Tea Nicolescu
O carte:
Mitto”„Words should be wind or water or thunder”(J.S. 1962)

„The Winter of Our Discontent” romanul lui John Steinbeck cartea aceea despre care eu cred că poate fi considerată epitaf al gândirii ajunsă la maturitatea nuanțării, poate a înțelegerii care face și desface discontent-ul vieții, romanul definitiv al unei călătorii ( încoronată cu Premiul Nobel 1962) din intenția căreia omul se surprinde emoțional; controlat de dorințe, instincte, spaime și chiar furii toate motivate de tangajul nedumeririi: ce vrem și mai ales cine suntem?
Și eu mă întreb dacă Steinbeck nu încearcă tocmai o direcție inversă în interpretarea metaforei shakespeariene, ceea care ne include experimental în constanța umană și ne pune pe gânduri indiferent cât de deștepți ori invers suntem..
”Now is the winter of our discontent
Made glorious summer by this son of York;
And all the clouds that low'r'd upon our house
În the deep bosom of the ocean buried.” ...*
Richard(III) conclude euforic și ideea eliminării ori și mai bine a transferării discordiei (discontent) în pozitivul alienării structurează un personaj a cărui complexitate permite - chiar și cu o interpretare istorică aberantă - momente victorioase, cele care fuzionează plusurile și minusurile existențiale.

Pentrru Steinbeck procedura analitică trece dincolo de sugestia cumulatorie și se(ne) angajează într-o traducere pas cu pas a procesului acesta inevitabil, se pare, al trăirilor care costă, plata intrând adânc în conștiința individului, îi consumă puterea de a trăi poate nu așa cum ar vrea ci cum ar avea puterea să o facă.

Ethan Hawley este eroul cărții sale, „a clerk în a grocery store” cândva aparținând familiei lui, ceea ce din start știm că este lipsit de puterea care eventual i-ar permite un salt peste tribulațiile ordinarului: are familie, nevasta permanent nedumerită cumva de diferența dintre a avea și a dori să ai, copii agitați de nevoile pe care nu le înțeleg ( toți au, ei nu)și ca urmare răceala anotimpului incert când devenim indiferenți la tot ceea ce știm și începem să construim ceea ce am dori... „castele’n spania”
„My urege was to visit my life as it had been. I slipped quietly from bed, dressed în the bathroom, and went down the stairs, walking near to the wall. It did surprise me when I went to the cabinet, unlocked it, and I recognized the rosy mound by touch”... mai totdeauna între realitate și vis, Ethan se mișcă înainte și înapoi cu nesiguranța unui see-saw pe care mintea lui nu-l poate opri.

Seriozitatea incursiunii lui Steinbeck în a explora, a interpreta și a dezbate tribulațiile spirituale mereu cenzurate de dorinți și intenții generate de viață - cea în care personal și social se interferează desigur - accentuează de data aceasta greutatea pendulărilor, nesiguranță deciziilor, dar mai ales credibilitatea apropierii de ceea ce este de fapt esențial uman; suntem buni, trebuie să fim chiar și atunci când răul ne răscolește și ne amețește tentant.
„My body was prickly with fear sweat as I lay in the gathering morning light and listened to the slender spindles of malice whining away in the distance. I thought how that sudder was under the skin of everybody in thr world, not in the mind, deep under the skin. It’s not the jets so much as what their purpose is.”...dincolo de intensitatea acțiunii „Winter...”este o răscolire în adâncurile spiritului uman fie gândite, fie simțite.

Interesantă (astăzi?) mi se pare reacția criticii americane la apariția romanului și mai ales la acordarea premiului Nobel. Circumspecte și chiar dezamăgite vocile specialiștilor epocii acuză o anume detașare (surprinzătoare pentru ei) de problematica socială caracteristică scrierilor premergătoare și care l-au impus pe Steinbeck că observator atent, militant chiar al dezmoșteniților (vezi The Grapes of Wrath, Of Mice and Man, East of Eaden...) o neașteptată regrupare în favoarea concluziv moralizatoare a unor vieți surprinse în păienjenișul nemulțumirilor personale..
Dar procesarea morală a cunoașterii nu i se pare detașată și deloc nelalocul ei lui Saul Bellow:”În this book John Steinbeck returns to the high standard of the Grapes of Wrath and to the social theme that made his early work so impressive.”

Observarea îndeaproape a psihologiei individuale, surprinsă de altfel într-un context social clar reprezentat rezumă un roman în care psihologic omul se simte manevrat conjunctual așa încât își asumă o gândire subordonată ecoului social vrând-nevrând. Ethan mărunțește ordinarul vieții încercând distrugerea lui, se regrupează într-o carcasa de acțiuni deplorabile, dar cum este firesc ( pentru un condei de forță) intuiește falsul și se retrage ...
Moral?!
Poate, dar mai ales acceptând limitele umane.

Există, cred o posibilitate de a elimina tangajul atingerii vârstei întrebărilor, nu cele finale sau aproape finale, ci cele care sunt generate de necesitatea de a consuma eficient distanța aceasta de călătorie impusă ori poate nu neapărat eficient ci justificând-ui ritmicitatea, pășirea.
Steinbeck este unul din scriitorii cărora li se permite parcurgerea neiluzorie a realului din care ni se compune viață, Ethan se uită „în viața lui cu luciditatea inteligenței deși la un moment dat acționează sub imboldul stărilor emoționale...moralitatea cântăririi , balansării sub bombardamentul intrebărilo fiind cheia interpretativă a romanului acesta în care parcă nicăieri nu-l simțim pe Steinbeck mai ancorat în real. Același real care planifică „a bank robbery”, declanșând acest „winter tale” în care lumina și întunericul se interferează într-un echilibru preferențial, dar care se redreseaza și se redirecționează așa încât Ethan poate spune: „I had to get back-had to return the talisman to the new owner. Else another light might go out”

Când am citit „Travels with Charley”(In Search of America a non fiction book) m-am apropiat de Steinbeck altfel decât știam, ceva din liniile majore, sculpturale chiar, din care cărțile lui l-au alcătuit, s-au subțiat, au căpătat delicatețea pânzei de paing(cum ii zice Adrian Munteanu undeva) în care și-a prins eroii doar pentru a-i putea studia pentru o clipă lăsîndu-i apoi să se miște în voie...intervenția scriitoricească fiind doar un loc al memoriei cu sau fără winter, cu sau fără discontent.

*(Richard The Third Act I,scene I,1-4)
mcn