Daca stiai

Daca stiai de ce nu ai spus,
Ca tot ce noi aveam din stele,
Ca ziua-n noapte s-ar fi scurs,
De nu le-am fi urmat pe ele.

Si ca iubirea, ca o floare,
Insemn pe suflet ne-ar fi pus,
De aveam in ochi un fir de soare.
Daca stiai, de ce nu ai spus?

Si ca intr-o zi, pe nesimtite,
Din gandu-mi tu te vei fi dus,
Si ca ma vei uita, iubite,
Daca stiai, de ce nu ai spus?



Voi uita

Si incet, iti voi uita privirea,
Si ochii iti voi uita incet,
Si incet, imi voi uita, iubirea
Iar sufletul-mi las amanet,

Iubirilor nesabuite,
Si viselor fara hotare,
Tot colindand neobosite,
Din dor in dor din zare-n zare,

N-a fost un drum necolindat,
N-a fost carare neumblata,
Incet, privirea ti-am uita
Si-acea iubire blestemata!

N-as vrea sa uit, dar voi uita
Caci si uitarea-i omeneasca,
Si timpului tribut voi da,
Cat poate-un vis sa daruiasca!

Si voi uita, desi nu vreau,
Incet, te voi uita de tot,
Si ce era de dat, iti dau,
Dar sa-mi uit dragostea, nu pot!

Cand vin spre noi chemari vrajite,
Iubirea e ca un blestem,
Cu juraminte neimplinite,
Cu doruri, ce in zadar le chem…

Uitari imi fura-ncet iubire,
Te vei indeparta incet,
Si-ncet, iti voi uita privirea,
Si ochii-ti voi uita incet!
Ce-mi mai ramane?

Tu vii sa-mi chinuiesti fiinta,
Cu vechi amoruri pamantesti,
Imi dai cu un suras credinta,
Ca ai putea sa ma iubesti,

Dar pieri in noaptea fara umbre,
Si amortit de oboseala,
Canti cantecul cu versuri sumbre,
Ca sa mai uiti de plictiseala,

Si-apoi ma strigi nerusinat,
Din iambi stalciti si rime schioape,
Si nevenind cand m-ai chemat,
Tu m-ai uitat de tot aproape…

Ce-mi mai ramane…? Doar dorinta
Sa mai incerci sa ma iubesti,
Dar vii sa-mi chinuiesti fiinta,
Cu veci amoruri pamantesti.