O piesă neterminată

O cameră de hotel obișnuită, proaspăt zugrăvită. La intrare un hol pătrat; în spatele ușii un dulap cu 2 uși; în față baia; în dreapta se vede camera. Patul este dublu. De-o parte și de alte noptiere. În fața patului, lângă perete 2 fotolii cu o măsuță între ele. Mobilierul este de culoare galben pai. Pe măsuță o cană de apă, 2 pahare și o vază plină cu flori de câmp proaspete.

Personaje
Daria Brati 25 ani
Vlad Coman 30 ani
Ospătarul
Mircea Andreiuț 30 ani


Actul 1
Scena1
În cameră Daria, stă pe fotoliul de lângă ușă cercetând interiorul. Este îmbrăcată în blugi strâmți și un tricou ale cărui mâneci sunt suflecate până la umăr. Pe față i se citește oboseala. Observă lângă pat un aparat mic de radio, îl ridică și-l studiază rotindu-l ușor. Apasă un buton și în cameră se auzi un o melodie cântată la chitară. Îl așeză la loc. Lângă fotoliu se vede o geantă mare de voiaj. Îi desface fermoarul și cu gesturi lente care-i trădează oboseala scoate câteva haine pe care le aruncă pe pat. Intră în baie și se aude apa curgând la duș.

Scena 2

Pe holul hotelului se aud voci bărbătești.
-“ Ne întâlnim deseară”
- “ Bine!. La cât ai zis că e deschiderea la bar?”
- “ La ora 19. Ne vedem acolo.”
- “Pa.”
- “Pa”
Se aude zgomot de chei, apoi este apăsată clanța și ușa se deschide larg. Intră Vlad Coman, un bărbat nu prea înalt, șaten, cu părul puțin ondulat, ochii căprui, buze senzuale. Nas drept.. Este îmbrăcat în blugi tăiați pe orizontală în dreptul genunchilor, și un maieu albastru băgat în pantaloni. O curea cu cataramă mare îi strânge mijlocul.

Scena 3

Intră încet, uimit că a găsit ușa deschisă. Vede pe pat hainele împrăștiate. Aude zgomotul ce vine dinspre baie, se oprește și ascultă. Îmbrăcată într-un halat alb plușat, cu părul strâns în prosop își face apariția Daria. Dând cu ochii de Vlad , face un pas în spate, scoțând un strigăt.
Daria:
- Dumneavoastră pe cine căutați?!?
Vlad:
- Propria mea Persoană. Din moment ce sunteți în camera mea, vă pun aceeași întrebare…
Se oprește privind-o cu atenție.
Vlad:
- Ei nu mai spune!! Să nu-mi spui că tu ești….

Daria
(Zâmbind):
Vlad. Vlad Coman. Tu ești??
Vlad: -

Da. Daria!! Olteanco! Nu mai scapi. Vino să te pup.
O ia în brațe dorind să o îmbrățișeze. Ea se ferește, punându-i mâna stângă în piept, cu dreapta strângând mai tare halatul în dreptul sânilor.

Daria:
- Ușurel că-mi strici rochia de seară. Un pupic pe obraz e arhisuficient.

Vlad:
Ridicând din umeri a resemnare - Dacă tu zici. O pupă ușor pe obrazul stând. Daria se întoarce repede și se așează pe fotoliu. Vlad rămâne în picioare contemplând-o.

Daria:
- Ia loc și hai să lămurim problema.
Vlad:
- (Nedumerit) - Care??.

Daria:
- Ce cauți în camera mea? De ce ai dat buzna?

Vlad:
- Camera ta??Am dat buzna? Asta e probabil o expresie oltenească!. E camera mea. Chiar dacă tu ți-ai împrăștiat hainele în tot patul.
Îi arătă cheia cu plăcuța pe care era scris numărul camerei.

Daria.
(Citind cu voce tare):
302.
O pufni râsul.
Ia uită-te ce scrie pe ușă..

Vlad continua să o privească mirat
Daria
- Hai du-te.
Vlad:
- Ușa de la intrare?
Se ridică o deschide , privește, și exclamă uimit: 202. Am greșit etajul…. De fapt…
Daria
– Și de drept…..
Vlad:
- Trebuia să-mi dau seama de cum am intrat. Mi s-a părut mie că ceva nu e în ordine. Lipsesc hainele mele. DA! Am uitat să mai urc un etaj. Uite.
Îi arătă cheia camerei lui.
Daria:
Asta am lămurit-o. Acum, zi-mi ce cauți în Deltă.
Vlad
(răspuns prompt ca la armată):
- Detașare. Tu?
Daria:
- Þânțari! Ridică mâna, o dezveli până la cot, și-i arătă, antebrațul.
Vlad:
- În Craiova nu mai sunt?
Daria:
- Ba da, dar nu mai au efect asupra mea. Cercetez altă specie.
Vlad:
De când se ocupă inginerii cu munca de cercetare a …. Þânțarilor???
Daria:
- De când am trecut la economia de piață. Ne adaptăm.
Vlad.
- Și mai aveți de cercetat?
Daria.
– Așa… puțin….
Vlad:
- Chiar sunt curios. Cum se face că ești aici.?
Daria:
- În hotel? Păi trebuia să dorm și eu undeva, nu?
Vlad:
Și totuși: Cu ce ocazie în frumoasa noastră Deltă. Unica locație din Europa…. Locul cel mai sălbatic din România….
Daria.
(Oprindu-i tirada prin ridicarea mâinii) Particip la un simpozion ecologic.
Vlad:
- Care începe mâine la ora 10, în Salonul Albastru. „Salvați Natura, salvați viața.”
Daria:
- Exact. Văd că ești bine informat. (Cască. Duce încet mâna să-și acopere gura)
Vlad:
- Ești obosită?
Daria:
- Foarte! Am venit cu trenul.
Vlad:
- De ce?
Daria:
-Pentru că nu-mi permite bugetul să –mi iau avion.
Vlad:
- Tot glumeață.
Daria.:
- Pe bune. Acum te rog să mă scuzi, dar vreau să – mă schimb.
(Arătă spre halat.)
Vlad:
- De ce? Ești minunată. Îți stă foarte bine așa.
Daria:
- Ha - ha! Nu uita că ești pe teritoriul meu și ai intrat prin efracție. Se pedepsește conform codului penal cu …..
Vlad :
- Nu te-ai răzgândit în legătură cu avocatura? Tot mai vrei să dai la drept?
Daria:
- Și de ce nu. Dacă nu iau pierd doar câțiva bani, știi, taxa de înscriere…
Vlad:
- Vii în București?
Daria:
Nici nu mă gândesc! Crezi că doar în București se poate învăța carte? Crezi că numai în Capitală se poate urma o facultate adevărată?
Vlad:
- Nu cred că se compară viața de student din București, cu cea din Provincie.
Daria:
- Ai dreptate. După câte am auzit, ca să ocupi un loc la un cămin trebuie să ai relații - n-am , bani - nu mă dau afară din casă, și nervi de oțel - am , dar nu vreau să mi-i stric în acest fel. Nu-mi surâde ideea să mă plimb cu geamantanul prin București căutând un loc de cazare.
Vlad:
- Te iau eu în gazdă. Þi-am mai spus. Părinții ei sunt la țară, stau cu sora-mea și soțul ei. Cum amândoi sunt mai mult musafiri prin natura meseriei, ….. și cum apartamentul are trei camere….
Daria:
- ȘI cu plata cum facem?

