’ să stai băț în poartă È™i, când intră ăia, să-i miroÈ™i, să-i adulmeci, ba, la unii mai dubioÈ™i, le pui È™i fiola. Păi da! Uite-aÈ™a m-am trezit că strigă unu’ după mine-ntr-o zi „băi, nea Fiolă!â€, de-am rămas sidefat când l-am auzit.
Eh! Câte nu-ndură omul ca să pună ceva sub brad la copii! Că-n nădejdea ta, MoÈ™ule, am rămâne È™i fără ultima minciună frumoasă în care doar proÈ™tii mai cred. Da’, dacă te prind pe-aici, îți rup picioarele, n-avea grijă! Cu patul puÈ™tii È›i le rup. Că mi-au dat È™i armă, una veche, de la paÈ™’pa’, dar cartuÈ™e nu mi-au dat, că n-am permis de port armă. Nu că n-aÈ™ È™ti să trag, ba încă trag foarte bine, dar n-am trecut de controlul psihologic. Când doctorul m-a întrebat care-i deosebirea dintre femeie È™i bărbat, i-am răspuns: „Una singură – femeile sunt mai proasteâ€. De unde să È™tiu că mustăcioasa care m-a interogat era femeie?!
Și-aÈ™a s-ar putea să mi-o ia. Vreau să spun arma. Că am ameninÈ›at pe cine nu trebuie cu ea. Un francez venit în delegaÈ›ie, pe care l-am auzit zicând către altul „Se la vi an rozăâ€. Adică se... la vie cu Roza. Roza-i bucătăreasa È™i-i soră-mea. ÃŽÈ›i dai seama că n-am putut răbda. I-am proptit È›eava la ombilic È™i-am răcnit la el: „Cine se, mă, la vie cu Roza? Și de unde È™tii tu, mă, i-ai văzut? Și dacă se, pe tine ce te ... grija?†Eh... pe chestia-asta am luat zece la sută pe trei luni, dar am scăpat ieftin. Că mi-e că, dacă aveam glonÈ› pe È›eavă, îl È™i decapitam de ouă. Norocul lui! Da’ È™i-al meu! După aia am aflat că s-ar putea să fie viitorul patron.
AÈ™a că, MoÈ™ Crăciun – tot te flendureÈ™ti tu peste tot – mai bine mi-ai găsi È™i mie un loc de muncă, ceva călduÈ› aÈ™a. Da’ vezi să nu mă trimiÈ›i la turnătorie! Am spus călduÈ›, nu fierbinte. Uite, am auzit că, de când cu intrarea în UE, È™i-a deschis Suedia porÈ›ile pentru noi. Iar eu sunt acuma specialist în porÈ›i. Că sunt deÈ™tept È™i învăț repede.
În Spania nu mă duc. Nu că nu mi-ar plăcea căpșunile, se și fură mai ușor decât țevile, dar, din păcate, sunt persiflabile, se trec repede și ce poți să mai faci cu ele după aia? Și după toate astea, la ăia te mai aleargă și taurii pe stradă. Ce treabă am eu cu taurii? Eu sunt specialist în vițelușe. He, he... dintre toate, cea mai încălțată-i nevastă-mea. Că mi-a aliniat, de Moș Nicolae, zece perechi de cizme la ușă, de-am crezut că fac hapoplexie. Și chiar am făcut. Am luat adică niște hapuri, că simțeam că mă sufoc. Dar, din greșeală, am umblat și la stocul de Viagra al lui tata-mare (să nu crezi că eu aș avea nevoie!), și ce-am pățit după aia... numai colegul meu de tură știe.
Nici în Italia nu mă duc. Am fost odată, mi-a ajuns. Mă angajasem să fac curat la o cucoană simandicoasă. ÃŽn prima zi, găsind pe-acolo niÈ™te cătuÈ™e, am vrut s-o întreb ce să fac cu ele. Dar cum nu prea o rupeam bine în italiană, am zis „ce se face cu ele?â€. Iar cucoana mi-a răspuns în doi peri: „Ce, nu È™tii ce se face cu cătuÈ™ele?†Atuncea eu, ca să nu mă creadă de la È›ară È™i să-i arăt că È™tim È™i noi d-astea, iute am legat-o de pat È™i m-am urcat pe ea. Da’ numa’ n-am avut noroc. Doar ce-ncepusem să-mi aduc aminte cum se face, că m-am È™i simÈ›it pălit în ceafă. Era bărbate-su, de meserie carabinier, care-È™i uitase cătuÈ™ele acasă È™i se-ntorsese după ele. Ce bezmetic, dom’le! Cum să pleci de-acasă fără cătuÈ™e?! Și să le laÈ™i pe mâna unei muieri care nu È™tie vorbi româneÈ™te!
Ei, greu, MoÈ™ Crăciun! D-aia zic, dacă tot nu te-ai îndurat anul ăsta să-mi laÈ™i vreo bomboană, cată măcar să-mi găseÈ™ti vreun job mai acătării, ce bradu’ meu! Hai, È™i nu mă mai È›ine atâta de vorbă, că mi se termină tura È™i tre’ să scriu ceva È™i-n raport!
Așadar, eu îți doresc la revedere și, până la anul care vine, te salut cu respect și afecțiune. La cap. Al tău neprețuit și neavenit, Fane portarul.
Doctorul e de-a dreptul în transă. Nu prea știe cum să abordeze problema.
DOCTORUL GÂNDESCU: Fane, când l-ai văzut ultima dată pe Moș Crăciun?
FANE: Aseară, la televizor, la reclama cu Coca Cola.
DOCTORUL GÂNDESCU: Nu ăla! Vorbesc de Moș Crăciun adevărat, viu, în carne și oase.
Fane îl privește uimit, nedumerit, se duce și-i pune doctorului mâna pe frunte, ca și cum s-ar întreba dacă are febră.
FANE: Dom’ doctor, să chem salvarea?
DOCTORUL GÂNDESCU: (răstit) Nuuu! De ce să chemi salvarea? Ce treabă avem noi cu salvarea?
FANE: (Dă din cap – bine, cum vrei – ridică din umeri: eu am vrut să te-ajut, treaba ta dacă n-ai chef) Atunci pompierii?
DOCTORUL GÂNDESCU: (din ce în ce mai enervat) Ce treabă avem noi cu pompieriiiii?
FANE: (ridică iar din umeri) Nu știu… mă gândeam așa… să chemăm pe cineva… să nu… să nu rămân singur cu dumneavoastră.
DOCTORUL GÂNDESCU: Ieși! Piei! Să nu te mai văd!
FANE: Dom’ doctor, staÈ›i aÈ™a, nu vă enervaÈ›i! Mai bine scrieÈ›i-mi o scrisoare!
DOCTORUL GÂNDESCU: Scrisoare, hai? Scrisoare? Þi-arăt eu ție scrisoare!
Îl fugărește până iese din cabinet.

Scena IV

În cabinet, doctorul. Intră Maricica. Plină de fițe, dă mereu ochii peste cap, își fâțâie fundul, încearcă să-l seducă pe doctor. Gesturi și exprimare de femeie ușoară și „nemobilată†la cap.

