Pagina: 1
Bal
: Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
Poezie 2009-02-28 (7164 afişări)
Baladă
: Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
Poezie 2009-02-28 (6569 afişări)
Delir in doi si-n cati vrei
:
Scenariu 2005-05-17 (17348 afişări)
Elegie hartiei roz
:
Poezie 2006-04-18 (7276 afişări)
Elegie pentru păpușa cu tărâțe
: Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
Poezie 2009-02-28 (9878 afişări)
Fata vedea îngeri
:
Poezie 2009-10-25 (7611 afişări)
Florile
: 8 aprilie 1929
Poezie 2005-06-13 (7151 afişări)
Fragment din "Prezent trecut, trecut prezent"
:
Proză 2004-05-03 (7260 afişări)
Improvizatie la Alma sau Cameleonul pastorului
: L' impromptu de L'Alma ou le Cameleon du berger
Proză 2004-10-20 (7129 afişări)
În loc de cronică literară
:
Proză 2009-08-14 (8609 afişări)
Jurnal în fărâme
: (fragment)
Personale 2010-02-28 (8652 afişări)
Război cu toată lumea
: Fragmente
Eseu 2005-05-20 (9154 afişări)
Rinocerii
:
Scenariu 2005-05-17 (24708 afişări)
Þara de carton și vată
:
Poezie 2009-10-25 (17559 afişări)
Pagina: 1 |
|
|
|
|
|
Biografie Eugen Ionesco
Eugen Ionescu (n. 26 noiembrie (13 noiembrie, pe stil vechi) 1909, Slatina - d. 28 martie 1994, Paris; cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze) a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6). Obișnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorința de a crea o legătură între nașterea lui și cea a marelui său precursor Ion Luca Caragiale.
Tatăl său, Eugen Ionescu, român, era avocat, iar mama, Marie-Thérèse născută Ipcar, avea cetățenie franceză. La vârsta de patru ani își însoțește familia în Franța, unde va rămâne până în 1924. În copilărie Eugen Ionescu și sora sa au simțit pe pielea lor drama destrămării căminului: mama a pierdut custodia copiilor, iar tatăl i-a readus pe amândoi copiii în România. În noua lor familie cei mici au fost supuși la unele abuzuri fizice și verbale, iar această traumă a marcat profund destinul artistic al scriitorului.
Marta Petreu susține Marie-Thérèse Ipcar ar fi fost evreică, iar Florin Manolescu va relua această afirmație în capitolul consacrat dramaturgului din Enciclopedia exilului literar românesc. Fiica scriitorului, Marie-France Ionesco, a demonstrat însă cu acte că bunica sa, Marie-Thérèse, era de confesiune protestantă și că nu este adevărată afirmația lui Mihail Sebastian din Jurnal că aceasta s-ar fi convertit la creștinism abia înainte să moară. Teza Martei Petreu era că tocmai acest amănunt al originii etnice l-ar fi împiedicat pe Eugen să se "rinocerizeze", într-o perioadă când colegii săi de generație cochetau deja cu ideile totalitare.
După ce mama sa a pierdut procesul de încredințare a minorilor, copilul Ionescu și-a continuat educația în România, urmând liceul la Colegiul Național Sfântul Sava din București. Examenul de bacalaureat îl susține la Colegiul Național Carol I din Craiova. Se înscrie la Facultatea de Litere din București, obținând licența pentru limba franceză. Terminând cursurile universitare în 1934, este numit profesor de franceză la Cernavodă; mai târziu este transferat la București. În 1938 pleacă la Paris ca bursier. Acolo lucrează ca atașat cultural al guvernului Antonescu pe lângă guvernul fascist de la Vichy. Tot acolo își scrie și teza de doctorat "Tema morții și a păcatului în poezia franceză" pe care nu o va susține niciodată. Numirea sa în postul de atașat cultural la legația României din Paris se datorează politicii pe care Mihai Antonescu, ministrul de Externe a dus-o de a salva mai mulți intelectuali români, trimițîndu-i ca să lucreze în diplomație în țările de care erau legați sufletește, pe filo-germani în Germania sau pe filo-francezi în Franța. Activitatea politică a atașatului cultural la Paris era însă minimală, Ionescu rezumîndu-se să traducă sau să faciliteze traducerea unor autori români contemporani sau să aranjeze publicarea lor în revistele literare franceze.
Primele apariții ale lui Eugen Ionescu sunt în limba română, cu poezii publicate în revista Bilete de papagal (1928-1931) a lui Tudor Arghezi, articole de critică literară și o încercare de epică umoristică, Hugoliada: Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo. Volumul de debut e un volum de versuri și se numește Elegii pentru ființe mici. Cele mai de seamă scrieri în limba română rămân eseurile critice, reunite în volumul intitulat Nu !, premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu pentru "scriitori tineri needitați". Desprindem deja o formulă a absurdului, cartea producând uimire, derută, comic irezistibil. Astfel, după ce atacă figurile majore ale literaturii române din acea vreme, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu pentru că nu ar fi creat o operă valabilă, Eugen Ionescu revine și susține că ar putea dovedi exact contrariul!
Întreaga operă ce va urma poate fi considerată ca un efort original și reușit de a desprinde din banalitatea contingentului sensul tragic și absurd al existenței, fatalitatea morții, splendoarea și neantul condiției umane.
Dramaturgie
Cântăreața cheală (1950)
Lecția (1951)
Scaunele (1952)
Victimele datoriei (1953)
Amadeu (1954)
Jacques sau supunerea (1955)
Ucigaș fără simbrie (1957)
Rinocerii (1959)
Regele moare (1962)
Pietonul văzduhului (1963)
Setea și foamea (1966)
Delir în doi (1967)
Jocul de-a măcelul (1970)
Macbett (1972)
Ce formidabilă harababură (1973)
Omul cu valize (1975)
Călătorie în lumea morților (1980)
Eseuri. Proză literară
La Photo du Colonel (1962)
Note despre teatrul de avangardă (1962)
Note și contranote (1966)
Jurnal în fărâme (1967)
Prezent trecut, trecut prezent (1968)
Descoperiri (1969)
Solitarul (1973)
Situații și perspective (1980)
Căutarea intermitentă (1988)
|
Texte Recomandate