Vlad:
- Vedem noi!!

Daria:-
Auzi! Când eram în liceu, ne obligau să facem practică agricolă. Ne duceau la cules de …. roșii, cartofi…. cireșe, orice, nu contează asta acum, și ne dădeau târne să punem în ele (Văzând uimirea și privirea întrebătoare din ochii lui Vlad se opri). NU știi ce sunt târnele?. Sunt niște coșuri împletite din nuiele, foarte mari și foarte grele când le umpli. Și-atunci ne dădeam bine pe lângă băieți să ne care ei coșurile. Dar ei doreau să fie plătiți și întrebau de fiecare dată: „Ce-mi dai?” Lasă că vedem noi! - le răspundeam. Ne cereau câte un pupic. Mai vedem…. După două săptămâni n-a mai ținut figura. Îi păcălisem destul cu „vedem noi”.
Vlad:
- Și ți-ai cărat singură… coșurile?
Daria:
- Nu!! S-a terminat perioada de practică în agricultură. Făceam prin rotație fiecare clasă câte două săptămâni.
Vlad: .
- Am înțeles aluzia dar eu nu vrea să te păcălesc. Mi-ar face plăcere să stai cu mine.
Daria:
- Cu tine sau la tine?
Vlad:
- Tot aia e!
Daria:
A fi cu tine înseamnă a împărți totul: bani, timp liber, mâncare, etc. A fi în gazdă la tine este altceva: fiecare face ce vrea în limita bunului simț astfel încât să nu-l deranjeze prea tare pe celălalt. Iar eu am nevoie de o anumită libertate de mișcare.
Vlad:
- Am zis eu că te leg?
Daria:
- Scuză-mă trebuie să mă îmbrac. (Îi arătă ușa cu degetul)
Vlad:
- Mă gonești?
Daria:
- Bine atunci. Am să merg eu la baie. Se ridică își luă geanta, și intră în baie.
Vlad privește în jur, și vede pe noptieră o agendă. O ia și o răsfoiește.
Intră Daria îmbrăcată în pantaloni scurți și un tricou. În picioare aceeași papuci de plajă.
Daria:
- Nu-mi place să mi se umble prin lucruri. Te rog să o închizi.
Vlad:
- (Fără să închidă agenda) – Văd că mai ai încă numărul meu de telefon. De ce nu m-ai sunat.
Daria:
- Þi-am telefonat odată și nu mi-ai răspuns….
Vlad:
- Dar când te-am sunat eu ai zis că o să mă cauți peste câteva zile…. Am așteptat, dar…., apoi te-am căutat la birou și mi s-a spus că nu mai lucrezi în acel birou. Am încercat să obțin numărul de telefon de la noul loc de muncă, dar parcă te-ai mutat la serviciile secrete, că nimeni nu știa nimic. Am cerut numărul tău de acasă și la fel mi s-a răspuns că nu se știe. Doamnă, domniță, domnișoară mă schimonoseam eu la telefon, e ceva urgent, imposibil să nu-l aibă cineva notat, că doar n-ați ars arhiva după ce a plecat ea. Da-ți legătura la personal, trebuie să existe acolo o înregistrare. …. Degeaba.
Daria:
- Am uitat. Am avut câteva probleme cu serviciul…. Tu ai spus că o să pleci în delegații…. Și… așa a fost să fie….
Vlad:
- Acesta ce gen de scuză mai este?!?!
Daria:
- Nu înțeleg.
Vlad:
- Ei nu înțelegi!!... Ce nu înțelegi? Care parte? Cea în care-ți explic că te căutam disperat, dar tu ți-ai șters orice urmă... Replicile foștilor tăi colegi erau pentru toată lumea care te căuta sau doar pentru mine?
Daria:
- Ce să-ți spun că mi-era dor de tine. Te-aș fi mințit. (Tăcu câteva secunde). NU mi-ai spus cât timp stai aici.
Vlad:
- De ce schimbi subiectul?
Daria:
- Pentru că sunt foarte obosită. Călătoria cu trenul mi-a epuizat toată energia. Vreau să dorm.
Vlad:
- Unde (Arătă patul) E plin de haine. Dă-mi voie să te ajut. Mută totul pe fotoliul liber, și se întinse în pat la margine.
(Se citește stupefacție pe fața Andrei.) Văzând că Daria nu face nici o mișcare, ridică capul
Și o întreabă cu voce cât mai naturală.
Vlad:
- Ce faci ai spus că ți-e somn…
Daria:
- (Apăsat) Te rog frumos să te ridici și să pleci.
Vlad:
(Mișcând capul de la stânga la dreapta în semn de NU)
Daria:
- Ies pe balcon și strig viol.
Vlad:
- Ai fi în stare?!

Daria se îndreptă spre ușa balconului.
Vlad:
- Glumești!!
Daria:
- Crezi tu?
Vlad:
- (Ridicându-se brusc.) Stai. Ascultă-mă. Ia loc. Vreau să vorbim. Nu-ți fac nimic. Vreau să-ți spun… Stai să – mi găsesc cuvintele. Atunci m-am îndrăgostit la prima vedere. Nu te strâmba. Râdeam de alții când îi auzea vorbind despre dragoste la prima vedere. Sincer. Nu credeam că o să mi se întâmple tocmai mie. Dar s-a întâmplat. A fost o străfulgerare. A fost minunat. Să nu crezi că mi-e ușor să vorbesc acum.
Daria :
- Stai oprește-te. Nu are rost să discutăm acum. Sunt foarte obosită, și tot ce-mi doresc, este un somn recuperator. Hai să ne întâlnim mai târziu, să stăm de vorbă pe îndelete. Vrei?
Vlad:
- La ora 19 am o întâlnire la bar. Dar o voi contramanda.
Daria:
- Nu! Nu e nevoie. Nu vreau să – ți stric aranjamentele.
Vlad:
- Iar vrei să fugi de mine. Nu e vorba de o întâlnire cu o femeie, ci cu un fost coleg de facultate. Ne-am întâlnit întâmplător la aceeași conferință, și ziceam să mai depănăm amintiri din facultate.
Daria:
- Tocmai. De ce să ratezi ocazia. Noi ne mai putem vedea și….
Vlad (o întrerupse)
- Nu te ascunde. Te aștept la bar.
Daria:
- Bine voi încerca să – mi repar înfățișarea și vom putea sta de vorbă toți trei.
Vlad :
- Care trei?
Daria:
- Păi noi doi și colegul tău.
Vlad :
- Un nou mod de a te ascunde. Nu vrei să rămâi singură cu mine.
Daria:
- Vlad, simpozionul ține 2 zile, apoi vine sfârșitul de săptămână, cine știe, poate….
Vlad:
- Vrei să spui că rămâi aici 4 zile?
Daria:
- N-am zis asta, dar orice se poate întâmpla. Sunt multe de văzut, de auzit….
Vlad:
- Cântecul broaștelor…
Daria:
- Cântecul liniștii…. Ce să știi tu… Du-te că mi-e somn. Ne vedem la bar.
Vlad:
- Gata, să trăiți.
Pleacă. Rămasă singură Daria se aruncă în pat și adoarme.

