Dincolo de speculațiile dostoievskiene despre marii cuceritori ai lumii, dincolo de aprecierile negative asupra unor oameni ca Napoleon, Cezar sau Alexandru, priviți ca niște dictatori și criminali odioși, dincolo de opiniile subiective de tipul "nu a fost bine așa", "poate era mai bine altfel", dincolo de filme de o calitate mediocră cum a fost recentul "Alexander" (pe eFilmCritic.com a primit calificativul "pretty bad", pe filmcritic.com a primit o stea din 5), o realitate rămâne incontestabilă: Alexandru Macedon a schimbat istoria lumii. A creat un imperiu la care toți cuceritorii de mai târziu au visat. A creat punți între civilizații.
Omenirea începe să-și uite eroii. Poate e mult spus "eroii". Să zicem mai bine "marile personalități" ale trecutului, care au marcat istoria ulterioară în mod ireversibil, trecându-se poate prea ușor la lecția de istorie peste faptele lor, peste importanța acestor fapte pentru epocă și mai ales pentru generațiile ulterioare…
Cu 333 ani înaintea nașterii lui Cristos, într-o după-amiază a zilei de 12 noiembrie, la Issos, două armate se înfruntau, conduse de doi oameni de seamă. Erau Darius al III-lea și Alexandru Macedon. Primul - conducător al muribundului Imperiu Persan, cel de-al doilea - conducător al unui imperiu ce abia se năștea.
Bătălia de la Issos, ce se desfășura cu peste 2300 de ani în urmă, soldată cu victoria lui Alexandru, avea să fie decisivă în campania de cucerire a Macedoneanului, al cărui covârșitor geniu militar, organizatoric și politic și-a pus pentru totdeauna amprenta asupra istoriei a trei continente.
După-amiaza zilei de 12 noiembrie a anului 333 î. Hr. a marcat începutul unei perioade de cuceriri succesive, al căror scop a fost inițial pedepsirea persanilor, ce aveau sub stăpânire numeroase orașe grecești, și, mai apoi, deschiderea unor zone de expansiune economică, politică și culturală pentru greco-macedoneni. .
Se poate spune că proiectele lui Alexandru - moștenitor al scăpărătoarei inteligențe, energiei și îndrăznelii tatălui său, Filip al II-lea al Macedoniei, dar și al impulsivității și setei de glorie a Olimpiadei, mama sa - își au începutul în chiar perioada copilăriei sale; până la vârsta de 13 ani (356-343 î. Hr.) în palatul de la Pella, capitala Macedoniei, Alexandru își însușește o educație aspră, spartană, de la pedagogul său Leonida, educație care îi va ajuta mai târziu în campaniile sale, în timpul cărora se va dovedi brav, dârz, energic și răbdător. Timp de 3 ani apoi (343-340 Î. Hr.), departe de Pella, la Mieza, își va completa educația alături de marele Aristotel, care îi predă istoria, retorica, metafizica, geografia, științele naturale și altele, luminându-i mintea care, mai târziu, va lumina la rândul ei.
Încă din adolescență, însușirile scăpărătoare atrag atenția și încrederea tatălui său, care, când fiul său nu avea decât 16 ani, îl numește ca locțiitor al său la Pella (340 Î. Hr.), în timp ce el întreprinde o expediție balcanică, apoi, ceva mai târziu, îi încredințează o misiune diplomatică la Atena.
În urma asasinării neașteptate a lui Filip, Alexandru preia frâiele domniei Macedoniei (336). La numai 20 de ani, tânărul rege se dovedește a fi un conducător priceput. Timp de doi ani (336-334 Î. Hr.), el continuă opera începută de tatăl său - care urmărea consolidarea politică a Macedoniei - pacificând Tracia, trecând Balcanii pentru a lupta împotriva tribalilor, ilirilor și geților, care, rând pe rând, sunt înfrânți.
În timpul acestei expediții, în orașele grecești, a căror încercare de desprindere o frânase el însuși încă din 336, se răspândește zvonul morții lui Alexandru, care dă naștere în teritoriile grecești unor agitații și încercări de revoltă, întreținute de oratorul Demostene; încetarea mișcărilor din Grecia va surveni distrugerii Tebei, pe care tânărul rege o ordonă în urma votului sinedrionului (consiliului) din Corint, care decisese distrugerea orașului, datorită refuzului conducătorilor lui de a se supune.
