Veneția este orașul îndrăgostiților, al muzicii, al teatrului și al carnavalurilor. Veacuri consecutive, pe aici au trecut tot felul de personalități, dar și anonimi. Despre Veneția îmi permit să povestesc câte ceva, din ce am citit și am văzut prin intermediul mijloacelor virtuale. Chiar dacă în 1880 poetul Eminescu a consemnat printr-un sonet că viața falnicei Veneții era stinsă, acest oraș, cu o vechime de 1.200 de ani, e cel mai interesant de vizitat în zilele de azi, întrucât se mai aud cântări și se mai văd lumini de baluri. Când are loc Carnavalul Venețian anual, centrul San Marc împreună cu întregul oraș e plin de un farmec specific și memorabil.
În anul 726, pe când restul Europei era condusă de împărați și prinți, Veneția a luat-o pe alt drum, alegând dogele din rândul familiilor de vază. Cu cele 112 scrutine și cei 112 dogi care au urmat, orașul putea fi considerat cea mai longevivă republică din istorie. Poziția sa geografică era un mare avantaj. Făcând comerț cu Europa, Constantinopol și Africa de Nord, orașul dogilor era un nucleu pentru călători și o atracție turistică timpurie. Vizitatorii erau atrași prin faptul că orașul avea caracter cosmopolit, jumătate din venețieni fiind străini. Aici erau și mai sunt turci, evrei, greci, germani, toți fiind proveniți din comercianți. Și, după cum se spune, comerțul aducând bogăție, este un antrenament propice pentru dezvoltarea culturii. Veneția avea bani, iar aceștia au contribuit la înflorirea artei. În Renaștere, Veneția își permitea începerea a numeroase construcții, proiect care a durat aproape două secole. S-a ivit astfel un oraș plutitor, cu canale, palate mărețe și piețe publice. Cu cei 150.000 de locuitori, era un mare oraș european.
Veneția, pictată de Canaletto, ne oferă o imagine a arhitecturii și a vieții din secolul XVIII. În aceste palate „hidraulice”, imortalizate de pictor, locuiau nobili și negustorii bogați. Multe dintre ele aveau etaje inferioare, unde au fost înființate depozite, magazine și ateliere. Nobilii înstăriți trăiau alături de muncitorii de rând și cu micii comercianți într-un „mixtum compozitum”. Aristocrația nu era departe de noțiunea de sociologie aplicată. Au creat festivaluri cu intenția de a afirma identitatea venețiană. Erau organizate evenimente menite să crească sentimentul apartenenței. Întreaga populație se aduna la sărbători, la primirea demnitarilor străini și la carnavalul anual. Carnavaluri au loc în toată Europa, însă aici ele au o semnificație anume. Republica Venețiană a dat drepturi politice doar câtorva familii și se consideră că e oportun să existe o perioadă când, fără să se schimbe regulile, oamenii pot fi mai nesupuși, purtându-se mai necuviincios. Statul în aceste momente deține totuși controlul continuu, pentru a nu se ajunge la anarhie sau revoluție. Un sistem care permite asemenea libertăți cetățenești controlate menține populația mulțumită.
Astăzi, carnavalul venețian se adresează turiștilor cu dare de mână. Când Veneția și-a pierdut independența în fața lui Napoleon, carnavalul, simbol al egalității, a încetat să mai existe. El a fost reinventat în 1979. Însă, pentru a lua parte la o tradiție veche de 1.000 de ani, costă. Costumele sunt scumpe, iar biletele la bal, de asemenea… Cine poate fi prezent la Ballo Tiepolo, unul dintre cele mai fermecătoare evenimente, e un harnic financiar fericit. Aici, într-un costum specific, ai un simțământ pe măsură. Poți fi conte/contesă, baron/baroneasă, rege/regină. În asemenea posturi, te simți altcineva. Ești liber de a vedea pe alții și liber de a nu fi văzut de alții. Cuvântul „carnaval” derivă din latină și înseamnă „ajunge cu carnea”. E ultimul chef înainte de Postul Paștelui. Astăzi elegante, costumele în trecut serveau inițial la păstrarea anonimatului. Prin această deghizare, oamenii puteau avea aventuri, puteau evita creditorii, iar nobilii faliți puteau chiar să cerșească pe străzi. Costumele au deci o semnificați aparte. În trecut oamenii nu purtau costume, ci doar își schimbau hainele, întrucât dispuneau de foarte puține rânduri de haine: două-trei pentru baluri și alte două-trei de purtat în viața cotidiană. Oamenii erau ușor de recunoscut după hainele pe care le purtau. Nobilii făceau schimb de haine cu servitorii sau cu alți nobili, iar servitorii la fel. Carnavalul ține 12 zile în prezent, față de trecut când dura mai mult de șase luni, timp în care nobilul deghizat putea înțelege ce înseamnă să fii servitor, iar servitorul în travesti ajungea poate la concluzia că nu prea e bine să fii nobil…
Personaje, provenite de la Comedia dell” Arte cum sunt Arlechin, Petunella, Pantalone pot fi regăsite în Carnavalul Venețian. În secolul XVIII, Veneția era singurul loc din Europa în care funcționau 20-30 de teatre. Așa că, toate companiile de teatru obișnuiau să vină la Veneția. De aceea Comedia dell’ Arte era foarte importantă în orașul gondolelor. După ce plecau de aici, companiile se împrăștiau în toată Europa. Statul acorda libertăți, în schimbul loialității. Venețienii erau încurajați să creadă că trăiau într-o țară a libertății. Îmbrăcarea hainelor de bogat sau sărac nu a dus la o societate fără clase, dar a ameliorat tirania, infatuarea, cinismul și alte tare cu care se confrunta Europa.
În trecutul venețian totul pare la superlativ: Tițian, Canaletto, Monteverdi… Astăzi se pare că transpar câteva aspecte negative. Mai înflorește viața artistică în Veneția ? Mereu sunt vizionate filme care se toarnă aici, dar acestea aparțin recte de companiile străine de filme. Sunt șapte milioane de turiști pe an în Veneția, dar locuitorii acesteia pleacă cam 1.500 pe an. Erau în trecut 150.000 de locuitori, însă astăzi mai sunt 75.000. Veneția a fost construită și a uimit pe vizitatrii ei, fie ei negustorii bogați de acum 600 de ani sau turiștii de astăzi. Esența acestui loc a rămas aceeași, iar imaginea sa se schimbă în timp, trăiește, respiră și își perpetuează tradiția.