Cei care au mai prins trecutul regim comunist în toată „splendoarea” sa, își amintesc desigur de emisiunile propagandistice cu temă anti-occidentală, în care toate relele din lume erau atribuite societății de consum. Jinduită pe ascuns, de la cel mai prăpădit om al muncii și până la mahării din nomenklatură, bunăstarea Vestului era substituită, oficial, de imaginile cu traficanți de droguri, mafioți, imigranți amărâți, skin-heads care te pocnesc pe stradă așa, de amorul artei, mari manifestații pacifiste, benzinării cu inscripția "no gas", contraste sociale și… alienare. Vezi Doamne, omul de „tip nou” trăia în raiul socialist, iar cel de tip vechi, „alienatul”, în iadul capitalist. Adică, noi cu apatia noastră, ei cu alienările lor.
A trebuit să vină mișcarea din decembrie 89, ca să simțim, pe pielea noastră, fiorul acestei experiențe, umane în fond. Următoarea fază a fost să deschidem ochii și să discernem câteva aspecte: mai întâi, te poți aliena foarte bine și fără a reduce decalajul astronomic dintre România și Elveția, de pildă. Sinucigașul autohton, care-și pune capăt zilelor fiind șomer, flămând, părăsit de nevastă și amenințat cu evacuarea din apartamentul său sordid de bloc, face tot cam același gest ca și elvețianul care, tulburat din motive obscure, se suie la volanul mașinii sale ultimul răcnet, merge pe o șosea netedă ca-n palmă până în creierul munților și apoi își dă drumul în prăpastie. Măcar lecția asta, cu bungee-jumping numai la dus, am învățat-o bine. Se vede și la buletinele de știri - românii nu numai că au prins gustul gestului extrem, dar se dovedesc și foarte inventivi, ajungându-i din urmă la acest capitol pe mult mai bogații lor semeni danezi, suedezi sau finlandezi, care își pun capăt zilelor chinuiți de angoasa de a o duce prea bine.
Degeaba încearcă să se altoiască pe trupul vânjos al națiunii fanii lui Big Brother sau yoghinii lui Bivolaru, ai noștri au nervii tari. Iar când situația o cere, românii, adaptabili din fire, improvizează din mers.
Lasă-i pe catolicii nord-irlandezi să moară în greva foamei, la închisoare, noi avem greviști ai foamei profesioniști, care nu-și permit s-o mierlească așa ușor, pentru că au mai multe angajamente anuale, care trebuie onorate! Presați de atâtea cauze nobile, bieții oameni au fost nevoiți să inventeze greva foamei cu biscuiți și cu cafele. Lasă-l pe vecinul panonic să-și răsucească meticulos mustața, să-și verifice cizmele lustruite și să bea un ultim clondir de tărie înainte de a plonja în neant, e treaba lui, contează doar că, până la urmă, pălinca e marcă înregistrată la Ardeal! Lasă-i pe sectanții chinezi să-și dea foc în Piața Tien-An-Men, noi ne urcăm pe macarale de câte ori ne trebuie casă sau ne-a părăsit iubita! După ce se filmează, coborâm și pregătim altă reprezentație.
Și dacă, din greșeală, se întâmplă vreo nenorocire, avem la îndemână bocitoarele profesioniste, care se tânguie cu zece rânduri de lacrimi și-și smulg părul din cap fără a-l cunoaște pe răposat…
După ce au făcut bășcălie de socialismul
științific, de economia de piață, dar și de salamul cu soia, ai noștri nu mai pot fi opriți așa ușor. Ascultați-mă bine: dacă ne-am întâlni, pe undeva prin munții Afganistanului, cu inamicul nr. 1 al omenirii, acesta n-ar avea nici o șansă.
I-am spune bancuri cu Bulă până ar muri de râs.