Situația din țară fiind de-acum stabilizată, în 334 Alexandru încredințează conducerea Macedoniei și supravegherea Greciei generalului Antipatros, iar el cu, armata sa bine pusă la punct, trece Helespontul și, după un pelerinaj la Troia, susține o luptă pe cursul Granicului, împotriva lui Mithridates, ginerele lui Darius, pe care îl învinge. Această victorie îi permite să înainteze prin Lidia, Ionia, Caria, Pisidia, Licia, Pamfilia, Frigia, Capadochia și Cilicia, până la orașul Tarsos, și să elibereze orașele grecești de pe coastă, pe care le reorganizează, numind guvernatori dintre generalii săi.
Primăvara anului 333 îl găsește în Gordion, legendarul oraș sfânt al Anatoliei. Aici se găsea faimosul car al lui Gordios, al cărui jug era legat cu un nod din coajă de corn, despre care oracolul spunea că cel ce îl va desface va fi stăpân peste Asia. Nereușind să-l desfacă, Alexandru îl taie cu sabia dintr-o singură lovitură.
Printr-o miraculoasă coincidență, prezicerea se va adeveri. În chiar același an, la 12 noiembrie, Alexandru îl va învinge pe Darius, la Issos, la poalele munților Amanos. Această importantă victorie marca cucerirea Asiei Mici.
După bătălia de la Issos, Alexandru intră în Siria (înaintând ușor prin orașele Arad, Tripoli, Byblos, Sidon, care își deschid de bunăvoie porțile în fața cuceritorului, și asediind orașul Tyr, care îi opunea rezistență și care este înfrânt în vara anului 332), apoi în Egipt, unde nu întâlnește rezistență, preoții egipteni recunoscându-l ca faraon.
Odată cu bătălia de la Gaugamela (1 oct. 331 Î. Hr.), unde oastea macedoneană se înfruntă din nou cu cea a lui Darius, Alexandru lichidează și ultimele rămășițe ale imperiului lui Darius al III-lea, ocupând capitalele statului persan (Babilon, Susa, Parsa - azi Persepolis) și reorganizându-le.
Drumul cuceritorului era acum deschis; el cucerește în numai 3 ani (330-327) teritoriul de la Marea Caspică la Indus, invadând apoi India (327-325 Î. Hr.), până la fluviul Hifasis, de unde se întoarce la Babilon (323) datorită refuzului armatei sale de a merge mai departe.
Aici, în legendara cetate a Babilonului, Alexandru Macedon își găsește sfârșitul (13 iun 323 Î. Hr.), la numai 32 de ani și 8 luni. O moarte prematură, care curmă fulgerător viața unui bărbat în plină putere a tinereții, viața unui geniu inegalabil și a planurilor sale mărețe de a realiza un imperiu universal, proiectul utopic al tuturor cuceritorilor.
Opera grandioasă a lui Alexandru Macedon, deși nefinalizată, a avut o remarcabilă importanță în epocă și o influență deosebită asupra dezvoltării omenirii în perioadele ulterioare.
Obositoarele campanii întreprinse de Macedonean, în timpul cărora acesta împărtășea suferințele soldaților de rând, au deschis noi căi de comunicație și transport - foarte importante pentru acea vreme - între Europa, Asia și Africa, stabilind traseele cele mai scurte și mai bune pentru drumurile comerciale pe uscat și pe mare, înlesnind astfel schimburile de mărfuri între India și orașele-porturi la Marea Mediterană. Flota lui Macedon, condusă de Nearh, a stabilit un drum maritim de la delta Indusului până la Golful Persic. De asemenea, a stabilit o legătură maritimă cu Egiptul, unde cuceritorul a înființat orașul-port Alexandria - poate cea mai înfloritoare colonie dintre cele aproximativ 35 fondate -, punct vital în legăturile economice dintre Europa și Orient, oraș cosmopolit, însă având un pronunțat caracter grecesc, limba și cultura elenică punându-și puternic amprenta asupra dezvoltării lui.
Pe tot parcursul lungului drum de cucerire, Alexandru a purtat o mică "armată" de savanți, topografi, naturaliști, medici ș. a., care întocmeau hărți și cadastre ale bogățiilor naturale ale teritoriilor cucerite, căutau drumuri caravaniere noi, cercetau minele și locurile pentru porturi, studiau sisteme de culturi agricole noi; Alexandru s-a arătat deosebit de încântat față de culturile agricole bazate pe irigații din Egipt și Mesopotamia, pe care a căutat să le perfecționeze și să le extindă.
