Cateodata ma intreb care este scopul nostru in viata,in afara de poluarea acestor taramuri candva pline de neatins si lipsite de involutia/evolutia oricarui lucru miscator...oare ar trebui sa avem o epifanie la sfarsitul acestei calatorii si sa constatam ca toate evenimentele ce ne-au scurs picatura cu picatura sufletul la robinet, incursiunile in trecutul mult prea dureros uitat undeva intentionat la naftalina, momentele de ratacire in spirtuoase ieftine si senzatiile extreme urmate de constiinta unui maine ce se lasa mereu asteptat, nirvana simtita la atingerea scoartei moale de stejar bland si trist sau la simtirea atingerii lui pe mana rece si tremuranda, absurditatile ce ne ies din gura involuntar provocandu-ne mai multe necazuri decat am putea duce …
Toate acestea ar trebui sa fie sacrificul suprem pentru a vedea acea luminita oarba si pala de la capatul tunelului..pentru unii luminita apare de nenumarate ori, cand pasesc pe melodia arhi-cunoscuta, cand fac pasii spre un juramant etern de solidaritate, respect si dragoste fata de acea persoana pe care ei o considera unica si singura capabila sa completeze golul resimtit de la parasirea uterului...si totusi nimic nu mai e ca pe vremuri; sfintenia acestei legaturi pare sfaramata de mentalitati care merg pe principiul de ce sa cumperi vaca, cand poti sa iei laptele pe gratis...si astfel s-a nascut concubinajul...nu mai exista acea dragoste ce dureaza o viata...acum toti sunt experimentati,adolescentii de 16ani avand deja doua”jumatati”la activ...
Intr-o lume in care totul este atat de delasator incat te gandesti ce rost are sa lupti pentru moralitate, cand la box office mereu vor castiga “becalisti”convinsi de puterea lor intra si intergalactica…
Cu fruntea sus, afirm cu tarie ca sunt extaziata sa iau parte la acest freak-show numit lume...realitate, hmm. Ce realitate bizara in care fetitele de clasa intai se intrec in achizitionarea de rujuri si hainute a caror nuante de roz ar fi in starea sa orbeasca un biet batranel,trecut intamplator pe langa ele; o lume in care suntem invitati la copiere de vedetisme si fite de vedete autohtone, a caror voce execrabila este mascata cu precadere de aparatura sau de un dans din ombilic reusind sa se sustraga de la capacitatile artistice ce-ar jigni pana si un surdo-mut; suntem invitati sa deschidem televizorul pentru a ne indemna odraslele sa fie ambitioase si sa-si gaseasca un “iri”care sa le cumpere toate televizoarele cu plasma din lume…sau pentru cei dintre noi care n-au dat de aceste luxurioase fantezii,exista mereu Italia,Spania,si restul tarilor din uniunea ce ne-a primit cu bratele larg inclestate…va simtiti tristi ,frustati de grijile cotidiene?nici o grija…emisiunile tv explodand de compasiune efemera va ajuta sa va aduceti rudele niciodata intalnite inapoi acasa,in sanul familiei, daca cumva vi-era prea usor cu facturile actuale…totul este posibil,dictonul speranta moare ultima e probabil ce i-a tinut in viata pe sinistrati...sa aiba parte de o a doua sansa.In acest paradis pe pamant...nu-mi ramane decat sa sper intr-o schimbare cu 180grade...cine stie poate voi aparea si eu in borat 2..cu conditia sa primesc si eu un curcan pentru implicarea mea afectiva macar...