Fiind un act ce tine de sfera relatiilor interpersonale, actul educativ , eficienta sa , se decide pe terenul raporturilor concrete zilnice, dintre profesor si elev . In problema relatiei profesor-elev , pe langa o bogata experienta pozitiva ce s-a acumulat in decursul anilor, se constata ca uneori predomina arbitrariul, practici invechite si prejudecati pe care o atitudine conservatoare le mentine. Pentru perfectionarea relatiei profesor-elev este necesar sa se ia in consideratie , pe de o parte , obiectivele educatiei , iar pe de alta parte psihologia tineretului contemporan, actul educativ fiind un proces de continua inventie sociala.
Relatiile dintre profesor si clasa se polarizeaza ,in general in sentimente de simpatie , incredere reciproca sau, dimpotriva ,de antipatie , neincredere si chiar ostilitate.Sunt si cazuri cand contactul spiritual
dintre profesor si elev nu trece de zona indiferentei: clasa nu exista pentru profesor si nici profesorul pentru clasa . Initiativa trebuie sa apartina insa profesorului, care tinand seama de legea esentiala a relatiilor afective interumane potrivit careia simpatia si bunavointa naste simpatie si bunavointa , antipatia si ostilitatea trezesc sentimente de aceiasi calitate , trebuie sa conduca , sa dirijeze aceste relatii si sa le structureze pe colaborare. In urma studiilor efectuate s-a constatat ca o parte din profesori nu reactioneaza adecvat nici in cazul raspunsurilor bune (corecte ) ale elevilor si nici in cazul raspunsurilor gresite (nule).
Deosebit interes psihologic prezinta reactia acelor profesori care, dupa opinia elevilor, nu se bucura cand acestia dau raspunsuri corecte , ci dimpotriva , le pare rau , se arata surprinsi , se mira ca raspund bine , stau la indoiala daca sa le puna nota , îi ironizeaza etc. S-a ajuns la concluzia ca in aceste cazuri nu se respecta un principiu fundamental al educatiei—incurajarea printr-o judicioasa folosire a laudei si a dojanei. Un profesor care dojeneste mai mult decat lauda sau care nu spune nimic atunci cand ar trebui sa spuna , nu foloseste suficient criteriile aprecierii pozitive pentru formarea si schimbarea comportamentului elevului.
Sursa de nemultumire a elevilor isi are originea in comportamentul unor cadre didactice , in imaginea deformata pe care pe care unii elevi o au despre profesori si profesorii despre ei . Utilizarea noilor tehnologii didactice , cum ar fi verfixul si instruirea programata , duc in cele din urma tocmai la selectionarea si intarirea comportamentelor adecvate , la realizarea in conditii optime a conexiunii inverse , la aprecierea performantelor scolare ale elevilor pe baze stiintifice si in conditiile unei obiectivitati stiute.
Dupa cum rezulta in urma constatarilor , o parte insemnata din profesori , in aprecierile pe care le fac asupra elevilor , pun accentul cu precadere pe esecurile acestora , fac prognoze descurajatoare , pierzand din vedere perspectiva optimista a viitorului elevului .
Autoritatea profesorului , bazata pe principiul „magister dixit” , trebuie inlocuita cu una intemeiata pe relatii in care profesorul are rol de indrumator si coordonator al activitatii elevului. In lucrarea „Revolutia stiintifica a invatamantului” , B.F. Skinner , de-a lungul intregii lucrari , scoate in evidenta consecintele dezastruoase pe care le are controlul agresiv asupra elevilor . Orice incercare de a umili sau incurca un elev mai ales in prezenta colegilor sai va sfarsi printr-un rezultat nedorit ; elevul ori se retrage in sine , refuzand sa mai comunice , ori reactioneaza violent fata de incercarea de a fi incurcat sau umilit .
