agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-06-19 | [This text should be read in romana] |
Personajele:
Domnul Boris Lipoveanu (un domn de 50 de ani, mic de statură, cu o burtă proeminentă și cu un început timid de chelie) Doamna Nastasia Lipoveanu (soția Domnului Boris Lipoveanu, 45 de ani, mai înaltă decât soțul ei, durdulie și timidă) Banbina Lipoveanu (20 ani - fiica soților Lipoveanu, minionă, slăbuță și foarte visătoare) Vadim Lipoveanu (18 ani – fiul soților Lipoveanu, înalt și slab, arogant, veșnic obosit si plictisit) Mimi Pescariu (sora Domnului Lipoveanu, 40 de ani, divorțată, micuță de statură, slabă și trasă la fată, dar extrem de elegantă și “importantă”) Dezdemona Pescariu (18 ani – fiica Doamnei Mimi Pescariu, mică și grasă, îmbrăcată foarte strident, în culori țipătoare, foarte obraznică și încrezută) Ospatara ACTUL I Decorul: Un vapor turistic ce se leagănă ușor, abia perceptibil, la malul Dunării. Vaporul a fost scos din funcțiune de multă vreme și transformat în restaurant cu profil pescăresc, având două locații pentru servit masa, respectiv una în interior, în fosta sala mare a pasagerilor și cealaltă pe puntea din spate, loc în care își fac apariția cei șase potențiali consumatori. Dezdemona: Deci să nu avem discuții! Stăm afară, la terasă! Eu hotărăsc că știu mai bine. Eu v-am adus aici cu mașina, eu v-am invitat, eu plătesc, eu hotărăsc! Banbina: Bine, bine! Ai mai spus-o de o sută de ori. Uite, masa aceea de la margine, chiar înspre apa! Eu vreau acolo. Îmi place să privesc apa… iți dă așa, o senzație… așa…de pultire… Vadim: Las-o naibi de plutire! Nu acolo, că eu deja sunt amețit. Voi nu vedeți cum se clatină vaporul ăsta?! Boris L.: Chiar așa! Eu am crezut că mi se pare mie, da’ este că se clatină? Nici eu nu vreau la Dunăre. Uite, masa aia dinspre mal! Mai bine stăm acolo! După multe suciri, nehotărâri, schimbări de locuri, în sfârșit cei șase se asează la masă: Nastasia și Mimi de o parte, Banbina și Vadim de cealaltă parte iar Boris Lipoveanu și Dezdemona în capetele mesei, ca fiind cele mai importante persoane de la acestă reuniune. Între timp intră în scenă ospatara care poartă cu sine trei mape conținând meniu. Le lasă pe un colț al mesei și pleacă spunând scurt: Ospătara: ‘Mnăziua. Cei trei tineri se reped în același timp aspra mapelor, apucându-le toți odată și smulgându-și-le din mâini. În sfârșit, fiecare cu câte un meniu în față, încep cercetările și comentariile. Dezdemona: Am zis că mâncăm saramură de pește. Eu vreau saramură. Da’ nu mă satur eu numai dintr-atât. Îmi iau și un grătar de porc și doi, trei mici și cartofi prăjiți și salată de roșii asortată cu castraveți. Mimi P.: Dezdemona! Tu nu vezi ce grasă ești? Þi-am zis să nu mai mănânci atât! Îți ies șuncile pe sub bluzele alea scurte. Uită-te în ce hal arăți! Saramura de pește îți ajunge. Dezdemona: Știi ceva?! Ia să mă lași în pace, te rog! Astăzi eu hotărăsc, că doar nu-i puțin lucru să-ți iei carnetul de conducere din trei încercări. Așa că eu fac cinste și dacă eu fac cinste, eu plătesc și dacă eu plătesc, eu comand și dacă eu comand, măcar