Albă ca zăpada
A murit fără să afle că era anemică și avea probleme cu sistemul imunitar. A albit ca varul când oglinda fermecată i-a arătat destinul. Dacă stătea să vadă și sfârșitul i-ar fi venit tot sângele în obraji de rușine și ar fi confundat-o vânătorul cu fata moșului. Lumea ar fi numit-o „Roșie ca racu’ ”.

Scufița roșie
Avea scufița albă, dar bunicuța o băgase la spălat cu mantia Împăratului Roșu. Nu pe ea, pe scufiță!

Harap Alb
Avusese o legătură cu bunicuța… de fapt ea îl învățase cum să treacă proba cu fata Împăratului Roșu. Așa a ajuns mantia la ea. Pe atunci nu era încă harap, era fecior. Nu știa prea multe despre cel spân.

Greuceanu’
L-a prins pe spân (pe atunci i se spunea Biciul Fermecat) în timp ce încerca să-i fure punguța cu doi bani. L-a băgat până la genunchi în pământ și i-a tăiat… coada.

Cei șapte pitici
…erau nouă! Doi au murit când încercau să-i distragă atenția zmeului, plătiți de Greuceanu (cu doi bani din punguță). Îi era frică că nu îi putea tăia capul cinstit zmeului. De atunci au fost renegați și nici un pitic nu mai pomenește de existența lor.

Fata babei
Curățase de fapt cuptorul și primise și ea plăcinte dar i le dăduse vânătorului să o lase să se joace cu pușca lui. Din această cauză și datorită greșelii bunicuței, fata babei este confundată și azi cu scufița roz din banc.

Fata babei este scufița roșie!! Una și aceeași cu scufița roz, chiar dacă se spune că doar scufița roșie a luat-o pe unde trebuia și scufița roz nu a vrut să-și limiteze opțiunile.

Fata moșului
A avut probleme cu vânătorul pentru că nu era lacomă și alegea lucrurile cele mai mici. Avea o slăbiciune pentru Prâslea cel Voinic.

Vânătorul
Era același în toate cazurile și făcea abuz de putere. Se lăuda cu calibrul puștii lui, dar din surse sigure am aflat că nu prea putea să o folosească (Albă ca zăpada).

Conform mărturisirilor fraților mai mari ai lui Prâslea, zmeul nu exista. Ei erau cei care i-au pus pe cei doi pitici să culeagă merele de aur și le-au dat moșului pe o căruță de iarbă. Au primit rest punguța cu doi bani. Au spus împăratului că zmeul e de vină. I-au dat punguța cu doi bani lui Prâslea să păzească el merele rămase, că ei aveau treabă cu fata babei zisă Scufița Roz și Albă ca zăpada. Cel puțin așa credeau ei că ele vor veni la întâlnire pentru că le spuseseră de tranzacție și știau că de sânziene, când luna e plină, Scufița Roșie se transformă în Scufița Roz.

Dacă nu era Greuceanu’, Prâslea ar fi adormit cu tot cu țepușele lui. Astfel, din recunoștință, Prâslea a strecurat punguța cu doi bani în buzunarul lui Greuceanu. Acesta a crezut că banii sunt blestemați de zmeu și i-a dat piticilor să scape de blestem și să-l inducă în eroare pe zmeu. Apoi s-au pus pe așteptat și au fumat câte o țigară (de la frații lui Prâslea). Ei nu știau, dar moșul cosise iarba fermecată din grădina cerbului când acesta avea treabă cu Harap Alb.

Piticii (cei doi) s-au gândit că dacă a mers lejer prima dată cu merele de aur pentru frații lui Prâslea, pot să o facă încă o dată pe cont propriu și să ducă o căruță de iarbă fraților lor. Astfel nu mai trebuiau să sape în mină. Cum s-a înserat au început să se cațere după merele de aur.

Prâslea auzi un fâșîit în copac și trase o săgeată. Zmeul scoase un urlet ce cutremură palatul. Greuceanu care fumase iarba fermecată, recunoscu Zmeul în copac cu cele două capete ale sale, îl băgă până la genunchi în pământ și îi tăie capetele. Prâslea văzu cum Gruceanu taie capetele piticilor și gândi că e posedat de Zmeu. Þinti și trase o săgeată direct între ochii Greuceanului, apoi căzu într-un somn negru ca smoala.

Mutulică
Cânta un cântec vesel. Avea o voce plăcută. Plecase să-și caute frații. Se înnopta și vagabonzii ăștia doi se duseseră să chefuiască cu frații lui Prâslea chiar acum când aveau nevoie de toată lumea să care diamantele din mina ce dădea în visteria palatului. Cel puțin așa știa el. A rămas fără voce de când a văzut cum Greuceanu le taie capetele. Toată noaptea a fugit prin pădure cu zmeul pe urmele sale.

