Motto: „după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie.” (Vechiul testament, Facerea, 1, 27)

Personaje:
El – 30 de ani, atletic, poate avea orice tip de păr. sau poate nu
Ea - 20 de ani, subțire ca o trestie, cu păr, sigur. lung, eventual ondulat.
Celălalt - personajul fără vârstă sau cu multe vârste/multe măști

Scena 1

Decor: deșert, în fundal și de jur imprejur. Mult nisip pe scenă, nisip care va ajunge “suflat” și în sală, pe parcursul piesei. O oază în prim-plan din care se vede un măr (copacul este real) încărcat de mere (merele sunt de plastic). În iarba de sub pom (reală) se văd diverse animale: o șopârlă, un șarpe (tot de plastic), o cămilă legată de pom (miniaturală, de pluș), doi cai unul către altul, un câine și o țestoasă (de porțelan), o lebădă (tot de porțelan, cu compartiment pentru nimicuri, de aici personajele vor lua diverse). Din pom mai atârnă, pe lângă mere, nuferi croșetați. Pe crengi, păsări (împăiate): un corb, o cucuvea, un papagal, un albatros. Din tavan atârnă un soare de hârtie, decupat, așa cum îl reperezintă copiii în desene. O masă de picnic, rabatabilă, cu 2 scăunele, tot rabatabile. Masa este acoperită cu o mușama albastră cu bărcuțe, bătută în pioneze. Pe masă: o vază de sticlă ieftină în care sunt puse fire de iarbă de plastic și capete de papură (reale) și diverse ustensile pentru bucătărie. Un ecran de pânză, în fund, ca în sălile de proiecție)

El : (intră în scenă, târând prin nisip un ren înjunghiat – de pluș - este îmbrăcat cu o cămașă cu imprimeuri mari în culori stridente, pantaloni kaki și bocanci) În sfârșit!
Ea : (își ițește capul de după măr) Te-am așteptat.
El: Și ce dacă!
Ea: (iese și ni se arată în toată splendoarea, cămașă de in cu motive floral-folclorice, blue-jeansi și sandale fine, joase. Părul e lăsat liber, în el sunt prinse flori de hârtie creponată, colorate, altele făcute din foi de caiet - lalele, ghiocei -; la gât are o ghirlandă, tot de hârtie) Ești rău! Nu mai vorbesc cu tine (se chiorăște către soare) 10 minute.
El: (sarcastic) Și cu cine o să vorbești, mă rog?
Ea: Cu asta! (și arată către șopârla din iarbă)
El: (râde) Mai bine ai fi vorbit cu papagalul. L-am învățat ieri să spună: “curvo, curvo”. E chiar amuzant cât de sincer este! Poți să încerci!
Ea: Porcule!
El: N-avem. Am găsit renul ăsta ceva mai încolo. O să ne mulțumim cu el.
Ea: Și acum te-aștepți să-l gătesc, nu-i așa? Să-l belești tu. Apoi na asta! (și îi dă în cap cu o tigaie pe care o scoate din spatele lebedei)
El (nervos): Daca n-ai fi singura femeie din zonă, te-aș beli pe tine! (rânjește) Pune mâna și pregătește alea.
Ea: Ce să pregătesc?
El: Fă focul, proasto.
Ea: Te-ai tâmpit? Știi că ne hrănim ecologic, la nisip.
El: (nu mai zice nimic, se-apucă sa scoată “pielea” renului. Din ren se împrăștie ghemotoace de vată. Mormăie) Numai grăsime, o să te coacem pe tine, dragă.
Ea: (indiferentă, fredonează o melodie pentru copii) “Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen/ Și fiin’că ea nu se rupea/ Au mai chemat un elefant”

(se stârnește o furtună de nisip care este “împinsă” spre sală, spectatorii își acoperă instinctiv fața cu mâinile, din norii de praf își face apariția călare pe o bicicleta Pegas - veche, hodorogită – Celălalt. E îmbrăcat într-un drapaj făcut dintr-un cearșaf banal, mijlocul este încins cu o curea normală, modernă, cu cataramă, în picioare are pantofi eleganți, negri și șosete tot negre)