MARICICA: Bună ziua, doctore!
Se așează picior peste picior pe biroul acestuia. Doctorul încearcă să o dea la o parte, ea i se încolăcește de gât, până îl face să renunțe.
DOCTORUL GÂNDESCU: Bună ziua! Doamna…
MARICICA: Domnișoara! Maricica. Maricica Mintenam.
DOCTORUL GÂNDESCU: Se vede.
MARICICA: (Înțelegând greșit, își trage de fusta cam scurtă). Hm.. mulțumesc de atenționare. Credeam că vă face plăcere.
DOCTORUL GÂNDESCU: Desigur! Mai am puțin și intru-n ataxie.
MARICICA: Oh!
DOCTORUL GÂNDESCU: Zii, Maricica, cine te-a supărat?
MARICICA: Un nesăbuit! Un nimeni, un doi la leu!
DOCTORUL GÂNDESCU: I-ai scris?
MARICICA: L-am reclamat, de-a dreptul. V-am făcut și dumneavoastră o copie după reclamație. Cum ziceați, defu…
DOCTORUL GÂNDESCU: …larea
MARICICA: … larea. Defularea pe hârtie. M-am defulat cu pixul pe vreo cinci pagini.
DOCTORUL GÂNDESCU: Dezmăț curat! Citește, dacă-ți face bine!
MARICICA: Îmi face, cum să nu? Altfel de ce mai scriam? Abia vedeți și dumneavoastră ce frumos știu să mă exprim. Poate-mi puneți o pilă pe la vreo editură, am și o carte de poezii pe care nu vrea nimeni să mi-o publice. I-auziți: Dacă luna n-ar mai răsări/ Eu pe tine nu te-aș mai iubi/ Dacă soarele n-ar mai luci/ Eu pe tine nu te-aș mai iubi/ Dacă iarba n-ar mai încolți…
DOCTORUL GÂNDESCU: (Semn nervos din mână) Gata, gata! Taci și nu mai ciripi! Ptiu! Hai, și fă pași de pe biroul meu! Pune-ți aripioarele și zboară! Acum!
Maricica, dezamăgită, se dă jos de pe biroul doctorului. Își așează ținuta și scoate hârtiuța din poșetă.
DOCTORUL GÂNDESCU: Hai, dă-i drumul! Citește-ți capodopera în proză!
MARICICA: (cu aceeaÈ™i emfază È™i schimonoseală) ReclamaÈ›ie. Subsemnata, Maricica Mintenam (da’ nici nevoie), natural blondă È™i artificial creață, domiciliată în strada ÃŽnÈ›elepÈ›ilor, la nr. 69 bis de trei ori, de profesie... de profesie, declar pe propria răspundere È™i totalmente nesiluită dar completamente jignită în profunzime, următoarele:
ÃŽn seara zilei de 16 februarie anul cursiv, mă întorceam – n-are importanță de unde – la volanul maÈ™inii mele - albastre precum ochii marca Chevrolet Kalos È™i Marea Neagră când bate-n verde – o mândreÈ›e de maÈ™ină pe care mi-am cumpărat-o-n linsing după îndelungi străduinÈ›e de-a pune ban lângă centesimă – mă întorceam aÈ™adar, indubitabil spre casă. Ah! ViaÈ›a mea! Tocmai îl ascultam pe stimabilul È™i inexprimabilul domn Guță declarându-mi din casetofonul meu de trei mii de euro cu boxele aferente „Ce zâmbet de femeie ai!â€. Și parol, stimată poliÈ›ie, chiar avea dreptate! Și eu care nu mă gândisem pân-atunci că zâmbetul poate fi È™i el de sex feminin È™i masculin! AÈ™adar, tot la două minute mă priveam în oglinda retrovizoare, să-mi studiez zâmbetul despre care stimabilul mă asigurase că e de femeie. Și ce vedeam, poliÈ›ie dragă? Ce vedeam, vedea-l-aÈ™ paratrăsnet p-ăla care mi-a spart-o! Oglinda, vreau să spun, cu tot cu partea din față, ah! MaÈ™inuÈ›a mea! Vedeam o mândreÈ›e de femeie cum nu e alta pe o rază de o sută de kilometri cu diametru cu tot. Totul era minunat È™i uanderful, motorul sfârâia, domnul Guță îmi whisperea-n boxe, iar oglinda îmi confirma – pentru a câta oară – că ochi ca ai mei nu mai are nimeni. ÃŽmi spusese mie odată un domn pe care l-am servit ca la carte (că aflasem că-i cărturar, adică avea multe cărÈ›i de credit): „Tu, Maricică, ochii tăi sunt atât de expresivi, că până È™i-un peÈ™te fiert te-ar invidia!â€. Am plâns atunci de emoÈ›ie È™i bucurie. Mai fusesem comparată cu alte vieÈ›uitoare, ba cu o mâță care zgârie rău, ba cu o cățea-n călduri, chiar È™i cu o vită-ncălÈ›ată, dar aÈ™a compliment nu-mi mai făcuse nimeni. Vă imaginaÈ›i? PisicuÈ›ele, cățeluÈ™ele, văcuÈ›ele sunt animăluÈ›e frumoase. Dar peÈ™tele e de-a dreptul inteligent. Am citit c-ar conÈ›ine fosfor, care cică ajută la creier. Ce poet a putut să fie cărturarul acela, spunându-mi într-un mod atât de elegant că sunt inteligentă! E drept că n-am prea înÈ›eles de ce trebuia să fie È™i fiert peÈ™tele, dar aÈ™a-s poeÈ›ii, mai ciudaÈ›i.
Dar am deraiat de la subiect. Spuneam că totul era minunat, când ce credeți? Din sens total diametral și neregulamentar opus, a apărut în fața ochilor mei unici un nesăbuit într-o Dacie roșie de-atâta rugină, cu care n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să se urce sub mine. Acuma, să nu vă luați după ce spune el, cum că eu l-aș fi încălecat! Eu nu fac asta, inestimabilă poliție, că mie nu-mi place deasupra. Dar vă rog să nu mă forțați în intimitatea mea cu astfel de amănunte nesingnificative. Parcă ce mai contează!
Neobrăzatul a mai avut È™i tupeul, după ce mai întâi m-a violat din priviri, să-mi adreseze vorbe ofensive È™i injurioase, cum ar fi: „Ce-ai, cucoană, nu È›i-e bine? Ce cauÈ›i pe banda mea?â€. Dar i-am răspuns È™i eu ca la carte, că nu degeaba am vreo cinci metri de cărÈ›i acasă: „În primul rând, cucoană-i mă-ta! Și-n al doilea, dacă te lauzi c-o bandă, e treaba ta È™i-a neveste-tii. Eu nu mă urc pe-a nimănui, decât în cazul în care e de comun acord È™i victimaâ€. După care, graÈ›ioasă poliÈ›ie, mi-a violat È™i urechile, cu vorbe pe care nu le-am auzit nici măcar la domnul Guță, cât sunt eu de melomanelistă. AÈ™a să È™tiÈ›i.
Și-acum, că v-am defulat întregul fir epicentric al modului inacceptabil și inopozabil în care au decurs ostilitățile, doresc să reclam pe numitul... pentru următoarele:
1.viol, o dată (cu ochii);
2.viol, de două ori (cu gura);
3.viol, de trei ori (cu mașina);
4.încălcarea dreptului la replică, întrucât eu fiind mai puțin vexată în a folosi un limbaj grosier, am rămas mută, perplexoidă și cu mașina și fusta șifonate în fața avalanșei de cuvinte de negăsit în dicționarul exprimativ;
5.încălcarea dreptului la legitimă apărare în fața unei namile de unu nouăzeci, eu fiind o biată domnișoară complet nevinovată și neagreată, despre care lumea zice că;
6.îngrădirea accesului la cultură, căci, în urma ciocnirii impactului, domnul Guță, grav avariat mecanic și electric deopotrivă, a tăcut definitiv și ireversibil, până la următoarea mea abatere într-un magazin de electronice din Paris, în vederea procurării numitului;
7.încălcarea legislației de protecție a mediului, distrugându-mi totodată conformitatea Euro IV, cu catalizatorul aferent;
8.încălcarea codului manierelor elegante, a codului samurailor și altor coduri secrete;
9.încălcarea dreptului la frumusețe, eu rozându-mi unghiile până la carne, de emoție și sperietură, cu care nu mă mai pot prezenta nici la piață, darămite;
10.încălcarea proprietății private de care m-a deposedat pe jumătate cu motor cu tot, că de oglindă nu mai vorbesc;
11.încălcarea altor drepturi, cum ar fi: drepturile copilului, dreptul la viață, dreptul la exprimare, drepturile minorităților (eu fiind, cum am declamat, o minoritate unică pe o rază de o sută de kilometri) și altele;
12. încălcarea drepturilor de autor, numitul fiind considerat de către Poliție coautor la săvârșirea faptei abdominabile.
În încheiere, mai țin morțiș să precizez că sunt în deplinătatea facultăților mele, patru la număr, una la fefe, două la mare distanță și una-n curs, despre care multe-aș mai avea de spus dar, fiind foarte obosită de solicitarea intelectuală la care-am fost sedusă, simt că-mi pică ochii-n gură și centrul de greutate peste cel al domnului polițist, drept peste care mă prăvălesc în următoarele cinci secunde, ca semn al aprofundatului respect ce-l port Poliției Române cu Procuratură cu tot. (Se prăvălește peste doctor).
Cu nestăpânită și indezirabilă stimă, a dumneavoastră oricând, Maricica.
DOCTORUL GÂNDESCU: (Îmbrâncind-o) Nestăpânită, indezirabilă și inviolabilă!
MARICICA: (Hlizindu-se) Hi, hi! Ba violabilă da! Hi, hi, hi!
DOCTORUL GÂNDESCU: Spune-mi, Maricica, te simți mai bine?
MARICICA: (dând ochii peste cap, încercând să se-apropie iar de doctor, sclifosindu-se) Știu și eu… se poate și mai bine…
DOCTORUL GÂNDESCU: Bine, bine. Lasă asta! Deci, dacă te mai supără cineva… pac reclamația! Acum hai, roiu! Că vine următorul pacient!