Scena 4

Un bar de hotel, amenajat în stil românesc tradițional, pescăresc.
4 mese din lemn brut, scaune de răchită, lămpi mici cu gaz, pe fiecare masă, ștergare țesute în război pe pereți.
La o masă un bărbat înalt, statură atletică, cu un început de burtică, blond șaten, ochii căprui. Fumează tolănit într-un fotoliu, ascultând muzica cu ritm latino difuzată în incinta barului. O vede pa Daria intrând, o studiază printre gene, dar nu face nici o mișcare. Daria se oprește, îl privește și ea, zâmbește, se întoarce cu spatele la el și se așează în așa fel încât să aibă în vedere ușa de intrare în bar. Comandă o ciocolată caldă și se tolănește în fotoliu. Stă picior peste picior și mișcă doar glezna în ritmul muzicii. Se vede că e odihnită, e îmbrăcată într-o rochie de culoare mov cu umerii goi, lungă, vaporoasă. În picioare sandale cu toc înalt. Apare Vlad. Îi vede pe cei doi și se oprește între ei:
Vlad:
- Salutare dragii mei. Îmi cer scuze pentru întârziere. Văd că nu vă cunoașteți.
Daria:
- Să înțeleg că domnul este prietenul cu care aveai întâlnire?
Mircea:
- Vă cunoașteți?
Daria:
- Așa zice el, eu zic că doar ne știm:
Mircea
(Ridicându-se și apropiindu-se de masa ei):
- Mircea Andreiuț
Daria:
- Întinde mâna fără să se ridice:- Daria Brati
Vlad:
- Ce beți? Daria?
Daria:
- Am făcut comanda. O ciocolată caldă.
Mircea:
- Eu am luat o bere.
Vlad:
Și eu? Tot o bere. Ospătar, adu-mi te rog o mere ca a lui (Arată spre Mircea.), rece să fie. Foarte rece.
Păi hai să ne așezăm la masa Dariei. Nu se cuvine să deranjăm o doamnă.
Daria :
- HA; HA! (ironic)
Mircea își luă sticla de pe masa la care stătuse și se așeză în fața Andrei.
Daria:
- Nu știi că atunci când e cald e indicat să bei ceva cald….
Vlad:
- Ba știu, dar tu știi ce bună e berea rece?
Daria:
- Știu.
Vlad:
- Dacă ai ști ai bea, nu te-ai chinui cu chimicalele alea fierbinți.
Daria:
- Nu mă chinui, simțeam nevoia să beau o cafea, și cum e prea târziu totuși, prefer o ciocolată caldă, îmi dă iluzia de cafea.
Mircea:
- De ce nu bei cafea?
Daria:
- Ajunsesem ca alcoolicii. Când simțeam miros de cafea nu mă puteam abține, și beam foarte multă, indiferent de oră. Devoram o cană (pentru mine ceștile erau prea mici) și adormeam imediat după ea. Sau intram într-o agitație de nedescris.
Nu - i mai simțeam nici gustul. Și într-o zi mi-am dat seama că a ajuns un drog și m-am oprit. Am preferat să beau „chimicale” cum le spune Vlad. Am rămas la o ceașcă dimineața, din când în când una la prânz, iar seara niciodată. Uite simt mirosul de aici și m-aș repezi să cer o ceașcă, dar am zis nu și așa rămâne.
Mircea:
- Ești ambițioasă!
Daria:
- Eu știu?! Cred că mai degrabă am devenit mai conștientă de capacitățile mele fizice.
Mircea:
- Dacă ar fi la fel de ușor și cu drogurile…
Daria:
- Ar trebui să fie. Dar teoria e una și practica e alta. Te droghezi?
Mircea:
- Ești foarte directă.
Daria:
- Cred că primul pas pentru a te lăsa de un drog este să recunoști că ești dependent. Să ai curaj să spui tare și răspicat că suferi de această boală. Te droghezi?
Mircea:
- Tu crezi că e o boală? Broboane de transpirație îi apărură pe frunte la tâmple.
Vlad ascultă conversația lor, zâmbind și se hotărî în acest moment să intervină.
Vlad:
- Chiar vi se pare că e o discuție interesantă pentru o întâlnire seara la bar? Asta se face la cabinetele speciale de psihologie, nu într-un bar unde ar trebui să dansăm.
Daria:
- Zii mai bine că te simți exclus din conversație, și nu știi cum să te băgăm și pe tine în seamă.
Mircea:
- Ești foarte directă!!
Vlad:
- E și foarte dură. Ai grijă că tot așa s-a purtat și cu mine, m-am îndrăgostit de ea la prima vedere, și așa am rămas.
Daria:
- Vai de tine. Întorcându-se către Mircea. Nu-l lua în seamă. Are o veche nelămurire.
Mircea:
- Se pare că vă cunoașteți de mult.
Vlad:
- De o veșnicie.
Daria:
- De un an.
Vlad:
- Pe unii oameni ai impresia că-i știi de o viață.
Daria:
- O băbuță pe care am cunoscut-o când eram copilă, spunea că nu ajungi să cunoști un om decât după ce-ai mâncat o căruță de sare cu el.
Mircea:
- Interesant.
Daria:
- Și mie mi s-a părut și mi se pare din ce în ce mai adevărat, pe măsură ce descopăr povești de viață.
Vlad:
- Doamne ce filozoafă ești astă seară.
Daria:
- Ghinionul tău.
Mircea:
- Unde v-ați cunoscut?
Vlad:
- În orașul ei natal, Craiova, ai auzit de el, e undeva în sudul Þării, mai spre vest; Un oraș clasic de provincie. Duminica dacă vezi două mașini pe stradă e mare lucru. Am uitat să precizez că una aparține mijloacelor de transport în comun.
Mircea:
- Din păcate pentru mine nu cunosc orașul. Am trecut doar cu trenul prin gară. Mergeam la Timișoara.
Vlad:
- Ei da, e tot oraș de provincie, dar e mai animat. Acolo ai ce face.
Daria:
- Da. Să te plimbi cu mașina duminica pe străzi, ca să mai animezi atmosfera.
Mircea:
- Ha, ha (râzând în hohote.) Ești și sarcastică.
Daria:
- Tot timpul s-a luat de orașul meu. În mare parte sunt de acord cu Vlad, dar nici chiar așa.
Vlad:
- A început orașul ăla să mă enerveze de când mi-ai zis că nu pleci tu din Craiova pentru București. Parcă ar avea aur pe el.
Daria:
- Nu are. E chiar urâțel. Aș prefera să locuiesc într-un oraș de munte: Râmnicu Vâlcea, Tg. Jiu…., sunt mai mici, aproape de natura dezlănțuită…. Dar dacă părinții mei m-au crescut în prăfăraia din Craiova, se pare că m-am aclimatizat acolo, și acolo îmi priește.
Privindu-l pe Mircea: Tu de unde ești?
Mircea:
- Din București.
Daria:
- Mă gândeam eu.
Mircea :
- Scrie pe noi că suntem …. Capitaliști?
Daria:
- Aveți un aer de …..
Vlad:
- De……
Mircea:
- Aroganță (roși, și lăsă privirea în jos.)
Daria:
- Exact. Tu ai spus-o nu eu.
Vlad:
- Ce-oi avea tu împotriva Bucureștenilor nu înțeleg!!
Daria:
- Poate într-o viață anterioară am pățit-o, poți să știi.
Mircea:
- Crezi în viața de dincolo? În reîncarnări? Ești mistică?
Vlad:
- Acum să aud ce zici, domnișoară!
Daria:
- Uite că nu vreau să răspund. Și eu ți-am pus adineauri o întrebare care a rămas fără răspuns.
Mircea:
- Nu înțeleg.
Daria:
- Așa suntem chit eu aștept răspunsul la întrebarea mea, tu la a ta.
Mircea:
- Și care era întrebarea ta?
Daria:
- Te droghezi?
Mircea:
- A da!. Uitasem de ea.
Daria:
- Când ai să-mi răspunzi sincer, îți răspund și eu. Poate azi, poate mâine…
Vlad:
- Să înțeleg că-i dai lui Mircea o întâlnire ca să afli acest răspuns?
Daria:
- Nu neapărat. Există și alte forme de comunicare: telefon, mail, scrisori….
Vlad:
- O ho, ho, ce minune a tehnicii s-a inventat!! Că și folosești tu, respectivele mijloace de comunicare. Mircea tată, stai liniștit, n-o să sune , n-o să scrie, răspunsul tău nu-ți va fi smuls cu forța, de această domniță.
Se aude sunetul unui telefon. Vlad își duce mâna la buzunar, scoate telefonul mobil, ridică din umeri, se ridică de la masă să vorbească.
La masă se așterne tăcerea. Fiecare își consumă băutura. Daria, își privește ceasul.
Daria:
- Ce repede a trecut timpul. Sunt aici de mai mult de o oră.
Mircea :
- Da într-adevăr. Tot n-am înțeles de unde vă cunoașteți.
Daria:
- Mă ocupam de organizarea unor evenimente la Primăria din Oraș. La unul dintre ele a venit și Vlad, ca reprezentant al firmei pe care o invitasem pentru a face o prezentare. Fiind gazdă luam legătura cu toți cei prezenți. L-am amețit cu vorbăria mea. Trebuia să fiu în multe locuri odată și mă mișcam foarte repede, vorbeam repede, eram ca un titirez. Am ieșit într-o seară și am stat mai mult de vorbă….
Mircea:
- Zicea ceva de dragoste la prima vedere…
Daria:
- Tu de când îl cunoști? Îl întrerupse Daria
Mircea
:- Am fost colegi de facultate.
Daria:
- Nu ești prea vorbăreț.
Mircea:
- Ba da, când am ceva de spus.
Daria:
- Eu vorbesc non stop. Găsesc eu ceva.
Mircea:
- Ai face carieră în televiziune. E nevoie de oameni care să umple tăcerile. Binențeles că trebuie să spui și ceva atrăgător.
Daria:
- Inteligent vrei să spui.
Mircea:
- E important să ții atenția publicului trează, să nu schimbe canalul.
Câteva clipe de liniște...
Daria:
- Tu? Tot în industrie?
Mircea:
- Da. Lucrez la o firmă de calculatoare.
Daria:
- Adică?
Mircea:
- Mă ocup de vânzări.
Daria:
- Și merge treaba?
Mircea:
- Da. De ce să nu meargă?
Daria:
- Păi nu știu. Se vând așa multe?
Mircea:
- Din ce în ce mai multe.
Daria:
- Nu prea mă pricep la calculatoare dar uite eu am unul la birou de vreo 4 ani, și n-am avut probleme cu el. De ce să-mi iau altul?
Mircea:
- Pentru că o să ai nevoie de alte programe mai evoluate, de un spațiu de stocare mai mare pentru aceste programe, de o viteză mai mare de rulare a lor….
Daria:
- Și cel vechi ce are?
Mircea:
- E uzat moral. Într-o zi vei vedea la cineva un …joc să zicem pe care-l vei dori, și care nu va putea rula pe ce configurație ai tu, și atunci va trebui să-l schimbi.
Daria:
- Păi am auzit niște colegi, că-l mai pot cârpi pe ici pe acolo.
Mircea (răzând):
- Așa zic toți. Nu se poate cârpi, că merge și așa… Tehnica evoluează repede. Nu se mai potrivesc componentele între ele. Degeaba vin cu o placă video super performantă dacă sursa se încălzește și după ce pornește calculatorul se oprește brusc….
Daria:
- Mi se pare prea complicat.
Mircea:
- Scuză-mă nu vreau să te plictisesc.
Daria
:- Nu mă plictisești, dar nu prea înțeleg multe. Am făcut degeaba o facultate tehnică. Dar ținând cont de faptul că pe atunci abia intraseră calculatoarele pe piața românească…. Am prins programele perforate pe cartelă…Apoi o perioadă nu am mai avut acces la calculator....
Mircea:
- Eu am învățat după ce m-am angajat. N-am avut încotro. Acum orice elev de liceu pasionat, îți poate repara un calculator.
Daria:
- E și acesta un drog.
Mircea:
- Ai o obsesie cu drogurile astea.
Daria:
- Sunt speriată de ele.

Scena 5
Reapare Vlad
Vlad:
- M-ați bârfit?
Daria:
- Am avut alte subiecte mai interesante, nu crezi?
Vlad:
- Păi nu știu (pare obosit)...
Daria:
- S-a întâmplat ceva? Pari supărat.
Vlad:
- Nu, nu e nimic, grav, dar m-a indispus convorbirea asta.
Daria:
- Îmi pare rău. N-am vrut să fiu rea. Am vorbit cu Mircea despre calculatoare.
Vlad:
- A! Știu că pe vremuri făcuse-și o adevărată pasiune. Acum?
Mircea:
- Tot cu ele sunt însurat cum zici tu.
Vlad:
- Și mie îmi plac, dar nu-mi bat capul cum funcționează. Pentru mine e important să-mi iese schița electrică repede, să-mi arate unde e buba, dacă e vreuna, să –mi calculeze costurile și profitul binențeles.
Daria:
- Tot cu instalațiile electrice te ocupi?
Vlad:
- Da. Asta știu, asta fac. Sunt doctor de prize.
Daria:
- Eu cred că e important să-ți placă ce faci.
Mircea:
- Nu ne-ai spus cu ce te ocupi tu. A, ba da. Cu organizări de evenimente…..
Vlad:
- Mondene.
Daria:
- Ceva mult mai banal. Contabilitate. Acum lucrez la o firmă particulară care închiriază spații de vânzare pentru alte firme.
Vlad:
- Interesant!
Daria:
- Interesant pe naiba. Facturez la începutul lunii chiria, încasez cecuri, tai chitanțe, primesc facturi de la câțiva furnizori. Nu e nimic interesant. Spre deosebire de vechiul meu loc de muncă, unde întâlneam oameni deosebiți…
Vlad :
- Ca mine
Daria:
- Da ca tine. Acolo simțeam că din nimic iese ceva. Dădeam telefoane, mi se lipise receptorul de ureche, trebuia să –mi pun mintea la contribuție să găsesc soluții, pentru a rezolva orice problemă apărută… Aici, pot face treaba și cu ochii închiși, este un automatism perfect. Într-o lună am învățat programul de facturare, clienții, după nume și înfățișare, locațiile.
Mircea:
- Și de ce te-ai mutat?! Nu înțeleg.
Daria:
- Am nevoie de mai mult timp liber.
Vlad:
- Vrea să devină avocată.
Mircea.
- Păi nu ziceai că ești de profesie inginer…. S-au n-am înțeles eu bine.
Daria:
- Ai înțeles bine. Dar nu-mi place, nu mi-a plăcut niciodată, pe vremea respectivă așa era moda, să faci o facultate tehnică.
Mircea:
- Și mai ai putere să te apuci de învățat?!!?
Daria:
- Când faci ce-ți place… găsești putere.
Mircea.
- Da. Cred că ai dreptate.
Daria:
- Eu sunt aici pentru seminarul ecologic, Vlad a venit la un alt seminar, dar tu?
Mircea.
- Eu sunt în vacanță.
Daria:
- Singur!! Ciudat.
Mircea:
- De ce?
Daria:
- Un bărbat tânăr, arătos, singur în vacanță……Doar dacă nu ești…..
Mircea:
- Ce să fiu??
Vlad:
- Homosexual! Cred că asta dorea domnița să spună.
Daria:
- Nu-mi mai spune Domniță, și nu la asta m-am gândit. Mai degrabă la o refacere după un eveniment neplăcut.
Mircea:
- Aici ai nimerit-o, dar nu vrea să vorbesc despre asta. Sunt în vacanță la odihnă.
Vlad:
- Mergem la o plimbare?
Daria:
- Mergeți voi, eu am să mă retrag în vastul meu apartament de ..Domniță, și am să trag un pui de somn…
Vlad:
- Altul?
Daria:
- Cel de la prânz a fost puiuț. La revedere. Ne putem întâlni mâine spre seară.
Mircea
- Pot să particip și eu la simpozionul ecologic?
Daria:
- Nu știu, nu e organizat de mine, dar pot întreba. La ce cameră ești?
Mircea:
- 101...
Vlad:
- Dalmațieni. De ce nu vii la mine, dacă n-ai ce face! Ce crezi că poate fi interesant la o discuție despre rața sălbatică din bălțile astea?
Daria:
- Nu vreau să pară că ne certăm pe tine, dar eu zic că dacă ai venit la odihnă e mai interesant simpozionul meu, decât cablurile lui. Sau cel mai bine ar fi să închiriezi o barcă și să pleci la plimbare pe canale.
Mircea:
- Mă gândeam să fac asta dar… nu singur.
Vlad:
- Lasă bătrâne că merg eu cu tine mai pe seară. Domnița își rupe tocurile în stufăriș.
Daria:
- Mircea, vorbim mâine …la micul dejun… e bine?
Mircea:
- E perfect. Mulțumesc.
Daria:
- La revedere domnilor.
Vlad:
(Și mai morocănos):
- La revedere, somn ușor.
Mircea:
- La revedere. Se ridică îi sărută mâna Andrei și se reașeză pe scaun.
Daria părăsește barul.

