Intr-o dimineață m-am întalnit cu Piotr Alexandrovici, care voios, m-a salutat și m-a întrbat de sănatate. Surprinzator lucru, căci altădată nu m-ar fi vazut nici de i-aș fi stat la doi centimetri in față. Însă de cand am devenit casier toată lumea mă cunoaște. M-a invitat să cinez seara la el acasă, iar eu am acceptat. De ce să nu accept? Ce rost ar avea să-mi fac dușman un om cu trecere? Și apoi, se spunea că la el acasă se mănânca foarte bine.
Ei bine, iată, la ora șapte m-am înființat in fața ușii lui și am tras de clopoțel. Îi adusesem și o sticla cu vin de Xeres. Mi-a deschis o slujnică, o fetișcană durdulie cu obraji roșii, sănătoși. M-a condus in sufragerie, unde, spre surprindera mea, cina deja incepuse. Mai erau și alți invitați, pe care nu-i cunoșteam sau îi știam doar din vedere.
-Ai intârziat tinere! Dar n-are a face. Văd că ai adus și de băut. Bun, bun .Ia loc acolo!, zise Piotr Alexandrovici, mestecând și arătându-mi un loc în colțul mesei.
Mi se serviră și mie bucate, într-adevăr foarte bune. La masă se vorbi mult și se bău și mai mult. Între timp mai sosi un oaspete la masă, un funcționar. Acesta fu așezat lânga mine.
In fața mea se afla fiica lui Piotr Alexandrovici, Varvara Petrovna, o fată de șaptesprezece ani, drăgălașa, dar cam sfioasă. Privea numai in farfurie. La sfârșitul mesei tatăl său o invită să ne cante ceva . Ea se ridică tăcută și se așeză la pian, interpretând o bucată din Chopin.Nu prea asculta nimeni cantecul pentru ca mai toți erau beți și vorbeau întruna, însă fata cânta in continuare.
La trei zile dupa această seara m-am întâlnit iar cu Piotr Alexandrovici, la fel de vesel si binevoitor față de mine.
-De ce n-ai mai trecut tinere pe la noi ? Să știi ca asta nu ți-o iert, mai ales ca fiică-mea zice că i-ai facut o impresie bună și vrea să ne mai vizitezi. O, dar eu înțeleg: ești mult prea ocupat cu serviciul. Ei, cum merge treaba la casierie? A propos, n-ai putea să-mi împrumuți o sută de ruble? Știi,... pentru fie-mea, trebuie să-i... Ei dar ce zici, vii azi pe la noi? Hai, hai, nu te lăsa rugat, Varia se cam plictisește.
-Vin piotr Alexandrovici, davă mă inviți vin, i-am spus eu întinzându-i cele o sută de ruble.
La ora patru, aranjat, cu un costum nou, parfumat și cu briantină in păr, mă aflam iar in fața ușii lui Piotr Alexandrovici, de data asta aducând o cutie cu bomboane. Îmi deschise aceeași fetișcană care mă introduse intr-un salon, unde, pe o canapea de catifea verde, Piotr Alexandrovici stătea împreună cu fiica sa. Ea răsfoia un catalog de modă, iar el citea revista "Russkaia Mîsl". Vazându-mă, s-a arătat foarte încântat. Mi-a oferit loc și a cerut să fie servit ceai. Mi-a vorbit despre o mulțime de lucruri pe care insa, le-am uitat îndată. Eram preocupat să găsesc un mod de a mă uita la Varia, fără a părea insistent. Descopeream că e chiar foarte drăguță, deși cam tăcută . După o oră, Piotr a ieșit din cameră, zicând că are o treabă urgentă. L-am crezut, bucuros fiind că pot rămâne singur cu ea, imaginându-mi că astfel va fi mai comunicativă. Am încercat să leg o conversație, dar toate eforturile mele au fost zădărnicite de răspunsurile ei monosilabice . Am fost nevoit sa mă rezum doar la starea vremii, iar in cele din urmă, pentru a incheia tacerea penibilă, am plecat. Însă, înainte să ies pe ușă a apărut Piotr Alexandrovici, înnoindu-și invitația pentru a doua zi, cand când s-a repetat aceeași situație, diferențiată doar prin dorința tatălui Variei de a-mi vorbi înainte de a pleca.