Scena 2
(Totul e vraiște, tigaia, de care sunt lipite bucăți de vată, e aruncată într-un colț, masa e răsturnată, cămila “leșinată”, păsările din pom atârnă și se bălăngăne)

Celălalt: M-ați chemat? Am auzit ceva, am simțit o eterică și dulce chemare. Levitam în nava mea, undeva aproape de Lună. Uite, am adus-o cu mine (de sus, coboară luna, făcută tot din hârtie, ca soarele. Soarele este “tras”. Zeci de stele “cad” până aproape de personaje. Lumina se schimbă, este noapte acum)
El: Cine e ăsta, dragă? Îl cunoști?
Ea : (panicată) Nu! Credeam că tu…
El: (se plimbă “în cerc”, cu mâinile la spate. Face pași mari, numără: “unu, doi, trei….douăzeci” . Apoi tare) Aici, uite un loc potrivit! (Se repede la Celălalt, îl smuceste de cearșaf): Băi, ăsta, Buddha sau cine mă-ta ești, de când te dai, mă, la muiere-mea?
Celălalt: (reușeste să scape din strânsoare, se scutură) N-am nicio treabă cu femeile! (se strâmba de parcă tocmai înghițise ceva amar) Și nu mă cheamă Buddha, mă cheamă Ga…
El (întrerupându-l pe Celălalt): Du-te-n mă-ta, te-am întrebat eu cum te cheamă? Să ne-nțelegem (coboară tonul). Pe-aici nu ne cheamă. Adică nu avem nume din astea, banale și inexpresive: Cristinica, Viorel, Ciripel sau unele sforăitoare, gen Celcenuștiuceface - mai sunt unii…Am și uitat…Proasta asta e Ea sau Fă sau Dragă, ce-i drept, mai rar, eu sunt Eu, cred că și El. Tu esti Nimeni, înțelegi?
Celălalt: Nu!
El: Bine, ești Celălalt. Asta îți convine?
Celălalt: Nu, eu știu cine sunt. Să vă spun…
Ea (îi pune degetul pe buze și-i zâmbește suav): Ssst, ascultă-l pe El. El știe. Tu nu ești ceea ce crezi!
Celălalt: (coboară umerii, privește în pământ) Fie! (se-așează lângă pom) Și, ce ziceați că faceți aici?
El: Ce faci și tu.
Celalalt: Eu?
El: Da. Ce faci?
Celalalt: Acum am venit!
Ea: Þi se pare. Așa spui mereu. Vezi, ți-am spus Noi!

Cei trei se iau de mâini. În cerc. Lumina se estompează din ce în ce, până nu mai vedem nimic. Auzim doar, vag, sunetul valurilor.



Scena 3

E dimineața. Soarele e la locul lui “pe cer”. Câțiva norișori atârnă și ei, ici-colo. El caută ceva în lebădă, scoate niște scule de cizmărit. Ea și Celălalt sunt întinși pe jos, dormitează încă. Celălalt e Altul. Mai tânăr, parcă, e îmbrăcat la fel, doar că, de data asta, în picioare are sandale romane.

El: (pingelindu-și un bocanc) Ce zi tâmpită! (înjură, bolborosind)
Ea: Poate plouă.
El: Sigur. Dar nu azi.
Ea: (trist) Nu mai știu ce e ploaia…
Celălat: (cască, se întinde) Ce folos!
Ea: (se pune peste el) Ce vrei să spui?
Celălalt: (nemișcat cu femeia deasupra, cu mâinile întinse pe lângă el) Dacă plouă, ce folos? Oricum nu faceți nimic. (o împinge ușor la o parte) Nu sunt semințe. Aveam eu câteva pe navă. Le-am strâns o viață…

El și Ea îl privesc cu neîncredere pe Celălalt. El îi face semne cu mâna, fluturând lângă tâmplă.

El: Ce înseamnă “o viață” pentru tine? Pari destul de tânăr…
Celălalt: Desigur. Asta pentru că tu nu vezi decât în orizontul tău.
El: Și ce vrei să spui? Că ești o hologramă? Tu ești în “orizontul” meu. Uite! (și-l împunge cu sula) Ce zici? Simți ceva?
Celălalt: Degeaba vă explic. De fiecare dată faceți asta. Mă duc. (se ridică și se îndepărtează, “dezarmat”, cu pași înceți)
El: (ca pentru sine) Nu știu de ce-l tolerăm pe nebunul ăsta. (scutură bocancul, dă cu el în pom și îi pică în cap un măr de plastic) Au! Morții și răniții. Mereu povestea asta. Păcat că a fost unul înainte (se îndreaptă către Ea) cum îi zice?
Ea: (preocupată, scoate un mosor din lebădă, culege mărul și-l atârnă la loc): Cine dragă? Iar vorbești să n-adormi?
El: Totul e perfect! S-a ouat cineva azi?
Ea: Poate tu!
El: Nu fă glume proaste. Vezi că mi-e foame. Și te mănânc pe tine. (o prinde în brațe, o trage pe genuchi, o sărută. Ea se zbate, se rostogolesc în iarbă)
Ea: Au. L-am spart.
El: Ce?
Ea: Oul țestoasei
El: Nici de oua nu ești în stare să ai grijă!
Ea: Nu e vina mea!
El: Taci! Ascultă! (se aude un tropot de copite, în depărtare. Apoi liniște, apoi iar, parcă tot mai aproape, mai intens. Zgomote de săbii. Pe ecranul din fund apar umbre de coame de cai, în galop)
Ea: (vine în brațele lui și se ghemuiește) Ce e asta? Mi-e frică.
El: Gata, s-a oprit. Plec să caut ceva pentru astăzi.
Ea: Sper că nu te duci Acolo! (și arată cu mâna în direcția de unde venise zgomotul)
El: Nu fac nimic făra nicio cauză. Momentan, mi-e foame, vedem după.
Ea: Credeam că pentru mine. (se alintă la pieptul lui)
El: (o sărută pe frunte) Tot momentan. Hai că mă grăbesc. (ia o foarfecă din lebăda de porțelan, taie sfoara și ia albatrosul cu el. Îl pune pe umăr. Pleacă fluierând un cântec de cazarmă)
Ea: (rămasă singură, se trântește pe spate, vorbește cu păsările rămase în pom. Între timp, câteva mere se rostogolesc în iarbă) Când am venit aici, știi, te aveam numai pe tine, papagalule. Mi-ai fost drag. Apoi a apărut cioara asta. (ia un măr de jos și dă cu el în corb. Corbul se clatină și “spânzură” de picior. Se aude un cra-cra, disperat, apoi se întețește. Multe ciori (pe ecranul din fund se văd umbre de păsări), se aude fâlfâit de aripi. Pe scenă și în sală se stârnește iar vântul, iar nori de praf, umbrele “ies” din ecran și “zboară” pe deasupra capului spectatorilor).
Ea: (clănțănind) Gata, nu mai zic! Apoi a venit sor’-ta, cucuveaua. Zic soră-ta că am văzut că vă înțelegeți de minune. Cobiți cu rândul. Pe albatros l-a adus El. (visătoare) Îmi amintesc ziua, o, minunată zi! (se ridică și începe să danseze, fredonând o melodie de amor): Ce frumos îmi părea. Adonis însuși, parcă. Au urmat zile în care am uitat unde mă aflu. (se așează în fund, ia un băț și trage linii cu el în nisip) Apoi totul a fost așa. Tragi o linie, a doua zi ți-o ia vântul. Tragi, tragi și tot tragi. Eu n-am renunțat! Nu contează, poate într-o zi ne vom aminti și vom pleca. Pentru mine, El e El. (plânge) N-am nevoie de nimic și de nimeni (hohotește) Dacă nu venea Celălalt, barbarul! Dacă nu venea m-ar fi iubit și acum, n-ar mai fi visat lumi și cai, alți cai decât ăștia (se ridică și răstoarnă caii de porțelan). Credeam că e simplu: Noi și păsările noastre și câinele nostru și ce mai e pe-aici. (ia un caiet și un pix din lebădă și verifică inventarul: “ cai – 2, câine – 1, cămilă -1….piele de ren -1…masa…”) Le-am adunat în timp, n-am avut tot de la început. Până și mărul cred că l-am sădit cândva (se întoarce către sală, se încruntă). Eu sau Altcineva. Nu mai știu. (Se uită la spectatori ca și cum ar căuta pe cineva, cu privirea). Visez uneori la o mare. Deși am spus! (ridică tonul de parcă s-ar certa cu cineva) Nu am nevoie de nimic! (apoi moale) dar cred că am trăit cândva la o mare…Îmi amintesc zgomotul valurilor și briza și nisipul fin pe pielea mea. (dă cu piciorul în nisip, ridicând iar nori de praf) Poate din cauza ta, fir-ai afurisit. M-ai secat toată viața! (se așează pe scăunel, la masă, cu spatele către spectatori, își ia capul în mâini; se aude cum plânge, gemând între suspine)

Ecranul se umple iar de umbre de păsări, cu aripi lungi. Se aud țipete de pescăruși, sunete de valuri, în sală se simte o briză plăcută, marină.



Scena 4

Apare Celălalt, cu cearșaful tot zdrențuit pe el, desculț, trăgând după el un fel de baleno-mini-navă-spațială. Designul rămâne la alegerea și inspirația scenografului. Gura să fie, desigur, mare, cât mai largă cu putință, vom vedea și pentru ce.

Celălalt: A murit cineva?
Ea: (se ridică de la masă, e toată plânsă, are șuvițe de păr lipite de obraji) Nu. (uimită și puțin speriată) Ce e aia?
Celălalt: Nava mea. Ce credeai că e? Pegas-ul era doar naveta de salvare. Bine că am reușit să o aduc până acasă.
Ea: Acasă?
Celălalt: Presupun că e și casa mea!
Ea (tare): Ascultă, domnule, aici ești doar musafir. Și ar fi bine să-ți iei catrafusele și să pleci. Și să dispară și ăsta. (dă cu piciorul în balenă. Gura acesteia se cască, se aude un sunet ca de sughițat și din ea iese un stol de porumbei care zboară peste tot, evident că și în sală)
Celălalt: (închide gura balenei, icnind) Ce te-a apucat? Îmi strici jucăria! Și de când sunt, mă rog, domnule?
Ea: Dar cine ești?
Celălalt: Eu sunt!

Cerul se umple de norișori de carton gri-închis și o lumină străbate din cap în cap. Pe ecranul din fund fulgere. Se aude un bubuit înfricoșător. Întuneric. Iar lumina fulgerului. Plouă. În lumina intermitentă îl vedem când pe El, când pe Celălalt, în același loc. Ea este urcată în pom.



Scena 5

Ea și Celălalt. Celalălt e îmbrăcat acum cu haine normale, casual, la moda zilei. Sub tricou i se vede un început de burtă. Totul e uscat, ca și cum nu s-a întâmplat nimic. În afara unei băltoace în care se odihnește “nava. Ea e încă în pom, dârdâie, cu cele 3 păsări prinse pe cap cu o cordeluță. Celălalt, liniștit, decojește o banană, la masă.

Celălalt: De o oră stai acolo. Râd și ciorile de tine. Dar poți să stai cât vrei.
Ea: (coboară din măr) De unde ai luat astea? (pe masă sunt mai multe banane, un pui la rotisor, o șampanie, o farfurie cu brânză, etc)
Celălalt: Au picat din cer.
Ea: Faci mișto de mine!
Celălalt: Nu mă crezi, bine! Tu cum mă-ta ai ajuns aici? Ia mai gandește-te.
Ea: S-ar putea să ai dreptate…

Se așează la masă lânga el, trage puiul în fața ei și începe să mănânce, precipitat. În timpul ăsta baleno-nava “sforăie” în băltoacă și, din când în când, îi mai iese pe gură câte un porumbel.

Ea: Nu mai știu de când n-am mai mâncat așa de bine.
Celălalt: Evident că de ieri, dar tu nu-ți mai amintești decât episodul cu renul. N-a fost bun de nimic. Dar am mâncat o vacă întreagă. N-am fost așa de ecologici, poate de-asta nu vrei să-ți amintești. Și mie mi-a fost greu, tot timpul am avut senzația unui sacrilegiu, nu știu de ce.
Ea: Stai puțin, tu nu erai când a venit El cu renul! Sigur nu erai!
Celălalt: (pentru sine) Știam eu ca ești confuză.
Ea: (mormăind) Tot ce se poate. (tare) L-ai întâlnit pe El?
Celălalt: Nu. Pe cine? (se ridică, se uită în jur, se apropie de marginea scenei, pune mâna la ochi; se întoarce la masă) Pe cine voiai, dragă, să întâlnesc. Suntem singuri. Am verificat. (mai mult pentru el) Uneori ai și tu dreptate.
Ea: (gata să plângă) A plecat imediat după tine, a zis că se duce (își frânge mâinile) în fine, după ceva. (apoi pe ton ridicat) Nu mă mai minți! Tu vrei să-i iei aproapelui tău…(nu mai poate continua, se încurcă)
Celălalt: Ce să-i iau, dragă? Ce tot bălmăjești?
Ea: Nu mă poți convinge! Orice ai face! Tu nu ești Tu. Adică nu ești El!
Celălalt: Te-ai tâmpit! Vezi, dacă abia ai coborât din pom. (aruncă coaja de banană către ea, râzând)
Ea: (încet) Deși începi să-i semeni.
Celălalt: Așa mai vii de-acasă. Pune mâna și fă ordine că avem musafiri.
Ea: Nu, zău! Și anume pe cine (același joc cu “privitul în zare”, ca și al Celuilalt, mai devreme) Cine mă-sa ne poate vizita în pustietatea asta?
Celălalt: În pustietate trăiești tu! Vezi, dacă nu mai ieși din casă! Așa am decorat noi casa, proasto. M-a costat cam mult, ce-i drept. Și e o porcărie. Dar e din gașca ta decoratorul ăla cretin. Dacă îl prind, îi rup picioarele (rânjește).

În ecran se profilează o ușă. Se aud bătăi. Celălalt se ridică. Deschide “ușa”. În prag este El. I-o închide în nas.

Celălalt: (către Ea) Vorbești de lup. (deschide iar ușa) Poftim, intră, deși nu te așteptam.
El: (pășește nesigur) Bună…
Ea: (se repede în brațele lui) Mi-a fost așa de frică!
Celalalt: Ia să vedem! Să ieșim din cadru să nu stricăm cumva momentul porumbeilor? (Sforr! Baleno-nava mai scapă un porumbel)
El (o dă la o parte pe Ea, vizibil agasat): Am venit dupa rest…
Celălalt: Ce rest? Nu ți-a ajuns? Vrei dobânda la femeie?
El: Îmi pare rău, n-am facut nimic, am venit dupa banii pentru casă.
Celălalt: Nu mai spune!
El: (exasperat) Nu știu ce vrea femeia asta!
Celălalt: (râde nervos) Convinge-ne, te rog. Măcar pe Ea, uite cum se uită ca o curcă la tine. Nu-i frumos să-ți bati joc de sufletul femeii! Hai că ți-o dau de tot. Ce zici? Batem palma?
El: Domnule, nu am venit dupa Ea!
Celălalt: Sigur că nu, nici eu nu aș veni! (se duce la lebădă, ia un carnet de cecuri, scrie, rupe o filă și i-o întinde) Ia și pleacă până nu-ți fac ce i-am spus ei.
El: Mă scuzați (între timp Ea a venit iar lângă El și se agață, disperată. Iese târând-o dupa el, pe ușă. În urma lor “zboară” albatrosul – agățat de sus, pe sfoară - până la măr, la locul lui)

Celălalt scoate un fotoliu dintr-o dună de nisip, îl trage aproape de masa cu două scăunele, se trântește în el, apasă pe o telecomandă invizibilă, ecranul se face negru, totul se întunecă. Se aude doar o voce, în fundal:

“Evident că eram în plus!”

Un șarpe se târăște pe marginea scenei, sâsâind către spectatori.