ȘCOALA SPATELUI
(T-HAIBUN)

Sunt destui părinți care o fac, oarecum instinctiv: căci a-ți săruta copilul pe frunte înseamnă a-i atinge destinul - așa se spune; însă asta nu înseamnă, neapărat, că gestul tăcut va conta pentru drumul de mai târziu al puiului de om.
Uite, strada care mă duce în fiece zi spre muncă se intersectează, la un moment dat, cu o alee ce găzduiește doar case vechi. Parcă sunt o expoziție în natură, a trecutului; parcă cineva le-a uitat, în mod voit, sau le păstrează ca pe niște bătrâne jucării. Una dintre ele, chiar prima pe stânga cum privești într-acolo, a găzduit în anii cincizeci ai secolului trecut, familia unui om ce avea probleme cu regimul comunist. Așa că dânsul se ascunsese, stătea în pod, zi și noapte, fără ca vreo urmă a ființei lui să mai existe undeva prin casă. Doar că, după vreo doi ani, a fost totuși arestat. Fusese turnat chiar de fiul său, devenit între timp pioner, tânără mlădițâ crescută în jungla din care Dumnezeu era tot mai alungat. Astfel că, dintr-o închisoare, omul a trecut în alta, mult mai dură, iar după aceea a ieșit în marea inchisoare- după cum știm- România socialistă. Ce-o fi gândit și înțeles însă băiatul său, mai târziu, la sfârșitul sângerosului secol XX ?
cerul înghețat
deasupra casei pustii -
pe prag doar umbra

Un domn de șaizeci și șase de ani, cu soția având piciorul în ghips și un socru orb, de care trebuie să aibă grijă; o ingineră pensionară, cu probleme la coloană, povestind despre băiatul medic stomatolog; un tânăr de treizeci de ani, mergând susținut de mamă și soție; un băiețel de doisprezece ani, mult mai scund decât ar trebui, care spune că îl dor umerii; o tânără cu glezna dreaptă luxată, vorbind despre copilul ei preșcolar unui alt băiețel, ce face gimnastică medicală; un domn cam la patruzeci de ani, cu ochelari și alură de om de afaceri, ce merge șchiopătând; o bunică insoțită de cei doi nepoți, fetița mai mare și băiatul de patru ani, căruia i se face masaj terapeutic la piciorul stâng. Și alții, alături de aceștia, venind pe rând într-o sală de la subsolul policlinicii municipale: caziere genetice, mulate pe experiențe de viață mai lungi sau mai scurte. Chipuri și trupuri suferind, care mai au o problemă comună: toți, ca să ajungă la ultrasunete, împachetarea cu parafină, masajul de relaxare, curenții continui sau alternativi ori sala de recuperare medicală, trec pe lângă cabinetul de oncologie. Așa îi obligă geografia sălilor din policlinică, poate așa a hotărât Cineva, mai de sus… Este greu când ai o criză de lumbago, când discopatia lombară, cervicală ori o paralizie a mușchilor feței îți stabilesc cel mai mic gest; dar și mai greu este atunci când simți că ești privit, în halul care ești, fără ca de fapt să fii văzut; și tocmai te obișnuisei cu imaginea ta în ochii celor de pe stradă! Nimeni nu-i poate judeca însă, pe cei care așteaptă la oncologie, pentru că există astfel…Timpul lor lângă timpul altora. Bine de știut și de spus mai departe, oarecum cinic: atunci când ești mort, cu toate cele ale tale, cel puțin încetezi să îmbătrânesti, să te doară oasele, coloana.
trupul tot mai viu
rastignit pe spalier -
școala spatelui

Una din primele descoperiri făcute, atunci când ai probleme cu vertebrele, este că nu-i mai poÈ›i îmbrățiÈ™a de loc pe cei din jur, oricât de mult ai dori-o. Și, evident, nici ei nu o mai pot face. Dar poÈ›i sta pe o bancă, într-un parc de pildă, privindu-i pe cei care intră È™i ies dintr-o agenÈ›ie loto-pronosport; în mod sigur È™i ei au probleme cu spatele È™i vor, desigur, să È™i-l acopere. De fapt mulÈ›i, foarte mulÈ›i dintre ei, sunt acei microbiÈ™ti a căror echipă favorită nu va juca niciodată. Ĩnsă nu o È™tiu, niciodată nu o vor È™ti; aÈ™a stă scris pe blogul lui Radu Șovaială, că există È™i microbiÈ™ti a căror echipă nu va juca niciodată.
Sau te poți afla într-un parc primavara, când ies niște oameni la curățenie iar persoana politică ordonatoare, avidă de publicitate, vede fericită cum după colț se ivește televiziunea locală; puțin mai târziu chiar și seniorul, greșit, senatorul locului trece pe acolo spre.... frizeria din cartier; ce frumos pot arăta pomii tunși primăvara, și iarba, după ce a trecut grebla prin ea. Ar merita chiar o fotografie și cine știe, poate vom descoperi intr-o zi, mărind-o, ceva deosebit și neașteptat: ca în filmul regizat de Michelangelo Antonioni, Blow Up. Pentru asta însă, obligatoriu, ne va trebui un spate sănătos, plus că trebuie să nu uităm spusele Părintelui Arsenie Boca: ,,Boala apare întâi in psihic. Aceasta este o propoziție a medicinii moderne. Scriptura vedem că întregește cu lămuriri ceea ce spune medicina. Este o retragere a lui Dumnezeu din susținerea sănătății omului. Poate chiar o izgonire a Lui (…).
Din trei pricini se îmbolnăvește trupul:
1. De otrăvuri, din lipsa postului. Carnea este o otravă și se mistuie tot cu ajutorul unei otrăvi, care este fierea.
2. Din naștere, pentru că fie mama sau tata nu a fost treaz când s-a zămislit copilul. Fugiți de bărbați când sunt ametiți de bautură, ca de foc.
3. Din desfrânare, pentru că trec măsura cuvenită și începe să-i doară spatele, spinarea, șalele, slăbesc nervii, devin iuți și nerăbdători. Toate acestea, pentru că nu și-au înfrânat poftele (puterile). Este tocmai ca bogatul care sărăcește. Așa și trupul care și-a mâncat toată vlaga’’.
raze de soare -
masa cu mucenici
aproape goală -
rastignit pe spalier
deasupra casei pustii


29.03.2009