Europa peste 50 de ani

O structură unitară a unor state se creează ca măsură de protecție împotriva țărilor vecine. Însă atunci când din această structură fac parte toate statele continentului, aproape că își pierde utilitatea! E adevărat că în cazul Uniunii Europene ar putea rămâne pe dinafară, singură, Rusia, dar dacă ipotetic și această țară ar fi ,,înghițită”, la ce bun să mai existe Comunitatea Europeană? Poate numai să ne reprezinte în raport cu celelalte continente și atunci nu mai vorbim de relațiile dintre Uniunea Europenă și Turcia sau Albania etc, ci de relațiile dintre Uniunea Europeană și SUA, Uniunea Europeană și Africa….
Federația are deținea supremația în Europa acum mai bine de o jumătate de secol, poate rămâne peste 20 de ani singura țară pe dinafară. Ca și politică, ca și sistem militar, ca și strategie, ca și întindere, Rusia încă nu și-a pierdut complet din importanță și mai sunt astăzi state care consideră că și numai pentru a rămâne Rusia izolată, Uniunea Europeană merită să existe! În realitate însă, Rusia își mai flutură un singur steag neciuruit: gazele naturale! (Rusia furnizeză 40% din gazul importat de Uniune). A decăzut ca și sistem militar în momentul în care Statele Unite au luat avânt în producția de armament și când Germania și-a consolidat strategia militară în ultimii 20 de ani. A rămas cu o etapă în urmă în ce privește tehnologia militară. Nu este jos, la nivelul țărilor obișnuite, dar nu și-a mai adjudecat poziția de lider în această industrie. Pe lângă gazele naturale mai are un as în mânecă și acesta se numește Putin. El poate fi un motiv pentru care există Comunitatea Europeană!

Candidați și posibili candidați
Trei țări sunt candidate la aderare (Croația, Macedonia și Turcia); alte cinci ar putea deveni candidate la următorul val (Serbia, Albania, Bosnia Herțegovina, Muntenegru și Kosovo). Păi, cine mai rămâne să stingă becul pe continent? Eventual, Elveția căreia îi merge bine și înăuntru și afară, Norvegia care deocamdată s-a manifestat împotriva intrării (asta, până se schimbă puțin opiniile în țară, pentru că eu cred că în curând norvegienii se vor râzgândi) și Islanda, pe care recesiunea mondială o împinge spre UE și spre euro, așa că nu mai e mult până va avea și ea statutul de ,,candidată”. În cazul în care Comunitatea va fi îngăduitoare, toate statele de mai sus vor face parte din marea familie europeană. Când se va ajunge în acest punct, viziunea mea despre Uniunea Europenă este că în cadrul ei se vor înființa alte structuri unitare cu alte interese față de cele comunitare.

Structurile mici din structura mare
Așa cum după cel de-al doilea război mondial s-a simțit nevoia unei recontrucții economice a continentului și s-a stabilit în 9 mai 1950 plasarea producției franco-germane de cărbune și oțel sub o autoritate comună (CECO), tot astfel și în cadrul Uniunii Europene vor apărea alte necesități. Spre exemplu, Italia, Spania și Germania s-ar putea constitui într-o structură care să nu mai permită plasarea forței străine de muncă în acel perimetru. După ce s-au luptat pentru desfacerea granițelor, acum ar putea vrea restrângerea lor, pentru că sunt invadați de ,,migratori” din țările unde forța de muncă este prost plătită. De asemenea, țările care sunt astăzi monarhii și-ar putea forma propria grupare în interiorul UE. Cu timpul și Norvegia va accepta intrarea și atunci împreună cu Olanda și Belgia nu este exclus să formeze o mini-grupare. Exemplele sunt pur ipotetice. Ceea ce văd eu pe viitor sunt de fapt niște cercuri concentrice care la început au mărimea unui punct pe harta Europei și ajung în ani să se identifice cu Europa. Apoi, în cadrul următorului cerc se mai dezvoltă unul care se lărgește până devine identic cu cel în cadrul căruia s-a format. Când vor fi trecut deja câteva astfel de valuri, este posibil ca actualele granițe ale statelor să nu mai fie pe locul de acum. Unele se unesc, altele se fărâmițează…apoi intră iar toate în următorul cerc, ce se mărește până la limita continentului. Mișcarea e ciclică.