Scena 6

Vlad:
- Bătrâne mi se pare mie sau ți-a căzut cu tronc.
Mircea:
- E o persoană interesantă.
Vlad:
- Este. Din păcate pentru mine, și dacă nu ai grijă va fi și pentru tine. Am cunoscut-o la o întâlnire în Craiova. Atunci eram un simplu proiectant, dar șeful fiind plecat în străinătate, m-a trimis pe mine, să le prezint mai marilor Craiovei, un Proiect despre îmbunătățirea sistemului de iluminat stradal. Ea se învârtea pe acolo cu niște hârtii în mână. Ratasem o întâlnire în București cu o super gagică, și eram c-am plictisit. Nu-mi ardea de nimic. A venit, s-a prezentat, și întâii m-au frapat ochii. La început am crezut că sunt verzi, apoi la o altă intersectare a privirilor noastre, mi s-au părut căprui. Eram intrigat. Apoi am pus pariu cu mine, că nu prea aveam cu cine - nu cunoșteam pe nimeni acolo, că are lentile de contact. Am pierdut pariul. Nici acum n-aș ști să spun ce culoare au ochii ei. Am zis verzi căprui și gata cu subiectul acesta. Pe urmă mi-am dat seama că îmi atrăgea privirile ca un magnet. Îmi plăcea strălucirea din ochii ei. Zâmbea mereu, de dimineață până seara era toată un zâmbet și plină de amabilități. În a doua seară am invitat-o în oraș, și culmea a acceptat invitația mea. Atunci am descoperit o altă persoană. Total diferită de cea care-mi plimbase pașii prin Primăria orașului. Lăsase deoparte amabilitățile, și era ea cea pe care ai cunoscut-o și tu astă seară. Atunci m-am îndrăgostit. Nu-mi venea să cred. Eu îndrăgostit?!?! Și încă de o persoană pe care o văzusem în total vreo 36 ore. Cred! Sau poate mai puțin! Mă fermecase pur și simplu. Am stat mult de vorbă. Atunci mi-a spus de visul ei cu avocatura, de cât de mult îi plăcea și munca pe care o făcea atunci; mi-a vorbit despre ideile ei de contact cu lumea…. Am vorbit mult și ne-am plimbat mult prin oraș. M-a dus pe străduțe lăturalnice – case mari, vechi, copaci foarte înalți, umbroși. Ce m-a frapat? Nu erau țânțari. O seară liniștită de iulie. Nu era foarte cald pentru acea perioadă. Am făcut schimb de telefoane. La despărțire, n-a acceptat s-o conduc acasă pe motiv că nu știu orașul și mă pot rătăci, m-a lăsat în fața hotelului, și a luat un taxi. Brusc am luat-o în brațe și am sărutat-o. Înfocat. M-am simțit minunat. Simțeam ceva unic. Atunci am fost și mai convins că m-am îndrăgostit. A doua zi, am început să –i vorbesc de o eventuală mutare la București. A refuzat categoric.
Tăcu, privi sticla goală și întrebă: Mai luăm ceva de băut? Făcu semn ospătarului Încă o bere, te rog!
Am mai sunat-o de câteva ori, dar mi se părea de fiecare dată că încearcă să fugă. Și atunci mi-am dat seama că nu știu nimic despre viața ei sentimentală. Nu știam dacă are sau nu un iubit. N-o întrebasem, pentru că sigur pe farmecele mele nici nu-mi închipuiam că mi-ar rezista cineva.
Mircea:
- Interesantă telenovelă. Dar nu înțeleg de ce-mi povestești mie toate astea?
Vlad:
- Parcă eu știu! Uite m-a apucat damblageala…
Mircea:
- Þi-e frică să nu mă îndrăgostesc și eu de ea?
Vlad:
- Adevărul e că nu știu ce să zic. Și totuși, chiar vrei să participi mâine la prezentarea despre rațele Deltei?
Mircea:
- Sunt în concediu. Și mă c-am plictisesc.
Vlad:
- Are dreptate Daria! Cum se face că un bărbat tânăr își petrece concediul într-un loc așa singuratic? Sătucul acesta de pescari nici nu știu dacă e pe hartă.
Mircea:
- Și tu cum l-ai găsit dacă nu urmărind harta?
Vlad:
- M-a adus un coleg din alt oraș. Ne-am întâlnit în București și l-am urmat orbește. Putea să mă ducă oriunde, nu prea m-a interesat.
Mircea:
- Tot aiurit ești. Într-o zi o să te ducă cineva într-un cavou, o să intri senin, și nici măcar nu întrebi dacă –ți mai deschide cineva ușa să ieși.
Vlad:
- Și dacă întreb crezi că primesc răspunsul adevărat?
Mircea:
- Întotdeauna ai trăit riscant.
Vlad:
- Da. Așa e. Uite am 30 de ani și n-am reușit să țin lângă mine nici o femeie, ce să mai vorbesc de familie, copii...
Mircea
:- Nu ești singurul care la vârsta asta nu este căsătorit.
Vlad:
- Nu vorbesc de căsătorie. Pentru mine e o chestie demodată. Nu vezi că peste tot se vorbește mai mult de divorțuri decât de căsătorii. Eu vorbesc de o legătură stabilă.
Mircea:
- Și ai făcut o analiză?
Vlad:
- Să-mi analizez viața mea? Nu. Până azi nu. Dar uite o fac acum.... Păi nu prea am la ce să mă gândesc. Munca mea – banală – sunt un inginer electrician, mai nou un proiectant de prize, am eu o obsesie cu exprimarea asta. Da. Am avut și proiecte bune, instalații la hoteluri, la diverse muzee... da am muncit ceva.
Vlad:
- Și atunci ce te nemulțumește? Scrie pe o hârtie ce ai realizat și-ai să vezi că scoți o listă impresionantă până la urmă. Chiar crezi că nu e important omul care a realizat o instalație electrică la un hotel nou? Imaginează-ți câți oameni beneficiază de pe urma ta.
Vlad:
- Da și. Seara adorm tot singur, sau cu o femeie care sigur v-a pleca dimineață și nu v-a lăsa nimic în urma ei.
Mircea:
- Eu cred că e vine bărbaților că nu știu să țină o femeie în patul lor.
Vlad:
- În pat e ușor să le ții, e mai greu să le ții în suflet. Sau mai bine zis să te țină ele în sufletul lor. Dovadă Daria. Am găsit și eu o femeie atrăgătoare și ea mă respinge.
Mircea:
- Cred că ai greșit abordarea Dariei.
Vlad:
- Adică?
Mircea:
- Adică, sunt femei pe care nu le impresionează talentul tău de cuceritor. Vor ceva mai stabil. Chestia cu hai la bar să bem ceva ține până la o anumită vârstă, pe urmă le ticăie în urechi un plâns de bebe și încep vânătoarea masculilor. Și nu orice fel de masculi, ci cei apți de procreare.
Vlad:
- Asta de unde o mai știi?
Mircea:
- Din experiența proprie. Am la serviciu mai multe femei decât bărbați. Toată ziua le auzi vorbind între 2 comenzi de diverse chestii. Am aflat multe lucruri despre biberoane, scutece de unică folosință, uniforme școlare și analize de sarcină. Nu se sfiiesc de mine și vorbesc în gura mare.
Vlad:
- La mine la birou lucrează doar 2 femei: secretara și o contabilă, dar nu prea au tangență una cu alta, poate se conversează prin poșta electronică, că eu nu le aud vorbind. De fapt cât stau eu la mine în birou.... Mai mult pe teren.....
Mircea:
- La noi se lucrează mult la telefon. Nu trebuie să te ridici de pe scaun ca să discuți cu cineva ceva. Avem fiecare telefon pe birou și vorbim intern, ușile sunt doar de formă pentru că stau mai mult deschise, și dacă avem ceva urgent de rezolvat îi dăm cu strigături, ca-n pădure. Câteodată mai intervine șeful de la vânzări și ne cere să vorbim mai încet.... Așa am aflat multe. Dar știi ce m-a șocat cel mai mult?. Că nu noi le alegem pe ele. Ci ele pe noi. Habar n-ai ce studiați suntem. Zici că ai pus ochii pe una și cu 2 remarci ai dat-o pe spate. Ei bine te înșeli. Până să o vezi tu ea știe și data de naștere a maică – tii
Vlad:
- Hai mă, taci! Nici chiar așa.
Mircea:
- Dacă-ți spun. Fii atent. S-a angajat la noi o tânără la departamentul vânzări. După vreo lună a început cu întrebările. De genul: cutăriță are iubită?, dar cutare e însurat?, tipa aia cu cine a fost încurcată și de ce s-a despărțit de tipul ei pe care-l știu eu bine de la.... Nu-ți dau prea multe amănunte îți zic doar că nu e o tipă nici urâtă nici frumoasă, îi privești cu încântare părul negru, lung, fața albă, ochii migdalați, dar vorbește prea tare pentru gustul meu, prea mult și prea repede. Dar e rotunjoară spre grasă. Una peste alta e plăcută să petreci cu ea la un chef. Într-o zi am auzit-o spunând unei colege că trebuie să-și găsească un bărbat să facă sex, ca să mai slăbească, că prea s-a îngrășat de când s-a certat cu ultimul iubit. Cea cu care vorbea, mai pudică de felul ei a roșit toată, a plecat fără să mai scoată un cuvânt. După 2 luni am aflat că-și găsise pe unul și se și mutase la el. Ce crezi că face acum? E deja căsătorită, are 2 copii, arată ca manechinele spre disperarea celorlalte care au născut și n-au mai reușit să ajungă la greutatea ideală...
Vlad:
- Da și?
Mircea:
- Și! Atunci când o femeie își pune în cap să se căpătuiască un bărbat nu mai are nici o scăpare. Tipa de care-ți zic îmi făcea impresia vânătorului, și nicidecum a Scufiței Roșii, naive și încrezătoare. N-aveai nici o șansă dacă punea ochii pe tine.
Vlad:
- Păi și pe tine nu te-a luat în vizor?
Mircea:
- Ba da. Am aflat de la mândrulița de la personal. Se interesase și de mine, unde locuiesc, cu cine împart apartamentul, cât îmi intră lunar în cont, și ce m-a frapat a fost întrebarea pe care a formulat-o c-am așa:- Păi el trăiește doar din banii de salariu, altceva nu mai are? Vreo moștenire, vreo mătușă pe ducă....
Vlad:
- Noroc că n-ai.
Mircea:
- Orfan și fără avere ca mine nu intra în calculele ei.
Vlad:
- Încep să-mi fac griji.
Mircea:
- Stai că mai am pe una care e pe la service. Avea o legătură cu un tip de vreo 15 ani, nu se ascundea deloc, și nu reușea să rămână însărcinată. Tot căuta pe internet fel de fel de adrese de clinici, și medicamente, se ducea tot timpul la controale, ne zăpăcise, una două ne spunea ce a mai făcut, ce tratament, ce doctor a mai contactat, ce-a mai aflat, s-a internat prin spitale, doar doar s-o prinde.
Vlad:
- Și a reușit?
Mircea:
- Da!. Era cea mai fericită. Și am întrebat-o și eu timid: - Acum o să vă căsătoriți, nu? Păi de ce m-a întrebat ea agresiv. O să naști un copil, i-am răspuns. Și dacă am o hârtie pe care scrie că mă cheamă ca pe el, îmi garantează cineva că duc sarcina la termen, și o să am un copil sănătos? Eu vreau copilul, nu un soț. Dacă mai vrea să stea cu mine, bine dacă nu, ușa e a lui, burtica e la purtător, și și-a mângâiat satisfăcută burta ce începuse să se rotunjească bine.
Vlad:
- Pe tatăl copilului l-ai cunoscut?
Mircea:
- Da și nu era un mototol. Era un tip foarte dur, sigur pe el, care știa ce vrea, dar dacă nebuna zicea nu, nu era! Cu forța nu putea s-o ducă la starea civilă. Însă a venit ea într-o zi cu prăjituri și o sticlă de șampanie, era prin luna a 8 a și a anunțat că v-a avea cununia civilă. La întrebarea unei colege ce-a făcut-o să se răzgândească a răspuns că s-a gândit la explicațiile pe care va trebui să le dea copilul pe la școală, când va fi întrebat de ce pe mama sa o cheamă x și pe tata-l cheamă y. Ce să răspundă săracul că a fost maică-sa nesănătoasă la creier? Lasă că n-o să moară ea dacă jumătate din viață o trăiește cu alt nume de familie.
Vlad:
- Mai ai?
Mircea:
- Mai am, dar deja e târziu, și ar trebui să mergem la culcare. Mâine tu ai treabă...
Vlad:
- Ar trebui, dar parcă mi-a pierit somnul. Sunt șocat.
Mircea.
– Hai să mergem. Îți revii tu. Mai avem timp de discuții sterile.
Se ridicară, și se îndreptară cu pași mici către ieșire.

