agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 12879 .



Prietenia
essay [ ]
pe scurt

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [alchimina ]

2006-02-07  | [This text should be read in romana]    | 





Image hosting by Photobucket



Am scris un text cam lung despre prietenie. De fapt, fiind mai vechi, doar l-am copiat și l-am ajustat un pic. Făceam acolo niște digresiuni care poate încărcau prea mult textul. Acum nu l-aș mai scrie așa. Ideea cea mai importantă a textului era aceea că înțelesul prieteniei are mult de cîștigat dacă este luminat de tîlcul altor cuvinte înrudite – priința, prielnicia.

Tot acolo găseam că amiciția, nume mai potrivit pentru prietenia curentă, lipsită de exigență, ține doar de o solidaritate gregară și interesată. Că ea este, în universul mercantil în care e exersată, o investiție rentabilă. Că te bucuri totdeauna de credit doar în măsura în care rambursezi la vreme datoria contractată. Că acest univers este unul sufocant al ne-voii presante și meschine.

Mi se părea că inflația prieteșugului face mai dificilă recunoașterea prietenului adevărat. Că pactul ne-voii, ilustrat de sensul frivol al vorbei prietenul la nevoie se cunoaște, face mult mai anevoioasă recunoașterea prieteniei autentice care ține mai curînd de o nobilă loialitate.

Omul, se știe prea bine, nu este ceea ce deja este, ci mai curînd făgăduința pe care o are de împlinit. Ceea ce merită să fie dacă se străduiește să realizeze promisiunea cu care a fost dăruit. Iar prietenia este aceea care reușește miraculos să încurajeze voia autentică a fiecăruia de a se emancipa, de a se edifica pe măsura a ceea ce promite. Legămîntul prietenilor este acela de a-și revela unul altuia făgăduința existențială și de a o stimula să se împlinească.

Prietenia nu este doar o facilitatea în plus, o poliță de asigurare pe viață, ci învestire cu demnitatea speranței a celui ispitit la o aventură existențială autentică, a celui descălecat riscant în tărîmul virgin al libertății. Eliberat de ne-voie prin bunele oficii ale prieteniei, el alege primejdia cea bună: să fie în voia sa, liber să aleagă după dorințele, dar și după puterile sale, îndrăznind și cutezînd, fără să uite să se învoiască cu puterile firii. El știe că prietenul este garantul loial al voii sale cele bune, că el îl ia pe răspunderea sa, că răspunde cu bună credință și generozitate de soarta sa, insuflîndu-i totodată o conștiință mai aleasă a propriilor răspunderi.

Prietenia este prin urmare relația fericită de sporire reciprocă a ființei partenerilor prin revelația și stimularea mutuală a implinirii unor făgăduințe altfel nebănuite. Sînt virtualități și latențe care pot să nu se manifeste dacă nu găsesc și un sprijin în cei din jur. Și nu doar un sprijin, ci un climat tonic, entuziast, încîntare și bucurie. În alchimia sufletului aș numi prietenul un catalizator , el înlesnește propria noastră reacție care în absența sa rămîne doar latentă. Eliberează elanul vital să-și facă lucrarea.


(cine are răbdare poate parcurge pe rînd: Primejdia cea bună (I), Primejdia cea bună (II), Primejdia cea bună (III) și Primejdia cea bună (IV))



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!