Scena V

În cabinet, doctorul. Intră Ștefan schiopătând. E om în vârstă, cam senil, cam din topor.
ȘTEFAN: Să trăiÈ›i, dom’ comandant!
DOCTORUL GÂNDESCU: Săru’mâna, tataie! Nu sunt comandant, sunt doctorul Gândescu.
ȘTEFAN: Gândești cu… ce?
DOCTORUL GÂNDESCU: Cu ce se gândește de obicei: atât la oameni, cât și la dobitoace, organul gândirii e creierul. Mulțumit?
ȘTEFAN: Eh! Parcă ce mă interesează pe mine? Eu am treburi mai mari. Da’ cum zici că eÈ™ti doctor, când eu am venit la PoliÈ›ie?
DOCTORUL GÂNDESCU: Tataie, n-ai venit la nicio Poliție, aici e cabinet medical.
ȘTEFAN: Taci, mă! Și nu-mi mai spune mie unde-am venit. Nu ești nici un doctor, ești polițai. C-așa vreau eu!
DOCTORUL GÂNDESCU: (Trăgând aer în piept) Bine. Sunt polițai. C-așa vrei matale. (Numără pe degete până la zece) Să zicem, să zicem c-aș fi… subcomisarul Popescu.
ȘTEFAN: Ptiu! Cum să fii, bre, sub comisar? Ce eÈ™ti d-ăla? Am auzit È™i io la televizor că s-a-ntors lumea cu susu-n jos, da’ nici chiar aÈ™a, să vă lăudaÈ›i cu asta!
DOCTORUL GÂNDESCU: Tataieee, ăsta e rangul meu în poliție, așa se cheamă – subcomisar, cum e-n armată sublocotenent.
ȘTEFAN: Măiculițăăă! Unde-am nimerit? Ce treabă am io cu ranga matale? Sublentu-i sublent, apăi io n-am cunoscut d-ăștia cu măpile, care pune steagu’ pă ‘artă È™i ‘ce că prostu’ să să-nhigă fix în steagu’ lui, să dea-n cap la enamic. Io-s om bătrân È™i-am făcut războiu’ cu arma-n mână.
DOCTORUL GÂNDESCU: Stai jos și spune-ți păsul.
ȘTEFAN: Hm... lasă, mai bine-n picioare, s-o șterg mai iute când văz că să-mpute treaba.
DOCTORUL GÂNDESCU: (Intrându-și în rol) Cum vrei. De ce-ai venit?
ȘTEFAN: Io? Să-l reclam pă vecinu’, ‘tu-i reclamaÈ›ia mă-sii! Că, dacă era după mine, îi luam gâtu’ È™i mă lipseam de voi. Da’ copiii cică nu, că nu să mai face dreptatea ca pă vremea mea. Acuma să umblă cu farafastâcuri d-astea boiereÈ™ti, să te jeleÈ™ti mai întâi în scris, È™i-apăi dacă s-o găsi vr’unu’ să te bage-n seamă, È›i-oi găsi dreptatea după fun an. Că uiÈ›i È™i ce-ai avut cu omu’ d-apăi ce mai vrei de la el. Apăi, domnu’ cum vă zice, nu era mai cinstit aÈ™a? „Ce-ai cătat, mă nenorocitule,-n curtea mea?†Și, pân’ să zică „au!â€, l-ai È™i plesnit cu toporu-n moalele capului.
DOCTORUL GÂNDESCU: Scrie cum îți spun. Subsemnatul...
ȘTEFAN: (Se așază pregătit să scrie, pe foaia întinsă de doctor) Ce-ai, bre, cu sub ăsta? Mă faci pă mine d-ăla?
DOCTORUL GÂNDESCU: Tataie, așa se cheamă, adică cel care scrie și semnează mai jos.
ȘTEFAN: Bine. Jossemnatu’ È™i mai cum?
DOCTORUL GÂNDESCU: Subsemnatul. Apoi scrii numele și prenumele matale.
ȘTEFAN: Numele n-ajunge? AÈ™a...Fane al Gherghinii care s-a È›inut cu-alu’ Spoitoru’ care era din neam dă...
DOCTORUL GÂNDESCU: Hei, tataie! Numele și prenumele. Atât.
ȘTEFAN: Adică cum pronumele?
DOCTORUL GÂNDESCU: Fane, Ștefan, ăsta-i prenumele. Și mai cum te cheamă?
ȘTEFAN: Atât.
DOCTORUL GÂNDESCU: Dă buletinu-ncoace! Ai buletin?
ȘTEFAN: Am. Că m-am gândit, când am plecat de-acasă, că s-o găsi vr’un prost să mi-l ceară. Ia!
DOCTORUL GÂNDESCU: A! Te cheamă Ștefan Ștefan.
ȘTEFAN: Io È›-am zis, da’ n-ai vrut să mă crezi.
DOCTORUL GÂNDESCU: Ia, scrie acolo: Subsemnatul, Ștefan Ștefan...
ȘTEFAN: Di ce, bre, dă două ori? Ce-s bâlbâit?
DOCTORUL GÂNDESCU: N-oi fi matale, da’ tată-tu precis a fost. Sau ăla de te-a scris în document. Zi mai departe... doresc să reclam pe...
ȘTEFAN: Io nu doresc, bre, să reclam pă nimeni. Vreau numa’ să-i dau cu toporu-n cap.
DOCTORUL GÂNDESCU: Oi vrea, da’ nu poÈ›i să scrii asta acolo.
ȘTEFAN: Unde scrie că nu poci? Mă pui să și minț acuma? Io-s om cinstit, nu umblu cu minciuni. Și mai suntem și-n post, Doamne iartă-mă!
DOCTORUL GÂNDESCU: Scrie! Pe numitul... cum îl cheamă pe vecinul?
ȘTEFAN: Auzi? Prea vrei să le știi pă toate.
DOCTORUL GÂNDESCU: Eu nu vreau, dar...
ȘTEFAN: Păi, dacă nu vrei, ce te bagi?
DOCTORUL GÂNDESCU: Tataie, vrei sau nu să faci reclamația?
ȘTEFAN: Nu vreau, da’ cic-aÈ™a trebe.
DOCTORUL GÂNDESCU: Atunci scrie: pe numitul... zi cum îl cheamă...
ȘTEFAN: Pă numitu’ zi cum îl chiamă...
DOCTORUL GÂNDESCU: Pentru următoarele fapte. Două puncte.
ȘTEFAN: Care două, bre? Că mi-a făcut belele grămadă. Două, auzi!
DOCTORUL GÂNDESCU: Bine, bine. Enumeră faptele-acolo, că eu mai am și altele pe ziua de azi.
ȘTEFAN: I-auzi, mă! Bine vă È™ade! Di ce să le număr io? Ce, pă mine mă plăteÈ™te statu’? NumăraÈ›i-le voi, că doar ce treabă-aveÈ›i?
DOCTORUL GÂNDESCU: Tataie, îmi pierd răbdarea.
ȘTEFAN: Pagubă-n ciuperci! Io mi-am pierdut un picior în război, È™i n-am mai jelit atâta. ÃŽÈ™i pierde răbdarea! Las’ că pui alta-n loc. Ce, io n-am pus un picior de lemn? Și tot ăla sunt, doar că tropăi niÈ›el mai tare È™i, dacă te calc cu stângu’, zici că te-a călcat trenu’.
DOCTORUL GÂNDESCU: Hai, spune cu ce te-a supărat vecinul!
ȘTEFAN: Da’ cu ce nu m-a supărat! N-ar fi mai bine să le zic p-astea?
DOCTORUL GÂNDESCU: Nu. Trebuie să scrii explicit, punct cu punct, ce ți-a făcut. Care fapte din cele săvârșite de el fac obiectul reclamației dumitale.
ȘTEFAN: Vorbește, bre, românește!
DOCTORUL GÂNDESCU: Hai, tataie, zici astăzi?
ȘTEFAN: Io zic azi, da’ s-ar putea să dureze È™i mâine.
DOCTORUL GÂNDESCU: Deci?
ȘTEFAN: Ce?
DOCTORUL GÂNDESCU: Vecinul!
ȘTEFAN: Unde-i? Mă duc să-i rup gâtu’.
DOCTORUL GÂNDESCU: Nicăieri. Ziceam...
ȘTEFAN: Cum să nu fie nicăieri? O fi-n casa lui, dărâma-s-ar pă el!
DOCTORUL GÂNDESCU: Dacă în următoarele trei secunde nu începi relatarea, te dau
afară! Unu...
ȘTEFAN: Bine. Tu ai vrut-o. Mai întâi, mi-a furat-o pă Marița.
DOCTORUL GÂNDESCU: Cine-i Marița?
ȘTEFAN: E moartă, fie-i țărâna ușoară.
DOCTORUL GÂNDESCU: Și... cum ți-a furat-o?
ȘTEFAN: Așa cum să fură.
DOCTORUL GÂNDESCU: M-am prins: Marița-i vaca. Ai tăiat-o și...
ȘTEFAN: Vacă-i mamă-ta, dacă te-a-nvățat să vorbești așa de Marița!
DOCTORUL GÂNDESCU: Îmi cer scuze. Am crezut...
ȘTEFAN: Să nu mai crezi! Ce, io am bătut atâta cale, să te-ntreb ce crezi? Marița-i mândra mea din tinerețe. Și ăla mi-a luat-o când am fost la cătănie, că el a scăpat, că să dăduse lovit cu plasfus d-ăla.
DOCTORUL GÂNDESCU: Platfus. Așa, și? Ce vrei să fac eu, dacă vecinul ți-a furat-o pe Marița acum... câți ani?
ȘTEFAN: Cin’zeci È™i-oleacă. Io nu vreau să faci nimic, da’ tu ai zis să-ncep... aia, cum îi zice?
DOCTORUL GÂNDESCU: Relatarea.
ȘTEFAN: Așa.
DOCTORUL GÂNDESCU: Continuă, dar pe scurt și la obiect!
ȘTEFAN: Dup-aia mi l-a furat și pă Ghiță.
DOCTORUL GÂNDESCU: Ghiță cine mai e? Băiatul matale?
ȘTEFAN: Te-am înjurat io azi, de mă jâgneÈ™ti? Ghiță-i porcu’. Un porc mai cu moÈ› aÈ™a, că era ver. Mi l-a luat să-i – mă-nÈ›elegi - scroafa, È™i dup-aia l-a dat peste gard. Barem nu l-a băgat la loc în coteÈ›, de mi-a stricat toate brazdele.
DOCTORUL GÂNDESCU: Asta când a fost?
ȘTEFAN: Ca ieri. Da’ ce, io mai È™tiu, la câți porci am avut? Și pă toÈ›i i-a chemat Ghiță. Mai bine-i botezam Ion, după măgaru-ăla dă vecin.
DOCTORUL GÂNDESCU: Zi-mi ceva mai concret!
ȘTEFAN: Adică cum?
DOCTORUL GÂNDESCU: Adică mai la obiect.
ȘTEFAN: Mai la obecte, vrei să spui, că e mai multe: furcoiu, sapa, coasa, grebla – și-aia mare și p-aia mică...
DOCTORUL GÂNDESCU: De unde știi că vecinul ți le-a furat?
ȘTEFAN: Da’ cine?
DOCTORUL GÂNDESCU: Ai dovezi, ai martori?
ȘTEFAN: Ce vrei mai dovadă decât că mi-a luat-o pă Marița? Dacă a fost în stare dă una ca asta, cum să nu ia și ouăle din cuibare, ha?
DOCTORUL GÂNDESCU: Stai, măi omule, că asta-i altceva. Marița a fost o femeie, un om. Nu poți s-o furi ca pe-un balot de paie.
ȘTEFAN: Balot de paie ești tu! Þi-am zis să nu te legi de Marița! Ce, io te-am înjurat dă nevastă?
DOCTORUL GÂNDESCU: Și-apoi, știi ceva? Nu ți-ar fi luat-o, dacă ea nu s-ar fi dus. Na!
ȘTEFAN: Ahaaa! Care va să zică o faci și curvă! Ia dă-ncoace altă foaie!
DOCTORUL GÂNDESCU: Ce să faci cu ea?
ȘTEFAN: Să te reclam.
DOCTORUL GÂNDESCU: Să mă reclaaami?!?
ȘTEFAN: Da. C-ai făcut-o pă mândra mea-n toate felurile, că i-ai luat apărarea lu’ vecinu’, că m-ai făcut neam cu porcu’...
DOCTORUL GÂNDESCU: Trezește-te! Adu-ți aminte c-ai venit să-l reclami pe vecinul!
ȘTEFAN: Pă vecinu’? Da’ ce să am cu el?
DOCTORUL GÂNDESCU: Nu ziceai...
ȘTEFAN: Și dacă ziceam, ce? N-are voie omu’ să zică, de-alde voi care le-ntoarceÈ›i pă toate feÈ›ele. Dă să scriu, c-a-nceput să-mi placă! AÈ™a... care va să zică.... (Scrie È™i vorbeÈ™te, totodată)
Suptsemnatu’ Ștefan de două ori din comuna Hârtoapele din vale vă aduc la conÈ™tiință următoarele. Două puncte.
Punctu unu’ – nu zic că n-am fost supărat fleaÈ™că pă vecinu’ din dreapta cum stai cu faÈ›a la stradă de-i zice Ion. Am fost È™i poate-oi mai fi că mi-a furat tot ce să putea fura din casa unui gospodar cu tot cu anexe de la nevastă care trebuia s-o iau È™i pân’ la vier care trebuia s-o ia pă scroafa lu’ Ion printre alte ouă furcoaie sape săpăligi si ce mai are omu’ pă lângă casă. Da’ suntem creÈ™tini È™i ca mâine ne trezim că nu mai suntem. Și mai ne aflăm È™i-n postu’ PaÈ™telui care ne spovedim È™i-mpărtășim peste o săptămână È™i ce-o să zică popa È™i lumea din sat că nici după cinj’ dă ani nu ne-a trecut că ca mâine-i suta. D-aia zic!
Punctu’ doi – că nu-i bine ca vecinii să stea învrăjbiÈ›i că doar ce dacă-È™i mai împrumută de la unu’ la altu’ ba furcoiu’ ba sapa ba ouăle. Cu muierea-i mai greu că nu prea-È›i vine s-o dai împrumut da’ tot am avut È™i io una la o adică pă care i-am furat-o lu’ Sandu Mutu că ce vină am io că era È™i mut È™i surd È™i când ea-i zicea una ăla făcea din contra.
ÃŽn încheiere care va să zică mai lăsaÈ›i oamenii-n pace È™i nu vă mai băgaÈ›i un’ nu vă hierbe oala! Am zis, ‘trăiÈ›i!
Io Fane Fane al Gherghinii lu’ Trăscău care s-a È›inut cu-a lu’ Spoitoru din neam dă ursari care cum s-a-mpreunat am reieÈ™it io pă la anu’ unamienouăsuteoptuÈ™pe care-am făcut războiu' cu arma-n mână È™i cu mâna-n ghips că mă trântise calu’ să mor nu alta da’ tot m-am ales cu mâna ruptă È™i fo două coaste lipsă că dacă tot am scăpat dă cal m-a nimerit obuzu’ de m-a despropretărit de-un picior cu care m-am târât cum am putut până-n tranÈ™ei unde un camarad leat cu mine mi-a zis Dumnezeu să-È›i ajute Fane să mori liniÈ™tit È™i mie să-mi ajute s-o iau pă MariÈ›a când m-oi întoarce teafăr acasă care mi-a aprins È™-un chibrit pă post dă lumânare da’ io când am auzit asta n-am mai murit numa’ bine că-ntre timp ne-o suflase la amândoi vecină-miu Ion ’tu-i grijania mă-sii cu cin’ l-a făcut domnu’ comandaaant! Nu-È›i mai smulge păru’! Mai bine dă o foaie-ncoace, că m-am răzgândit. ÃŽl reclam pă nenorocit! Barem, dacă nu l-oi nimeri cu toporu-n cap diseară, să È™tiu măcar că l-am reclamat.