Uniunea Europeană, disputată de SUA și Rusia
Structura numită Uniunea Europeană s-a înființat ca un fel de paravan între două mari puteri: SUA și Rusia. Statele Unite își iau măsuri preventive de protecție și doresc să amplaseze scuturi antirachetă pe teritoriul statelor membre (atât împotriva Rusiei – deși nu o recunosc – cât și împotriva Iranului care îmbogățește uraniu), iar Rusia amenință că le taie gazele celor care acceptă acest lucru. Perimetrul este disputat și de unii și de alții. Spre exemplu, America și-a mainfestat intenția să amenjeze un astfel de scut pe teritoriul României și astfel ar fi devenit riverană cu Rusia. Dând dovadă de diplomație, Guvernul român a refuzat politicos să permită acest lucru, știind că va avea tot timpul o furcă în coaste, întrucât și România cumpără gaze rusești. Ulterior, SUA s-a reorientat spre Cehia și Polonia. Dar și intenția acestor țări foste membre ale Pactului de la Varșovia, de a sprijini planul SUA de a-și instala pe teritoriul lor elemente ale sistemului antirachetă, a înfuriat în mod evident Rusia. Acum, Washington-ul sub conducerea lui Obama, dă semne că ar renunța la scut. O eventuală decizie a Washingtonului de a renunța la planul inițial nu va fi considerată de Europa de Est, care a fost blocată în sfera intereselor sovietice aproape jumătate de veac, drept o concesie majoră facută Moscovei. Nu este nici pe departe o acceptare tacită a faptului că Rusia ar trebui să aibă mai multe de spus într-o zonă aflată în mod tradițional sub influența ei. Mai degrabă decât aceasta, este teama de a nu impinge coarda la maxim cu rușii. Relațiile tensionate dintre cele două mari puteri vor dăinui și pe viitor: probabil nu vor degenra o vreme în conflicte însă vor fi suficient de inflamate când să pună în gardă conceptul de securitate mondială.

Într-un nou război mondial ipotetic, cu cine va ține Uniunea Europeană?
Analiștii preconizează că un al treilea război mondial ar putea începe între SUA și Rusia, între SUA și Iran, între SUA și toată lumea arabă. În orice schemă intră și Statele Unite ale Americii. În prima situație, Europa ar fi sfâșiată: în mod normal ar sprijini interesele americane, dar cum poate face asta din coasta Rusiei? O dată a întrerupt Rusia furnizarea gazului metan și tranzitarea Ucrainei, și au suferit jumătate din statele de pe continent! Cine ar vrea să se repete?! Pentru că nu ar putea fi în nicio parte, Uniunea Europeană ar putea salva viitoarea situație printr-un act de prevenire a ei: acceptarea Rusiei în cadrul Comunității. Este răul cel mai mic. Astfel, ar putea fi și factor de decizie în furnizarea gazelor și a petrolului și fiind parte inegrantă a Europei, Rusia s-ar supune unor directive și unor hotârâri comune. Nu mai poate gândi unilateral. Nu mai poate sista furnizarea de capul ei! Iar Europa, salvând un conflict mondial se salvează pe ea însăși, dacă nu vrea să se transforme în câmp de bătălie!
Dar ceea ce nu vede nimeni este o altă sursă al unui război mondial, și anume un conflict între America și Israel împotriva lumii arabe! Veșnic apărător al evreilor care se știe că dețin resursele financiare pe continentul american, SUA ar fi mai mult decât bucuroase să înfrunte lumea arabă și să pună mâna pe petrolul acesteia. În cazul ăsta, cu cine ar ține Europa? Deși conflictul ar fi mai departe de sfera noastră continentală, ar fi inevitabil să nu fie și Europa implicată. Părerea mea este că ar sprijini America în detrimentul unui flagel care ia amploare și care se numește terorism extremist. S-ar supune unor serii nesfârșite de atentate ca cele de la Madrid, Londra sau Kusadasi, dar ar fi de partea cealaltă a baricadei. Pacea mondială (dacă va fi vreodată așa ceva) cere sacrificii. Și vor fi făcute! E dor punctul meu de vedere, de jurnalist european, despre cum va evolua omenirea, în următoarea jumătate de secol. Varinatele de mai sus nu sunt singurele căi pe care ar putea merge Uniunea Europeană, dar sunt cele mai apropiate de realitate! (Cristina Cornilă)