Biografie Darie Magheru
Darie Magheru s-a născut la 25 octombrie 1923 la Lunca Câlnicului, a copilărit la Săcele (localitate ce va fi evocată în paginile romanului Cărămida cu mâner) și a studiat arta dramatică la Academia regală din București și Institutul de Teatru Matei Millo din Iași, printre profesorii lui numărându-se George Vraca și Ion Manolescu. În perioada 1950-1951 face pușcărie politică; a fost actor la Brașov, Ploiești (sub directoratul lui Toma Caragiu), Arad, Botoșani și l-a jucat pe Ion din Năpasta, rol care i-a atras aprecierile și prietenia lui Emil Botta. în 1960 a fost exclus din Uniunea Scriitorilor (filiala Brașov) în urma unui raport al lui Petre Sălcudeanu pe motiv că... mânca gândaci și, deși reprimit ulterior, va avea toată viața statutul unui marginal și se va bucura de atenția specială a Securității. A dus existența unui frondeur singuratic, care i-a dat cu tifla, de nenumărate ori, establishment-ului totalitar. Moartea sa a survenit la 25 octombrie 1983, în împrejurări nu foarte limpezi, care lasă deschisă ipoteza sinuciderii. Astăzi o stradă din Săcele îi poartă numele și tot aici funcționează, prin osârdia doamnei Olga Lascu, sora scriitorului, Casa memorială Darie Magheru.
Într-o prima fază, poemele sale sunt influențate mai ales de poeți precum Vasile Voiculescu și Radu Gyr, se axează pentru o vreme pe baladesc, pentru a jongla cu experimentele după 1960. Romanul-foileton Cărămida cu mâner (1967) și volumul de versuri Caprichos (1970) sunt notabile exemple de scrieri neoavangardiste realizate de Darie Magheru, prea puțin remarcate însă de criticii vremii, precum și de posteritate.
Cărți publicate
* Cu barda\'n porți de veac, 1941
* Eu, meșterul Manole. Poem dramatic, ESPLA, București, 1957 (carte care s-a bucurat de o primire elogioasă din partea lui Gellu Naum)
* Cărămida cu mâner, 1967 (roman foileton publicat în revista Astra în mai multe numere)
* Poeme, Editura pentru Literatură, București, 1968 (include ciclurile Balada cu-un tâlhar, Ceas de nisip, Cronică la poemul tragic, Eu, meșterul Manole, Pygmalion)
* Caprichos, Editura Albatros, București, 1970
* Schițe iconografice, Cartea Românească, București, 1973 (copertă de Dan Alexandru Ionescu)
* Guernica, Editura Albatros, București, 1974 (copertă de Ion Tudor)
* Zeu orb cu flori, Cartea Românească, București, 1982
* Exclusiv tauri: (Poem cinic), Editura Arania, Brașov, 1991 (portretul și coperta de Eftimie Modâlcă)
* Nemuritorul în solitudine și durerea, Editura Arania, Brașov, 1995 (roman; postfață de Olga Lascu și Adrian Hamzea)
* Pygmalion și alte poeme, Editura Arania, Brașov, 1996 (prefață de Aurel Ion Brumaru și copertă de Iulian Bădulescu)
* Cărămida cu mâner, Editura Arania, Brașov, 2006
|