A doua descindere a fost de vineri până ieri, miercuri, împreună cu Adriana. De data asta am ajuns cu trenul. Mie unul, dacă mersul cu trenul nu este o simplă navetă cotidiană spre și de la serviciu, îmi produce plăcere, îmi stârnește interesul și mă inițiază în treburile curente, recurente ori de perspectivă ale oamenilor, mai temeinic decât presa, decât un studiu savant, ori mai abitir decât o pot face capacitățile mele personale de acumulare empirică a cunoștințelor și de sintetizare a lor metodică. Cred că e vorba de un efect catalitic. În tren nu citesc, nu dorm, nu mănânc. Privesc, ascult și mă desfăt fumând și degustând ceva alcoolic. Bunăoară, în rapidul ce ne-a dus către Constanța, “am fumat și am băut” pe culoar discuția a doi domni plasați ca vârstă spre 60 de ani, intelectuali de rasă, cu venituri bunicele ... Tema în discuție nu era una stabilită ad hoc, dimpotrivă, părea a fi suferit îndelungi prelucrări anterioare, așa încât convivii erau în consens deplin: de ce e văduvită istoria națională predată în școală de un capitol viguros asupra perioadei '65-'89? Am asistat/participat la sesiunea asta de comunicări începând de la Lehliu și m-am retras la Fetești, pentru a-mi pune gândurile și achizițiile de culoar în ordine. Până la Cernavodă îmi reînviasem, din memorie, chestiuni spuse de buni prieteni ai mei, relativ la manualele școlare de istorie din Grecia și din Egipt. Nicos Papasterghiou, uimit de faptul că la noi în manuale se ajunge până “în ultima zi”, îmi spunea că în Grecia, manualele de istorie: “se opresc în momentul în care istoria noastră (a lor!) devine rușinoasă!”. Apoi, regretatul distins profesor și cercetător al Institutului de Egiptologie din Cairo, Akim Popescu ne spunea, studenții fiindu-i, că prin manualele de școală egiptene poți citi istoria străveche și veche a Egiptului, că dacă ești curios și insistent poți găsi prin biblioteci referințe istorice până prin vremurile în care istoria egiptenilor a început să fie făcută de alții, iar dacă te interesează istoria curentă, trebuie să devii politician, acolo, în Egipt. Culoariștii mei, conchideau la Fetești, că manualele noastre de istorie sunt o blasfemie la adresa istoriei, cunoașterii și educației.
Acum, stând cu ochii-n televizor, constat că diferența între București și Agigea este stabilită de bursa CFR: două “acțiun/bilete” erau evaluate vineri, săptămâna trecută, la 560 de mii de lei; la o săptămână distanță “valoarea” acelorași acțiuni/bilete a crescut cu mai mult de 10%. Înseamnă că distinșii convivi aveau dreptate, trebuie să ținem cont de ce se întâmplă până în ultima secundă în istoria noastră, altfel ne prăjim la buzunare. Să fie sănătoși și la pungă groși, domniile lor. Coborând din tren, la Constanța, am tras la Bunica, lângă gară. Am mâncat – conform ordinelor date de Radu telefonic. Radu pregătea de zor paginile pentru concursul de poezie și ... Avea treabă, clar!
... noi, departe d-alea ș-alea
cu berea-n faț-am așteptat,
a venit Radu de ne-a luat.
ajuns-am la Agigea,
unde-am ... despachetat.
Încă o lămurire, ca să ajungi pe șosea la Agigea, treci de Agigea, nu intri în Eforie, dar faci “dreapta” acolo unde scrie RoRo și o ții drept până dai de un pod prea mare pentru firișorul de apă ce curge pe dedesubt. Treci și podul, faci iar dreapta, apoi stânga și dai de un gard pe care este afișul: Festivalul de poezie Agigea 2005 – precum o opreă de artă afișul dăinuie unic, imutabil, inefabil, ireproductibil. Cum intri pe poartă, te iau în primire câinele Bebe și prietena lui lupă. Bebe e negru și pe dinafară și în cerul gurii la primul contact. Prietena lui este sfioasă.
...
Pentru că în escapada precedentă n-am văzut cum “se prezintă” ziua plaja la Agigea, fac acum o descriere: pustie. Complet liberă, mici golfulețe. La nici 10 minute de mers pe jos, înspre Eforie, există un fel de refugiu, săpat în stâncă – Marian Șolea ne-a deschis ochii! Multe văgăuni, malul în surplombă. Parcă eram pe altă lume ... nu tu pungi de plastic, nu tu sticle reciclabile ... Dacă din nefericire dați peste două personaje nereciclabile, un el și o ea, un el ce dă din mâni și spune prin viu grai că s-au distrus ctitoriile lui Gheorghiu Dej și că ați înmormântat memoria următorului ctitor, iar ea, e cumva fără partea de jos a costumului de baie, treceți-i cu vederea, sunt niște bieți nostalgici. Între altele, ceea ce rătăciții ăștia cred a fi ctitorii dejiste, sunt de fapt foste cazemate făcute de nemți în primul război mondial. Lăsați-i în plata Domnului, busola lor e înțepenită “beniucistic”.
Revenind, pentru că tot sunt pârlit, accesul pe minunăția asta e gratuit!
...
Seara de sâmbătă a fost, cum v-am spus, o deschidere spre “Galaxia virtuală”. Atunci, imediat, unii au fost sceptici, dar pe mine nu m-a prins, pentru că eram în plin elan “optimistic” – scriu barbarismul ăsta, pentru a vă convinge că sunt un optimist incurabil.
Jurizarea pentru concursul de poezie era încheiată, însă am căzut de comun acord că noaptea e un sfetnic bun. Prin urmare, anunțarea câștigătorului și clasamentul învinșilor au rămas să fie făcute publice abia dimineață. Zis și făcut! Și-acum, nu mâncăm, nu bem, nu discutăm liber de constrângeri, nu cântăm, nu ne împrietenim cu cei doi vegetarieni, nimic, nimic? Noroc cu Nia, care venise cu un preparat vegetarian, un lichid roșu, corespunzător tuturor preferințelor, gusturilor și nevoilor unei serate în aer liber.


Concursul ...!? Până în zori, mister și groază, țărani și killeri. Se lasă noaptea. Toți jucătorii închid ochii. Killerii primesc învoirea să se cunoască. Se lasă iară noaptea!