Încolțit de presupoziții, atunci când vrei să acorzi primul ajutor închipuirilor despre conflagrația în care vei avea și tu ceva de făcut, decizi să te sacrifici pentru salvarea acelor clipe de liniște care-i înnebunesc până și pe imbecilii depășiți de timp, nerecunoscător providenței pentru șansele acordate în vederea recoltării impresiilor dinafara spațiului supravegheat.

Imperiul își scaldă picioarele râioase în sentimentalismul recruților aduși la datorie, camuflează petele din istoria sângelui bolnav de roșu cu excesul de zel al populației unui glob medieval, scuipă în focul ce degajă prea puține călduri pentru a menține temperatura într-un corp bântuit de friguri. De parcă incendiul provocat de nepăsarea cu care a admis dezmoștenirea realității de sloganul ”nimic pentru nimic” ar risca să fie stins cu altceva decât cu lacrimile generate de o profundă și veritabilă dezamăgire.

Copiii nu-și văd fruntea traversată de candoarea exclamațiilor slobozite din cutiile toracice ale intrușilor care îndrăznesc să se abată de la traseul ce străbate pustiul existențial. Sfidând singurătatea, se dezic de povara obligațiilor prestate în favoarea scopului până la realizarea căruia nu le-a mai rămas mult, iar ceea ce le-a mai rămas sunt goluri infailibile umplute de opera neinspirată a predecesorilor.

Incapacitatea slugilor umile de a prepara o surpriză îl fac să creadă că n-ai plâns niciodată, culmile disprețului pentru noi atingând cerul acoperit de dominația care încă nu și-a găsit pictorul.

Lâncezesc în așteptarea asasinilor care nu se grăbesc se se nască din ura ce îneacă inimile subjugate de tic-tacul oribilelor instrumente ale infinitului, ce creează aparențele unui sfârșit prin dezmembrarea timpului în secunde, minute, ore, zile, nopți, ani, decenii, secole, milenii, ere și epoci. Se lăfăie în răbdarea alterată demult, odată cu digestia poemelor geniale ale pseudo-răzvrătiților.

Se devalorizează și expresia de martir, atribuită impropriu impotenței ucenicilor, cu toate că ai reușit să prelungești viața victimelor. Cot la cot cu inevitabilul, aderi la nelegiuirile comise de un dangăt languros al tăcerii, înaintea furtunii.