Doctorul, disperat, își smulge părul, își pune mâinile-n cap, nu mai vrea s-audă și să vadă. Se sting luminile.

Scena VI

ÃŽn cabinet, doctorul, Ilie.

DOCTORUL GÂNDESCU: Spune, Ilie, pe tine cine te-a supărat.
ILIE: Musca, dom’ doctor.
DOCTORUL GÂNDESCU: Musca? Îhm… Ãsta-i un nume de cod, ceva?
ILIE: Nu, dom’ doctor, nici de cod, nici de fitofag. E nume de muscă. Ce n-aÈ›i priceput?
DOCTORUL GÂNDESCU: (Își drege glasul) Bine, Ilie, oi fi și tu ca pacientul din bancul ăla, care-i spune psihiatrului că vede muște venind spre el. Iar acesta îi răspunde: Și de ce le dai la mine? Hă, hă!
ILIE: (Nu pare deloc amuzat) Hai, dom’ doctor, că nu-i frumos să râdeÈ›i de necazu’ omului!
DOCTORUL GÂNDESCU: Nu râd, măi Ilie, nu te-ai prins că râdeam de mine? Ia spune, ce-i cu musca asta?
ILIE: Mai întâi introducerea. Io sunt paracliser la biserica din sat. De câteva zile, Părintele a plecat în vacanță, în Bucovina, cică la mănăstiri. Io am rămas singur cu toate pe cap. Dar asta n-ar fi un capăt de lume, numa’ că, până să plece, ia uitaÈ›i ce mi-a zis: „Să ai grijă de biserică, mai ceva ca de ochii din cap! Vezi să n-o prade hoÈ›ii, vezi să nu joace florile vaca lui nea Stere de peste drum, să nu dispară vreo È›aglă din gard... să nu, să nu. Cât despre iniÈ›iative, nu cumva să te prind că-È›i crapă dovleacul vreo idee, că om te-am făcut! Ca acum doi ani când am fugit È™i eu până-n satul vecin È™i te-au convins babele alea proaste să scoÈ›i icoana din Altar să faceÈ›i procesiune pentru ploaie. Cine-a mai pomenit procesiune fără preot? Să nu te prind că faci ceva fără aprobarea mea! Ai înÈ›eles, Ilie? Uite adresa la care mă găseÈ™ti, de-oi avea vreo nevoie, faci cerere È™i aÈ™tepÈ›i să se aprobe. Bine?â€
DOCTORUL GÂNDESCU: Pân-aici, mi se pare corect.
ILIE: Așa mi s-a părut și mie. Numai că nu m-am gândit în momentul ăla c-o să mă încronfuntez cu o daraveră ca asta. În sfântul locaș al bisericii a intrat o nemernică de muscă mare care se tot așază peste tot și parcă să-mi facă în ciudă, când vreau și eu s-o lipăi, aia își găsește loc pe vreun Sfânt și cum ar fi, Doamne ferește! să pălesc Sfântul cu pliciul? Oi fi eu prost, dar cu mare evlavie. Și m-au mai pălit și-n scăfârlie vorbele Părintelui, că cică să nu-mi crape dovleacul vreo idee, și eu acum nu pot nici să dau musca afară, nici s-o exterminez, că-mi trebuie aprobare de la Părintele. Noroc cu dumneavoastră că ne-ați dat ideea cu scrisoarea și chiar i-am scris să cer binecuvântare și am zis să vin să vă spun și dumneavoastră cum am împușcat eu doi iepuri dintr-odată.
DOCTORUL GÂNDESCU: Care ar fi iepurii ăia?
ILIE: Păi, unul e Părintele, adică aprobarea pe care aștept să mi-o dea, iar altul… mamelucele-alea de care vorbeați dumneavoastră la ședința de data trecută.
DOCTORUL GÂNDESCU: Sentimentele negative reprimate.
ILIE: Așa. Și-am zis să le suprim măcar pe astea, dacă pe musca aia nu pot.
DOCTORUL GÂNDESCU: Bine, Ilie, ai procedat corect. Citește scrisoarea! Tare și cu dicție!
ILIE: „Preacucernice Părinte care mi-aÈ›i fost ca un tată È™i încă-mi mai sunteÈ›i pe-acolo pe unde-oÈ›i fi È™i v-oÈ›i clătina ochii pe cele frumuseÈ›i care eu nu le-am văzut că stau ca prostu’ aci È™i mă războiesc c-o desfrânată de muscă ptiu!, subînsemnatul Ilie Ciocârlie, că n-a putut să-l cheme È™i pe tata măcar Ciocârlan, de mă fac de râs cu-n nume ca ăsta, preaplecat È™i preaobosit vă rog, cu adâncă smerenie È™i supuÈ™enie dinaintea feÈ›ei voastre pe care n-o văz da’ mi-e dor de dânsa, cum ziceam eu, Ilie cu nume de pasăre cântătoare, vă rog să-mi aprobaÈ›i urgent È™i fără preget să binevoiesc a huÈ™ui afară nesfânta muscă din sfânta noastră biserică, ori, dacă nu, să permiteÈ›i să-i trag o sfântă bataie s-o învăț minte să se mai c... iertaÈ›i! uÈ™ureze pe sfinÈ›ii SfinÈ›i. Că dacă era după mine, o lipeam de nu se vedea, da’ mi-am adus aminte de vorbele înÈ›elepte ale sfinÈ›iei voastre dinainte să plecaÈ›i pe cele coclauri – Ilie, dacă te prind că faci ceva fără aprobarea mea, om te-am făcut. Eu È™tiind care va’s zică cam ce-nseamnă asta, n-am binevoit a-mi sta lubeniÈ›a iciÈ™a unde-mi È™ed È™i ciolanele, pentr-o preacurvă de muscă care mi-a mâncat ficaÈ›ii È™i jumătate din creier, aia de mi-a mai rămas. De-aceea, preaiubite Părinte care nu mai pot să rabd, vă implorez să-mi daÈ›i binecuvântarea pentru cele de mai sus. Acuma, dacă tot v-am scris È™i-am stricat foaia degeaba È™i dacă tot mă È›ine pixu’, zic să vă mai spui È™i cele ce sunt prin parohia noastră. De murit, n-a mai murit nimeni (Nici de înviat). De unde tragem confuzia că noi, enoriaÈ™ii din sat, suntem beton de sănătoÈ™i la trup. La cap nu prea È™tim cum stăm. ÃŽn rest, stăm bine, care pe prispă, care pe È™anÈ›, care pe tron, care pe gânduri, care pe tânjeală. Vaca lu’ nea Stere de peste drum taman a fătat ceea ce ne bucurăm că de-abea nu mai calcă florile pe termen limitat până la următoarea gestaÈ›ie finalizată cu succes. Altfel, eu trebuia s-alerg toată ziulica cu bățul de pe dânsa. Nici lighioana de MariÈ›a nu s-a mai îmbătat, că i-am zis fă, dacă mai duhneÈ™ti o dată, te spui lu’ Părintele. Da’ ea a zis că-mi arată ea mie, ceea ce nu mă-nteresează, că nu-È™’ ce-ar mai putea să-mi arate din ce are È™i eu n-am văzut. Că ultima dată când am găsit-o căzută peste cristelniță mi-a arătat zău È™i ce n-aÈ™ fi vrut să văz, iertaÈ›i! Pe la dumneavoastră pe-acasă toate sunt bune mai puÈ›in soacra care se vaită mereu că aoleu mor, da’ nu mai moare. Alaltăieri zice: Ilie stai aci È™i-mi È›ine lumânarea, că ce mă fac eu că mor taman acum când e Părintele plecat de n-are cine să mă grijească È™i pe mine. Da’ eu am încurajat-o, i-am zis: LăsaÈ›i coană mamă-soacră-preoteasă că dac-o fi, nu-i nicio supărare, că dau eu o fugă pân’ la popa din satu’ vecin, repede-l aduc, numa’ să muriÈ›i, că de restu’ mă ocup eu. Nu-È™’ ce-o fi apucat-o de-a aruncat după mine cu-n papuc È™i nici n-a mai vrut să moară, ceea ce am să v-o predau întreagă È™i aproximativ vie în caz că nu s-o răzgândi. Câinele Vasilică e bine, sănătos È™i vă transmite lătrături. Purceaua-i moartă-n coteÈ›, că s-a anunÈ›at vizită de la Episcopie; da’ las’ că vă descurcaÈ›i dumneavostră cum aÈ›i mai făcut È™i altădată cu purceaua lui nea Ipsilante. Da’ zic c-o să scăpăm noi nevătămaÈ›i È™i din asta, cum am scăpat de turci la Plevna, doar cu oarece pagube inumane. A propos de Plevna È™i de bătălii, mi-am adus aminte de nefericita muscă despre care supus vă rog a binevoi a aproba cu plaivazul pe foaie, ori s-o dau afară, ori s-o eutanasiez, că doar n-o s-aÈ™teptăm să moară de bătrâneÈ›e.
Eu cam atât am avut a suprasolicita de la sfinÈ›ia voastră È™i aÈ™tept cu înfrigurare răspunsul, nici pe soacră-mea n-o aÈ™tept cu-atâta neliniÈ™te. Al dumneavoastră preaplecat (cu sorcova), Ilie Ciocârlie, n-aÈ™ avea parte de numele meu, care vă slujesc ca un câine credincios de prost ce sunt, da’ nu mă duce mintea ce să fac c-o amărâtă de muscă, că nu voiesc a mă afurisi pe mine pentru-o scârbavnică insectă de căcat pardon! Săru-mâna!â€
DOCTORUL GÂNDESCU: Crezi că scrierea acestei scrisori te-a ajutat? Adică ești mai liniștit acum decât înainte de-a o scrie?
ILIE: Cel mai tare m-ar fi liniștit să-i trag una la scăfârlie la nemernica-aia.
DOCTORUL GÂNDESCU: Știi bine că nu se poate. Vreau să spun, cu violența nu rezolvăm nimic. Trebuie să fim calmi, cumpătați, nu să ne comportăm ca la balamuc…
ILIE: Dom’ doctor, de câd e lumea È™i pământu’, oamenii omoară muÈ™te. Mata vrei să mă convingi pe mine acum că sunt nebun, doar pentru că vreau să (ridică vocea, se isterizează) omor o nenorocită de muscă care mi-a mâncat sufletuuuu???
DOCTORUL GÂNDESCU: (Încercând să iasă din situație, se uită-n jur și-i arată pe un perete) Ilie, liniștește-te! Uite, omoară musca aia!
Ilie scoate șișul de la cizmă și se duce să-l înfigă în musca de pe perete, după ce mai întâi îl vântură pe lângă capul doctorului, băgându-l în sperieți.