Ziua a II a
Scena 7
Sala de mese a motelului. În spate o fereastră mare, trei mese, fiecare cu câte 4 scaune. Jumătate din fereastră este acoperită cu o perdea aurie, prin cealaltă se vede o poieniță, câțiva copaci și o bucățică dintr-o baltă.
La una dintre mese este așezată Daria. Are un costum verde alcătuit din pantaloni și bluză gen sacou, cu mânecă trei sferturi. O eșarfă din mătase e înfășurată neglijent în jurul gâtului. În picioare sandale cu toc ortopedic.
Mănâncă repede, privind cu nesaț farfuria. Pe ușa din stânga intră Mircea. E îmbrăcat în costum de in; în picioare pantofi de in. O vede pe Daria și se apropie de masa ei.
Mircea:
- Poftă bună!
Daria:
- Am! Mersi. Ia loc.
Mircea:
- Devreme te-ai mai trezit.
Daria:
- Din experiență. Cum răsare soarele îmi dispare somnul. (Arătă spre geam) Pare a fi o zi frumoasă.
Mircea:
- Da. Am făcut o plimbare dimineață.
Daria :
- Păi e aproape 8. Tu la cât te-ai trezit, de avuse-și timp să te și plimbi!
Mircea:
- Ceva mai devreme....Dar se pare că te țin de vorbă și nu mai mănânci.
Daria:
- Bine atunci vorbește tu, și eu mănânc. Tu ai mâncat?
Mircea:
- Nu. Am să comand acum.
Daria:
- Eu am comandat un platou rece cu specialități de pește. E delicios.
Mircea:
- Am mâncat ieri, azi o să iau o omletă cu pește.
Daria:
- N-am mâncat niciodată.
Daria mănâncă cu aceeași poftă, mestecând repede.
Mircea:
- Ar trebui să mesteci mai încet și să înghiți bucăți mai mici. O să-ți sufoci stomacul.
Daria dădu din cap aprobator.:- Sânt de acord cu tine, dar nu mă pot abține.
Mircea:
- Am stat de vorbă cu un localnic. Face curse cu șalupa spre o localitate ce se numește Caraorman. Ai auzit de ea?.
Daria făcu semn negativ din cap.
Mircea:
- După ce termini ce ai tu de făcut putem face o excursie până acolo.... Ce zici?
Daria se opri din mestecat, și-l privi.
Daria:
- Dezvoltă ideea....
Mircea:
- O simplă plimbare, prin Deltă. E o insulă în mijlocul apelor. Oameni trăiesc și muncesc acolo. Au și o școală, pășuni pentru vite. Și mai ales multă liniște.
Daria:
- Și aici e liniște. Chiar prea multă.
Mircea:
- Dacă ai trăi în București, ai înțelege nevoia de singurătate.
Daria :
- Cred că depinde de oameni. Pe unii liniștea îi înnebunește.
Mircea:
- Pe mine unul nu!. Să-mi zici dacă vrei să mergi sau nu. Mi-ar face plăcere să mă însoțești.
Daria:
- Te contrazici. Adineauri zicea că vrei liniște. Acum îmi zici că ai vrea să merg cu tine. Eu sunt o vorbăreață. Îmi aduc aminte că eram în facultate și am simțit nevoia să stau liniștită. Trei zile nu am deschis televizorul, sau radioul, nu am vorbit cu nici o cunoștință pentru că nu știam ce să spun. Dar după cele 3 zile de pauză am devenit îngrozitor de agresivă. Aș fi vorbit cu oricine despre orice, numai să nu mai țin gura închisă.
Mircea:
- Îmi asum riscul. Mergi?
Daria:
- Să știi că da. Merg. Să-mi zici cât mă costă transportul.
Mircea
- Fac cinste.
Daria
- Nici nu mă gândesc.
Mircea:
- Nu e chiar atât de scump, să nu-mi pot permite, crede-mă.
Daria:
- Nici nu vreau să aud. Fiecare își plătește partea. Așa-i cinstit.
Mircea:
Bine. Fie și ca tine. Mă gândeam să fiu și eu cavaler.... Să mă port ca un domn....
Daria:
- Nu vrei nici să-mi faci curte, nici să mă aburești cu nu știu ce prostioare, nu vrei să obții vre-un avantaj material din partea mea. Vrei doar o companie agreabilă în această excursie, așa că...
Mircea:
(Uimit)
- Și ce te face să crezi că nu mi-am pus în gând să-ți cuceresc inima?
Daria:
- Mircea îmi e foarte ușor să –i citesc pe bărbații care mă plac. În general, un bărbat nu-și poate ascunde admirația pentru o femeie... Știi cum vă lucesc ochii când o vedeți pe aleasa inimii. Ar face lumină-n noapte.
Mircea:
- Serios? Adică ochii mei sunt opaci?
Daria:
(Râzând)
- Ochii tăi sunt foarte frumoși dar nu degeaba se spune că sunt oglinda sufletului. Când te uiți la mine nu vezi nici măcar că sunt femeie. Cred că tu ai nevoie mai degrabă de un psiholog care să-ți citească sau mai bine zis să-ți traducă misterele din sufletul tău.
Mircea:
- Și nu vrei să faci tu pe psihologul. Se pare că ai ceva nativ, în domeniul acesta, că după câte-mi amintesc ai un alt gen de pregătire.
Daria:
- Eu nu știu să mă ajut pe mine, dar pe tine. Dar de discutat putem discuta la nesfârșit pe diferite teme. Și mie îmi place compania ta, așa că....
(Se întrerupse și arătă cu capul spre ușa restaurantului)
Mircea:
- Păzea că s-a trezit Domnia Sa!
Vlad:
- Bună dimineața
Mircea, Daria
(răspund amândoi odată)
- Neața!
Vlad
(surprins)
- Ia uite la ei, deja vorbesc aceeași limbă, să înțeleg că ați dormit împreună?
Daria:
- Și care e problema ta?
Mircea:
-Daria! Nu lansa zvonuri.
Vlad:
(Privindu-i cu atenție)
- Ia uite la Mircea a roșit. Ce-i bătrâne?! Ce s-a întâmplat de te comporți ca o domnișoară?
Mircea:
- Nu vreau să intru în polemici fără substrat.
Vlad:
- Ce sensibil ești. Ai intrat cumva în politică?
Mircea:
- Nu mulțumesc. Nu e de mine. Prefer munca cinstită. Ce poate fi mai frumos decât munca la patron....
Vlad:
- Bine, bine. Ați mâncat?
Daria și Vlad:
- Da. Împreună.
(Se priviră și pufniră în râs)
Vlad:
- Ce puneți la cale?
Mircea:
- O excursie prin Deltă. Vrei să mergi.
Vlad:
- Mă luați și pe mine?!. Nu vă deranjez.
Daria:
- Atâta timp cât nu ne pui să te luăm în spate.... E în regulă. Și poate reușești și tu să admiri natura, că te-oi fi săturat de cimentul blocurilor.....
Vlad:
- Păi și simpozionul tău?
Daria:
- Mergem după amiază, nu acum. Știi că Mircea a și făcut plimbarea de dimineață?
Vlad:
- Eu abia țin ochii deschiși! Cinste lui! Comandați-mi și mie ceva de mâncare până nu adorm cu capul pe masă.
Daria:
- Un platou rece cu specialități de pește ca mine sau o omletă cu pește ca Mircea?
Vlad:
- Nu contează. Ce vrei tu! Nu prea am dormit bine și nu înțeleg de ce. Că în cameră nu a fost foarte cald. Þânțari nu am avut, am văzut că au plasă la geam, și oricum am dat instalația de aer condiționat pe 17gr C de cred că am ucis și ultimul pui de țânțar.
Daria:
- Auzi la el! 17 gr și zice că nu e prea cald!! Atunci la 30 de grade cum e la tine?
Vlad:
- Pentru mine canicula începe de la 24 de grade.
Daria îi făcu semn ospătarului să vină, îi șopti comanda îl arătă pe Vlad, apoi se ridică de la masă.
Mircea:
- Rămâne cum am stabilit.
Ospătarul:
- Mă scuzați că intervin. Am auzit că vreți să mergeți cu șalupa prin deltă. Vă recomand să vă luați ceva mai gros de îmbrăcat și dacă sunteți mai sensibil și ceva pentru acoperit capul.
Toți trei îl ascultă cu atenție.
- Aici e cald și bine, dar acolo bate vântul cu putere, și dacă mai trece și o șalupă în viteză pe lângă voi curentul e mare și o să simțiți cum vă ia cu frig. Mă scuzați că am intervenit. Distracție plăcută.
Daria
- Vă mulțumesc pentru informație. Mie sigur îmi va prinde bine. O să-mi iau un trening.
Mircea:
- Și eu vă mulțumesc. Sigur ne va prinde bine sfatul d-voastră.
Vlad: (morocănos):
- Când terminați cu amabilitățile îmi aduceți și mie micul dejun vă rog, deja sunt în întârziere.
Ospătarul înclină capul și se retrage încet.

