agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-05-20 | [This text should be read in romana] |
Suntem ceea ce suntem și aceasta este singura noastră vină. Ne asumăm iresponsabil orice eșec, chiar dacă în sinele nostru căutăm cu aviditate să ne dispensăm de greșeli și să ne împovărăm semenii cu ele. Vina individuală ne aparține și știm asta. Ceea ce nu cunoaștem, ceea ce nu ne oferă nici o certitudine ar fi raportul dintre vina universală și cea individuală, atunci când ne asumăm ceea ce suntem. Mitul "liberului arbitru", alternativele pe care ni le oferă Dumnezeu, îi determină pe cei care sunt încrâncenați în a nu-și pierde speranța crezând în El să separe păcatul de vină. Păcatul este în aceeași măsură ca și vinovăția la îndemâna noastră. Diferența provine din modalitatea de asumare a acestora și cu precădere din consecințele care parvin după înfăptuirea acestora. Deși la prima vedere ele sunt perfect legate, categoric ele sunt distincte prin natura percepțiilor. Exemplu: a ucide este un păcat. Este clar că ceea ce ne-a fost oferit de Divinitate nu avem noi dreptul să luăm. În același timp, în fața legii suntem în culpă. Plătim aici, plătim și “dincolo”. Dacă culpa se dovedește a fi din imprudență vom fi parțial iertați de legiuitori și ne vom ispăși pedeapsa față de societate. În casa Domnului vom fi puși doar în dilemă, între iertare și pocăință. Adevăratul proces ni-l face conștiința. Afectul nu ne iartă. Afectul este un produs al educației, al evoluției și al compromisurilor. Afectul este perpetua sursă a mediocrității sau calității vieții noastre. Sufletul fiecăruia a suferit enorm de multe mutații și acestea se datorează "liberului arbitru". În juru-mi am sesizat de multe ori această explicație: “Dumnezeu te-a lăsat să alegi, ți-a oferit alternative. El nu este vinovat de nimic”. Sunt de acord doar cu ultima parte. Să analizăm corect. Dacă El a creat pământul, omul și tot ceea ce reprezintă natura, restul fiind creat prin evoluția omenirii, atunci care este meritul Lui? El are vreun merit vis-à-vis de descoperirea focului, hârtiei, prafului de pușcă, … ? Dumnezeu și-a pus amprenta asupra muncii, descoperirilor lui Newton și Erikson? Atunci tot el și-a lăsat amprenta în opera lui Einstein, cel care a făcut următoarea afirmație după ce a văzut dezastrul de la Hiroshima și Nagasaki: ”două lucruri sunt infinite, prostia și universul, dar de univers nu sunt sigur”. Sunt convins ca voi primi și replica următoare: “El a creat ceva bun, omul este cel care a ales să folosească alternativa nefericită a acestei invenții”. Mulțumesc, sper să fiți mai decenți de atât și să nu vă jigniți, vouă înșivă, inteligența. El și alternativele Lui se află la baza a tot ceea ce este bun și rău. Noi suntem vinovați doar de alegerile făcute. Știm care este vina individuală prin opțiunile noastre. Atunci vina universală care este? Ea există!? Dumnezeu există! Atunci, vina universală există! Vina universală ne pune în front cu păcatele noastre. Vina individuală este în directă relaționare cu vina universală. Cea individuală nu se raportează la păcat numai dacă este în directă relație cu vina universală. Există oare un răspuns la întrebarea “cine este vinovat că s-a produs acea calamitate și au murit sute de semeni?”. Credeți-mă, cunosc răspunsul și sunt sătul de el. Nu Dumnezeu ne pedepsește. Noi ne pedepsim prin alegerile făcute. Noi avem parte de vina individuală; face parte din noi. Lăsați vina universală să-și urmeze cursul și să-și păstreze discipolii. Sunt adeptul vinei individuale și mi-o asum.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy