Poezia romantică este una dintre ultimele reminiscențe viabile ale perioadei care a marcat în mod decisiv literatura europeană. Romantismul în poezie este încă o alternativă, reușind să stârnească pasiuni și oferindu-le cititorilor modele. Ne regăsim în romantism, pentru că acesta inistă pe sentimente familiare fiecăruia dintre noi. Iubirea, obsesia, suferința, speranța, toate sunt valorificate de romantism, care reușește de fiecare dată să ne atragă într-o lume a posiblităților, unde nimic nu mai pare imposibil.

Ștefan Ciobanu oferă cititorilor un volum complex, aidoma unui mozaic. Descoperim elementele treptat, pe măsură ce poetul își dezvăluie obiectul central al fanteziei. aliona nu este definită decât printr-o multitudine de perspective, pe care putem sau nu să le alipim. Nimic nu este cert, nu există siguranță, pentru că nu există banalitate. Ștefan Ciobanu refuză cu obstinație normalitatea, considerând că banalitatea este ratarea supremă. Nu este bine să fim normali, pentru că cei normali sunt pretutindeni: “nu îmi plac zilele când / ea / se transformă în mine / în acele nopți / trag cearceaful peste toată ființa mea / pentru că / luna plină răsare din venele ei / și așa tumultoase / atunci / suntem normalii planetei / admirăm pașii noștri încălțați / taximetriștii galbeni la suflet / tablou de noapte / ea / puțin nervoasă / sau cu îngerii parfumați / hanoracul meu verde nu îi vine niciodată / și / oricât s-ar aranja în ochii mei / aflați în ultima bancă / tot nu o să-mi ajungă la frunte / pe trotuare iubiții intră mereu unul în altul / cu fularele pe nas”

Poemele din “aliona” apar aidoma unor fragmente, continuând ideea, transformând-o. Asistăm la geneza unui mit personal, iar Ștefan Ciobanu se luptă să îi ofere alionei profunzime, să o ilustreze prin prisma perfecțiunii ei. Aidoma unei muze, deși definită de poet în opoziție cu aceasta, aliona este pretutindeni, ajungând să se repete până la obsesie în cadrul poemelor. Cititorul nu poate evada din acest miraj, pentru că aliona este o parte a ființei imposibil de contestat. Folosind din plin avantajele romantismului, Ștefan Ciobanu ne face să ne regăsim în poeme, să ne dorim același tip de sentimente intense descrise pe parcursul volumului. O carte care poate stârni pasiuni, un volum al dorinței mistuitoare.

Stilul este direct, descriptiv. Un neajuns al volumului este staticitatea, care marchează în mod decisiv imaginea simbolului aliona. Fără să acționeze, aceasta apare aidoma unui model îndepărtat și lipsit de viață. Transcendând naturalul, aliona se remarcă prin imanență, oferindu-i cititoriului luxurianța miturilor orientale în tandem cu puterea frustă a imaginației moderne. Cu toate acestea, aliona nu reușește să acționeze propriu-zis, rămânând un simbol îndepărtat. Regăsim în aliona imaginea zeilor antici, levogirul se amestecă în ceai, iar plasele de fluturi prind clipe, la fel de simplu ca un zâmbet. Apoi, în lumina dimineții, parcă nici nu mai contează ce se întâmplă: ”în dimineața aceea / lumina intra în bucătărie printr-o pâlnie / aliona / îmi spunea să mestec în ceai / levogir / atunci / toate lucrurile de la feliile de pâine cu marmeladă / s-au ridicat ușor spre tavan / lingurița mi-a scăpat printre degete / argintând pentru o secundă aerul / aliona / a zâmbit / s-a apropiat de mine / punându-și mâinile pe umerii mei / m-a așezat pe covor / apoi / a început să adune orele / cu o plasă de fluturi”

Limbajul folosit este simplu, reușind să fluidizeze poemele. Nu există cuvinte în plus, nu există prețiozitate. Ștefan Ciobanu vorbește despre el, despre sufletul măcinat de tristețe și de dor și despre construirea unui ideal. Sub forma alionei, descoperim o filosofie de viață, un punct central spre care putem să tindem și pe care încercăm în fiecare zi să îl atingem. Exprimarea familiară ne ajută să ne identificăm în ipostazele de viață, să privim mai atent în jur. Până la urmă, nu avem de unde să știm când s-ar putea să apară aliona.

Sensibilitatea este trăsătura definitorie a volumului. Uneori în mod excesiv, Ștefan Ciobanu abordează dragostea dintr-o perspectivă ideală. Ființa este închinată unui simbol, trăiește pentru a descoperi o stare considerată ca fiind supremă. De undeva din afara sistemului, fără nicio legătură cu viața noastră imediată, aliona se întrupează pentru a explica parcă tăcerea. Fără niciun cuvânt, fără întrebări. Nu trebuie să explicăm sentimentele, nu avem cum să înțelegem iubirea. Aceasta, portetizată prin aliona, nu are ecouri pământești: “mă aplecam mereu / să culeg măsline sau umbre / din urma mea / greblam pașii / și visam / că vor crește spasme de aur prin iarbă / deși aveam dovezi clare / că aliona / cântă secundele timpului la o harpă din apă și sare / cineva îmi spunea că / am văzut-o pe aliona / număra ceva sau se pierdea în zare / urma / tăcere / acum că sunt lângă ea / am voie să strig / aliona! / lioana oanila iaonla / o noutate / aliona / nu are ecouri pământești”

Ștefan Ciobanu ne oferă în “aliona” o zonă de refugiu, o evadare dintr-o realitate considerată de mulți apăsătoare. Volumul se dovedește a fi o iluzie, de la un capăt la altul, un vis. Poetul deschide un portal către un tărâm magic, unde orice e posibil. Legăturile slabe cu realitatea s-ar putea dovedi însă o piedică între cititor și volum. Oamenii caută astăzi cărți puternice, care să îi provoace, care să îi oblige să mediteze la realitatea care îi înconjoară. Cartea lui Ștefan Ciobanu, chiar dacă nu reușește să fie reală sau actuală, impresionează prin sentiment. O plimbare de neuitat, construirea unei vieți de la zero. Suferință, iubire, senzații de neuitat... pe scurt, aliona...






Bibliografie

Ștefan Ciobanu – aliona – Amurg Sentimental – 2007