să știu că mănânc ce vreau eu și că mă satur. Nastasia L.: Banbina dragă, dă la mama meniul și uită-te tu cu Vadim, că vă ajunge unul singur. Așadar… saramură de pește…de somn și de fitofag. Eu iau o saramură de somn, căci fitofagul are oase prea multe. Boris dragule, tu ce iei? Boris L.: Păi dacă nepoata zice că face cinste cu o saramură, atunci să vină o saramura de somn, somn panè și o baterie de vin alb, că plătește nepoata… hìhìhìhìhì! Dezdemona: Da, băi umflatule, plătesc eu, că am bani! Comandă ce vrea burta ta! Mimi P.: Dezdemona, nu fi obraznică! Nastasia L.: Vai, Boris dragule, să nu-ți fie rau iar! Vadim puiule, tu ce vrei să mănânci? Vadim: Piept de pui la grătar cu cartofi prăjiți și cola. Nastasia L.: Vai, puiule, dar ia și tu altceva! Mereu, mereu piept de pui cu cartofi prăjiți… oare nu te-ai mai săturat? Vadim: Nu. Nastasia L.: Tu, puica mea, ce iei? Banbina… Banbina! Unde te gândești? Banbina: Poftim? A, da. Păi tot saramură de somn, dar fără mămăligă… nu-mi place… îmi crează o stare… așa… o stare de umilință… Dezdemona: Las-o drac de umilință și ia-ți și-o friptură, că uite în ce hal ești de slaba, prăpădit-o! Banbina: Nuuuuu, eu nu mănânc mult, că îmi crează o stare… așa… o stare de balonare… Dezdemona: Și tu ne creezi o stare așa de foame numai când te vede omu’. Afurisită să fii tu, Banbino, cu cine ți-a pus numele! Mimi P.: Pai maică-sa, cine altcineva să-i fi pus numele?! După ce a fost în excursia aceea în deltă, împreună cu grupul de turiști italieni… hmmm… Deci eu mănânc o saramură de somn, dar să fie bine prăjit și să aducă tacâmuri de pește, că eu cu mâna nu mănânc. Să fie clar! În scena revine ospătara care așteaptă cu un carnețel într-o mână, cu un pix în cealaltă și cu un șervet mototolit, atârnat de mana stângă. Ospătara: Cu ce vă servim? Boris L.: Păi așa: câte o porție de saramură de somn la toată lumea și… Vadim: Hei! Eu am zis că vreau piept de pui! Boris L.: Așa, așa… deci cinci porții de saramură de somn și… Ospătara: Nu avem saramură de somn. Nastasia L.: Dar în meniu scrie că aveți saramură! Ospătara: Avem. Boris L.: Atunci cinci porții. De somn și să fie bine prajite. Ospătara: Nu avem somn. Avem doar fitofag. Dezdemona: Și cum e ăla fitofagul? Ospătara: Tot un pește. Nastasia L.: Nu-i bun. Are oase multe. Eu renunț la saramură. Mimi P.: Dom’șoară, de ce nu-l tăiați din meniu daca nu aveți somn?! Ospătara: Avem somn. Boris L.: Cum aveți somn? N-ați spus că nu aveți? Ospătara: Păi nu avem. Boris L.: Domnișoară, ori eu sunt idiot, ori dumneata ești proastă. Aveți sau nu aveți somn? Ospătara: Domnule, în nici-un caz eu nu sunt proastă. Avem somn. Dar nu pentru saramură. Avem doar prăjit. Nastasia L.: Domnișoară, la saramură peștele e tot prăjit. Ospătara: Da, dar somnul prăjit nu-l putem pune la saramură. Somnul prăjit e numai pentru prăjit. Boris L.: Eu am venit pentru saramură, așa că iau o porție de saramaură din ce-o fi ea. Nastasia L.: Eu iau o porție de somn prăjit. Mimi P.: Și eu. Dezdemona: Comandați voi, că eu comand la urmă. Mimi P.: Pai da, să te îndopi, să te umfli, nesimțito! Nu te vezi cum arăți… Mi-e