În domeniul religiei s-a arătat tolerant, considerând-o, alături de cultură, un important instrument de guvernare. Deși vastitatea imperiului său evidenția utilitatea realizării unui sincretism religios, el nu a încercat să îl caute, manifestând respect și atenție față de toți zeii, fie ei macedoneni, greci, egipteni sau persani. În Egipt, de pildă, Alexandru a adus sacrificii pentru zeii egipteni Ptah și Apis și a întreprins un periculos și obositor pelerinaj la templul-oracol al zeului suprem Ammon. Aici se spune că Alexandru a avut o întrevedere mistică cu preoții templului, care i-ar fi dezvăluit originea sa divină, direct din zeul Ammon, odată cu promisiunea înfăptuirii unui imperiu universal. Alexandru a acceptat și și-a însușit zeificarea și, treptat, a început să pretindă supușilor săi îngenuncherea obligatorie (proskinesis). Această atitudine - acceptată mai ușor în Orient, unde zeificarea regilor se practica de mult timp iar în lumea greacă acceptată din servilism și teamă - se explică prin substratul politico-religios, având ca scop să impună teamă și supunere, pe care, în calitate de zeu pe Pământ, le putea pretinde și obține mai ușor.
Concepțiile și proiectele de guvernare ale lui Alexandru Macedon băteau departe, evidențiind tendințele către un stat mondial unitar, visul utopic al cuceritorilor, în care să dispară amalgamele etnice, economice, culturale și morale.
Cele aproximativ 10.000 de nunți de la Susa (324 Î. Hr.), care au celebrat unirea dintre soldați și ofițeri macedoneni și tinere persane, adoptarea ceremonialului și costumului persan, educarea copiilor aristocrației persane la curtea macedoneană, colonizarea cu elemente greco-macedonene în Orient, înființarea coloniilor-orașe ale lui Alexandru, adevărate laboratoare de contopire a neamurilor europene și asiatice, care au contribuit la unificarea limbii grecești și la răspândirea culturii elenice în Asia, precum și recrutarea de soldați asiatici (aproximativ 30.000) în armata macedoneană - care constituia cel mai important instrument de guvernare - și instruirea lor după tipicul macedonean, toate aceste elemente fac parte din vastul plan al lui Alexandru de a contopi greco-macedoneni cu preorientali, de a construi o lume nouă, un stat mondial unitar, caracterizat de o unitate morală, culturală și politică universală.
Au existat numeroase speculații cu privire la planurile lui Alexandru, ulterioare revenirii la Babilon; relatările istoricilor sunt controversate, ca și în problema cauzei morții lui (după unii, aceasta fiind malaria, după alții, otrăvirea); cu destul de multă siguranță se poate afirma, totuși, că îl interesa cercetarea ținutului Mării Caspice, ca și cucerirea enigmaticei peninsule Arabia.
Rămân însă certe realizările concrete ale lui Alexandru Macedon; dacă din punct de vedere etnic și economic imperiul acestuia era lipsit de coeziune, în schimb beneficia de unitate culturală. Fără a manifesta, precum mentorul lui, Aristotel, dispreț față de limba, religia sau arta lumii orientale, Alexandru a deschis drumul elenismului în Orient, impunând limba greacă în administrația, curtea și cercul aristocratic iranian și, prin organizarea de concursuri de gimnastică, de spectacole muzicale și dramatice, răspândind arta și literatura greacă spre răsărit. Alexandru a reușit de asemenea să realizeze unitatea monetară, monezile bătute de el în aur și argint circulând în imperiu până la cucerirea romană.
Printr-un uriaș efort material și uman și cu dureroase sacrificii, Macedoneanul a reușit să rupă barierele strâmte ale orașelor-state grecești, să impună cultura greacă în Orient, să deschidă căi economice și culturale noi, spre o mai bună cunoaștere reciprocă a popoarelor de pe trei continente, într-o unitate spirituală universală, campaniile sale constituind o etapă nouă în dezvoltarea lumii antice și deschizând epoca elenistică, epocă de mare înflorire culturală, care a adus o contribuție remarcabilă în dezvoltarea artelor, științei, tehnicii ș.a. în antichitate și având o influență implicită covârșitoare asupra dezvoltării ulterioare a omenirii.
Idealul unui stat universal a fost adoptat ulterior de alți cuceritori. S-a prelungit în epoca Luminilor, în secolul al VIII-lea, sub forma ideilor de "cetățean al lumii". Se prelungește încă în prezent, sub alte forme: Uniunea Europeană reprezintă un pas spre realizarea unui vis străvechi al omenirii.
Dincolo de judecățile de valoare, dincolo de aprecierile de ordin etic, politic, etc., acest vis persistă și poate va viețui în subconștientul umanității de-a pururi. Din acest punct de vedere, Alexandru Macedon este un arhetip al omului de geniu, care, prin personalitatea lui covârșitoare, prin acțiuni mărețe și eforturi aproape supraomenești, poate înrâuri însuși cursul istoriei, transformând-o.

(Bibliografie: D. Tudor - "Alexandru Macedon", Editura Științifică, București, 1968)