Vânătorul trecu pe lângă locul crimei cu Albă ca zăpada. O lăsă să scape. Scoase inima lui Greuceanu și o duse Împărătesei drept dovadă că o omorâse pe Albă ca zăpada. Pe cei doi pitici morți îi dădu lupului la schimb cu bunicuța. Astfel deveni erou și Scufița Roșie se îndrăgosti de el, deveni Scufița Roz și se jucă cu pușca lui până la adânci bătrâneți. Bine, să nu credeți că uitase buzduganul zmeului!

Prâslea deveni erou pentru că scăpase de zmeu din care se găsi doar o baltă mare de sânge, dar nu uită să pomenească cum îl ajutase Greuceanu, tăind două capete. Celelalte șapte capete… ale zmeului le săgetase el!

Cei șapte pitici spuseră tuturor cum omorâse Prâslea zmeul. Drept recunoștință pentru că răzbunase moartea fraților lor, îl lăsară s-o vadă pe Albă ca Zăpada cum face baie la cascadă. De atunci Prâslea s-a îndrăgostit de ea până peste cap. Pentru că dragostea lui pentru Albă ca zăpada era pură și castă, se vedea din când în când cu fata moșului care din bunătate îl ajuta să scape de tensiuni.

Prâslea niciodată nu a aflat cum avea grijă Albă ca zăpada de pitici. Oricum, sunt doar zvonuri.

Când Împărăteasa a auzit că vânătorul a mințit-o în legătură cu moartea lui Albă ca zăpada, a chemat zmeul. Acesta s-a folosit de toate secretele care le îngropase vânătorul și i-a luat mințile… și odată cu ele, și pe Scufița Roz.

Supărat că Împărăteasa îl tot deranjează, Zmeul i-a făcut-o și ei. Dar după ce i-a dat lui Albă ca zăpada mărul otrăvit.
De aici începe povestea cu frumoasa adormită din pădure… Care… evident ați ghicit este, da, Albă ca zăpada! Toți curtenii erau nu adormiți, ci împietriți, adică stoned!

Aici e cam urâtă povestea… Prâslea e neglijat de fata moșului care se căsătorește cu Făt frumos din Lacrimă…și din exces de pasiune se aruncă peste sicriul lui Albă ca zăpada nemaiputând suporta singurătatea. Din pudicitate Albă ca zăpada s-a prefăcut în continuare adormită…până când ceva a explodat în ea făcând-o să geamă și să trezească toată pădurea. Apoi muri de rușine. El muri un an mai târziu… de SIDA.

Scufița roz a fost inițiată de bunica ei în tainele iubirii. Doar la lună plină se mai transforma în Scufița Roșie. Moșului nu i-a plăcut niciodată comportamentul babei. Nu a aflat niciodată nici de Harap Alb, nici de ceilalți prieteni ai lui. Dacă ar afla, nu ar mai da nici doi bani pe ea. Chiar dacă are o livadă de mere de aur acum. Cositul ierbii pare profitabil, mai ales dacă e iarba fermecată din grădina cerbului!

Zmeul mai venea în vis la Scufița Roz. Ursitoarele își spuneau „Zburătorul a lovit din nou” ori de câte ori Scufița Roz se trezea dimineața cu un zâmbet extatic pe față care dura trei zile și trei nopți. Au încercat să-i scoată zâmbetul și cu Sperietoarea din „Vrăjitorul din Oz”… fără succes. Singura urmare a fost că… eliberată de tensiuni, sperietoarea și-a găsit înțelepciunea...

Cei care au mai rămas în viață, au trăi fericiți ca în „Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte”… dar până la urmă toți au trecut prin valea plângerii unde Moartea îi aștepta ascunsă într-un cufăr vechi cu amintiri. Se spune că până și Scufița Roz căutând o amintire despre pușca vânătorului, a deschis cufărul într-o zi. Doar că Moartea în loc să îi dea o palmă peste față, optă pentru funduleț. Are și moartea slăbiciunile ei!

Cu toate că la început Zmeul era pe felie cu Moartea, a trădat-o și a părăsit-o pentru scufița Roz. L-a așteptat răbdătoare până a venit să o caute pe Scufița Roz și i-a dat sărutul fatal. Astfel Zmeul a murit puțin câte puțin cu fiecare personaj posedat. Astăzi nimeni nu mai crede în el. De aceea nu mai sunt nici Feți Frumoși care să-l răpună...doar cei care se nasc, continuă să creadă în Moarte. Dar o să-i vină și ei rândul! Pentru că… tot ce are un început are și un sfârșit… nu-i așa, Mr. Anderson?

Din când în când oamenii au tendința să înfrumusețeze lucrurile.
Oricâte povești ați auzi, toate fac parte din povestea poveștilor! Never ending story.