Scena VII

În cabinet, doctorul, Inculpatul. Inculpatul stă îngândurat, așteaptă să termine doctorul de scris ceva. Când termină, își ridică privirea spre el întrebător.

DOCTORUL GÂNDESCU: Dumneavoastră? Nu-mi amintesc să fiți unul din pacienții mei.
INCULPATUL: Nici nu sunt, dom’ doctor.
DOCTORUL GÂNDESCU: Atunci, de ce ați venit?
INCULPATUL: Sunt amărât, dom’ doctor. Și incuplat pe deasupra. Am venit să-mi daÈ›i È™i mie o bulină d-alea de-È›i trece amărala.
DOCTORUL GÂNDESCU: Eu nu lucrez cu… „bulineâ€. Du-te la altul!
INCULPATUL: Da’ cu ce lucraÈ›i?
DOCTORUL GÂNDESCU: Cu terapii moderne de exhibare a angoaselor existențiale, a crispărilor agresive și contra-depresive, cu reverberații semnificative asupra psihicului uman.
INCULPATUL: Îhî… și n-ați putea să-mi dați și mie vreo două, să le iau cu apă?
DOCTORUL GÂNDESCU: (Privire ucigașă) Nu!
INCULPATUL: Păi atunci de ce v-ați făcut doctor? Hai, vă rog! (Îi întinde o bancnotă. Când doctorul se repede s-o ia, i-o trage din mână și și-o pune la loc în buzunar). O țin c-o să-mi trebuiască la Trebonal.
DOCTORUL GÂNDESCU: Ce cauți la Tribunal?
INCULPATUL: Din vina lui Gheorghe.
DOCTORUL GÂNDESCU: Cine-i Gheorghe ăsta?
INCULPATUL: A fost. Un nepricopsit. Care n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să-mi iasă-nainte când eu eram cu sapa-n mână.
DOCTORUL GÂNDESCU: Înțeleg… Dacă-ți face bine, vorbește!
INCULPATUL: Cum să vă spui? Io taman mă-ntorceam de la câmp că să-nserase de-a binelea È™i nici calu’ nu mai putea darmite bou’ adică io. ÃŽn poartă la JoiÈ›oiu, mă-ntâlnesc cu vecinu-meu Gheorghe pă care l-a lăsat nevasta să tot fie anu È™i are È™i vreo cinci copii nici nu È™tie ai cui îs săracu’...
DOCTORUL GÂNDESCU: Mai pe scurt, te rog!
INCULPATUL: Pă scurt, pă scurt, c-aÈ™a-i È™i viaÈ›a bat-o norocu’ s-o bată! Cum vă ziceam dă Gheorghe să tot aibă fo cinzeci de ani că-i leat cu Mărin a lu’ Stana zis È™i Papuc că când era mic își pierdea mereu papucii da’ arată mai bătrân că după ce l-a lăsat nevasta s-a luat de băut nici copiii nu-i mai calcă prin bătătură să duce È™i doarme la alde Șchiopu că are casa mare È™i niciun copil că cic-a blestemat-o nu-È™ cine pă nevastă-sa care s-a È›inut de tânără cu Ion a lu’ Pantel care...
DOCTORUL GÂNDESCU: Gata! Revino la subiect!
INCULPATUL: Viu, dom’ doctor, viu, da cum să viu dacă mata mă tot opreÈ™ti? N-apuc io să deschiz gura să zic două vorbe, că nu mă laÈ™i neam. Vine-acu È™i subiectu’ buÈ™i-l-ar boala! Da’ nu m-ai pus să spui tot? Iaca spui! N-oi vrea să zic doar pă jumate să mă bată Ãl de sus, că i-os om cu frica lu’ Dumnezeu c-am fost om dă serviciu la biserică si multe-am mai învătat de la părintele odihnească-se-n pace acolo unde-o fi că uite-aÈ™a nu stie omu’ unde-ajunge cât s-ar zbate È™i câți colaci ar mânca È™i el È™i porcu’...
DOCTORUL GÂNDESCU: Iar te-ai abătut!
INCULPATUL: M-am, c-aÈ™a-mi zice È™i nevastă-mea „Iar te-ai abătut pă la alde Tarcoci, fi-le-ar sămânÈ›a de râs!“ când mă vede că nu mai nimeresc vorba ceea. Da’ io m-abat, cum să nu m-abat, că face ăia un trăscău de stă mâța-n coadă.
DOCTORUL GÂNDESCU: Și Gheorghe?
INCULPATUL: Ptiu, bată-te să te bată! Mă făcuÈ™i să uit dă Gheorghe cu oprelile matale. Ce tot îmi iei vorba din gură? Lasă-mă să zic. Iaca zic - cum veneam io cu sapa-ntr-o mână È™i cu calu-n alta, că calu’ ca calu’ mai oboseÈ™te È™i el È™i trage săracu da tre’ să È™tii cum să-l iei ca să mai facă È™i-a doua zi È™i ce era să mă mai urc È™i io pă el...
DOCTORUL GÂNDESCU: Pe cine?
INCULPATUL: Pă cal, vezi bine.
DOCTORUL GÂNDESCU: Și Gheorghe?
INCULPATUL: AÈ™a, că dă el vorbeam. Cum veneam io cum ziceam cu amândouă mâinile ocopate da mintea era lejeră adică slobodă È™i tot umbla săraca pă alte coclauri că mi-adusesem aminte dă tinereÈ›e È™i de-o mândrete dă ibovnică cu care m-am È›inut sări-i-ar ochii lu’ Petrea Vasile că mi-a suflat-o n-aÈ™ avea parte de ochii lui că dac-am fost prost È™i m-am încrezut că să uită la ce arătare dă flăcău sunt da când colo ea a poftit la pământu’ ăluia astupa-l-ar de viu să-l astupe...
DOCTORUL GÂNDESCU: (Exasperat) Și Gheorgheee?
INCLUPATUL: Ce-ai bre, ce tot îi tragi cu Gheorghe? Io mă perpelesc acu’ că mi-am adus aminte de Petrea Vasile juca-l-ar ielele să-l joace È™i matale-È›i arde dă Gheorghe! Apăi dă ce m-ai pus să zic? Iaca zic!
DOCTORUL GÂNDESCU: De Gheorghe!
INCULPATUL: Dă Gheorghe, alegi-s-ar prafu de neamu lu’ ta-su, că cin’ l-o fi pus să-mi iasă-nainte taman când eram cu sapa-n mână È™i cu Petrea Vasile-n cap? Nu că n-aÈ™ vedea bine; cu amândoi ochii văz, da cum v-am zis să cam înnoptase È™i mintea-mi era tulbure că de, doar mi-adusesem aminte de năzdrăvăniile celea È™i numai ce-mi cășună că Gheorghe-i Vasile. Adică nenorocitu- ăla de v-am zis că mi-a furat mândreÈ›e de ibovnică că poftise la pământu’ lui cum v-am zis mânca-i-ar gujăliile pământu’ să i-l mănânce! Și ce vină am io să n-apuc să mă miÈ™c d-acia dacă la momentu-ăla Gheorghe semăna cu Vasile È™i mi s-a dus sapa nuÈ™’ cum direct în È›easta lu’ Vasile adică lu’ Gheorghe care vra să zică de i-a crăpat-o fix în două? Și ce vină am eu mă jur pă sapă că taman ce-o ascuÈ›isem în dimineaÈ›a ceea că zic că dacă tot faci o treabă barem s-o faci ca lumea?
DOCTORUL GÂNDESCU: Destul! Am înteles.
INCULPATUL: Apăi, oi fi-nÈ›eles matale, da’ nu-i dăstul. Că io când mă pornesc nu mă mai opresc. Daravela abia acu-ncepe, că venise È™i Istrate Mutu È™i Ilie Știrbu È™i dacă tot m-am pornit să zic apăi zic. Cum vă spuneam….
DOCTORUL GÂNDESCU: Liniște! Guraaaa!
Doctorul se repede la un dulap și ea niște pastile, înghite una, două, apoi îi întinde și Inculpatului una. Acesta refuză.
INCULPATUL: Io n-am nevoie, că-s în toate mințile. Și parcă mi-a mai trecut și supărarea. Va să zică, mi-am… (ton de îngânare) exhibat angoasa existențială. Hai, bună ziua!
Iese.

Scena VIII

Pe stradă, în faÈ›a cabinetului; vedere prin geam, din cabinet. Mimoza iese dintr-un coafor, iar Reporeterul îi bagă microfonul în nas. Pe microfon e inscripÈ›ionată sigla „PROȘTIDAMULÞI TVâ€.

REPORTER: Bună ziua! Suntem de la televiziunea PROȘTIDAMULÞI TV. Facem un sondaj de opinie. Am dori să știm cum v-ați pregătit pentru sfârșitul lumii. Știți că s-a anunțat pentru mâine, la ora 4 fix.
MIMOZA (gesticulând): Bună ziua! Păi, cum să mă pregătesc, domnu’? Ia priviÈ›i! Tocmai am ieÈ™it din coafor. M-am făcut permanentă…
REPORTER: Adică… veșnică?
MIMOZA: Nu, domnule! La păr. Ce mă iei cu veșnicia? Apoi, mi-am făcut manichiura și pedichiura, m-am epilat cam peste tot, hi, hi, hi, să nu mă-ntrebați pe unde, că mă-nroșesc!
REPORTER: Doamnă, iertați-mă, nu vă-ntreb, dar mai contează? Vreau să spun, dacă tot vine sfârșitul, mai are vreo importanță cum arătați?
MIMOZA: Păi cum să n-aibă, domnule? Cum să mă găsească sfârșitul lumii nepregătită, necoafată, nenimica? Și dacă vine televiziunea să filmeze-n direct? Eu cum s-apar? Vrei să nu „dau bine†pe sticlă?
REPORTER: Doamnă, dacă vine sfârșitul, cum să mai vină televiziunea, e…
MIMOZA: Taci, domnule! Că vă băgați nasul peste tot. Nu mai poate omul să petreacă sfârșitul lumii de voi! Lăsați-mă că am treabă! Mai sunt câteva ore și eu de-abia am început pregătirile.
Mimoza pleacă grăbită, reporterul rămâne vorbind singur.

Scena IX

În cabinetul doctorului, năvălește Mimoza.

MIMOZA: Ah! Ce ofensă! Bună ziua!
DOCTORUL GÂNDESCU: La ce vă referiți?
MIMOZA: La mama lui Ștefan cel Mare! (După o pauză) La mine, desigur!
DOCTORUL GÂNDESCU: Și… cine sunteți dumneavoastră?
MIMOZA: Maria Stuart, nu se vede?
DOCTORUL GÂNDESCU: (Convins că are de-a face cu un caz grav de dedublare de personalitate) Luați loc, Maiestate!
MIMOZA: Numai dacă sunteți Directorul de la Protecția Consumatorului.
DOCTORUL GÂNDESCU: M… mă rog, pot să fiu, dacă doriți. Pot să fiu și toată dinastia Tudorilor…
MIMOZA: Faci mișto de mine, domnule? Cine te crezi?
DOCTORUL GÂNDESCU: (Izbucnind) Eu mă creeed? Eu mă cred, așadar? Voi veniți aici și vă dați care Napoleon al III-lea, care ducele de Wellington, care… Maria Stuart, și tot eu mă cred, hai?
MIMOZA: Domnule, n-am timp de pierdut. Ești sau nu Directorul de la Protecția Consumatorului?
DOCTORUL GÂNDESCU: Știu și eu… ce dați?
MIMOZA îi întinde un plic, doctorul îl desface și numără bancnotele, apoi i-l restituie.
DOCTORUL GÂNDESCU: Îmi pare rău, sunt doar bunică-su!
MIMOZA: Bine, domnule, dacă așa merge, poftim, îți dau dublu!
DOCTORUL GÂNDESCU: Cu ce problemă la noi?
MIMOZA: Vreau să fac o reclamație.
DOCTORUL GÂNDESCU: Nu! Altul? M-am săturat de reclamații! Ieși afară!
MIMOZA: Cum să ies afară, stimabile, dacă de-abia am intrat? Și-apoi, ți-am dat plicul degeaba?
DOCTORUL GÂNDESCU: Ha! Plicul! Uite ce e, cucoană…
MIMOZA: Mimoza…
DOCTORUL GÂNDESCU: Mimoza impudica… aici nu-i Porotecția consumatorului. A fost cândva, între timp s-a mutat pe strada Ciubucului.
MIMOZA: Și de ce, domnule, m-ai mințit? Vă bateți joc de femei lipsite de apărare?
DOCTORUL GÂNDESCU: Și mimoze pe deasupra. Uite ce e, madame, azi sunt generos. Îți pot permite să dai un telefon din cabinet, la Protecția Consumatorului sau la Protecția Divină, unde vrei, numai să ieși după aia și să mă lași în pace, că am treabă!
MIMOZA: (Ofuscată) Bine, domnule!
Doctorul îi întinde telefonul, Mimoza formează numărul.
MIMOZA: Alo, Protecția Consumatorului? Bună ziua! Vreau să fac o reclamație.
VOCEA (off): Vă ascultăm.
MIMOZA:Vreau să-l reclam pe idiotul ăla care-a prezis sfârșitul lumii.Fix la ora 4.
VOCEA (off): Ã… stați puțin, că nu-nțeleg. Despre ce-i vorba?
MIMOZA: Cucoană, mata ești sărită de pe fix? N-ai știut că vine sfârșitul lumii? Nu te-ai dus și tu, ca toate femeile de bun simț, la coafor, să te pregătești, să nu te găsească sfârșitul lumii ca pe o maimuță nepieptănată?
VOCEA (off): Doamnă, eu sunt pieptănată mereu…
MIMOZA: Problema dumitale dacă aștepți sfârșitul lumii în fiecare zi!
VOCEA (off): Și-apoi, eu am de muncă, n-am timp de pregătiri din astea excentrice. Spuneți ce doriți!
MIMOZA: Doresc să reclam pe ciocoflenderu’ care m-a minÈ›it. Păi eu m-am dus degeaba la coafor? Și să-i cer daune. Eu am cheltuit o avere să mă duc la stilist să m-aranjez, mi-am cumpărat rochie de seară, că aÈ™a se anunÈ›ase, că vine noaptea… am cheltuit banii de înmormâmtare ai soacră-mii, c-am zis că ce mai contează, È™i maimuÈ›oiul ăla m-a-nÈ™elat. Dacă nu È™tie să calculeze, ce caută la televizor să mintă oamenii de bună-credință?
VOCEA (off): Doamnă, ce ați vrea să facem noi? Cine v-a obligat să-l credeți? Dacă eu vă spun acum că mâine vine Vlad Þepeș și vă servește câte-o țeapă la toți ăștia care n-aveți altă treabă decât să vă pregătiți de sfârșitul lumii mai ceva ca de bal mascat, mă credeți?
MIMOZA: Normal că nu! Cum să te cred? Dumneata îmi spui la telefon, nu la televizor. Telefonul nu-i o sursă de încredere.
VOCEA (off): Și televizorul este…
MIMOZA: Normal!
VOCEA (off): Atunci să vă rezolve televizorul problema! Nu-i de competența noastră.
MIMOZA: Ia mai taci, È™i nu-È›i mai ascunde incompetenÈ›a pe după Vlad ÞepeÈ™! Notează mai bine ce pretenÈ›ii am! Ãla să-mi dea 900 pentru rochie, 200 pentru coafor, 500 pe lună È™omajul, că mi-am dat demisia; am zis că nu-i ocazie mai nimerită să-i spun È™efului meu tot ce-aveam pe suflet. I-am zis-o, i-am trântit cheile pe masă È™i-am plecat în trompă. Na! Tâmpitu-ăla care-a greÈ™it calculele m-a lăsat È™i fără servici, fi-i-ar aritmetica să-i fie! Cum o fi trecut ăsta clasa, domnule? Eu ce mă fac acum? A, cred că È™tiu! Ce idee mi-aÈ›i dat! Mă duc la È™eful televiziunii ăleia, PROȘTIDAMULÞI TV, că am apărut “pe sticlă†și cred că aveam o față convingătoare, că doar ieÈ™isem din coafor. N-o să mă lase pe mine de izbeliÈ™te domnul Ban Păcălicescu, doar e idolul È™i părintele nostru, al celor… mulÈ›i. Vă văd eu p-ăștia puÈ›ini, care vă daÈ›i de-a rostogolu’ cu munca, ce-o să faceÈ›i când o să-l punem preÈ™edinte! Aha, aÈ™a fac. Și-mi iau È™i-un ghioc È™i m-apuc să le ghicesc oamenilor unde-o să-i găsească sfârÈ™itul lumii È™i cu cine. Ha, haa, ce idee bună! MulÈ›umesc, doamnă, mulÈ›umesc! SunteÈ›i cu adevărat minunaÈ›i, voi, ăștia de la ProtecÈ›ia Consumatorului!
Închide. Se îndreaptă spre doctor, adresându-i-se.
MIMOZA: Să vă ghicesc??
DOCTORUL GÂNDESCU: Să dispari! Până nu pun dulăii pe tine.
Mimoza iese burzuluindu-se.