și rușine cu tine! Dezdemona: Știam eu că ți-e rușine! Cu fata ta, cu propriul tău copil! Ai vrea acum să plâng, să mă enervez și să nu mai mănânc, dar nu-ți merge! Tot o sa bag în mine până mă satur, așa să știi! Banbina: Eu iau doar o porție de somn prăjit, căci fitofagul nu-mi place… îmi crează o stare…așa… o stare de os în gât… Dezdemona:În gât o sa ne stai tu dacă te mai vaiți mult! Deci: o porție dublă de somn prăjit, un grătar de porc, șase mici, salată asortată de roșii și castraveți și p’orma om mai vedea. Desertul îl comandăm după ce mâncăm. De băut nu pot bea că-s cu mașina, așa că iau o cola și o apă minerală. Da’ repede, că nu mai pot de foame! Ospătara: Pai deocamdată nu vă putem aduce nimic. Toți: Ceeeeeeeeeee? Ospătara: Nu avem curent. Mimi P.: Și ce legatură are curentul cu saramura? Ospătara: Nu putem pregăti mâncarea. Boris L.: Și nu aveți aragaz cu butelie? Ospătara: Ba da. Dar durează, pentru că mai sunt și alte comenzi înaintea dumneavoastră. Nastasia L.: Și cam cât dureaza? Ospătara: Nu știu. Mimi P.: Nu ne puteți spune nici măcar cu aproximație? Ospătara: Ba da. Nastasia L.: Deci…? Ospătara: Mă duc să întreb. (revine după două minute) Cam o ora, două. Boris L.: O oră sau două? Ospătara: Pentru peștele prăjit o oră, iar pentru saramură, două. Boris L.: Domnișoară, dumneata ești normală? Păi nu se fac tot odată? Ospătara: Da, domnule. Sunt normală. Dar nu se fac odată, că saramura se face acum, iar fitofagul e înghețat și trebuie să se dezghețe și durează. Mimi P.: Și somnul, e tot înghețat ? Ospătara: Nu, somnul e gata prăjit. Mimi P.: Cum adică gata prăjit? L-ați pescuit gata prăjit? Ospătara: Nu, doamnă. Somnul e prăjit de aseară. Trebuie doar să-l încălzim. Așa ca durează doar o oră. Vadim: Eu am amețit. Mă leagănă vaporul ăsta și îmi vine să vomit. Eu nu mai mănânc nimic. Banbina: Ce situație stranie! Îmi crează o stare… așa… o stare de nebunie! Dezdemona: Eu chiar am innebunit de foame! (țipă) Măi femeie, eu ce mănânc? Ospătara: Ce doriți dumneavoastră! Mimi P.: Dom’șoară, ‘mneata știi cine sunt eu? Cum iți permiți să iți batț joc de noi în halul ăsta, să ne dai somn prăjit de aseara?! Ospătara: Doamnă, eu nu vă dau nimic. Dumneavoastră comandați! Nastasia L.: Eu renunt! Vadim, puiule, ți-e rău? Boris, i-e rău copilului! Boris L.: Femei nebune! Tâmpit o fi ăla care mai iese cu voi in oraș! Eu nu mai vreau nimic. Ce zici că avem de mâncare acasă? Nastasia L.: Nimic, Boris dragule, că azi doar ne-a invitat nepoata la masă și nu am gătit.. Domnișoară dragă, puteai să ne spui de la început că nu putem servi masa! Ospătara: Pai puteți servi masa, cum să nu?! Dar când vine curentul. Până atunci vă putem servi un vin, o bere, o apă minerală, o măslină… ce doriți? În acel moment, cei șase se ridică de la masă, nervoși și indignați și pleacă fără a mai saluta. În urma lor ospătara, cu carnetelul de comenzi într-o mână și cu cealaltă scuturând cu șervetul mototolit câteva firimituri virtuale de pe fața de masă, ii petrece cu privirea, strigându-le: Ospătara: Mai poftiți pe la noi! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy