Manele o problemă a tinerilor sau o criză?



Venite direct din mahalalele neaerisite ale Bucureștiului și apărute pe un fond de petrecere, manelele au devenit în scurt timp un fenomen social și nicidecum doar unul muzical așa cum ar trebui să fie un astfel de gen muzical. Ascensiunea a fost fulminantă: manelele au devenit în scurt timp un adevărat imperiu al unei lumi în continuă petrecere însetată mereu după bogăție materială și au alăturat acestei ambianțe iubirea, lucru foarte înjositor la adresa acestui mare sentiment, pe care ei au pretenția că-l cunosc foarte bine. De fapt e o iluzie, precum tot ce înconjoară lumea strălucitoare a manelelor.
Acordurile manelelor se aud în zilele noastre la orice colț de stradă iar ondulările din bazin specifice orientului, le însoțesc pretutindeni. Oare noi trăim la marginea Occidentului sau la începutul Orientului? Mirajul Orientului ne corupe în continuare.
Fiindcă se referă în mare parte la bani, invidie, ură, exces de alcool și iubire, tinerii sunt foarte atrași de vraja mesajului acestei muzici fără măcar să stea o clipă și să-l judece. De fapt era ceva normal dacă luăm la socoteală educația pe care o primesc tinerii din zilele noastre. Lucru de astfel destul de îngrijorător.
E o muzică venită din incultură, interpreții sunt de fapt foști cântăreți de nunți și de petreceri care au câștigat un număr mare de simpatizanți fără să cunoască nici cele mai elementare noțiuni de muzică sau de cultură generală, iar cei care mai erau cât de cât cunoscuți erau numiți „cântăreți de muzică țigănească”. Manelele s-au dezvoltat dintr-o muzică intitulată „cocktail” care se asculta acum vreo 10 ani în cercuri restrânse de auditori. Așa s-au născut manelele, un veritabil kitsch oriental cu care avem pretenția de a mărșălui prin Occident. Și mai mult au devenit chiar un imperiu.
Cum nu se putea altfel, manelele au devenit repede foarte mediatizate și pe posturile de televiziune care nu fac altceva decât să le facă pe plac maneliștilor și să alimenteze această paradă de incultură de alcoolism și de false sentimente umane. „Muzică pentru sufletul românului” așa sună majoritatea sloganurilor care promovează manelele. Oare cunosc ei adevăratul suflet al românului? Timp de secole românul a făcut față invaziilor orientale înarmat cu modestie, cinste și iubire; el știa până nu demult că o civilizație se hrănește din propria cultură și orice abatere de la propria cultură este echivalent cu pierderea identității naționale. Românul știa să-și ascundă defectele și să meargă pe stradă cu o doză sinceră de modestie și de cinstenie dar și cu dispreț asupra obiceiurilor străine nouă. Iată că în 15 ani de istorie am reușit performanța de a ne distruge identitatea și de a ne urî propria cultură.
Și de asemenea manelele reprezintă o criză, nu neapărat una morală ci una a conștiinței naționale de care încercăm să ne lepădăm, și apoi ne vom trezi peste câțiva ani că nu știm cine am fost, că nu știm ce-i cu noi, străini chiar de noi înșine. Dacă ne va mai interesa și asta.
Spuneam mai sus că manelele au deveni un adevărat imperiu, chiar la propriu. Interpreții de manele s-au auto-proclamat „împărații manelelor” sau „regii manelelor” lucru destul de gustat de publicul amator. Mai este foarte puțin, dacă vom continua așa ca această cultură a minorităților și ne vor ne supune la propriu. De la manele până la un regim infracțional, criminal, în care legea e doar pentru cei slabi, mai este doar un singur pas.
Dar dacă maneliștii și-au acordat titluri înseamnă că ei au sentimentul că stăpânesc ceva, că au un popor care li se supune iar când ne vom da seama de felul în care suntem manipulați mi-e teamă că va fi prea târziu. Pentru că manelele au influență în multe domenii, nu doar în cele culturale sau sociale.
Este adevărat că și în Occident au apărut astfel de tendințe, dar ele sunt abjurate de către populația de acolo, pentru că acolo există conștiință! Există conștiința auto-cenzurii, dar la noi parcă s-au surpat zidurile pe care le-am construit cu atâta trudă și suferință.
Ceea ce este foarte îngrijorător este nebunia asta a tinerilor pentru manele, acest stil orbit de supunere în fața comercialului și a culturii străine. Este alarmant numărul tinerilor care se complac în aceste spectacole scârbavnice și care-și doresc un stil de viață asemănător cu cel al idolilor săi. Iar peste 5-10 ani când vor trebuie să facă ceva pentru a putea supraviețui, pentru a-și putea face un viitor, se vor trezi izbiți de această societate pe care o vor acuza fără să-și dea seama că și ei au contribuit la formarea acestei societăți. De aici s-a născut și scepticismul acesta al tinerilor destul de îndreptățit uneori, dar care ne macină și prevede un viitor și mai sumbru al României. Dar parcă nimeni nu mai pune umărul cu adevărat să facă ceva pentru țara asta, să facă o civilizație capabilă să dăinuie peste timp. Lucrul foarte grav de asemenea.
Însă trăiesc cu speranța că fenomenul manelelor este ceva trecător și peste câțiva ani vor dispărea odată cu intrarea noastră in Occident. Să sperăm că nu e doar un vis și că civilizația românească își va regăsi drumul pe care l-a avut odată dar pe care nu a știut sa-l păstreze. Poate cândva, dacă se va naște o nouă Capșa vom putea defila și noi prin lume și vom sparge zidurile absurdului și ridicolului și poate, de ce nu, că vom „străluci ca Soarele sfânt de pe cer”.