Scena X

În cabinet, doctorul. Intră Miorița, împreună cu soțul ei. Îl dirijează prin semne, ce să facă, unde să stea. Apoi se adresează doctorului.

MIORIÞA: Bună ziua! Am venit cum ați zis… cu lighioana.
DOCTORUL GÂNDESCU: (către soțul Mioriței) Vă salut. (Către Miorița) Dumnealui e..?
MIORIÞA: Lighioana, da! Aducătoare de mari neliniști.
DOCTORUL GÂNDESCU: De ce, doamnă? Ce vă nemulțumește la soțul dumneavoastră? Am presupus că e soțul…
MIORIÞA: Ați presupus bine, din păcate. Domnule, nu m-ascultă niciodată. Și, orice-aș face sau orice aș spune, mă tot compară cu câte-o lighioană. Știți, el e ornamentist.
SOÞUL MIORIÞEI: Ornitolog, dom’ doctor.
MIORIÞA: Taci! Să nu te ologesc eu!
DOCTORUL GÂNDESCU: (Intervine, împăciuitor) Stați, stați, nu e cazul să vă certați aici. Hai să vedem cum decurg, de regulă, conversațiile dumneavoastră. Povestiți-i ceva, doamnă, orice. Sau mai bine zis, ceva legat de ziua de ieri sau de astăzi. Dumneavoastră, domnule, comportați-vă normal, ca și cum eu nu aș fi de față. Vă rog, să începem!
Miorița și soțul ei, conversează normal, ca și când ar fi la ei acasă.
MIORIÞA: Auzi, dragă, ce mi s-a-ntâmplat astăzi!
SOÞUL MIORIÞEI: Ce ți s-a-ntâmplat, vrăbiuța mea?
MIORIÞA: Să nu mă faci vrăbiuță!
SOÞUL MIORIÞEI: Dar cum, cintezoiul visurilor mele?
MIORIÞA: Aaa! În nici un caz cintezoi, că are o rimă obscenă!
SOÞUL MIORIÞEI: Cormoran?
MIORIÞA: Până vei găsi o zburătoare cu aiqiu mai ridicat, taci și-ascultă! Știi împrumutul acela pe care l-am făcut astă-vară?
SOÞUL MIORIÞEI: Ceee? Ai făcut împrumut? Mie de ce nu mi-ai spus?
MIORIÞA: Cum nu ți-am spus? Fac eu ceva fără știrea ta?
SOÞUL MIORIÞEI: Când… mi-ai spus?
MIORIÞA: În timp ce dormeai de erai bun să tai buturugi pe tine.
SOÞUL MIORIÞEI: Ce spui, dragă, tu nu ești în stare să tai o surcea!
MIORIÞA: Mă rog…
SOÞUL MIORIÞEI: N-ai putea, înainte să te rogi, să-mi pui ceva de mâncare în față? Mi-e o foameee…
MIORIÞA: Foame! Altceva mai știi? Eu am fost la un pas de-a fi violată, iar ție ți-e foame!
SOÞUL MIORIÞEI: Hă, hă! Violată! Cine-a fost dobitocul, vrăbi… asta… galinaceea mea?
MIORIÞA: Dacă nu mă lași să spun… Cum ziceam, împrumutul…
SOÞUL MIORIÞEI: Te-a violat… împrumutul?
MIORIÞA: Ãla să te violeze pe tine! Taci È™i-ascultă! Unu’ Bratu, de la Cent cu cent È™i care mă tot suna, că să-i dau bani.
SOÞUL MIORIÞEI: I-ai dat bani să te violeze???
MIORIÞA: Nu, dragă! Taci! El mi-a dat bani mai întâi.
SOÞUL MIORIÞEI: Ceee? Păi asta nu se cheamă viol, ci prostituție!
MIORIÞA: Închide gura și lasă-mă să spun! Deci, el mi-a dat un împrumut, ăla de ți-am zis când dormeai…
SOÞUL MIORIÞEI: De ce nu m-ai deșteptat?
MIORIÞA: Mai deșteaptă-te și singur! Uite eu, merg la facultate. Așa… și în fiecare săptămână trebuie să-i restitui o sumă, înțelegi?
SOÞUL MIORIÞEI: Îhm!
MIORIÞA: Ei, m-a sunat că a venit ziua. Dar eu, de când merg la facultate, nu mai pot să discut c-un agent oarecare, un ăla, care mă tratează ca pe-o coafeză.
SOÞUL MIORIÞEI: Păi nu ești coafeză?
MIORIÞA: Și dacă sunt, ce? Vezi să nu te „coafez†acum să-ți meargă fulgii! Și-am cerut cu directorul, bineînțeles. Ãla m-a tratat ca pe o doamnă și mi-a promis că vine în persoana lui să-mi ia banii.
SOÞUL MIORIÞEI: M-am prins! Ãsta era peștele. Bratu cu violul și el cu banii.
MIORIÞA: Te-ai prins pe naiba! Vezi-ți de zburătoarele tale și lasă peștii-n apa lor! Ascultă! Au ăștia, dragă, un talent! Lucrează cu tot soiul de metode submersibile.
SOÞUL MIORIÞEI: Subversive, cinte… asta… libelula mea!
MIORIÞA: Þi-am mai spus să termini cu obscenitățile! Așa… vine la coafor… îmi ia banii… tot tacâmul. Mi-a făcut niște ochi dulci, de-am crezut că dau subit și instantaneu în diabet, nu alta. Când, ce crezi?
SOÞUL MIORIÞEI: Ai dat în gropi!
MIORIÞA: Insensibilule! Eu… te judeci că i-am răspuns cu drăgălășenii la avansurile lui nerușinate, că deh! Nu-i bine să te pui rău cu directorii. Dar când să-și extragă moaca din coafor, aflu că, de fapt, nici urmă de ADN de director. Era agentul.
SOÞUL MIORIÞEI: Așa, și?
MIORIÞA: Cum și, dragă, cum și? Păi așa o rușine să pățesc eu, viitoare licențiată, actualmente licențiată cu liceul și coafeză pe deasupra, să trimită ăla un coate goale să transvazeze afaceri cu mine?
SOÞUL MIORIÞEI: Tranzacționeze, guguștiuca mea!
MIORIÞA: Și tu stai și faci pe ornitorincul cu mine!
SOÞUL MIORIÞEI: Ornitologul…
MIORIÞA: Mă rog, tot una!
SOÞUL MIORIÞEI: Dar ce-ai vrea să fac? Pe veterinarul?
MIORIÞA: Ce să faci! Să pui mâna pe telefon și să-l ameninți. Să nu îndrăznească să mă mai violeze în public din priviri, și cu banii luați.
SOÞUL MIORIÞEI: Dragă, n-ai vrea, mai bine, să mâncăm mai întâi? Mi-e cam…
MIORIÞA: Pufuleți! Asta ai să mănânci toată săptămâna, dacă nu pui chiar acum mâna pe telefon. Uite numărul…
(Către doctor): Vedeți, domnule doctor, cât de nefericită sunt! Nu vede decât mâncare și… vrăbii în jur! Pe mine mă clasifică în tot felul, mai are puțin și mă presează în insectar… (izbucnește într-un plâns fals)
SOÞUL MIORIÞEI: (Se apropie să-i șteargă lacrimile) Nu mai plânge, Crocodila mea!
MIORIÞA: (Ripostează, gesticulând) VedeÈ›i, vedeÈ›i, dom’ doctor, hîîîî (plânge iar)
DOCTORUL GÂNDESCU: Stați, stați, doamna piropopircăliță…
MIORIÞA: Cum ați ziiiis? Și dumneavoastră, doctore? Nu mai e chip să-ți afli dreptatea pe lumea asta.
Iese, miorlăindu-se; soțul după ea.

Scena XI

În cabinet, doctorul. Intră Ghiță.

