|
Biografie Jerome David Salinger
Jerome David Salinger (n. 1 ianuarie 1919) este un scriitor american cunoscut cel mai bine pentru romanul De veghe în lanul de secară (în engleză The Catcher in the Rye), o poveste clasică a adolescenței, care a cunoscut o popularitate durabilă de la publicarea ei în 1951. O temă majoră în opera lui Salinger este mintea activă si puternică a tânărului neadaptat și efectul izbăvitor al copilului în viețile unor astfel de oameni.
Născut în New York, ca fiu al unui tată evreu și a unei mame de origine irlandeză catolică, Salinger și-a început cariera scriind povestiri pentru reviste din New York. Din perioada de început, mai multe povestiri – cea mai notabilă fiind O zi perfectă pentru peștii banana – au fost remarcate. De asemenea, înainte de a părăsi America pentru a lua parte la război, a publicat două episoade din ceea ce avea să devină De veghe în lanul de secară: Sunt nebun și Ușoară rebeliune în afara Madison-ului (Slight Rebellion Off Madison).
A urmat Academia Militară Valley Forge din Pennsylvania, pe care se bazează descrierea școlii Pencey Prep din De veghe în lanul de secară. A întrerupt scrisul câțiva ani pe durata celui de-al doilea război mondial, unde a fost martorul unor acțiuni din cele mai feroce lupte. Acestea l-au marcat emoțional profund și, mai târziu, a revenit asupra întâmplărilor de război în mai multe povestiri, cea mai notabilă fiind Pentru Esme – cu dragoste și abjecție, narată de un soldat traumatizat.
De veghe în lanul de secară, primul său roman, a fost publicat în 1951 și a devenit enorm de popular, deopotrivă printre critici și printre cititorii tineri. Scrisă la persoana întâi, cartea este narată de rebelul, imaturul, dar intuitivul adolescent Holden Caulfield. Ulterior, Salinger a publicat Franny și Zooey (1961), Dulgheri, înalțați sus acoperișul și Seymour – O introducere (ultimele două apărute împreună în 1963) ca și alte povestiri (adunate în cartea Nouă Povestiri). După recunoașterea și faima literară a romanului De veghe în lanul de secară, Salinger s-a retras din viața publică.
S-a mutat din New York în Cornish, New Hampshire, unde a continuat să scrie romane pe care nu le-a publicat. Pe cât posibil, Salinger a încercat să scape expunerii și atenției publice ("Sentimentele de anonimat-obsuritate ale unui scriitor sunt, în al doilea rând, bunul cel mai de preț pe care îl primește cu împrumut", spunea el). Dar a avut de dus o luptă constantă cu atenția nedorită pe care o primește ca figură legendară. Aflînd că scriitorul britanic Ian Hamilton intenționa să publice o biografie incluzînd scrisorile pe care Salinger le scrisese altor autori și prieteni, Salinger l-a acționat în judecată pentru a opri publicarea cărții. În cele din urmă cartea a fost publicată, cu conținutul parafrazat al scrisorilor; curtea a deliberat că, chiar dacă o persoană poate poseda, material, o scrisoare, limbajul ei este proprietatea autorului.
Un rezultat neintenționat al sentinței a fost că detalii ale vieții private a lui Salinger, inclusiv faptul ca a scris două romane și numeroase povestiri fără a le publica, au devenit publice în forma stenogramelor procesului.
Inițial editura Univers a publicat romanele sale într-o serie de autor în anii 90. Apoi romanul său, „De veghe în lanul de secară” a fost reluat și la Editura Polirom, 2002, și este chiar textul care l-a transformat pe Salinger într-un clasic al literaturii universale din secolul XX. De același autor, la Editura Polirom au mai apărut „Nouă povestiri” (2001), „Dulgheri, înălțati grinda acoperișului și „Seymour: o prezentare” (2002) si „Franny si Zooey” (2002). Foarte multe din textele postmoderne actuale din România datorează enorm viziunii crude, lucide din romanele și povestirile lui Salinger.
|
Texte Recomandate
