agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-12-23 | [This text should be read in romana] |
Mă culc circumspectă și mă trezesc într-o dimineață răsculată, sorbind zaț de cafea absentă, înregistrând doar gustul de hamei regurgitat în urmă cu câteva ore.
Și dansez defunctă prin casă, luându-mi zborul din crăpăturile fundației de care mă agățam cu buricul degetelor, atât de haotic, alaltăieri. Și atât de sublim îmi discreditez secundele, sărind în sus schiungiuit de veselă , să-mi chem holograma slăbită la dans; ea e departe ,se gândește la ce i-ai putea oferi și scuipă timid sânge albastru până infestează pereții cu alabastru. -Fă-te iar galbenă, îi șoptesc... ...Și stau drepți și gândurile mele paralele nu vor nici de-al dracului să intersecteze întrebările ei orfane de răspunsuri... Se uită la mine cu ochii dilatați pe dinăuntru și fața stăpânită de icter: -Dacă ai putea să vezi lucrurile așa cum le văd eu... dar pentru asta ar trebui să-mi violezi spațiul minții și să-mi faci o colonoscopie a rebuturilor languroase, îngrămădite în apendicele ce stă să-și explodeze creierii constipați de generații... Mi-aș mușca palmele și mi-aș pârjoli exoderma și aș vinde-o ca șoric, dacă aș putea astfel să-i înlătur tăcerea amplă. ...Și dansez, printr-o cameră de resturi, rotindu-mă în epicentru de furii dezgolite și în pumni de copii nemiloși... -Mereu diminețile îți par pneumogastrice și exfoliate de sensuri. Și iti cauți mereu mâinile crescute în el și uiți că el și le-a pus în plasă și a dezertat... Îi privesc neputincioasă durerea și dansez în continuare, știind că se anunță ploi...
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy