Ai carte, ai parte. N-ai carte, n-ai parte. – spune un vechi proverb romanesc.



În urmă cu cca 7-8 ani, am vizitat pentru prima oară Viena. Atunci, am putut să văd ce înseamnă să fii o adevărată capitală culturală… Cine a fost și a intrat într-o librărie din Viena înțelege ce spun! Nu mai vorbesc că în scurta mea vizită, în doar câteva ore de preumblat prin centrul orașului la pas, am văzut peste cinci librării de carte (și nu amestecătură precum la noi!). În două… am și intrat! Una din ele… se întindea pe două etaje. Două etaje de rafturi cu cărți aranjate frumos pe domenii.
Tot în aceeași perioadă, am fost și în Italia. Dacă în Viena (în scurta mea vizită!) am văzut peste cinci librării (doar în centru!), nu același lucru îl pot spune și despre orașele italiene vizitate de mine, cum ar fi: Roma, Pisa, Bologna, Modena, Florența si Veneția. Aici a trebuit să-mi lungesc ochii în căutarea unei librării! Am văzut câteva. Doar că… între librăriile vieneze și librăriile italienești era o deosebire…, cam ca între o carte “legată” în ediție Princeps și una editată pe hârtie de ziar! În plus, dacă în Viena în patru-cinci ore de vizitat am văzut cinci librării de carte, în Italia am văzut cinci librării in șase orașe!
Noi… suntem undeva la mijloc!

Suntem prea săraci pentru a fi “ancorați” de cultură precum austriecii (spun despre ei, doar pentru că am văzut ce se întâmplă în orașele lor), însă cu mult peste alte popoare.
Cunosc toate spațiile de vânzare de la noi din țară, am cunoscut toți “vânzătorii” de carte și librarii din Romania.

“Vânzători de carte” – tot românu’ dornic de caștig imediat care a “simțit” avântul sindromului Sandra Brown.
Am cunoscut și librari de la care aveai ce invăța, oameni cu care puteai sta o zi întreagă de vorbă și nu te plictiseai. Orice întâlnire cu ei era un prilej de încântare spirituală și culturală. Oameni care nu numai că “trăiau” din carte ci și pentru carte.

“În fața unor cărți câte unul se întreabă: "Oare cine le va citi?" În fața unor persoane câte unul se întreabă: "Oare ăsta ce citește?". Ceea ce-i important, însă, este că se întâlnesc oameni și cărți.” – Andre Gide

Au existat și câțiva care s-au încăpățânat să investească în amenajarea la anumite standarde a librăriilor. Sunt oameni care au dovedit că se poate. Cu un management bun, cu o anumită “parte de înțelegere” din partea editorilor, câțiva au reușit să-și facă câte un “lanț de librării”.

Dacă aș face o paralelă între cumpărătorul anilor ’90, care dădea banii pe nimicuri turcești sau chinezești de proastă calitate și cumpărătorul de după 2000 care de bine-de rău, a învățat că “este mai ieftin să-ți cumperi un lucru scump”, la fel s-a întâmplat și în cazul culturii scrise.

“O carte prost legată, am scuturat-o puțin și ideile au început să se împrăștie”. – Valeriu Butulescu (1953)

Vremea anilor ’90 a însemnat o “foame avidă de citit”, chiar dacă multe din titlurile editate în acei ani de pionierat ale editurilor particulare din Romania erau de calitate îndoielnică (atât din punct de vedere al traducerii, al greșelilor gramaticale întâlnite pe tot cuprinsul cărții, până la aspectul coperții ori al tiparului).

“Cultura a fost avantajată mai cu seamă de cărțile care n-au adus succes editorilor.” – Thomas Fuller

După 2000…, lucrurile au început să se schimbe și în lumea cărții. Au început să apară titluri din ce în ce mai bune, calitatea și aspectul cărții s-a schimbat în bine. Partea proastă în vânzarea de carte din punctul de vedere al editorilor, este că încă se “distribuie” cartea în librării cu “plata la vânzare”. Nu încerc să iau partea editurilor, însă librarii și-au micșorat riscurile cât au putut de mult. Au avut pretenția la un rabat comercial din ce în ce mai mare, de la un an la altul, în schimb au dorit marfă în continuare în regim de consignație.

“Poartă haina veche și cumpără cartea nouă” – Ambrose Bierce (1842-1914)

Singura problemă, a fost, este și va fi cumpărătorul! Cumpărător care poate fi “educat”, însă… din păcate pentru marea masă de cititori români, nu dispune de “fondurile necesare” achiziției de “hrană pentru suflet”. Astfel, s-a ajuns în situația în care mulți dintre librari să vândă cartea în rate.

“…căci nu este alta și mai frumoasă și mai cu folos în toată viața omului zăbava decât cetitul cărților.” – Miron Costin (1633-1691)

Cel mai trist însă…, a fost momentul în care au apărut “hoții la cravată”. Persoane care toată viața au îndrăgit cartea, care au citit foarte mult de-a lungul vieții, dar care ajunși la pensie au constatat că nu-și mai permit să-și cumpere nici măcar o carte pe lună. Alții, deoarece nu aveau “curajul” să fure, veneau în librărie, citeau câteva pagini, apoi cumpărau două coli de hârtie de scris ori o felicitare pentru a nu supăra librarul, și a-l lăsa și a doua zi să vină la lectură.

“Nu contează câte cărți ai, ci dacă acestea sunt bune sau nu”.- Seneca (4i.Hr-65d.Hr)

Prin ’99, în fața depozitului editurii, se oprește un jeep ultimul model. Din el, se dă jos un personaj. A intrat și a cerut: Vreau câte o bucată din tot ce aveți pe stoc! Mă uit la el, încerc să pricep ce dorește domnul, Î-l întreb: Ce anume doriți? Vă place filosofia, doriți SF-uri, doriți dicționare tematice sau poate romane istorice…? La care el îmi răspunde: Domnule, ce nu înțelegi? Vreau câte o bucată din tot ce aveți pe stoc! Mi-am făcut o bibliotecă noua, îmi plac cărțile editate de voi, și am de umplut cam trei metri de rafturi! Atunci am vândut prima dată carte la metru!

În acei ani, “dădea bine” să ai în bibliotecă: Enciclopedia Britanică, Taschen-uri arhitecturale, Þuțea, Culianu, Iorga, Blaga, Densușianu, Motru, Vianu (puteți să mai adăugați, dacă în grabă am omis pe cineva). Câți dintre cei ce aveau în bibliotecă le și deschideau? Câți le și citeau? Mai era și nevoie? Intrau oamenii-n casa lor, vedeau rafturile pline…, și ce ziceau… Băi, dar ce băiat deștept este și ăsta…! Uite la el ce cărți citește!

Unui "erudit" - Paul Constantin

Și-a cumpărat mii de volume,
Dorindu–se un mare erudit,
Și încă-ar vrea să mai adune,
Dar până azi o carte n–a citit.

“Nu întotdeauna înțelepciunea unui om este direct proporțională cu volumul bibliotecii sale.” – Valentin Butulescu

Am urmărit “fenomenul carte” chiar dacă am “ieșit” din aceasta piață de ceva ani. Lucrurile se schimbă în bine de la an la an. Au început să se cumpere din ce în ce mai multe cărți, semn al avântului economic al României. Nu știu acum ce se va întampla după începutul recensiunii economice. Intru și astăzi cu plăcere în librării atunci când am timp, sunt nelipsit din târgurile de carte.