Daria:
- Și dacă tu te-ai trezit târziu trebuie să fii nepoliticos? Omul a fost chiar drăguț. E o informație importantă pentru cine nu a mai fost în Deltă. Pa! Mircea ne vedem mai târziu. Pe Morocănosul poți să-l legi de scaunul acesta pe care stă. Sigur nu o să-i simt lipsa.
Daria se întoarse brusc cu spatele și ieși pe ușa – fereastră dinspre grădină.

Scena 8

În același bar, o lumină difuză pe geam se vede că s-a înserat.

Din difuzor se aud vechi romanțe românești.

Pe ușa dinspre grădină intră râzând în hohote Daria și Mircea
După ce se trântesc în fotolii pe ușă își face apariția și Vlad, care merge încet, bosumflat.
Are hainele ude. Își trece mereu mâna prin părul ud.
Daria:
- Nu pot să cred! Te-ai înecat ca ha, ha ha ca țiganul la mal.
Mircea:
- Ce-o fi fost în capul tău de te-ai aplecat peste balustradă?
Daria:
- Atunci nu a fost nimic acum sunt mormoloci, zise în timp ce întinse mâna să-i culeagă iarbă de baltă din păr.
Mircea:
- O zi minunată, și o seară și mai și!
Vlad:
- Poate pentru voi, că pentru mine a fost groaznică! Nu mă omor după sălbăticie!. Ce-o fi așa minunat să te plimbi printre trestii, să vezi cum zboară 2 rațe, sau să ți se așeze un pelican pe creștetul capului și să-ți mai lase și....
Daria râde cu poftă prăbușită în fotoliul de răchită
Mircea.
- O fi fost un el, și-și marca teritoriul ca un pisoi!
Daria:
- Vezi dacă ai fost răutăcios dimineață.... Ha, ha, ha
Vlad:
- Sunt roșu ca racul de la atâta soare, sunt mușcat de țânțari, pe mâini și picioare, cred că și pe ceafă sunt plin de umflături...
Daria:
- Păi dacă nu ai ascultat să-ți iei trening. Te-ai încăpățânat!
Vlad:
- Cine m-o fi pus pe mine să mă iau după voi doi? Nu stăteam eu mai bine aici, vedeam o emisiune sportivă, sau un film, că oamenii ăștia au și recepție prin satelit!.
În tot acest timp se scarpină neîncetat pe diverse părți ale corpului.
Mircea:
- Noi românii avem o locație minunată, și tu te plângi că te-au mușcat doi țânțari…
Vlad (revoltat):
- Doooi țânțari!! Toată delta vrei să spui! Eu nu înțeleg ce sânge aveți în voi?