DOCTORUL GÂNDESCU: Pe tine ce vânt te-aduce, Ghiță, pe la mine?
GHIÞÃ: Vântu` dinspre miază-noapte, dom’ doctor. Că ăla dinspre miază-zi n-are voie să mai bată. Hă, hă!
DOCTORUL GÂNDESCU: De ce să n-aibă voie? Nu-i dai tu?
GHIÞÃ: Păi n-are. Că le suflă-n față la americani, și dacă le răstoarnă sumitu`?
DOCTORUL GÂNDESCU: Păi ce, mă, summitu-i barcă?
DOCTORUL GÂNDESCU: Da' ce-i, car cu boi?
DOCTORUL GÂNDESCU: Bou ești tu! Da` fără car. Ai grijă cum vorbești! Cu-așa ceva nu se glumește.
DOCTORUL GÂNDESCU: Da` ce se face, bre? Uite... io n-am prea-nțeles ce-i cu asta. Cu sumitu-ăsta al NATO de la București. D-aia bătui drumu` până la dumneavoastră, m-oți mai deștepta și pe mine oleacă.
DOCTORUL GÂNDESCU: Să te deștepte mumă-ta! Că nu eu am pus-o să te facă c-un prost. Ia zi, care-i treaba? Ce n-ai priceput?
GHIÞÃ: Mai nimica...
DOCTORUL GÂNDESCU: Atunci spune ce-ai priceput!
GHIÞÃ: Tot nimica.
Doctorul stinge țigara și se ridică în picioare, încât să-l poată privi pe Ghiță cum se cuvine, adică în creștetul capului. Ridică un deget a atenționare și zise, plin de importanță:
DOCTORUL GÂNDESCU: Ia zi, de șezătoare-ai auzit?
GHIÞÃ: Am.
DOCTORUL GÂNDESCU: Păi vezi? Ai priceput tot.
GHIÞÃ: Ce să pricep, bre? Zău așa, nu-ți mai râde de mine, că destul râde soarta!
DOCTORUL GÂNDESCU: Băi Ghiță, soarta nu râde de orș`ce fraier. Cum ar fi, par example, să nu râdă, când tu habar n-ai pe ce lume trăiești!
DOCTORUL GÂNDESCU: Păi d-aia zic, făceți-mă și pe mine să aflu! Ziceați ceva de șezătoare...
DOCTORUL GÂNDESCU: Ziceam. Dar să știi c-aici nu-i ghișeu de informații.
GHIÞÃ: Și?
DOCTORUL GÂNDESCU: Și nimic.
Doctorul îl studiază preț de câteva clipe și, neîntrezărind pe fața lui nicio urmă de viață inteligentă, îl bate ușor pe umăr, cam cum ar bate scroafa pe spinare, când voia s-o consoleze că soarta a hărăzit-o să fie mâncată, după ce o viață-ntreagă s-a bălăcit în noroi.
DOCTORUL GÂNDESCU: Hai să te iau ca pe proști. Ce se face, Ghiță, la șezătoare?
GHIÞÃ: Se șede, cum altfel, că d-aia o cheamă...
DOCTORUL GÂNDESCU: Se șede pe mă-ta! Se șede și mai ce?
GHIÞÃ: Și se mănâncă.
DOCTORUL GÂNDESCU: Se mănâncă, Ghiță, sigur că da! Numai la mâncare ți-e gândul! Tu n-ai pic de conștiință civică?
GHIÞÃ: Deh, știu și io? Nu prea mi-a mai rămas nimic, cu seceta-asta...
DOCTORUL GÂNDESCU: Secetă, ai? Secetă-n capul tău! Cum ziceam... cu șezătoarea. Ce se mai face?
GHIÞÃ: Se bea, se joacă, se mai ciupește câte-o fată de cur...
DOCTORUL GÂNDESCU: (Scos din minți) Îhm… P-ăla îl ai tu, în loc de cap! Auzi, mă, da` tu de muncă-ai auzit?
GHIÞÃ: Și dacă n-auzeam, tot auzea ea de mine. Că nu se mai termină, termina-s-ar!
DOCTORUL GÂNDESCU: Apăi vezi? Așa și cu summitu.
GHIÞÃ: Ai, bre, doar n-o să zici că toate fețele-alea sulemenite s-adună la noi la capitală ca să rânească la oi!
DOCTORUL GÂNDESCU: Fiți-ar oile de rahat! Am zis eu așa ceva? Să rânească! Dacă tu nu ți-ai părăsit ograda decât să dai o fugă pân` la cârciumă și una până la mine, asta-nseamnă că nu mai e și altfel de muncă pe lumea-asta? Acolo se dezbate, măi, se pune țara la cale, adică lumea...
GHIÞÃ: Cin` să zbate, bre, și de ce? Că io n-am văzut zbătându-se pă niciunu`.
DOCTORUL GÂNDESCU: Du-te-n colo, că ești prost! Dacă n-ai vocabular, să nu te mai prind că-mi deschizi ușa! Că n-am vreme de pierdut cu unul ca tine.
GHIÞÃ: Ce n-am, bre?
DOCTORUL GÂNDESCU: Vocabular.
GHIÞÃ: Ce-i aia?
DOCTORUL GÂNDESCU: O zestre, pe care, dacă tată-tu nu ți-a lăsat-o, tre să ți-o procuri singur. Ia zi, ai priceput acuma?
GHIÞÃ: Îhî.
DOCTORUL GÂNDESCU: Atâta lume luminată s-adună să-È›i hotărască È›ie soarta, È™i tu o tratezi cu „îhîâ€.
GHIÞÃ: Da` io n-am cerut la nimeni să-mi hotărască soarta.
DOCTORUL GÂNDESCU: Vezi să nu ți-o hotărăsc eu cu vreun dos de palmă. Vorba vine. Dacă trăiai în Afganistan sau în Kosovo, tot așa nu mai cereai? Sau dacă trăiai pe la ăia pe unde se moare de foame, ce te făceai? Zi!
GHIÞÃ: Zic că, dacă puteam să trăiesc cu foamea, puteam și să mor de mâna ei.
DOCTORUL GÂNDESCU: Atunci mori! Du-te-n sărăcia ta și să nu mai vii la mine, pân-oi muri de mâna cui vrei tu!
GHIÞÃ: HaideÈ›i, dom’ doctor, c-am priceput; nu-i nicio sfârâială cu sumitu-ăsta; e, È™i la ăia, un fel de È™ezătoare ca pă la noi. Și la ei să stă, să bea, să mănâncă, nu È™tiu dacă
È™i-ntre ei... doar că ăia, în loc să joace, să zbate. Pă vocabularu` meu, dom’ doctor, ca peÈ™tele pă uscat să zbate!

Scena XII

În cabinet, doctorul. Stă la birou, îngândurat, cu capul între mâini. Pare frământat de o problemă majoră. Se ridică și începe să joace singur o scenă cu două personaje, în care e pe rând când medicul, când pacientul, mutându-se de la birou, pe partea cealaltă, și invers.

DOCTORUL GÂNDESCU medicul: Spune, doctore, ce te doare?
DOCTORUL GÂNDESCU pacientul: Inima, dom’ doctor, inimaaa!
DOCTORUL GÂNDESCU medicul: Mergi două uși mai încolo. Aici ne ocupăm de cap.
DOCTORUL GÂNDESCU pacientul: Atunci mă doare capul, doctore. Capul mă doare. Am o mie de gărgăuni care țiuie…
DOCTORUL GÂNDESCU medicul: Hm… Așadar, și pe tine te supără cineva. Ia stai jos și spune cine te supără?
DOCTORUL GÂNDESCU pacientul: Eu! Eu mă supăr pe mine de-mi vine să-mi trag palme, dar mi-e milă.
DOCTORUL GÂNDESCU medicul (inchizitorial): Să nu-ți mai fie! Bătaia e ruptă din Rai! Așa zice o vorbă veche românească.
DOCTORUL GÂNDESCU pacientul: Lăsați! Mai bine mi-ați da și mie o pastilă, o bulină ceva…
DOCTORUL GÂNDESCU medicul: Fără pastile! Aici practicăm terapia prin scrisori! Stai jos și scrie o scrisoare persoanei care te necăjește!
DOCTORUL GÂNDESCU pacientul: Adică mie?
DOCTORUL GÂNDESCU medicul: Adică ție!
Se așează și începe să scrie, rostind cu voce tare cele scrise:
DOCTORUL GÂNDESCU: Dragă eu, … adică cum „dragă euâ€? Care-i formula nimerită de a te adresa la tine? Stimate inestimabile… nÈ›! Iubite.. nu, asta sună a narcisism… Bă, ăla care eÈ™ti! Da, da, da! Asta e! Bă doctore, n-ai avea parte de meseria ta È™i nu È›i-ar fi sunat ceasul în ziua în care te-ai trezit să te duci la examen! Că ce È›i-o fi trebuit să te faci doctor psihiatru, ce-a fost în capul tău când ai scris pe dosar psihiatrie, când tu, de fapt, ai vrut să zici ginecologie, dar erai după un chef monstruos È™i È›i s-au încurcat sinapsele în aÈ™a hal, că te-ai trezit confundând capul cu… Mă rog, nu zic nu, că la momentul acela, capul tău nu făcea nici cât o… dar ce mai contează, sunt vremuri apuse. Þi-ai ratat vocaÈ›ia de ginecolog, va să zică de scormonitor de chestii ruÈ™inoase, acum n-ai decât să scormoneÈ™ti prin creierul netoÈ›ilor ăstora care te vizitează, care se cred zmei, napoleoni, tren, avion, găină, Maica Tereza È™i altele. Ca ăla care se credea bob de grâu È™i murea de frica găinilor, să nu-l mănânce. Când credeai È™i tu că È›i-a reuÈ™it terapia cu el È™i i-ai dat drumul să plece, a venit repede transpirat de afară, urlând cât îl È›inea gura că e o găină în curte. Sau ăla care se credea barieră de cale ferată È™i zicea că are o problemă cu semnalizarea. AjunseseÈ™i să faci tu „ding-dong, ding-dongâ€, să-l convingi că n-are nicio problemă. Eh! Grea meserie È›i-ai ales. AÈ™adar doctore, fără supărare, să È™tii că eu mă dezic de tine È™i de toÈ›i nebunii tăi, până nu încep să mă cred È™i eu Mesia. Că numai El ar putea face față la atâta nebunie din lume. Vino, Doamne È™i scapă-ne, scapă-ne de nebuni, de atâta nebunie dintre noi, scapă-mă pe mine de mine, pe Istrate de vaca lui nea Foamete È™i de candidata la primărie, pe Ilie de muscă, pe Ștefan de vecinul din stânga, de-i zice Ion, pe MioriÈ›a de bărbate-su, pe Ghiță, de summitul NATO, lui Fane adu-i-l pe MoÈ™ Crăciun, Mimozei, sfârÈ™itul lumii, lui Ștefan, înviază-i-o pe MariÈ›a È™i dă-ne nouă liniÈ™tea de care avem nevoie! AÈ™a, Doamne, auzi-ne È™i nu Te depărta de la noi, păcătoÈ™ii! Și dă-Te la o parte, că sunt Expresul de ora 25 È™i Te caaaaaalc!!!!!


SFÂRȘIT

Obs. Personajele sunt adunate de prin textele mele de proză. Mai puțin dr. Gândescu, pe care l-am inventat special :)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!