Indiferenta fata de personalitatea elevului ameninta nevoile si trebuintele spirituale de baza ale acestuia, respectul fata de sine , nevoia de raspuns afectiv din partea celor din jur , nevoia de securitate pe termen lung , de succes, precum si nevoia de a apartine unui grup si a fi acceptat de acesta.
Practica scolara traditionala ne-a lasat imaginea profesorului care ,vrea sa domine elevii si sa-i subordoneze. Intr-un asemenea climat nimic nu se face din convingere si pasiune . Este necesar sa se faca trecerea de la vechiul tip de relatii la relatii in care profesorul colaboreaza cu elevii . Principala activitate a acestuia nu va fi predarea , ci angajarea elevilor in investigatii si lucrari independente . Relatiile bazate pe stima si respect reciproc reclama si in limbaj adecvat . Expresiile ironice si jignitoare tulbura atitudinea elevilor fata de profesorul lor si ingreuneaza crearea unui climat favorabil muncii creatoare in clasa .
Rezultatele obtinute in urma cercetarilor au scos in evidenta faptul ca , cu cat formele de penalizare ( ironia , jignirea , ridiculizarea , notele proaste) sunt mai des folosite , cu atat efectul lor scade. Profesorul care cunoaste valoarea aprecierii pozitive nu se va feri de o usoara supraapreciere a performantelor elevului ; va aprecia pe elev mai mult decat merita , spre a-l face sa merite pe deplin aprecierea , sa se ridice la nivelul aprecierii facute . Experienta ne arata ca profesorul cu rezultate bune in activitatea lui isi imbunatateste relatiile cu elevii slabi si prin faptul ca le acorda suficienta apreciere pozitiva . Chiar si pentru unele performante scolare minore , profesorul care cunoaste valoarea aprecierii pozitive , o foloseste incercand sa dezvolte in mod permanent increderea elevilor in propriile lor forte .
Neacordand o atentie mai mare modului de distribuire a formelor de intarire ,balantei pedepselor si recompenselor , a aprecierii pozitive si negative , se poate ajunge la o depreciere a personalitatii elevului , atunci cand se foloseste in mod exagerat dojana , si mai ales , atunci cand dojana nu pastreaza un caracter limitat („astazi nu ai invatat lectia”), ci ia forma unei deprecieri globale („ce-o sa iasa din tine” sau „degeaba cheltuiesc parintii cu tine”). Nu este deloc intamplator ca profesorii ce impulsioneaza elevii mai mult prin lauda , obtin rezultate mai bune in procesul de educatie . Acestia apreciaza pozitiv „elevii dificili” chiar si pentru unele progrese minore incercand in felul acesta sa dezvolte , in mod permanent , increderea elevilor in propriile forte.
Raporturile dintre profesor si elev nu prezinta numai o latura intelectuala . Factorul afectiv are o importanta deosebita asupra randamentului intelectual al elevului . Crearea de buna dispozitie in clasa reprezinta o conditie necesara pentru evitarea esecului scolar . Fiecare lectie se desfasoara intr-un climat afectiv particular , dispozitia clasei variaza in functie de cea a profesorului.
Prin apreciere profesorul trebuie sa schiteze o perspectiva . Daca un profesor spune unui elev: „Din tine nu va iesi nimic”, el nu apreciaza numai o situatie prezenta , ci exprima si convingerea lui asupra dezvoltarii viitoare a scolarului ceea ce ar putea duce in final la un rezultat nedorit . Performantele elevului nu numai ca nu vor creste , ci vor scadea atat de mult incat ar putea pune in pericol dezvoltarea psihica viitoare a acestuia . De aceea profesorii trebuie sa aiba grija ca in derularea procesului de invatamant sa nu lezeze personalitatea elevului , ci sa-l ajute sa si-o dezvolte , sa-l ajute sa invete sa gandeasca singur pentru ca atunci cand va parasi bancile scolii sa nu depinda de nimeni cel putin din punct de vedere intelectual



PROFESOR : MARIAN GÃLOIU