-Oh, îmi e și rușine să apelez la tine iar, dar am nevoie de trei sute de ruble. Imi pregătesc fata de nunta și sunt cam strâmtorat. Ei, dar ce naiba?! O fată doar am și trebuie să-i fac o nuntă cât mai frumoasă . Ei, ce zici? Ești de acord?...Ea e cam sfioasă și nu-și arată sentimentele deschis față de dumneata. Nu știu ce sa zic. Poate că are nevoie de un imbold, de o atenție...
Dându-i cele trei sute de ruble, îmi dădeam seama că el are dreptate. Poate că Variei îi e frica că nu o iubesc, poate trebuie să se obișnuiască cu mine, să mă cunoască. Așa că de acum încolo mă prezentam la Varia Petrovna cu tot felul de cadouri scumpe și îi făceam diferite aluzii la sentimentele mele pentru ea, insă ori era prea pudica ori era grea de cap, căci nu-mi dădea nici un semn, iar pregatirile de nuntă înaintau, cel puțin după spusele lui Piotr Alexandrovici, care cerea mereu bani.
Într-o zi acesta îmi spuse:
-Știi, sunt cam pe ultima sută de metri cu pregătirile și am nevoie de o mie de ruble. Înțelegi, trebuie sa pun la punct ultimele detalii .Ei, la tine cum merge treaba?
Ce-am dres și ce am facut, i-am dat cele o mie de ruble, însă treaba cu Varia mergea cam greu .Era clar, trebuia să-i vorbesc deschis. Hotărât, m-am dus intr-o zi la ea. Stătea ca de obicei pe canapea. Piotr Alexandrovici se făcuse nevăzut.
-Varvara Petrovna, am început eu cu inima inundată de sentimente mărețe, oare e posibil să nu fi observat dragostea pe care ți-o port și care cu greu ar putea fi egalată? Da, e adevărat, te iubesc și aș face totul ca tu să fii fericită.
Nu zise nimic, dar ochii ei aveau o sclipire nouă și o mirare copilarească."Nu se aștepta", am gândit eu mulțumit ca un învingător. M-am așezat alături de ea.
-Ah, cât îmi ești de draga! Nu vreau să-mi imaginez ziua de mâine fără tine. Te iubesc! Spune-mi ca și tu simți la fel.
Nu zise nimic.
-Dacă nu mă iubești...ah, dacă nu mă iubești, ridică-te acum și pleacă! Pleacă din viața mea căci nu mai pot îndura incertitudinea asta, i-am zis eu marcat profund.
Ah, dar pentru o clipa sângele îmi îngheță in vene. Ea facu un gest să se ridice, însă rămase pe loc.
"Iată că dragostea ți-a învins sfiiciunea", gândeam eu in culmea fericirii. Am îndrăznit să-i iau o mână între-ale mele și m-am înclinat ușor pentru a-i sorbi fiecare cuvânt ce avea să-mi spună.
Ea m-a privit ca un copil, a clipit o data din genele lungi, a înghițit in sec și a deschis gurița, zicând, mai mult șoptind:
-Mă scuzați domnule… m-ați călcat pe rochie.
Privind ca un năuc în jos, am observat ca într-adevăr, gheata mea își odihnea vârful pe dantela rochiei sale . Mi-am retras piciorul și ea a fost liberă să plece.
Ah! Prima frază pe care reușise să mi-o spună...
O noapte întreaga am baut votcă la cârciuma din colț.
Abia după două săptămâni, Piotr Alxandrovici m-a îintâlnit iar. Era mai vesel ca oricând.
-Ce faci Vanea?De ce n-ai venit la nuntă?
-Nuntă?!
-Nu știi? Varvara Petrovna, fie-mea, s-a măritat cu Fiodor Șîșkin... cel care lucrează la bancă... nu-l știi?
M-a făcut afiș.
Afiș pe care politia notase locul și data deportării mele în Siberia. Au constatat mari lipsuri de bani la casierie...